Scriitorul zilei: Eusebiu Camilar 27 august: Eusebiu Camilar, n. 7 oct. 1910 - d. 27 aug. 1965

                

  

Bucovinean din satul Udeşti, la nici 20 km sud de Suceava, unul dintre cei şapte copii ai unei familii nevoiaşe, a făcul şcoala primară în comuna natală, apoi a urmat liceul la Suceava. A debutat cu poezii în 1929 în revista Moldova literară. Primul volum de poezii, în 1937 a fost urmat de romanul Cordun (semnalat de G. Călinescu, care îl citise în manuscris), inspirat din viaţa familiei sale udeştene, scriere care a făcut o extraordinară impresie. Au urmat cărţi de proză: Avizuha, câteva romane inspirate din experienţa de front a autorului.

A tradus titluri foarte importante din marea literatură a lumii: Gogol, Puşkin, Tolstoi, Gorki, dar şi din lirica chineză (poezie clasică, Li Tai Pe), din persană, din sanscrită, din marii scriitori ai antichităţii: Ovidiu, Eschil etc.

S-a căsătorit cu poeta Magda Isanos şi au avut o fiică, Elisabeta Isanos, ea însăşi viitoare poetă, romancieră şi traducătoare din şi în limba franceză.

G. Călinescu îi face un paragraf  în a sa Istorie din 1941, evidenţiind "versurile promiţătoare, răspândite prin reviste" şi  proză de un "realism negru", inspirată dintr-o "chinuită copilărie moldavă". Marian Popa îl citează în nenumărate rânduri, îi consacră nu mai puţin de 3 pagini în volumul I al Istoriei sale de azi pe mâine, iar în volumul II, pe care îl am spre consultare, remarcă o proză între mit şi miracol, mizând pe "ancestralitate"; îl situează pe Camilar între Sadoveanu şi Ion Druţă. N. Manolescu se referă numai la Turmele, considerat unul dintre scrierile de duzină ale momentului, iar despre romanele care i-au asigurat un loc în literatura noastră ni-l indică pe E.C. drept "scriitor de dicţionar".  Pare că literatura se constituie din eşecuri, când noi credeam că se edifică pe izbânzi romaneşti ce vor dura în veac.

Opera literară: Chemarea cumpenelor, 1937 (versuri); Cordun, 1942 (roman); Prăpădul Slobodei, 1943 (roman); Avizuha,  1945 (povestiri); Turmele, 1946 (roman); Focurile,  1945 (dramă; coautoare: Magda Isanos); Valea hoţilor, 1948 (roman); Negura, vol. I-II,  1949-1950 (roman); Împărăţia soarelui,  1955 (note de călătorie în China); Poarta furtunilor,  1955 (povestiri); Inimi fierbinţi,  1956 (proză); Valea Albă, 1957 (dramă istorică în versuri); Farmecul depărtărilor,  1966 (note de călătorie); Povestiri eroice,  1965; Viforul,  1966 (povestiri); Cartea de piatră,  1981 (jurnal). 

Traduceri: Nikolai V. Gogol, Însemnările unui nebun,  1945; Aleksandr S. Puşkin, Fata căpitanului, 1946; Alexei N. Tolstoi, Povestiri ruseşti,  1947: Maxim Gorki, Foma Gordeev, 1949; As Ma, fata ecoului,  1955 (poezie chineză); Din poezia chineză clasică,  1956; 1001 de nopţi, 4 vol.,  1956-1963 (basme arabe); Ovidiu, Tristele, 1957; Eschil, Perşii, "Cei şapte contra Tebei", 1960; Li Tai-pe, Poezii,  1961; Aleksandr S. Puşkin, Dama de pică, 1963; Kalidasa, Śakuntalā,  1964 (dramă în  limba sanscrită);  Ovidiu, Epistole din exil, 1966.

Citeşte mai mult:  http://ro.wikipedia.org/wiki/Eusebiu_Camilar

 http://www.isanos.ro/ro/eusebiucamilar/eusebiucamilar.html

 http://pentruvoi.wordpress.com/category/festivalul-national-de-literatura-eusebiu-camilar-magda-isanos/

Poezia zilei, Eusebiu Camilar

Dansul

Mirat din somn urcat-am ca din adânc abis:
Vuise tamburina afarã sau în vis?

Te-acoperise ploaia în şaluri strãvezii?
Zãream la glezne, prinse, inele aurii -

Şi brâul plin de astre ţi l-am zãrit deodat,
Când fulgerul o clipã sub geam a luminat!

Din tamburine stinse ca picurii sunai...
Era târzie noaptea şi-n ritmul lor dansai!

Se desluşeau doar astre pe brâul auriu,
Şi cum se mlãdiazã mijlocul strãveziu,

Inelele de aur la glezne luminând -
Necontenita fugã a paşilor, crescând...

Când fulgera arare, vedeam sub ochii mei
Tipsia aurie a unei Salomei,

Apoi cu cât tipsia în dans se-nvârtejea,
Mai tare Salomeea râdea, cumplit râdea...

O, prea curând si dansul şi noaptea se trecu,
Şi nu stiu dacã ploaia o fi dansat, ori tu...


Marama de borangic

E noapte pe pãmânturi şi pân'la galaxii!
Frumoaso, cu marama de borangic sã vii,

S-o potrivim pe iarba adâncilor grãdini,
Asuprã-i sã se cearnã luceferii senini...

În infinitul spaţiu, de cine ştie când,
Maestrul timp, la roata fantasticã lucrând,

Planete şlefuieste în site şi tipsii,
Şi pulberea se-ntinde în urmã, galaxii!

II

O, parcã vãd în altã planetã, colo-n hãu,
O fatã stând, ca tine, lângã iubitul sãu,

Şi poate cã marama şi-a asternut-o jos,
Pe ea sã cearnã pulberi Pãmântul luminos,

Când se aratã-n spaţii, betealã picurând,
Pe mãri din alte sfere corãbii petrecând,

Şi iat-o cum tresare, privindu-l de la geam,
O fatã ca şi tine, cu trupul zvelt, de ram...


Primăvara 

Cu nourii tristeţea prelungã se pierdu.
S-au reîntors cocorii şi-astept sã vii şi tu...

Credeam cã vii, cu albul şi mãtãsosul şal,
Când vişinul cel tânãr a înflorit pe deal!

Cu braţele întinse visam şi asteptam...
S-a auzit deodatã un ciripit la geam!

Înmãrmurit la uşã am stat, am stat s-ascult:
Venise rândunica la cuibul de demult.

Oriunde rãmurişul cel zvelt se alinta,
Vedeam cum se alintã în mers statura ta...

Înalta iarbã linã mi-o perindam prin mâni,
Câmpia mângâind-o pe unduiri de sâni...

Nicicând, nãlucã albã, nu pot sã te cuprind!
Suspin şi azi, zadarnic, câmpia mângâind.

Spre primăvară
De-atâtea nopţi, sub nouri prelungi, posomorâţi,
Mai dorm pãunii iernii, pe câmpuri coborâţi,

Şi-abia-abia din somnul de marmurã mai ies
Când Crivãţul cu goarna îi sperie ades -

Dar mâine-au sã porneascã, pe-al cerurilor drum,
Pãunii albi ai iernii în stoluri ca de fum,

Şi s-or zãri departe cum strãlucesc avan
Peneturi cu luminã de soare african,

S-or auzi cocorii ajunşi la Helespont,
Cu pliscuri de mãtase bãtând în orizont.



Sferele 

Se însera. Stam singur pe dealul meu natal.
S-a auzit în preajmã un fosnet stins de sal...

Eram în largul lumii ca un atom pierdut.
Când ai venit, tot cerul de astre s-a umplut!

Tãcuse universul ca la un semn. Curând
Se auzeau în preajmã doar ierbile crescând...

Tãceam. Apoi si firul de iarbã asculta,
În sfere depãrtate cum cântã cineva,

Asa de stins, cum noaptea pe lacul tropical
S-aude raza lunii când a lovit un val...

Se auzea vibrarea unei tipsii subtiri...
Sunau asa în spatii planetele-n rotiri?

Se auzea suspinul cuiva, adânc, în cer?
Demult pierise-n haos planeta-juvaer...

Cum ascultam, adâncã uimire ne-a cuprins:
Se auzea ecoul planetei ce s-a stins!

Demult s-a ros planeta în pulbere picând:
Îi rãmãsese sfera ecoului, vibrând!

Se auzea suspinul unei tipsii subtiri.
Vibra, vibra ecoul fanntasticei rotiri...

Demult îsi împlinise planeta orbul tel:
Vibra numai ecoul rotund ca un inel...

De-atunci s-au tors fuioare de borangic pe râu.
Trecut-a carul vremii cu lacrimi si cu grâu,

Și când mai urc adese pe dealul meu natal,
Astept sã simt în preajmã un fosnet stins de sal,

Și ca odinioarã, supus unei porunci,
Tot cerul sã se umplã de astre, ca atunci.

Poezia zilei: Mariana Dumitrescu, n. 27.08.1924

Soliloquis

În singurătate

Şi în durere,

Sub clopote de tăcere,

Se pârguie câteodată

Recolte de hohote şi de fiere...

Nu te-aştepta,

Livadă umană,

Să-ţi crească sub geană,

Printre lacrimi stinghere,

Atâta putere...

Plângi, Suflete al meu, Rătăcit între noapte

Şi stelele mici...

Plângi,

Numai aşa ai să te ridici...

Alţi scriitori:

Leon Leviţchi, n. 1918

Mircea Zaciu,  n. 12 august 1928 - d. 21 martie 2000.

Zigu Ornea, n. 1930

Puși Dinulescu, n. 1942

Ovidiu Ghidirmic, n. 1942

Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2007


12 mai 07, sâmbătă. Telefon Magdei Agopian care îmi spune că nu este de acord cu placa „memorabilă” pentru Mihail Dragomirescu, refuză, căci ar împieta asupra preţului. Şi să nu vin cu ameninţări. Îi spusesem că aceste lucruri au să se afle. Apoi telefon la Elena Velea, care îmi va lăsa pozele la Vali Pituţ. A primit adresa USR, colocatarii sunt de acord, cei şase, iar alţii sunt studenţi chiriaşi. E foarte impresionată de acţiunea mea. Vorbim de albumul lui I. Cucu, îl are, autorul i l-a dat cu dedicaţie. Totuşi scos cu bani de la Tucă, nu de la Varujan, care la vernisaj s-a bătut cu pumnii în piept.

Un tur de unul singur prin parcul IOR. Primăvară cu motoarele turate la maxim. Flori, miresme, raţe sălbatice, oameni veseli, mulţi vârstnici, dar şi perechi de îndrăgostiţi sau părinţi tineri cu cărucioare. Tonus bun al vieţii cotidiene. Să-l tot vezi pe român când se relaxează! Cineva în vârstă, după aspect un intelectual la pensie, îşi exprimă convingerea că lucrările din acest parc vor fi continuate şi finalizate. Nu se mai gândea dacă va avea ocazia să beneficieze de aceste realizări, pur şi simplu îl bucura ideea lucrului dus la bun sfârşit, spre binele obștei. Nu e totul pierdut, îmi spun.

Telefon de la Gh. Istrate, care tatonează cu cine votăm. Eu însumi îi telefonez lui Murgeanu, în același scop; ca de obicei, mi se plânge de ceva (l-a tras curentul) și îmi cere ceva: insistă să dau telefon la Curtea veche, pentru Himera... noastră. Le trimit un mail posibililor noștri editori.

Va urma

Fotografii estivale...