vineri, 31 octombrie 2014

Scriitorul zilei: Duiliu Zamfirescu, n. 31 oct. 1858 - d. 3 iunie 1922

             
            
Dintr-o familie cu ascendenţă bizantină, primul fiu dintre cei opt copii ai  unui arendaş din zona Vrancea, viitorul scriitor, diplomat şi academician s-a născut la Dumbrăveni (înrudit cu intelectuali ai vremii, printre care arhitectul Ion Mincu şi pictorul Ştefan Mincu, cu alţi unchi care i-au asigurat o educaţie aleasă), a făcut şcoala primară şi gimnaziul la Focşani, liceul la Matei Basarab, cu bacalaureatul în 1876 şi Facultatea de Drept la Bucureşti, cu licenţa în 1880, după care va fi magistrat la Hârşova, transferat în 1881 la Târgovişte, de unde renunţă la cariera juridică după câteva luni. Câţiva ani de profesorat la Liceul Sf. Gheorghe şi la pensionul de fete al Elenei Miller-Verghi. Prin concurs intră la Ministerul de Externe în 1885, din 1888 va fi secretar de legaţie la Roma şi va rămâne ca ambasador timp de 18 ani, deci până în 1906, cu două detaşări la Bruxelles şi Haga, 1892-1894. La Roma se căsătoreşte cu fiica unui potentat şi va avea trei copii, dintre care Alexandru va face carieră diplomatică şi scriitoricească. Din 1906 revenit în ţară va fi secretar general al Ministerului de externe, disponobilizat în 1913 de Titu Maiorescu, cu care fusese în foarte bune relaţii şi din prietenia cărora ne-a rămas cea mai importantă corespondenţă între scriitori. Se retrăgea la vila sa din Faraoanele-Odobeşti. A devenit ministru de externe în guvernarea Averescu, 1920.
După un prim eşec la Convorbiri literare, a debutat în 1877 cu poezii în Războiul lui Gr. M. Grandea, a publicat apoi schiţe şi a continuat o colaborare intensă la revistele vremii, titular al rubricii de cronică literară, de teatru şi arte: România liberă, dar şi la Literatorul, Viaţa românească, semnând cu pseudonime dintre cele mai ciudate.  Debutul editorial în 1883 cu Fără titlu, o culegere de versuri, schiţe, portrete literare. A început să frecventeze cenaclul Junimea, împrietenindu-se cu Titu Maiorescu.
În 1884 îi apare în foileton romanul În faţa vieţii. Dar partea substanţială a scrierilor sale literare, inclusiv cele cinci volume ale ciclului Comăneştenilor, cea mai redutabilă scriere  romanescă de acest fel din literatura noastră, se  raporteză perioadei de diplomaţie în Italia, a cărei limbă o cunoştea la perfecţie. A tradus din Leopardi, dar şi din Victor Hugo, fragmente din Hernani. În 1898 devine membru corespondent al Academiei, iar membru titular în 1908. Însă discursul său de recepţie din 1909, despre poporanismul în literatură, a stârnit violente reacţii, căci atacase de-avalma literatura română cu tematică rurală, îl desfiinţase pe Ion Slavici şi făcuse multe alte afirmaţii scandaloase, ce au încheiat relaţia amicală cu Maiorescu. Un alt dicurs, din 1911 amplifică ripostele violente împotriva lui D.Z. A continuat pe aceeaşi poziţie de contestare a poporanismului sub toate aspectele sale,. dar şi să publice la revistele ce-l contestaseră, Convorbiri... Viaţa românească.
În 1916 a fost ales Preşedinte al Socoetăţii Scriitorilor Români; în aceeaşi toamnă este ales vicepreşedinte al Academiei Române. În mod simptomatic, a ajuns în conflict cu cei alături de care mersese ani mulţi. Devenise depresiv, după moartea soţiei sale italience, în 1906, iar moartea fiului său Lascăr, într-un duel, în 1921, a agravat lucrurile. S-a sfârşit din viaţă în timpul unei excursii la Agapia şi a fost înmormântat la Focşani. A lăsat o moştenire literară inestimabilă, mai cu seamă prin ciclul romanesc al Comăneştenilor.
Opera literară:  Fără titlu, Bucureşti, 1883;  În fata vieţii, Bucureşti, 1884;  Prea târziu (în colaborare cu Ştefan Vellescu), Bucureşti, 1884;  Novele, Bucureşti, 1888;  Alte orizonturi, Bucureşti, 1894;  Lume nouă şi lume veche, Bucureşti, 1895;  Novele romane. Frica, Bucureşti, 1895;  Imnuri păgâne, Bucureşti, 1897;  Viaţa la ţară, prefaţa autorului, Bucureşti, 1898;  Poezii nouă, Bucureşti, 1899;  Temps de guerre, traducere de Dem. J. Ghica, Paris, 1900;  În război, prefaţă de autorului, Bucureşti, 1902;  Tănase Scatiu, prefaţă de autorului, Bucureşti, 1907;  Îndreptări, Bucureşti, 1908; Poporanismul în literatură, Bucureşti, 1909; Miriţă, Bucureşti, 1910;  Anna (Ceea ce nu se poate), prefaţa autorului, Bucureşti, 1911;  Furfanţo, Bucureşti, 1911;  Lydda. Scrisori romane, Bucureşti, 1911;  Metafizica cuvintelor şi estetica literară, Bucureşti, 1911;  Câteva cuvinte critice, Bucureşti, 1916;  Pe Marea Neagră, Bucureşti, 1919;  O muză, Bucureşti, 1922;  Poezii alese, prefaţă de Mihail Dragomirescu, Bucureşti, 1922;  Poezii, ediţie îngrijită şi prefaţă de Mariana Rarincescu, Craiova, 1934;  Romanul Comăneştenilor, I-V, ediţie îngrijită şi prefaţă de Mariana Rarincescu, Craiova, 1935-1938;  Duiliu Zamfirescu şi Titu Maiorescu în scrisori (1884-1913), ediţie îngrijită şi prefaţă de Emanoil Bucuţa, Bucureşti, 1937;  Nuvele, ediţie îngrijită de Mariana Rarincescu-Zamfirescu, Craiova, 1939;  Poezii alese, ediţie îngrijită de Ion Pillat, Bucureşti, 1942;  Viaţa la ţară. Tănase Scatiu, ediţie îngrijită şi prefaţă de G. C. Nicolescu, Bucureşti, 1956;  Poezii şi nuvele, ediţie îngrijită şi prefaţă de Al. Săndulescu, Bucureşti, 1961;  Scrieri alese, I-II, prefaţă de Mircea Zaciu, Bucureşti, 1962; Scrisori inedite, ediţie îngrijită şi introducere de Al. Săndulescu, Bucureşti, 1967;  Cele mai frumoase scrisori, ediţie îngrijită şi prefaţă de Al. Săndulescu, Bucureşti, 1974;  Opere, vol. I-IV, ediţie îngrijită şi prefaţă de Mihai Gafiţa, Bucureşti, 1970-1974, vol. V-VI, ediţie îngrijită de Mihai Gafiţa şi Ioan Adam, Bucureşti, 1982-1987, vol. VII-VIII, ediţie îngrijită de Al. Săndulescu, Bucureşti, 1984-1985;  Romanul Comăneştenilor, prefaţă de Aureliu Goci, Bucureşti, 1993.


Alţi scriitori:
Eugen Lovinescu, n. 31 oct. 1881 – d. 16 iulie 1943.
Mihai Miltiade Nenoiu, n. 1937
Corneliu Antoniu, n. 1940
Ştefan Borbely, n. 1953
Petre Duflu, m. 1953
Onisifor Ghibu, n. 31 mai 1883 - m. 31 oct. 1972.



Poezia zilei: Clelia Ifrim

De dragoste

Nu mai sunt lacrimi.
Pietricelele s-au topit
în măduva spinării.
Uneori, când este lună plină,
număr aceste mărgăritare
și apoi le pun la loc.
Durerea este o perdea de lumină,
ce se revarsă printr-un paravan de mătase,
într-un spital.
Nu ai să înțelegi niciodată această lumină
ce alunecă pe șira spinării,
în fiecare dimineață.
Nici o cămașă nu poate să o acopere.
Nici o mângâiere nu poate să o atingă.

(preluare din revista Argeș, nr. 10/2014)


Ion Lazu - O pagină de jurnal 2003
24 iulie, continuare: Ieri primim o ilustrată de la Georgeta, se află pentru două săptămîni în sudul Italiei, încîntaţi de cultură şi natură şi fericiţi împreună. Nimic de la Gelu, nici de la Carolina, nici de la Ţuca, iar alde Angi-Marcel vor fi fiind plecaţi în vacanţă. Mă văd în Amzei cu Viki Bunescu, îmi spune că pe 14 s-a votat în Parlament legea privind despăgubirile, a citit-o, în decurs de o lună se alcătuiesc comisiile pe prefecturi, în 6 luni discută cu fiecare solicitant şi în doi ani ne dau drepturile, prin bănci sau în natură. Îmi prezintă o doamnă Grigore, din vecini, de fel din Orhei, care poate interveni ca drepturile mele băneşti să sosească în fine. Alde V. se pare că revin pe 1 august, deci n-au putut sta decît patru luni din cele 6 plănuite. Niki Opriţescu nu dă nici un semn, deşi promisese să vină la începutul lui iulie. Nu-mi făcusem reale speranţe. 
Foarte afectat de Tratatul semnat cu Putin pe 4 iulie la Moscova, problema apartenenței la România a Basarabiei şi Bucovinei şi cea a tezaurului au fost scoase din tratat, vor face obiectul unei declaraţii semnată de cei doi miniştri de externe şi nu va avea urmări juridice. Iliescu, slugarnic, a încercat să-l convingă pe Putin că tezaurul e mai mult o chestiune sentimentală, valoarea nu e cine ştie ce mare, noi pierdem anual în schimburile cu Rusia mai mult de 1,2 milioane dolari. Putin se ţinea enigmatic şi tăcut, Iliescu încîntat că poate să-şi povestească amintirile din studenţia roşie şi fericită. Celelalte ţări est-europene au semnat tratate cu Rusia acum zece ani, pe noi ne-au jucat pînă n-am mai avut timp să le respingem condiţiile redactate în ruseşte, încîlcite, troglodite. Este condamnată agresiunea de peste Nistru, nu se suflă un cuvînt privind contribuţia noastră pe frontul de vest. Iliescu spune textual: Am hotărît să lăsăm trecutul în seama istoricilor, politologilor şi sociologilor… să nu aglomerăm prezentul cu asperităţile trecutului… suntem datori să consacrăm graniţele de după Al doilea război. Etc. Adică nu mai revendicăm nimic, renunţăm la tot, numai să reluăm relaţiile economice. Care relaţii nu sunt garantate în nici un fel de guvernul rus, suntem îndreptaţi spre guvernatorii provinciilor, care sunt stat în stat. Nişte mari mafioţi. Nu e deloc sigur că va veni o înviorare sensibilă a schimburilor economice. Totul se va rezuma la vinuri şi la petrol şi gaze. Or, ce-a făcut Putin? A boicotat tratativele Apusului cu Turkmenistanul privind transportul gazelor prin conducte spre Turcia, spre noi, apoi au semnat ei un acord de preluare a gazelor din Turkestan, la un preţ rizibil, de doar 22 dolari mc, ca să-l revîndă Apusului cu preţ dublu, cheş. Devin astfel unicii beneficiari ai tranzacţiei cu gaze asiatice spre Apus. De aia şoricelul de Putin îşi luase un aer de sfinx. Un sfinx cu cuget de borfaş planetar. În loc să beneficiem de avantajele trecerii conductelor pe la noi, ni se flutură nu ştiu ce avantaje prin transferul spre vest. O imensă cacealma, cu menţiunea că şi de data asta am pierdut tot pe mîna noastră. Data trecută pierdeam Basarabia şi Bucovina pentru că Anglo-americanii au confirmat la Teheran, Moscova şi Ialta pretenţiile ruşilor asupra acestor teritorii. Pacea de la Paris doar a legalizat raptul rusesc. Acum nu suflăm o vorbă despre cele două teritorii, renunţăm şi la tezaur, o comisie de istorici va studia cazul şi întregul context al relaţiilor ruso-române – asta şi nimic mai mult. Fără efecte juridice. Lungeşte doamne boala…
Puterea actuală s-a prezentat la Moscova cu oameni de afaceri, dar nici un reprezentant al partidelor guvernamentale nu a făcut parte din delagaţie; de fapt, lucru extrem de grav, motivul invocat de partide e foarte întemeiat: textul tratatului a rămas secret pînă în ultima clipă. Opinia publică şi pătura politică nu au avut acces la text, pur şi simplu. Ne pun în faţa faptului împlinit. Iar după 2-3 zile de la semnarea Tratatului aşa-zis istoric, ziarele vor înceta să comenteze, în Parlament vor fi cîteva discuţii înghesuite şi obstrucţionate, se va spune că sabotează, că se face campanie electorală, însă lucrurile vor rămîne ca atare. O nouă victorie a guvernării PSD! Amice C., ce zici de toate astea? (în Basarabia rusofonii şi comuniştii agită spiritele, în Transnistria sunt mişcări de trupe, semne sigure că ruşii nu vor să renunţe la Basarabia, nici la Transnistria, nu au renunţat şi nu vor renunţa pe termen lung să reocupe aceste teritorii cheie în politica lor contra Europei unite. Iliescu, vînzător al basarabenilor. Mîine poimîine iese din politică, devine Preşedintele Institutului Român de Cultură, un fel de minister al culturii, care însă nu va da socoteală de ce face. Restauraţia comunistă va înflori, va triumfa. O să-i trimitem cărţi cu dedicaţie dlui Ilici, lui Păunescu, lui Dinu Săraru, altora ca dînşii. Să aștepte...
Va urma



Fotografii... cărțile prietenilor mei: Clelia Ifrim, Doru Moțoc, George Theodor Popescu