vineri, 21 noiembrie 2014

21 noiembrie: Anghel Dumbrăveanu, n. 21 nov. 1933 - d. mai 2013
              
De felul lui din  Dobroteasa, o comună din nordul judeţului Olt (numele la naştere A. Bacşiş), a făcut gimnaziul la Radu Greceanu din Slatina, 1946-1949 şi a urmat o şcoală pedagogică din Timişoara, absolvită în 1953, când devine redactor la revista Scrisul bănăţean / Orizont, unde activează până în 1990. Între timp absolvise Filologia din Timişoara, 1963-1968, iar din 1969 devenise secretarul Asociaţiei Scriitorilor din Banat. După 1990 a fost câţiva ani director în Ministerul Culturii, iar din 1995 redactor, apoi redactor-şef al revistei Rostirea românească.
Cu un debut tipic de poet, a redactat încă din liceu o revistă, rămasă în manuscris; au urmat poezii răspunzând comenzii sociale, deci realismului socialist. Producţii rămase în afara volumelor, debutul editorial amânat până în 1961, cu Fluviile visează oceanul, în colecţia Luceafărul .Dar abia cu Iluminările mării, 1967 şi Oase de corăbii, 1968 se fixează pe făgaşul unei lirici elevate, singulare, atentă la amănuntul de viaţă diurnă şi totodată la ceea ce este etern, durabil, general uman. Cu vocaţia călătoriilor şi a prieteniilor literare, a fost tradus în multe limbi străine, a tradus la rându-i din importanţi poeţi contemporani ai Europei, iar impresiile din străine meleaguri şi-au făcut loc în prozele sale.

Opera literară:   Fluviile visează oceanul, prefaţă de Ion Bănuţă, Bucureşti, 1961; Pământul şi fructele, Bucureşti, 1964; Iluminările mării, Bucureşti, 1967; Oase de corăbii, Bucureşti, 1968; Delte, Bucureşti, 1969; Faţa străină a nopţii, Bucureşti, 1971; Poeme de dragoste, cu un medalion de Nichita Stănescu, Bucureşti, 1972; Singurătatea amiezii, Timişoara, 1973; Enigma orhideii - Das Geheimnis der Orchidee, ediţie bilingvă, traducere de Irene Mokka şi Horst Fassel, Timişoara, 1976; Chemarea mărilor, Cluj Napoca, 1976; Piatra de încercare, Bucureşti, 1976; Diligenta de seară, Bucureşti, 1978; Poeme, prefaţă de Mircea Tomuş, Bucureşti, 1979; Intrarea în cetate. Timişoara - poeme şi privelişti (în colaborare cu Iosif Costinaş), Timişoara, 1980; Cuvinte magice - Magic Words, ediţie bilingvă, traducere de Irina Grigorescu, introducere de Cornel Ungureanu, Cluj Napoca, 1981; Tematica umbrei, Bucureşti, 1982; Iarna imperială, prefaţă de Marcel Corniş-Pop, Bucureşti, 1986; Fonetica astrelor, Timişoara, 1986; Călătorie neterminată, Bucureşti, 1986; Curtea retorilor, Bucureşti, 1989; Capcane şi visuri, Timişoara, 1990; Predica focului, Cluj Napoca, 1993; Dragoste şi iarnă, Timişoara, 1995; Diamantul de întuneric, Ceraşu-Prahova, 1997; Războiul estetic, postfaţă Crişu Dascălu, Bucureşti, 1998; Begoniile de la mansardă, Timişoara, 2002; Ceva pentru care merită să pierzi o corabie, îngrijită şi introducere de Alexandru Ruja, Timişoara, 2003; Fenomenul Nichita Stănescu, Timişoara, 2003.




Constantin Crişan, n. 21 nov. 1939 - d. 30 oct. 1996
Născut la Tg. Neamţ, din numeroasa familie a inginerului geodez Aurel Crişan, termină liceul Petru Rareş din Piatra Neamţ şi Filologia la Iaşi, 1960. Îşi va lua doctoratul în 1974, exact la vârsta când un cercetător de vocaţie trebuie să se desprindă din masa celor obişnuiţi. Şi, într-adevăr, prin calităţile sale intelectuale şi prin propensiunea spre marile teme, C. C. era un ins ce ieşea din rînd. Profesor, colaborator la Institutul pentru Relaţii Culturale cu Străinătatea, la Radio şi Televiziune, editor, traducător, a  debutat cu Literatura română în lume, coautor Victor Crăciun; apoi în 1970, a editat în franceză şi engleză 11 elegii de Nichita Stănescu. În 1972  publică Ieşirea din metaforă, studiu despre mari scriitori români: Blaga, Bacovia, Preda, Stancu, dar şi Nichita, Blandiana, Baltag.
A tradus poeţi precum Nichita, Dinescu, Anta Raluca Buzinski şi  a publicat în străinătate nenumărate exegeze despre scriitori români. În 1977 şi 1978 scoate două volume de eseuri despre sociologia literaturii; în 1980 Conversaţii de bunăvoinţă. Eseuri despre adevăruri uitate, iar în 1996 Eseu despre moartea viguroasă; în 1999 Eminescu versus Dumnezeu, cu o prefaţă de Zoe Dumitrescu Buşulenga. La aceste ultime două cărţi i-am fost redactor pe când lucram la editura Vinea. Din păcate cea de a doua carte i-a apărut postum. Inima autorului, ca organ anatomic, s-a opus suprasolicitărilor.
Bine informat despre ultimele dezbateri din exegeza europeană, traducător al unora dintre eseiştii de marcă ai contemporaneităţii, specializat în poetică, stilistică, sociologia culturii şi literatură comparată, Constantin Crişan era un  intelectual de nebănuite resurse, om cu minte sclipitoare, genialoidă, ins soficticat, peremptoriu, vehement în opinii.  L-am urmărit în divere ieşiri publice, la Sala Dalles, la Muzeul Literaturii, în alte împrejurări. Un ins sclipitor, însă nu lesne de  suportat pe termen lung.  Din păcate pentru literatura noastră, cardiac fiind, ne-a părăsit la doar 57 de ani, operaţia pe cord la clinica din Tg. Mureş, în care prietenii îşi puseseră speranţele, nu a reuşit să-l salveze.
A locuit în blocul scriitorilor din str. Apolodor nr.13-15. Când am fixat cele două lungi plăci memoriale la intrările blocului, numele său a apărut pe una dintre ele, împreună cu alţi 11 scriitori. Iar la numărul 9 pe aceeaşi str. Apolodor, s-a aflat casa unde a locuit unul dintre scriitorii preferaţi ai lui Constantin Crişan: Urmuz, actualmente loc viran; demersurile mele pentru obţinerea aprobării unei plăci memoriale s-au blocat în sertarele celor de la primărie...
Citește mai mult:

Imaginea casei în care a trăit autorul se află și în albumul Literaturile Bucureștiului, MNLR, 2009.

Poezia zilei:    Anghel Dumbraveanu

Fântânile Serbiei

         Lui Nichita Stanescu, Petre Stoica, Adam Puslojici, Srba Ignjatovici

suntem la masa aproape toti
petre adapostit în barba lui de iarba uscata
nichita uitându-se la înger cu doua pete de cer
adam care tocmai l-a încuiat pe dumnezeu într-o garsoniera
si srba uimit de tacerea si întelepciunea propriului vis
iar eu în loc sa ma plâng ca-mi scufundara corabiile
în strâmtoarea blestemata a zilei
îmi amintesc cum alergam dupa soare cu cercul

totul ar fi bine
cugeta unul
daca ne-am mai putea vedea
la un secol odata

o bucata de brânză mai cântă pasarea
în muntii carpati
un ardei si-o ceapa mai scoate ciutura
din fântânile serbiei
un lautar si-o bardaca de vin
mai putem cumpara
punând vers de la vers
chiar daca luna nu ne mai saruta pe gura
când ne-ntoarcem spre dimineata
din patul vreunui cântec mirosind a femeie

masa e-ntinsa pe fluviu
si nu ne vedem între noi

ce bine-ar fi cugeta unul
daca ne-am mai putea întâlni
chiar asa
la un secol odata

 Niciodată uitarea

Intre noi sunt zapezi si nisipuri.
Maine, poate pustiuri, oceane.

Niciodata uitarea.

Sub icoana ta imi incep ziua.
Aripa mea creste din umarul tau.
M-au inchinat marii, aprig si pur, 

Sa fiu si sa nu fiu invins.

Intre noi sunt zapezi si nisipuri.
Maine, poate cerul cazut.
Dar bucuria de-a traversa noaptea, 
Sa-ti ies inainte pe celalalt tarm, 

Unde niciodata uitarea ...

Cum raza serii

Sînt si aici si-n alta parte
si fericit si trist, si rau si bun, 
cum viata-nseamna si putina moarte, 
cum întelept si cum nebun.

Iau barca si ma urc în cer, 
si în pamînt, si-n flori, si nicaurea, 
cum raza serii într-un giuvaer
si cum ecoul colindînd padurea.

Sa ma astepti pe-acelasi mal
unde-am sa ies mereu din ape, 
cum fluxul largului egal, 
cum si departe, si aproape.


Alţi scriitori:
Eugen Todoran, n. 1918
Aurel Dumitraşcu, n. 21 noiembrie 1955 - d. 16 septembrie 1990
I. Valerian, n. 1 august 1895 - d. 21 noiembrie 1980




Ion Lazu - O pagină de jurnal 2003 
 10 oct. Alaltăieri mă întîlnesc cu dna Maria Zberea, îi dau o declaraţie notarială pentru Anatol, care nici nu sunt convins că ar avea dreptul prevăzut în legea 189, întrucît el s-a întors din armată abia în mai ‘45, or legea se referă la refugiul de pînă la 6 martie ‘45. Dar nu eu decid. Notara întîrziind, dna Z. are timp să-mi povestească tragedia fam. Zberea; el notar la Cetatea Albă, este pîrît în ‘40 de o vecină căreia îi reproşa că aruncă zoaiele pe florile lor, vine o patrulă şi îi ridică pe Gh. Zberea şi pe fiul Anatolie, îi scoate la marginea oraşului, acolo, profitînd de întîlnirea întîmplătoare cu cineva, tatăl îi strecoară fiului: Fugi, Tolea, salvează-te! Şi Anatol a reuşit să fugă. Ce va fi fost în sufletul lui? Dar în al tatălui care ştia că peste cîteva minute va fi împuşcat… Zberea Ecaterina s-a refugiat cu doi dintre cei trei copii, Anatol fiind pe front, întîi în est, apoi în vest. Ca şi Ion Drăghindă, alt basarabean, a cărui poveste din păcate nu am avut abilitatea să o aflu chiar de la sursă. Mare păcat. Dar însuşi faptul că ne ascundeam unii de alţii nu este unul dintre capetele de acuzare din Veneticii? Dnei Maria Z., foarte stresată de faptul că mă blocase la notariat, cerîndu-şi mereu scuze etc, îi spun ca să o liniştesc că eu îi ştiu pe ei de pe cînd eram student şi stăteau pe Petru Maior, iar eu pe Costache Marinescu. Se miră: Deci vecin cu Drăghici Iancu? Da. Şi-mi spune că Anatol a făcut prima ieşire pe teren la Comăneşti chiar cu Iancu D.; dar pe cînd Anatol era un coleg deschis, amical, acest D. era foarte ascuns, nu voia să se ştie ce scrie în carnet; iar pentru că îşi dorise un băiat, sau din alt motiv poate, nu s-a purtat părinteşte cu fiica sa, care de aceea acum nu vrea să ştie de el. Iată o latură pe care nu i-o ştiam, poate i-am intuit-o cumva. Dna Z. spune textual: E cam ciudat. Tot ea îşi mărturiseşte amărăciunea că unica ei fată, nora lui Eugen Bălaşa, nu poate să aibă copii, spre mîhnirea socrilor, a soţului. De Anatol spune că luase la rînd toate bisericile din Bucureşti, îşi notase anul ctitoriei, cine le-a pictat etc. Era pasionat de istorie, de pictură; pare o femeie care l-a admirat şi i s-a devotat fără rezerve. De altfel era celebră ca gospodină, pregătea minunate prăjituri pentru agapele onomastice de la slujbă. Zice: Securiştii au interpretat asta ca pe o sfidare. Şi că Anatol îi vorbea cu mare entuziasm despre mine. Fericitul de Anatol, să trăiască o viaţă lîngă o femeie devotată, iubitoare, care îl admiră ca om!
Poate ar trebui ca toate astea să fie integrate în textul Gherasie, Iancu şi Anatol fiind dintre acei geologi pe pare G. îi ironiza în diatribele sale. Nu cumva soţiile noastre ne fac să fim atît de diferiţi, pînă la urmă? Şi cealaltă idee: ce nu-ţi fac colegii-amicii-inamicii, îţi faci singur, deservindu-te, iar restul îl face timpul, boala, bătrîneţea…Îi arăt Mariei Z. pasajul despre Iancu D. din Veneticii, promite să cumpere romanul luna viitoare, stă rău cu banii, abia scăpată dintr-un sechestru cu acea căsuţă din Petru Maior.  Se duce săptămînal la cimitir, tocmai în Pantelimon, cu 3 tramvaie, o zi întreagă, se întoarce zdrobită… Pe cînd nomenklaturişiii… Îmi arată o mapă cu acte vechi ale familiei Zberea, spune: O iarnă întreagă le-am studiat…
Ieri d.m. mă văd la chioşcul Muzeului cu Octavian Soviany, îmi spune că a scris cronica despre Veneticii, i-a făcut impresia unei cărţi temeinic scrisă, de substanţă, ar vrea ca mesajul romanului meu să ajungă la cititori. A aranjat cu Tupan să o publice la Luceafărul, o să mă anunţe prin Ţone. Nu-i mai spun că a apărut o cronică îngrozitoare despre Nicolae Magnificul, de Mihai Iovănel intitulată chiar aşa: Ariergarda poeziei şi avangarda prostului gust. Şi tot aşa pe cîteva coloane. Nedrept. Trebuie că i-a căzut foarte rău lui N.Ţ. Mai aştept o zi-două, să-i mai treacă supărarea. Miercuri la Euridice a citit D. Ţepeneag, am uitat să-l întreb pe Soviany dacă a fost. L-am întrebat dacă a fost în ‘95 la Llosa, nu a fost, păcat îi spun, o personalitate fascinantă; apariţie idem în filmul documentar despre Malreaux; alt film de aceeaşi natură, despre Albert Camus.
M-am întrerupt din lectura Izverna ca să mă pun la punct cu Istoria grecilor de Montanelli, scrisă cu o vervă delectabilă. Citesc pe unde apuc, încîntat, cu o mirare nouă. La librăria Volga văd o casetă video Atena, costă 350 mii şi durează 40 minute.

Îl visez pe Cornel Popescu, urcînd scările, elegant, îl întreb dacă ştie de cartea mea. I-o arăt, zice că vrea să o citească.