Scriitorul zilei: Traian Chelariu, n. 21 iulie 1906 - d. 4 nov. 1966

       

   

Bucovinean din satul Hatna, comuna Dărmăneşti, ca fiu al unui ceferist, a făcut şcoala primară în diferite localităţi unde se transfera familia, inclusiv în Moravia. Revine în Bucovina în 1918 şi se înscrie la liceul cernăuţean Aron Pumnul, cu bacalaureat în 1926. Se înscrie la Litere şi Filosofie, Universitatea Cernăuţi, absolvită în 1930, Magna cum Laude. În 1937 îşi va lua doctoratul cu o temă despre Pozitivismul în opera lui David Hume. Beneficiase de o bursă de studii între 1931 şi 1933 la Paris, apoi la Roma, 1933-1934. Va fi asistent la catedra de logică de la Cernăuţi, apoi la Iaşi şi ajunge la Bucureşti, stabilindu-se aici în 1940. După 1945 are parte de privaţiuni şi umilinţe, mutându-se din oraş în oraş, ca profesor de liceu. În 1960 devine lector la Institutul Pedagogic din Suceava.

A scris poezie, proză, eseu, teatru şi memorialistică. Debutul în reviste literare bucovinene, 1926, apoi colaborează la revistele literare ale vremii, fiind redactor şef la Glasul Bucovinei, secretar de redacţie la Junimea literară, la Universul literar, colaborator la Bilete de papagal, Universul literar, Revista Fundaţiilor Regale, Gândirea. Prea puţin a reuşit să publice din ceea ce a scris, câteva volume de poeme, iar teatrul, prozele, jurnalul i s-au publicat după moarte, de literaţi devotaţi bucovineni. Una dintre marile promisiuni ale generaţiei bucovinene interbelice, poliglot, erudit, destinul literar i-a fost blocat de instaurarea regimului roşu, anticultural. A impresionat culegerea de sonete: Scrieri lirice, 1973, dar mai ales jurnalul său din anii 1929-1936, Zilele şi umbra mea, 1976, reeditat după 1990, cu completările eliminate de cenzură. Am avut bucuria să fiu lectorul acestui volum memorialistic.

Opera literară:  Exod, Cernăuţi, 1933;  Proze pentru anul inimii, Cernăuţi, 1934;  Aur vechi, Cernăuţi, 1936;  Zaruri, Cernăuţi, 1936;  Cântece de leagăn, Mediaş, 1936;  Casă pe nisip, Cernăuţi, 1937;  Pietre la cari mă-nchinai, Cernăuţi, 1937;  Dulcile cuvinte, Cernăuţi, 1940;  Versuri de după amiază, Cernăuţi, 1940;  Balade şi strofe răzleţe, Cernăuţi, 1943;  Scrieri lirice, îngrijită şi prefaţă de Emil Manu, prezentare Al. Dima, Bucureşti, 1970; Necunoscuta, ediţie îngrijită de Ecaterina Chelariu, cuvânt înainte Mircea Horia Simionescu, Bucureşti, 1972;  Scrieri lirice, cuvânt înainte Eugen Barbu, Bucureşti, 1973;  Teatru, îngrijită şi prefaţă de Adrian Anghelescu, Bucureşti, 1976; Zilele şi umbra mea, îngrijită şi prefaţă de Corneliu Popescu, Iaşi, 1976;  Poezii în vers alb, îngrijită şi postfaţă de Corneliu Popescu, Iaşi, 1983;  În căutarea Atlantidei, ediţie îngrijită de Doina Florea şi Corneliu Popescu, prefaţă de Doina Florea, Cluj Napoca, 1989;  Strada Lebedei nr. 8. Pagini de jurnal, prefaţă de Mircea A. Diaconu, Bucureşti, 2002;  În căutarea Atlantidei (fragmente noi), îngrijită şi prefaţă de Mircea A. Diaconu, Iaşi, 2003.

*

În anul 2007 i-am fixat o placă memorială la adresa din str. Lebedei, 8, care este şi titlul unei cărţi de memorialistică.

În cartea de confesiuni în dialog Himera literaturii, 2007 poetul Ion Murgeanu  face o prezentare elogioasă, pe cât de emoţionantă, pe 3 pagini!- 126-129 - a acestui intelectual extraordinar, nevoit să-şi care biblioteca dintr-un loc într-altul şi să trăiască din expediente. Om de rară cultură literară şi filosofică, vorbea curent germana, franceza, italiana, spaniola dar şi rusa, ucraineana. În anul 2010 s-a întâmplat să fiu lector de carte la cele două volume de memorialistică: Zilele şi umbra mea, pagini de jurnal. O impresie de neuitat, o admiraţie pentru totdeauna.

Ion Lazu: Odiseea plăcilor memoriale

2 mai 07.(...) Venind dinspre Izvor-Cişmigiu, fac poză la Tudor Muşatescu, pe Luigi Cazzavilan 37, dar nu găsesc casa lui Victor Ion Popa pe Puţul cu Plopi, după descrieri vagi; ajung pe fostă Soarelui, acum Th. Aman 9-A, fac poză pentru Aurel Covaci; apoi îmi mut investigaţiile în cartierul Gării de Nord, mergând numai pe jos, în acest cartier Matache, unde am lucrat în anii 70; găsesc Al. I. Cuza 13-A, pentru Constant Tonegaru, obţinând acordul verbal din partea şefului unei firme de pază-protecţie, ajung şi în Lebedei, dincolo de marele val al blocurilor înalte din Titulescu-Crevedia, e vorba despre ultima căsuţă rămasă în urma sistematizărilor drastice. (Dar nu avusese şi Constantin Popovici un arelier pe aici?) O căsuţă prăpădită, cu un singur nivel, dărăpănată, cu tencuiala căzută pe mari suprafeţe, părăginită; se urcă pe o scară improvizată, de scânduri, fără balustradă. În dreapta e o curticică devalizată, unde se aruncă diverse obiecte casnice dezafectate. Mai spre porţiţă, un cărucior şchiop. Strig, nu apare nimeni, urc cu precauţie dublă pe scară, dau într-un hol şi acolo un câine culcuşit. Mă retrag în pripă, apoi în stradă aflu că acolo s-au aciuit nişte homles, fără acte, fără lumină electrică. Cele două geamuri de la stradă, prin care îmi place să cred că privea uneori spre lume ostracizatul cărturar, acum cârpite cu cartoane sau cu folie de plastic. Aici va fi trăit 4-5 ani după închisoare, Traian Chelariu, mare promisiune a intelectualilor bucovineni, destin frânt când să-şi deschidă aripile puternice; şi au urmat două decenii de peregrinări şi sărăcie şi umilinţe, cărându-şi imensa bibliotecă prin orăşele moldave, înainte de prematura stingere... Rămânând un mare domn, cum mi-l evocă poetul Ion Murgeanu, încurajându-i pe tinerii literaţi.

                                         

 Imaginea casei în care a trăit autorul în ultimii săi ani se află și în albumul Literaturile Bucureștiului, MNLR, 2009

Poezia zilei, Traian Chelariu

Cântec alb

Ziua se'nclină'n

ape de-apus,

dar de lumină'n

deget m-ai pus.

Dar de lumină -

crin şi inel,

albă albină

luce pe el.

Albă, uşoară

brumă de jar

îmi înfăşoară

gândul hoinar.

Peste vâlcele,

peste trecut,

albe muncele -

anii-au trecut.  

(Revista Gîndirea, decembrie, 1938)

O, doina noastră aşa începe...

O, doina noastra asa incepe

Trece munte, trece deal, -

Am cucerit intinse stepe

Dar dorul tot ne e'n Ardeal.

Bat brandturi iurese de schije,

Turbati si darzi si val de val

Ne'ntampina dusmanii crucii

Dar dorul tot ne e'n Ardeal.

Odese rosii, Balaclave

Si Sevastopoluri si mal

De stanci si moarte vom infrange

Dar dorul tot ne e'n Ardeal.

Crimei, Cubanuri si Caucazuri

Cuprinde-vom pe branci, pe cal,

Vom fi mai repezi ca eretii

Dar dorul tot ne e'n Ardeal.

Pe Don, pe Dvine si pe Volge

Legat-am poduri spre Ural,

Ca viforul suntem napraznici

Dar dorul tot ne e'n Ardeal.

Prin tundre joase si Siberii

Dela Aral pana'n Iamal

Purta-vom steagul biruintii

Dar dorul tot ne e'n Ardeal.

De-ar fi sa trecem prin nisipuri

Din Astrahan pana'n Baical,

Suntem ca gandul si otelul

Dar dorul tot ne e'n Ardeal.

Priviti-l nu mai, sangereaza

El, rastignitul, ca'ntr'un Gral,

Precupetim ceva? - Nimica!

Dar dorul tot ne e'n Ardeal.

Nu poate pururea sa stee

In inima acest pumnal

Infipt in zi de neagra Vineri

Dar dorul tot ne e'n Ardeal!

Poezia zilei, Sânziana Batişte, n. 4 noiembrie 1943

Ai grijă

Ai grijă cum mă priveşti

Ai grijă cum mă apropii

Acestei curate poveşti

Să nu i se-ntunece ochii

Ai grijă cum mă adumbri cu genele

Blândule prinţ

Alungă-i departe pe sumbrii călăi ai speranţei

Când minţi

Nu mă da valului

vântului

Dă-mă-nţelesului

Sfântului 

Alungă tu neştiutul

nespusul

Supune-ţi-l

Nesupusul

Nu te speria de tristeţe

Nu te speria de bucurie

Ceea ce trebuie să vie

Să vie

Alţi scriitori:

D.D. Pătrăşcanu, m. 1937

Tudor Muşatescu, n. 22 februarie 1903 - d.4 noiembrie 1970.

Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2003

31 iulie. Aseară primesc mult aşteptatul telefon de la Niki Opriţescu, aranjăm să ne vedem astăzi la 11. Ajung, cu o tuberoză pentru doamna O., de 87 de ani. Ne aşezăm în fotolii şi Niki îmi spune că Jeremi e foarte bine, notă maximă în diplomaţia francezilor cu Rusia. În spun ce-am păţit noi pe 4 iulie prin semnarea tratatului cu Putin. El: În schimb Ann este grav bolnavă, trebuie să i se extirpeze o jumătate de plămîn. Îi spun că se trăieşte şi aşa, inclusiv Regele Ferdinand n-avea decît un plămîn. Şi urmează: Ioane, în ultimii ani am trecut printr-o experienţă umană foarte dureroasă. Nu ar vorbi despre asta dar între noi relaţiile au fost totdeauna  de o totală sinceritate. I s-a furat un film. Prin ‘9o a venit în România cu ajutoare, apoi a fost intrigat de relatările din presa franceză despre evenimentele de la Timişoara - fusese acolo totuşi un măcel, dar pentru că se anunţaseră vreo 10.000 de morţi, valuri de sînge şi apoi s-a văzut că lucrurile fuseseră grav umflate, s-a ajuns la termenul de Sindromul Timişoara, care acum are semnificaţia unei cacealmale, intoxicare prin presă. Mîhnit, a vrut să vadă cum stau de fapt lucrurile, a venit în România, împreună cu Mihai C. de la România liberă au plecat la faţa locului, fără nimic, în necunoscut, au făcut o anchetă foarte strînsă, a reieşit că muriseră în fapt nu mai puţin de 200 copii, iar oameni mari cam tot pe-atît – Niki are listele, surprins de faptul că au fost împuşcaţi atît de mulţi copii pe treptele de la Catedrală. Zic: Da, preoţii au încuiat uşile, nu au lăsat pe nimeni să se refugieze înăuntru, pentru acest gest nu am să-i iert în veci! Deci a fost un masacru, oarecum asemănător cu uciderea pruncilor – un regizor trebuie să se lege de o idee, cum făcusem şi în Rămăşagul, asemănînd chinurile Moşului cu drumul pe Golgota, nu?

S-a adresat într-o primă fază Roxanei I., care pe atunci se iubea cu fiul lui Creangă, Radu, student la teologie ortodoxă în Paris. R.I s-a derobat, nu putea să se implice în ceva străin meseriei ei de editorialistă, atunci Mihai C. s-a angajat el să scrie scenariul. Ideea: Iubita unui ziarist francez care transmisese de la Timişoara, revine la faţa locului după 10 ani, din dorinţa de a-şi explica împrejurările în care iubitul ei, asemenea lui Jean Louis Calderon, a fost suprimat. Niki găseşte un producător străin, apoi un altul care dă 10 milioane, celelalte 10 trebuind să fie participarea românească. M.C. angajază România liberă cu 3 milioane, alt milon de la TV, alte trei de la Cinematografie şi alţi bani pe care se angaja să-i aducă un Vasile Neagoe, despre care Niki ştia că făcuse filme la Buftea, producător delegat. S-a gîndit că va aduce bani din diverse mişcări etc. Încredere deplină în MC, colegi de an, a dat lucrarea de diplomă cu un scenariu de C. Acela ar fi primit pentru scenariu cam 25 milioane dolari. Aceşti bani îi vin scenaristului în clipa cînd se dă primul tur de manivelă. Încep turnările, cu actori francezi, iar dintre români Gheorghe Dinică, Dorel Vişan etc. 

Va urma

Fotografii cu Pietre...