Scriitorul zilei: Mihai Nenoiu; Radu Petrescu

31 august:  Radu Petrescu, n. 31 aug. 1927 - d. 1 febr. 1982

  

         

Bucureştean prin naştere, dintr-o familie de funcţionari, începe şcoala primară în Capitală dar o termină la Târgovişte, unde părinţii se mutaseră în 1936. Va urma liceul Ienăchiţă Văcărescu, 1938-1946, după care se va înscrie la Litere în Bucureşti, cu licenţa în 1951. În 1942 rămăsese orfan de tată. În 1944, ca licean, începe să scrie un jurnal; se adună cu alţi adolescenţi într-un cerc literar care mai târziu va fi cunoscut ca Şcoala de la Târgovişte,  cuprinzându-i pe Mircea Horia Simionescu, Tudor Ţopa şi căreia îi este atribuit şi Alexandru George. Din 1951 devine profesor la Petriş-Bistriţa, strămutat în perioada 1953-1954 la Prundul Bârgăului, după care va renunţa la profesorat, revenind în Bucureşti şi angajându-se la Institutul de Statistică 1955-56, de unde trece ca bibliograf la Institutul hortiviticol Băneasa, până în 1967.

Debutând cu poezii ca licean, va renunţa peste 2-3 ani, căci se dedică lucrului la jurnalul său, care îl va face cândva celebru, considerat în final drept unul dintre cei mai mari diarişti dar şi prozatori ai vremii sale. Retras, modest îmbrăcat,  dificil de abordat, dar conştient de înzestrarea sa,  foarte citit, cu acces la literatura franceză şi engleză parcurse în original, la curent cu marile mişcări înnoitoare din literatura vest-europeană, cărţile sale, pe întinse porţiuni cu text inadmisibil pentru cenzură,  nu au apărut nicidecum în ordinea în care au fost scrise. Mai corect ar fi să afirmăm că îşi scria romanele în paralel cu ţinerea asiduă a jurnalului şi că însăşi substanţa diaristică este aglutinată în textura romanescă, în acelaşi timp, scrierea romanelor devenea subiectul atenţiei sale speciale în notaţiile diaristice - o formulă pe care a perfectat-o în deplină cunoştinţă de cauză şi care l-a consacrat.

A făcut o impresie deosebită în momentul apariţiei sale Matei Iliescu, un roman de dragoste, nicidecum anecdotic, ci având în centru descrierea perechii arhetipale, într-o relaţie romantică, consemnând apropierea, plenitudinea, destinderea-oboseala în iubire şi declinul acesteia. Îmbinând în mod singular virtuţile finului analist cu cele ale eseistului, proza lui Radu Petrescu, mare iubitor al artelor plastice - al picturii cu predilecţie (el însuşi practicând arta penelului), cu ceva din maniera admiratului Th. Pallady, ieşită la lumină integral abia la decenii după dispariţia fizică a autorului, a constituit un punct de plecare al tinerilor care intrau în literatură ca „generaţia optzecistă”. De reţinut chiar faptul că ştafeta a putut fi transmisă nemijlocit unor aspiranţi precum Gheorghe Iova, Gheorghe Crăciun şi Mircea Nedelciu, de la care aceştia s-au revendicat mai apoi.

N. Manolescu vede în R.P. un autor cu deosebire interesant, un stilist perfect. "Roman admirabil", Matei Iliescu este "romanul unei iniţieri erotice şi, în acelaşi timp, romanul naşterii şi morţii unei iubiri". Un rafinat analist, "analiza devine palpabilă, ca şi cum sufletul ar fi atins delicat cu vârful degetului...". Se fac trimiteri la Turgheniev, Hamsun şi Ibrăileanu, cu Adela sa. Gesturile şi trăirile celor doi  "au înscrise în ele, ca într-un filigran, un plan mai adânc...". Diaristica autorului este "un jurnal al vieţii interioare", "o foaie de temperatură morală". La finalul prezentării, se întrevede o creştere a receptării operei lui Radu Petrescu, chiar prin comparaţie cu Marin Preda, "dată fiind natura intelectuală şi elitistă a prozei sale".

La pol exact opus, ca în atâtea cazuri, se plasează receptarea lui Marian Popa, care punând în discuţie aceleaşi teme ale autorului discutat, găseşte de fiecare dată aspecte grav imputabile, la sfârşitul articolului despre R. P. rămânem cu imaginea unui scrib care nu s-a ocupat decât de banalităţile vieţii, trăite în regim de  mediocritate, iar romenele sale (Matei Iliescu mai ales) nu ar putea fi considerate reuşite decât ca o glumă, şi aceasta tot mediocră.

În ce mă priveşte,  pe la sfârşitul anilor 70 şi după aceea am căutat mereu prin librării şi biblioteci cărţile lui Radu Petrescu, autor apărut ca din senin. Când le obţineam, consideram asta ca un noroc personal. Practic nu-mi dau seama dacă există un alt scriitor român contemporan pe care să-l fi citit cu asemenea asiduitate şi cu enorm câştig formativ. S-a întâmplat să pierd în autobuz Părul Berenicei şi asta a echivalat cu o mică dramă. Am făcut imposibilul să obţin un alt exemplar, pentru ca lucrurile să reintre în normal. Oricum, a fost scriitorul meu preferat în anii optzeci. Nu sunt curios să aflu ce impresie mi-ar face astăzi reluarea acelor lecturi (cu sublinieri dezlănţuite, vezi-bine), dar ştiu cât de importante au fost pentru mine, care începusem să scriu proză şi în paralel ţineam un jurnal.

Opera literară: Matei Iliescu, roman, (1970);  Proze. Didactica nova. Sinuciderea din Gradina Botanica. Jurnal. In Efes,  1971; O singură vârstă, (1975); Ce se vede, (1979); Ocheanul întors (1977); Părul Berenicei (1982);  Meteorologia lecturii (1982); A treia dimensiune (1984); Catalogul mişcărilor mele zilnice (1999);Ocheanul întors (Caiet jurnal, 1956), (2001); Prizonier al provizoratului (Jurnal 1957-1970), (2002)

Citeşte mai mult:  http://www.revista22.ro/articol.php?id=10706

 http://ro.wikipedia.org/wiki/Radu_Petrescu

http://www.autorii.com/scriitori/radu-petrescu/

Poezia zilei - Ion Lazu
              Lui Mihai Nenoiu

Carrara  

Ay! Coala de hârtie-i mult profană,

Pe dânsa scrii şi ştergi a zecea oară

Cuvinte proslăvind ori de ocară

Cum îți dictează firea cea mundană...

Nu-i un altar şi nu e vreo icoană,

Ci loc de trecere... Şi-o largă scară

Pe care-ntr-una urcă şi coboară

O lume de cuvinte, calpă, vană...

Ay, coala de hârtie nu-i ca rara

Marmoră albă, cu textură fermă,

Unde se scrie gloria eternă,

Cum e faimoasa piatră de Carrara.

Ci când în marmoră-ai săpat cuvântul,

Nu-l mai astupă colbul, Timpul, Vântul...

28 august 2011.

Poezia zilei: Mihai Nenoiu, n. 31 aug.1937 

 

I

Prea mult adâncă, marea ne cuprinde,

Prea-nalt adâncul cerul ne-nfășoară,

prea mută peste toate se întinde

Privirea înăuntru și-n afară.

Se pierde-n urmă lumea fără nume

Și stelele se rătăcesc în ceruri,

Din gândurile noastre facem turme

Închise-n călimara cu cerneluri

Din care se revarsă mări prelinse

La țărmul fiecăruia din noi,

Cu porturi liniștite și întinse,

În care să plutim cu umeri goi

Spre lumile cu felinare-aprinse

Și oameni numărați doi câte doi

(2 aug. 1997)

Catrene pentru Laura

4.

În faldul nopții-mi învelesc păcatul,

În leagăn blond mă-npodobesc cu tine,

O boare de parfum îmi este patul

Și tremură lumina ce ne ține

În palma desfăcută, încă trează,

Cu cinci inele prefăcute-n rouă

Pe vârful dorului, unde veghează

A lumii taine, două câte două.

Și mă trezesc din vis, a câta oară,

Când cerul cu lumină se împarte,

Când dorul pentru tine vrea să doară

Și iau din viața asta doar o parte.

(din volumul Mihai Nenoiu - Antologie poetică, 2013)

Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2007

1 iunie, continuare: Spre Hristo Botev nr. 8, să iau aprobarea pentru Sântimbreanu şi N. Carandino. Dna S. mă ispiteşte cu o cafea. Nu obişnuiesc, zic. La nr. 22, Dna Ghibu (aceste ”doamne de pe vremuri”) cu o îngheţată, dar sunt în mare grabă. Fotografii, inclusiv una cu placa lui Ivo Andrici, de pe colţul cu Hristo Botev, în două limbi, scritor şi diplomat. Apoi în Batiştei 18, pentru Mircea Ştefănescu. Aici o policlinică particulară. Imobil cu doar două nivele, deci probabil din secolul XIX. Mă opresc la stop şi scriu în carneţel. Apoi la TNB, îi las o listă lui Ionuţ N. Telefon lui Cristi Mircioiu, e de acord cu placa pentru Emil Manu, a stabilit locul unde să o fixăm. Merg în bd. Mărăşti 35 pentru Ion Biberi, fac poze, de vorbit la telefon, deseară. Caut casa Ovidiu Papadima, în Av. Sănătescu 38. Foto.

Urc în 23 care o ia spre Vitan, lumea exasperată că RATB circulă anapoda. Primarii hoţi, bagă mâna în buzunarul contribuabilului. De ce nu s-a însurat până n-a ajuns primar? O întrebare pe care nu o înţeleg. Unul care coboară cu mine, îmi notofică: Ăştia suntem, asta e populaţia României. Eu mă trag dintr-o familie cu 6 copii, am muncit la câmp, pe moşiile altora. Ăştia de acum de ce nu lucrează? Puturoşi! Se plâng de secetă. Au distrus irigaţiile. Eu: Fac printre blocuri, la nesfârșit, borduri, parapete și gărduleţe inutile, bagă în ele banii noştri. Parlamentari cu 6 case. Mătuşa Tamara. El: Ăla e unul. Dar ăştia toţi?

Telefon lui Vladimir Pană; în imobilul unde a stat Ion Frunzetti stă acum pianistul Ştefan Gheorghiu. Pentru diverse adrese mi-l indică pe Barbu Brezianu.

Îl sun pe Mircea Micu, întrebând de Petru Vintilă. I se spunea Milimetru Vintilă, pentru că era scundac. Cella Serghi a locuit la parterul unui bloc din Sf. Constantin. Ben Corlaciu a murit la Paris. Avusese o căsuţă la Poiana Țapului, lângă a lui Corneliu Leu, a făcut parte din aceeaşi grupare cu Geo Dumitrescu și cu D. Stelaru, născut la Liţa; pentru Francisc Munteanu să-l caut pe Florin Piersic: ăsta le ştie pe toate.

5 iunie 07, marţi. Azi nu mai ies din casă, clocind diverse proiecte pentru Uniune. Aduc la zi lista plăcilor memoriale. Corectez textul America.

La ora 13 primesc telefon de la poetul Gh. Istrate, vrea să mă anunţe primul că Lidia a fost validată în USR. Am ridicat amândouă mâinile şi am strigat Bravo!, spune acest om cu deosebire inimos şi delicat. Ne bucurăm din plin, cu Lidia. Tocmai venise cu ideea să-i propună lui Peter Shrager o colaborare la recitalul Schiller-Blaga, apoi şi un recital Bacovia, în cât mai multe oraşe din ţară. Ceea ce cred că îi va surâde. L-am felicitat pe P.S. pentru expoziţia lui Foto de la Palatul Şuţu, însoţită de un CD cu muzică frumoasă şi mixaj iscusit.

Va urma

Fotoreportaj de la vernisajul expoziției Ileana Dana Marinescu, la sala Cuhnia, Palatul Mogoșoaia, 29 august 2015:”Aer, Apă, Pământ (în focul Cuhniei)”. 
Au prezentat, cu mare convingere: Mădălina Mirea, curator, Aurelia Mocanu, critic de artă; le-a mulțumit, emoționată, autoarea; un număr de virtuozitate la percuție - Bogdan Ciobanu, licean de nebănuite resurse, îndelung aplaudat. 
Pe cea mai mare căldură a unui sfârșit de august  asupritor, în spațiul generos al neasemuitului Palat brâncovenesc de la Mogoșoaia, un numeros public, entuziast, receptiv: colegi de la arte plastice, prieteni, admiratori; și niciun scriitor... dar asta-i cam de multișor poveste.