luni, 3 noiembrie 2014

Scriitorul zilei: Paul Cornea, n. 3 noiembrie 1924

     

         
Bucureştean dintr-o familie de evrei, s-a format în anii de mişcare legionară, deci a militat pentru drepturile evreilor. Eliminat din liceul Mihai Viteazul în 1940, nevoit să-şi continuie învăţătura la un liceu pentru elevi evrei, apoi s-a înscris la medinică, tot pentru studenţi evrei, dar abandonează după 2 ani. Cu venirea sovieticilor, a fost mereu în înalte funcţii politice, apoi şi administrative, tot mai înalte. Demascat el însuşi într-o şedinţă publică din 1958, pentru deviaţionism, totuşi cu greu a renunţat la utopia comunistă. A făcut Filologia din Bucureşti, licenţiat în 1948, iar din anul următor a început o carieră universitară ce nu s-a oprit nici după decembrie. Doctoratul în 1971, profesor la catedra de literatură română, şef de catedră, şef de secţie şi la institutul Călinescu, a  deţinut funcţii în ministerul Învăţământului, la Direcţia editurilor, la Studioul Cinematografic Bucureşti, iar după 1990, din nou ministru adjunct la Cultură, a continuat ascensiunea profesională, a devenit preşedintele Asociaţiei de literatură comparată, a participant la nenumărate congrese ştiinţifice de profil filologic, înainte şi după 1990.
A debutat încă în 1946, iar editorial în 1962, cu Studii de literatură română modernă. Critic şi istoric literar, cu deschidere spre comparatism, teoria literaturii şi studii interdisciplinare. De curând a apărut o carte de convorbiri ale mai tânărului Daniel Cristea Enache şi PC,  carte ce se bucură de un mare interes din partea criticii.

Opera literară:  Curs de istorie a literaturii române moderne (în colaborare cu D. Păcurariu), Bucureşti, 1962;  Studii de literatură română modernă, Bucureşti, 1962;  Anton Pann, Bucureşti, 1964;
De la Alecsandrescu la Eminescu, Bucureşti, 1966;  Originile romantismului românesc, Bucureşti, 1972;  Oamenii începutului de drum, Bucureşti, 1974;  Conceptul de istorie literară în cultura românească, Bucureşti, 1978;  Regula jocului, Bucureşti, 1980;  Itinerar printre clasici, Bucureşti, 1984;  Introducere în teoria lecturii, Bucureşti, 1988;  Aproapele şi departele, Bucureşti, 1990;  Semnele vremii, Bucureşti, 1995.
Antologii, ediţii:  Documente şi manuscrise literare, I-V, Bucureşti, 1967-1985 (în colaborare);  Gândirea românească în epoca paşoptistă, I-II, introducerea editorului, Bucureşti, 1969 (în colaborare cu Mihai Zamfir);  Reviste literare româneşti în secolul al XIX-lea, prefaţa editorului , Bucureşti, 1970;  Structuri tematice şi retorico-stilistice în romantismul românesc (1830-1870), introducerea editorului, Bucureşti, 1976;  „Propăşirea". „Foaie ştiinţifică şi literară", Bucureşti, 1980 (în colaborare cu Mariana Costinescu şi Petre Costinescu);  I. Heliade-Rădulescu interpretat de..., introducerea editorului, Bucureşti, 1980;  Scrieri literare inedite1820-1845, prefaţa editorului, Bucureşti, 1981 (în colaborare cu Petre Costinescu şi Andrei Nestorescu).


Alexandru Ecovoiu (n. 3 noiembrie 1943)
(pentru detalii privind biografia, opera, receptarea critică, premii, traduceri, vezi Google, vezi Wikipedia)
În rubrica pe care o deschid azi, consemnez excelenţa prozelor, nu multe dar impecabile stilistic ale lui Alexandru Ecovoiu, scriitor mai tânăr (decât subsemnatul!) unanim considerat unul dintre scriitorii reprezentativi ai literaturii româneşti actuale. I-am citit cărţile, l-am admirat colegial, drept pentru care l-am invitat să vorbească la lansarea, în 2002, a romanului meu Veneticii, unde şi-a început spiciul cu fraza: "Totul este dramatic în acest roman, iar adeseori chiar tragic!".
Pe cel de al patrulea roman al său mi-a dat acest autograf: „Dlui Ion Lazu, condeier sensibil, profund, preţuirea mea. 12 09.2002. Al. Ecovoiu.”
La mulţi ani, Alexandru Ecovoiu!

Notă: În mod intenționat nu fac completări la acest text, anume spre a se vedea cum a debutat această rubrică a blogului meu. I.L.
                         
Alţi scriitori:
Traian Demetrescu, n. 1866
Gr. Beuran, n. 1924
Mihai Minculescu, n. 1949



Poezia zilei, Ion Lazu


Cearcăn              
Sculptorului Constantin Popovici

S-a lărgit cearcănul
Tristeţii prin care mă uit
Mai adânc decât leagănul
Din ani de demult.

Cearcăn vânăt ca vineţişul
Primeşte-mă-n leagăn la tine
Şi cândva mă aruncă-n frunzişul
Galaxiei miloase vecine.


1969

Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2003
30 iulie, Continuare: Spre casă mă gîndeam: În ce fel apare literatura mea? Mai întâi, de la curiozitatea privind firea umană, de la contemplarea scenelor de viaţă, apoi de la meditaţia asupra a ceea ce este general uman aici, pînă ajung la întrebarea: ce se află în spatele a ceea ce se vede? Care sunt mobilurile doar în parte sesizate chiar de actanţi? Şi brusc apare o iluminare, o revelaţie – am intuit taina acelei întîmplări şi mi-o notez. Acesta fiind peştele cel mare al scriitorului, intuirea a ceea ce se află în spatele aparenţelor, a lucrului repetabil, cunoscut, acceptat de toţi. O nouă explicaţie, mai aproape de adevărul psihologic.  Or, abia în momentul revelaţiei psihologice ceva se mişcă în lăuntrul scriitorului, el se însufleţeşte, se simte inspirat să noteze, prin aceasta scribul reuşind să capteze inefabilul, pulsul vieţii.
Ieri seară s-a dat pe Radio Actualităţi la 0:55 interviul meu cu Puşa Roth, despre Veneticii, luat prin telefonul mobil în după amiaza zilei de duminică. Se pare că lectura propriu-zisă a celor două pagini va fi transmisă într-o altă emisiune, poate chiar la noapte: Pagini pe furiş. Doamna Roth mi se plîngea efectiv că li s-au luat toate emisiunile culturale, e un dezastru, îi e ruşine că lucrează la Radio. Etc.
Tot ieri citesc în Ziua Literară interviul lui Marian Drăghici cu Ioana Dinulescu, poeta foarte sobră şi autentică din Craiova. Seara îl rog pe MD să-mi dea telefonul Ioanei, îi telefonez, răspunde chiar ea şi discutăm de parcă ne-am văzut ieri. În realitate nu ne-am văzut poate de 20 de ani, dar are calitatea rarissimă de a fi naturală, de o camaraderie francă şi dezinhibată, care ar putea trece drept mare siguranţă de sine, cînd nu va fi fiind decît un bun simţ nativ, net. Îi promit să-i trimit Veneticii, azi dimineaţă îi scriu un autograf şi expediez plicul. Promitea să-mi facă în septembrie la Craiova o lansare cu surle şi tobe, radio şi Tv, numai să nu-mi închipui că am să vînd cărţi. Nu, zic, chiar aşa de naiv n-oi fi, oricît de poet!  Lidia, auzind, vrea să meargă şi ea, pentru afacerea noastră. Ioana îmi spunea că fiică-sa Crenguţa, eminentă la Drept, frumoasă, “varianta mea reuşită”, nu-şi găseşte de lucru. Abia aştept să văd dacă poate citi cartea mea şi ce impresie îi va face, în amănunt.
Este practic imposibil de găsit o explicaţie a faptului că nici unul dintre colegii care au cumpărat cartea în decembrie nu mi-a telefonat că a terminat-o şi că i-a/ nu i-a prea plăcut. Poate că într-adevăr textul meu e prolix şi indigest, la dimensiunea asta.
Ca o confirmare, a doua zi citesc rezultatele unui sondaj făcut printre studenţii anului IV din Arad, reiese că sunt date de-o parte romanele de peste 300 pagini, în care situaţie, nici despre Breban şi Buzura nu se prea vorbeşte.
(din Gândirea înceată, în manuscris)
 Va urma



Fotografii... din ciclul ”Pietre”