luni, 17 noiembrie 2014

17 noiembrie: Magda Isanos, n. 17 aprilie 1916 - d. 17 nov. 1944

  Poezia zilei, Magda Isanos

În dimineţile clare


Uneori, în dimineţile clare, 
ma uit drept în soare râzând
şi nu pot crede c-am să mor în curând;
viata mea suna înalt, fără-ntristare.

Cred în ea, cred în numele ei
şi-n colorile-anotimpului meu, 
zvelta ca mestecenii, mereu, 
să freamat aş vrea în soarele-acesta dintâi.

Poate nu va fi seară, poate nu va cădea
în putred octombrie fruntea-mi aprinsă;
în glumă pun mâinile mele pe piept si zic
viaţa e stinsă de mult, viaţa e stinsă…

Însă mai plin decât grădinile-n vară, 
sângele meu sună atunci ridicând
o dulce-auroră-n obrajii de ceară:
o, nu-i adevărat c-am să mor în curând…

*** 

Cea mai talentată poetă a românilor, dar şi cea mai nedreptăţită de soartă este / a fost fără îndoială Magda Isanos, dispărută la numai 28 de ani, însă cu o sănătate precară încă din prima copilărie. În mod surprinzător, locul ei de fruntaşă absolută în plutonul poeteselor noastre nu este încă temeinic şi fără echivoc consolidat. În Istoria lui Călinescu nu este măcar citată; ce-i drapt, volumul ei de debut apărea abia în 1943, la doi ani după Istorie, ale cărei referiri au fost în mod salutar aduse până la zi. Ceva mai norocos, Eusebiu Camilar, soţul poetei şi îngrijitorul primei cărţi a ei, este citat atât cu versurile care-i apăruseră în volum (1937), dar şi cu romanul Cordun, ce va vedea lumina tiprarului abia în 1942, dar pe care divinul critic îl lecturase în manuscris. O şansă ar fi fost să-i acorde acelaşi regim şi poetesei, ale cărei versuri le cunoştea din reviste şi din lectura la cenaclul Noua Junime, iniţiat şi condus chiar de critic. N-a fost să fie...
Dispărută la un an după debutul editorial, imediat după război i-au apărut: Cântarea munţilor, 1945, Ţara luminii, 1946 şi la distanţă de un deceniu, în 1955 un volum de Versuri. Abia în 1964 este editată în colecţia Biblioteca pentru toţi, cu o prefaţă foarte elogioasă de Nicolae Manolescu. Acelaşi exeget care, patru decenii mai târziu, pare să o fi pierdut din vedere pe marea poetă, împingând-o la rubrica "Scriitori de dicţionar".  De data asta nedreptatea e deplină, ea echivalează cu un viciu de perspectivă, care, în loc să individualizeze personalităţile o dată cu îndepărtarea în timp, le ocultează, contrazicând deci principala regulă a jocului.
Pierzând startul unei promovări eficiente, Magda Isanos, deşi  excepţional dotată cu talent poetic,  nu este preţuită la reala valoare.  Statura sa poetică luminoasă pare să aştepte într-o sală de onoare a literaturii, unde prea puţini cititori  se aventurează, sub impulsul adevăratei iubiri de poezie.
Fiica Magdei Isanos, poeta şi traducătoarea Elisabeta Isanos, care i-a asigurat şi o ediţie bilingvă română-franceză, 1996, a publicat câteva romane cu accentuat caracter autobiografic, focalizate pe destinul zbuciumat al Magdei Isanos. Despre romanul Cosânzenii am scris o cronică literară: http://www.stiriazi.ro/ziare/articol/articol/comentariu-la-ion-lazu-o-cronica-la-romanul-cosanzenii-de-elisabeta-isanos-de-jessie/sumar-articol/8135921/

Născută la Iaşi, din părinţi doctoranzi în medicină, tatăl cu asecendenţă greacă iar mama dintr-o veche familie basarabeană, Magda Isanos, încă din pruncie atinsă de poliomielită, şi-a petrecut copilăria în incinta sanatoriului Costiujeni, lângă Chişinău. A urmat cursurile liceale la Şcoala Eparhială din Chişinău şi a terminat facultatea de Drept la Iaşi, dar după un început promiţător în avocatură, a abandonat, dedicându-se literaturii şi jurnalisticii. S-a căsătorit cu Eusebiu Camilar (1937) şi au avut o singură fiică, Elisabeta Isanos, purtând deci prenumele bunicii materne şi, ca scriitoare, numele de familie al mamei prea repede dispărută. În martie 1944, Magda Isanos se refugiază la Bucureşti (în timp ce soţul ei, Eusebiu Camilar era mobilizat pe front), unde bunicii locuiau cu chirie pe strada Popa Savu, nr. 49; dar frontul apropiindu-se, pleacă într-un nou refugiu, spre Costeşti-Piteşti şi mai departe, spre munţi, ceea ce (pe vreme de război, de foamete, frig şi alte neajunsuri) se va dovedi fatal pentru un trup subminat de boală. Revenită în Bucureşti, moare după două luni, pe când fiica nu avea nici doi ani...

Pe faţada Şcolii de la nr. 47 de pe strada Popa Nan (căci casa de la nr. 49 a fost demolată de noii proprietari), am fixat o placă memorială, ce zăcea de câtva timp în cancelaria unei alte şcoli din cartier.
Pe placa de marmoră scrie:
"Stau lângă o şcoală primară.
Şi-n fiecare zi la amiază văd ieşind copiii...
E ca şi când aş vedea venind spre mine viitorul."
 MAGDA ISANOS
(1916 - 1944)
Vecină cu această şcoală a fost casa în care a locuit
poeta MAGDA ISANOS în perioada 1941-1944
Muzeul Literaturii Române. 2007

Citiţi şi evocarea MAGDEI ISANOS  de pe blogul poetului Ion MURGEANU, din volumul Clasicii noştri moderni:



George Murnu, n. 1 ian. 1868 - d. 17 nov. 1957


          

Aromân din provincia grecească Macedonia, fiul unui profesor de limbi clasice şi franceză, el însuşi militant pentru ridicarea conaţionalilor săi, autor al unui Dicţionar aromân-român-francez rămas în manuscris, viitorul mare traducător şi istoric s-a născut în satul Brazi aparţinător de localitatea Veria; beneficiind de un mediu familial propice învăţăturii, a făcut şcoala primară la Veria, liceul la Xanthi şi Bitolia, s-a înscris la Universitatea din Budapesta, tranferându-se apoi la cea din Bucureşti, secţia Istorie şi Arheologie, între 1889-1892. A devenit profesor de elină la Sf. Sava, apoi la Seminarul Veniamin Costachi şi la Liceul Naţional din Iaşi. A beneficiat de o bursă de studii de 2 ani la Munchen, unde a obţinut în 1901 un doctorat în bizantinologie. Au urmat stagii de cercetare la Atena, Roma şi Berlin. Revenit în 1908 la Bucureşti, va fi profesor la catedra de Arheologie a Universităţii, iar din 1910 director al Muzeului de Antichităţi.
Debutase cu poezii de influenţă elină, a continuat să publice poezii în română, în macedoneană, a devenit redactor la Convorbiri literare, unde din 1902 a început să publice fragmente din traducerea Iliadei. În volum, Iliada a apărut în 1906 şi 1912, premiul Academiei; în 1924apare  traducerea Odiseei. Lucrări fundamentale pentru literatura şi cultura română în general, într-o traducere de excepţie, apreciată la superlativ de Călinescu în Istoria sa, care o compară cu traducerile în italiană, spaniolă, franceză, menţionând: "puţine literaturi se bucură de traduceri mai norocoase".
De fapt se exersase încă din liceu cu traduceri din poeţi elini, dar în timp a realizat traduceri de înaltă valoare din Pindarus, Sofocle, Euripide. Nu se poate imagina împrejurare mai fericită decât ca un aromân din Macedonia, cunoscător de elină, să-şi continuie activitatea în România, îmbogăţind cultura naţională cu traduceri fundamentale din clasicii greci, dar şi cu studii de istorie, de arheologie privind continuitatea daco-romană şi transferurile culturale interbalcanice. 
A efectuat cercetări arheologice în diverse zone de interes, cu deosebire în Dobrogea, dar şi în alte locuri din Europa, scriind studii dar şi memoriale de călătorie. În 1923 este ales membru al Academiei Române. În 1948 autorităţile comuniste l-au eliminat din viaţa publică. A murit în 1957, aproape nonagenar. O placă memorială pe str. Luis Blanc consemnează locul unde a trăit şi creat marele scriitor, istoric şi traducător.
Opera:  Gânduri şi vise, Iaşi, 1898; Monumente antice din Roma. Descriere şi impresii, Bucureşti, 1908; Portretul elin. Studiu iconografic din arheologia clasică, Bucureşti, 1908; Atena şi ruinele ei, Bucureşti, 1910; Istoria Românilor din Pind. Vlahia Mare (980-1259). Studiu istoric după izvoare bizantine, Bucureşti, 1913; Alme sol, Bucureşti, 1925; Poezii, Bucureşti, 1925; Descătuşare, Bucureşti, 1928;  Bair di cântic armânescu, Bucureşti, 1931; ediţia Bucureşti, 1989; Altare, Bucureşti, 1934;• Ritual pentru tine, Bucureşti, 1934; România şi Elada, Bucureşti, 1934; Români din Bulgaria medievală, Bucureşti, 1937; Tropare, Bucureşti, 1940; Poeme, ediţie îngrijită de Sanda Diamantescu şi Radu Hâncu, Bucureşti, 1970; Studii istorice privitoare la trecutul românilor de peste Dunăre, ediţie îngrijită de Nicolae Şerban Tanaşoca, Bucureşti, 1984; Poeme pentru templul frumuseţii, ediţie îngrijită de Iulia Murnu, Bucureşti, 2000.Antologii: Cele mai frumoase doine ale poporului român, după diferite colecţiuni, prefaţa editorului, Bucureşti, 1922.Traduceri: Homer, Iliada. Cânturile I-XII, Budapesta, 1906, Cânturile XIII-XXIV, Bucureşti, 1912; ediţia integrală, Bucureşti, 1916; ediţie îngrijită şi prefaţă de D.M. Pippidi, Bucureşti, 1967, Odiseea, Bucureşti, 1924; ediţie îngrijită şi prefaţă de D.M. Pippidi, Bucureşti, 1971; Sofocle, Electra, Bucureşti, 1910, Oedip rege, Bucureşti, 1943; Socrate, Sfaturi către Demonicos. Xenofonte, Bucureşti, 1923; Poeme străine, Bucureşti, 1928; ediţia (Poeme străine antice şi moderne), Bucureşti, 1943; Eschil, Orestia, Bucureşti, 1942.

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/George_Murnu
http://www.crispedia.ro/George_Murnu



Poezia zilei, George Murnu

Dedicaţie

În vadul apelor amare,
pe unde-i scris-a ta chemare,
plutaş vremelnic te cufundă,
culege clipele fugare
din fiecare undă
fecundă de avuţii stelare.
fă stemă de scumpeturi rare,
de-un jar nestins iluminate,
cu mâna ta ce totul poate
robită gestului credinţii
şi patimei ce nu s-abate.
Tresaltă chiuind, socoate
că-n tine-i culmea biruinţii
şi tu eşti fruntea peste gloate,
când stema, rodul suferinţii
şi-a trudei care afund străbate,
o dărui sfânt prinos fiinţii
preascumpe, mai pe sus de toate.
                                     

      Revelare

Inima ta, ‘nchisoare
de pasăre, pe care
la piept am apăsat-o
în clipa de ’mbătare,
simţeam că ’n pulsu-i tare
e gata de ‘ncetare
şi molcom am lăsat-o
blajin de cumpătare
pentru tine, adorato.
 
fierbintea-mi năzuire
mi s’a-ncropit în milă
cetind ca într-o filă
de candidă sibilă
a ta desvăluire
în faţa de copilă
eteric de subţire
şi fină şi fragilă,
c-un înger în privire,
cu-o lacrimă ’n pupilă.
 

Privighetoare

Singură ’n dumbravă
din beţii de floare
patimă bolnavă
pirue suavă
o privighetoare;
 
cristalin de clară
undă, tril din mine,
lamură de rară
lacrimă de pară,
cântec pentru tine!
 
(Din volumul „Ritual pentru tine” )
 
   
 
Alţi scriitori:
G. Muntean, n. 1932



Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2003
Azi mă văd pe bdul Elisabeta cu Miron Georgescu, pornesc discuţia de la faptul că el nu iese cu anii din Capitală. Şi-a trăit copilăria într-un sat de munte, mai sus de Brădet-Argeş, la poalele Făgăraşilor. A fost ceva la care nu are putere să se mai întoarcă. Fura, minţea, nu venea cu zilele pe acasă. Aduc vorba de oamenii de la munte şi de la cîmpie, două specii diferite, cei din Bărăgan lunecoşi, duplicitari, pe care nu poţi pune bază. Apoi despre Moromeţii, capodoperă. Şi la fel filmul. Nu, zice, filmul l-a dezamăgit mult. Capodopera noastră este Moara cu noroc după Slavici. Moara, se întreabă, are conotaţie divină sau diavolească? Diavolească, zic, la ţară se zice: Dracul în straie nemţeşti, probabil pentru că meşterii morari erau nemţi, ei au adus motoarele cu combustie internă, la noi nu fuseseră decît morile de apă şi cele de vînt. Că i-a plăcut mult Cel mai iubit…, iar eu îi spun că mi s-a părut ratat, grăbit, umflat cu anecdote inutile – o slăbiciune a lui Preda pentru bancuri cu substrat politic, aşa-zicînd. Iar prestaţia lui Petrini nu e la nivelul unui pofesor de filosofie. Se văd stîngăciile autodidactului. Zice: Un titlu pentru tot felul de cititori. Pe cînd titlul Istorii, pe care l-a discutat îndelung cu Mircea Ciobanu, nu i se pare reuşit. După care MC a mai făcut şi greşala să se bage în politică; purtător de cuvînt folosit şi aruncat, zic. Mircea Cojocaru, un bărbat nemaipomenit, s-a însurat cu una, a făcut un copil, au emigrat în America, unde se simţea părăsit, dădea telefoane, îl chema acolo pe Mircea. De unde! Atelierul lui fotografic Kinon, de pe Brezoianu. Şi încheiem vorbind despre marea revoluţie efectuată de Iisus şi de apostoli. Îmi spune că după o discuţie de cîteva ore cu Marin Sorescu, acela i-a cerut nişte poezii şi a rămas interzis cînd MG i-a mărturisit că nu are. Iar pentru proză nu am instrumentar, zice. Merge pe 73 de ani. Îi dau un xerox după interviul din Ziua.

Aseară, în lipsa Lidiei plecată să-şi verse focul, îi dau un interviu în direct Ioanei Dinulescu la Radio Craiova, vreo 10 minute. Impresionată de interviul meu din Ziua, poate şi de cele spuse de Blandiana la lansare, mă incită să spun care a fost opinia Blandianei. Cum a fost cu albumul de fotografii cu pietre? Şi în final promite o lansare la Craiova, la Casa Băniei, buricul cultural al Olteniei. Foarte agreabilă discuţie.
Va urma