29 noiembrie: Simion Stolnicu, n. 6 nov. 1905 - d. 29 nov. 1966

    

   

Prahovean, născut la Puchenii-Moşneni, fiu al unui impiegat CFR, pe adevăratul său nume Alexandru Botez, a adoptat pseudonimul Simion Stolnicu propus de Eugen Lovinescu. A făcut liceul în mai multe oraşe, o parte la Sf. Sava din Bucureşti, o altă parte în particular; după o întrerupere, a urmat Literele şi Filosofia, apoi a devenit profesor de liceu, mai întâi în Bucureşti, apoi un an la Ploieşti, doi ani la Câmpina şi până la pensionare la Comarnic, nedespărţit de râul Prahova, însă mereu singuratic, retras-resemnat-mântuit în mediul provincial.

A debutat pretimpuriu, a fost redactor la diferite reviste, a colaborat încă la mai multe reviste şi publicaţii ale vremii, la un moment dat a fost admis în cercul de la Sburătorul şi a publicat în revista respectivă, dar şi în Bilete de papagal. Nu a editat în timpul vieţii decât două volume de poezii, primul Punct vernal, în 1933, premiat de SSR în 1934, când autorul abia începea studiile universitare. A continuat să publice şi după război, în câteva reviste ale vremii. După moarte, din întinsul său jurnal s-a publicat o selecţie, Printre scriitori şi artişti, cu bogate informaţii literare şi pătrunzătoare portretizări ale unor contemporani, nu numai cei de la Sburătorul, dar şi Arghezi, Pericle Martinescu, Geo Bogza.

Poezia sa, intens prelucrată după o primă eboşă impresionistă, este considerată dificultoasă, "făcută", cu exprimări căutate, alambicate, forţând termenii dar şi topica, o lirică ermetică în formă şi macabră ca atmosferă.. Încurajat de Eugen Lovinescu, acesta i-a semnat prefaţa la primul volum, cel premiat de SSR. L-au analizat şi ceilalţi mari critici ai vremii: Şerban Cioculescu, Vladimir Streinu, iar G. Călinescu  în Istoria sa  îl prezintă ca pe un caz de bizarerie. În pofida acestor receptări  nu neapărat favorabile, numele său a rămas în literatură. Liceul din Comarnic îi poartă numele. A fost comemorat la centenarul naşterii. Se scriu studii despre lirica lui contorsionată, "neîndreptăţită", cu o exprimare a lui Lovinescu.

Opera literară:   Punct vernal, prefaţă de E. Lovinescu, Bucureşti, 1933; Pod eleat, Bucureşti, 1935; Şerpuiri între lut şi torţele de aur, ediţie îngrijită şi prefaţă de Simion Bărbulescu, cuvânt înainte Vladimir Streinu, Bucureşti, 1973; ediţie îngrijită de şi postfaţă de Simion Bărbulescu, Bucureşti, 1998; Printre scriitori şi artişti, ediţie îngrijită şi prefaţă de Simion Bărbulescu, Bucureşti, 1988; Poezii, ediţie îngrijită şi prefaţă de Simion Bărbulescu, Ceraşu, 2005

Poezia zilei, Simion Stolnicu

Reverie la şah

Patrate negre, patrate albe,

Cuprinse-n conul unui lampadar,

Surâdea inflorescenţă de galbe

Reginei albe, reginei negre,

Şahului de smoală, şahului de var;

Demonul drapase figurile sale

În gaz fâlfâitor de perlate rochii:

Gheara-i hidoasă-avea o eleganţă moale

Când le da drumu-n luptă - ispite -

Şi ape mânuia să-mi fure ochii.

Buzele negre, buzele albe

Se urau în vibrări fără cuvânt;

Ciudată scădea spuma hameiului din halbe -

Din odăile albe spre odăile negre,

Prin ou ieşeau antenele-n pământ;

Furnicile irisului meu strânseră porii

Infiltraţi în besne duium

Ai visului - pentru ei cântătorii

Fluierară găteli de mireasă

Şi nu-mi mai revăzui protivnicul din fum... 

(din Punct vernal,1933)

N. D. Cocea, n. 29 nov. 1880 - d. 1 febr. 1949

   

Născut la Bârlad, dintr-o veche familie boierească, fiu al generalului Dumitru Cocea, avocat de profesie (tatăl actriţei Tanţi Cocea), s-a orientat încă din tinereţe spre socialism-comunism, fiind unul dintre oamenii bolşevicilor în România. De altfel, în timpul primului Război mondial a trăit cca 2 ani în Rusia, unde l-a cunoscut pe Lenin, descriindu-l apoi cu simpatie. Colaborator şi fondator al unor reviste de stânga, Facla, Era nouă, Facla, Reporter, subvenţionate de PCR sau direct de sovietici. Prieten cu mulţi dintre avangardiştii noştri, ce s-a dovedit mai apoi că erau colaboratori ai serviciilor secrete sovietice, lucru nu îndeajuns conştientizat de exegeţii noştri.

Scriitor, jurnalist, a publicat puţine cărţi: Vinul de viaţă lungă,  1931, Fecior de slugă, 1933 şi Pentru un petec de negreaţă, 1935, toate cu conţinut licenţios. Aventurier, vânător de foloase necuvenite, corupător de minore, a făcut chiar închisoare pentru această vină, dar şi pentru acuzaţia de Lese- majestate, fiind deţinut un an şi jumătate.  Din 1938 s-a retras la Sighişoara, unde moştenea o vilă. Moare în 1949.

Citiţi mai mult: http://www.sferapoliticii.ro/sfera/136/art11-arhiva.html

http://absentul.blog.com/2011/11/30/clasicii-nostri-moderni-38/

Pe vremea liceului meu dejist-stalinist, ne era citat N. D. Cocea (sub această formă, abia mai târziu am aflat că se numea Nicolae Dumitru) drept unul dintre vajnicii ziarişti care au militat în ilegalitate pentru drepturile clasei muncitoare. Dar încă de pe atunci am simţit că nu era ce trebuie, ci un aventurier fără scrupule, cinic, mereu interesat, amoral. Mi-am făcut o idee mai exactă citind, desigur pe sub mână, romanele sale (în editări oribile, interbelice, deteriorate de atâta târnosit): Fecior de slugă şi apoi Pentru un petec de negreaţă. Colegii mei fremătau în faţa relatărilor truculente, fără perdea. Absolut interzise, până la sfârşit. Ceea ce ar fi părut  greu de explicat, căci ni-l prezentaseră ca om dăruit trup şi suflet celor mai înaintate idealuri. ETC...

Cu mare greutate am identificat casa în cale locuise înainte de retragerea sa la Sighişoara - desigur una dintre foarte multele adrese pe care le schimbase între cele două războaie... Nepotul Dinu Cocea, regizorul de mare succes de pe vremuri, stabilit de mult la Paris, dar revenind verile, în perspectiva unor producţii cinematografice care nu s-au mai concretizat, nu-şi amintea decât strada: Frumoasei (nr. 35), unde mergea uneori, copil fiind. Mai tristă a fost convorbirea la telefon cu fiica scriitorului, actriţa Tanţi Cocea, la acea vreme nonagenară, care nu a reuşit să-şi amintească nici pe ce stradă din Bucureşti s-a născut ea însăşi, darmite să-mi indice ultima adresă a tatălui său.

*

 
Am pus o placă memorială pentru N.D. Cocea la adresa din str. Frumoasă, nr. 39, S.I. Imaginea casei în care a trăit autorul se află și în albumul Literaturile Bucureștiului, MNLR, 2009.

Alţi scriitori:

N. Bălcescu, n. 29 iunie 1819 - d. 29 noiembrie 1852.

Titus Popovici, n. 16 mai 1930 - d. 29 noiembrie 1994 




Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2004

 11 martie. Sîmbătă fiind şi un pic de soare, Lidia mă somează să mergem în parcul IOR. Stăm puţin la soare pe o bancă la coada lacului, apoi pe alta, unde astă iarnă era puhoi de raţe; urcăm scările la brazi, unde adăstam cu căruciorul lui Andrei şi mai stăm pe o bancă, la umbră înmiresmată de răşină, „ca în crîng”, zic. Dar bate vîntul, plecăm dincolo de şosea, fac o poză unor plimbăreţe, cu mulţi pescăruşi pe bordura insulei. Observ că unii au capul negru, iar cei mai mulţi au capul alb; deducem că negrii sunt masculii. Dar unde sunt raţele?, se tot miră Lidia. La cuibărit, zic. Cînd ajungem spre ieşirea din parc, L. mă trage mai departe – înţeleg: a zărit cîteva raţe şi vrea să vadă de aproape capetele răţoilor, verzi ca safirul. Vreo două perechi – căci deja se constituie perechile: un el şi o ea, care l-a acceptat. O răţuşcă singură.  Poate că perechea ei este la cuib. Vin în zbor doi răţoi, se apropie de mireasă, dar ea zboară mai încolo. Urmărim un timp aceste tentative, în care ea  nu se lasă abordată dar ei insistă. Superbia instinctelor, jocurile pure ale naturii care are exigenţele şi imperativele sale.

Ieri am dat pe la Vinea şi luînd 20 exemplare din Metafizica practică, i le-am dus lui Murgeanu – şi pe loc am făcut cele cîteva modificări-retuşuri pe care el le reclamă. Vorbim despre lupta cu ispitele. Zice: Primind refuzul Polirom, nu m-am supărat atît pentru mine, căci sunt obişnuit cu de-astea, ci m-a mîhnit gîndul că ţi-am purtat ghinion dumitale... A recitit poeziile mele şi mă sfătuieşte să încerc să le strîng într-o carte. Dar eu nu pot să le rescriu, zic. Îi spun că am lansat ofertă către Paralela 45, dar şi către Romania-Press, adică lui Matei Gavril, care mi-a trimis mesaj că a primit şi va citi oferta. La o editură sau alta, sper să scoatem anul ăsta cartea noastră în doi. Poate şi Tinereţea... Deşi a scoate încă o carte în aceste vremuri...

Aud la Radio că o bună revistă de cultură este citită de 500-1000 de inşi, pe cînd un text similar pe Internet este citit de 30.000 inşi. Aşa trebuie să facem şi cu Viaţa Rom., cum îmi sugera şi Lidia. Ea e deja cu gîndul la Siena... ce să cumpere pentru fiecare.

Va urma