18 noiembrie: Ion Larian Postolache, n. 18 nov. 1916 - d. 7 dec. 1997

       

Adjudean prin naştere, a făcut liceul la Unirea din Focşani, continuat cu un liceu comercial, după care s-a înscris la Academia Comercială din Bucureşti, 1942-1945. Între timp a fost reporter de front. A fost tehnician la Gaz Metan, apoi proiectant la Ministerul Industriei Uşoare.

Debutase cu poezii în 1933 la revista Căminul, iar editorial, în 1937 cu Fluturi de bronz.  În 1945, la Sibiu, a condus un cenaclu literar unde participau mari scriitori precum Blaga, Doinaş, Radu Stanca, Ioana Postelnicu. Revenit în Bucureşti, a înfiinţat alt cenaclu literar.  De altfel frecventase cenacluri literare antebelice, la Focşani, apoi Cenaclul Sburătorul, în perioada 1940-1943. După o amânare de aproape două decenii, reapare cu volume de poezii şi cu traduceri excelente din marile epopei ale lumii. Mahabharata, precum şi cu traduceri din literatura engleză, în colaborare cu soţia sa Charlotte Filitti.

Opera literară:   Fluturi de bronz, Focşani, 1937;  Hronic (divertisment), Bucureşti, 1941; Grădina cu cactuşi, Bucureşti, 1969; Oraţii, Bucureşti, 1972; Amurgul zăpezilor, Bucureşti, 1982;  Mătănii, Bucureşti, 1990; Balade apocrife, Bucureşti, 1992. :Traduceri:   Imnuri vedice, prefaţă de Sergiu Al. George, Bucureşti, 1969 (în colaborare cu Viorica Vizante); Texte alese din lirica sanscrită, Bucureşti, 1973 (în colaborare cu Charlotte Filotti); Poezia Egiptului faraonic, prefaţă de Constantin Daniel, Bucureşti, 1974 (în colaborare cu Ion Acsan); Mahabharata (Legenda lui Nala şi a frumoasei Damayanti), prefaţă de Mircea Maliţa, introducere de Constantin Daniel, Bucureşti, 1975 (în colaborare cu Charlotte Filitti); Thomas Malory, Moartea regelui Arthur, I-V, prefaţă de Dan Grigorescu, Bucureşti, 1979 (în colaborare cu Charlotte Filitti).

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Ion_Larian_Postolache

Poezia zilei, Ion Larian Postolache

Colocviu antic

S-a furişat aseară în cetate,
Drumeţ pribeag cu torbă grea în spate.

Ce noapte albastră! Cât belşug de cer!
- De aur Cloşca. Rariţa de fier.

Cum zumzăie cetatea... Ca prisaca!
- Acesta este drumul spre Itaca?

- Acesta-i drumul, dar departe-i foarte
La mii de stadii. Poate mai departe.

Doi înţelepţi treceau vorbind încet,
Despre Zenon şi Thales din Milet.

Şi-atunci au dat cu ochii de străin:
Sandaua ruptă. Zâmbetul senin.

— „Din ce cetate vii, drumeţ sărman?
Ce ştii din Platon? Din Aristofan?

De ce n-ai myrt ca fruntea-ţi s-o-ncununi?
Ce ştii să faci?”
— „Eu? Poleiesc minciuni”.

N-au înţeles nimica filozofii,
Îşi potriveau cu grijă faldul ştofii

Şi-l ascultau cu gându-n altă parte.
- Ce spune el nu scrie-n nicio carte.

Şi unul l-a-ntrebat troznind din deşte:
- „Cum poleieşti minciuna? Povesteşte.”

- „E-un meşteşug furat de mult, din cer,
Îl ştiu de la bunicul meu Homer.

Era un orb bătrân de prin Helada,
Insă purta în traistă Iliada”.

- „Dar spune, ce-i mai faci minciunii tale?
- „O joc un timp, arzând, pe nicovale,

O iau în cleşte, o lovesc cu dalta,
O răsucesc pe-o parte şi pe alta,

O-ngemănez şi-o chinui, după plac.”
- „E-un filozof”. „Pe dracu! E un vrac”.

- „Şi după asta, ce faci cu cuvântul?
Îl dai cu bronz, aşa-i? – „Ferit-a Sfântul

Doar când îl simt că bate ca o mreană,
Cobor pe el o lacrimă din geană.

Și-atunci cuvântul arde peste veacuri,
Ca luna-n cer. Ca stelele în lacuri”. 

*

Am pus o placă memorială în Bdul Lascăr Catargiu, nr. 11 A, pentru Ion Larian Postolache, C. Piliuță, Ch. Filitti, zona Pța Romană, S.I.

Alţi scriitori:

Iordan Chimet,  n. 18 nov. 1924 - d. 23 mai 2006.

Alexandra Târziu, n. 1937 



Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2003 

 5 septembrie. Vineri, ziua cînd ne-au instalat internetul. Din această complicată mişcare eu m-am ales cu un al doilea calculator, care lucrează de 2 ori mai încet decît precedentul.

Foarte răcit, cum nu mai fusesem de la Bălţăteşti, în ‘97. O noapte de coşmar, tuse, transpiraţii, adorm tuşind… 

Telefon la Slatina, aflăm că a plecat Carolina, fără să dea un singur semn; iar Gelu a fost şi el 2 zile la Slatina, în mare fugă, probabiul în legătură cu sănătatea lui Goe. Le-am scris de vreo săptămînă, ar fi să sosească răspunsul lui. Acum va fi mai uşor, ne vom scrie prin Internet, abia aştept. Întîi o abordez pe Georgeta, ca să-mi dea internetul ei şi aşa o să-l aflu şi pe al lor. De asemeni cu alde Ionel off Chicago. Alde V. stau cu capul la cutie, nu cer scuze, poate speră că Lidia o să se înmoaie. De unde!

Citesc Epifaniile lui Pan Izverna, deja 70 pagini, vastă cultură, credinţă înaltă în puterea Poeziei, în rostul poetului, stil percutant, meditaţie îndelungată, implicare, stil aulic, ca la o oficiere. Minunat lucru să mai crezi în literatură, să te mai gîndeşti ani în şir numai la asta, să scrii din rărunchi şi să speri că se va găsi măcar un cititor care să răsfoiască sutele de pagini de eseu-poem în proză. Pan I. crede că trebuie să fii nefericit în astă lume ca să te gîndeşti la harul poeziei. Dar se poate scrie şi din preaplinul sufletesc, vorba lui Mircea pentru cazul Lidiei.

Într-o săptămînă am dat gata Războiul sfîrşitului lumii de Llosa, o meditaţie despre rosturile lumii, despre religie, sectanţi, nevoia de apartenenţă, nevoia de a scăpa de răul vieţii în sparanţa unei răsplate în cer. Sfătuitorul lui se ridică împotriva statului, a republicii, formă a organizării burgheze, a înregimentării, a multor servituţi şi manipulări drapate sub faldurile libertăţilor cetăţeneşti. Fanatismul de toate felurile: religios, republican, anarhist: Sfîntul, Colonelul, Gall, ziaristul irlandez. Baronul, ultimul care a mai amestecat morala în politică. Îl lasă în urma sa pe adversarul politic, un intrigant care nu se dă în lături de la nici o mistificare. Îi sunt arse conacele, soţia iubită înebuneşte, apoi şi el începe să trăiască cu camerista soţiei, cu consimţămîntul acesteia. Nu putea fi sfîrşitul lumii fără o Apocalipsă, deci descrierea în mare detaliu a vreo cinci asalturi asupra celor baricadaţi la Canudas. Toate utopiile: sectanţii, foşti sărăntoci, dezmoşteniţi ai soartei, briganzi, circari, bandiţi, criminali notorii, devin aproape sfinţi, deci există o putere care îi face pe oameni să ajungă la “fericire”, dar şi de data asta cine nu e cu noi va fi şters de pe faţa pămîntului. Nevoia de devoţiune, de confraternitate, ceva atavic, obscurantismul permite asta, paradoxal.  Llosa nu dă verdicte, doar prezintă în mare amănunţime mişcările, regrupările, atacurile, ambuscadele, în prima parte a romanului chiar nimic despre ce simt aceste personaje, de parcă ar fi simple merionete (?). Llosa nu ia partea niciunei grupări, doar le descrie, ca un entomolog. Inepuizabil în descrierea amănunţită, poate nu sunt decît invenţii ale sale, fiind vorba despre nişte mişcări care au avut loc nu în Peru natal, ci în Brazilia, anume pe celălalt ţărm al continentului sud-american: Sunt curios ce vor fi zis brazilienii: ce se bagă ăsta? Nu se supără basarabenii că am scris Veneticii? Nu se supără şi mai rău regăţenii că nu l-am făcut erou pe Antonescu?

În Ziua literară, Cr. Simionescu despre Ţinutul Bufonilor, Bîrladul adică. Vorbesc numai cu dispreţ despre toţi cei din jur, dar se prezintă pe sine ca la ospiciu. Continuăm tot aşa? La RRCultural Mircea Cărtărescu, Europa are forma creierului meu. Să sperăm că în scris, la Frankfurt, a fost mai convingător. În ALA, Felicia Antip: Grav e că în România acum, aceiaşi nomenklaturişti şi securişti au ocupat toate posturile de sus şi fac toate relele cu tot aplombul, nemaijenîndu-se şi nemaidisimulînd, ca pe vremea comunistă.

Va urma


Fotografii...

Golbul pământesc de la intrarea în Parcul IOR, se învârtește printre steagurile țărilor din UE, însă axa de rotație este VERTICALĂ !!! De ce oare, Învârtiților?

F