Scriitorul zilei: Sorin Alexandrescu, n. 18 august 1937

     

Născut la Bucureşti, este fiul Cristinei Eliade, deci nepotul de soră al scriitorului şi istoricului religiilor Mircea Eliade. A urmat Filologia la Bucureşti, 1969, a publicat o monografie William Faulkner iar în 1974 a emigrat în Olanda, făcând o prestigioasă carieră universitară la Universitatea din Amsterdam. A revenit în ţară după 1990 şi s-a implicat în reabilitarea Bibliotecii universitare, cu ajutorul financiar olandez. A continuat să publice lucrări de filosofia culturii, de semiotică. Paradoxul românesc, Identitate şi ruptură, Privind înapoi modernismul, Eliade între oglinzi paralele sunt doar câteva titluri incitante cu privire la Interbelicul românesc în context european.

Opera publicată: Dickens in Rumania. A Bibliography for the 150th Anniversary (with Alexandru Duţu) 1962; William Faulkner, 1969; revised edition in French, Paris, 1971; The Logic of Personages, 1973; Logique du personnage: reflexions sur l'univers faulknerien, (1974); Dimitrie Cantemir: Roemeens historicus en politicus 1673-1723, Bussum 1975; Dichters uit Roemenië, (Poeţi din România), 1976; Transformational grammar and the Rumanian language 1977; Roemenië. Verhalen van deze tijd, (Proza din România), 1988; Hemel en Aarde. Werelden van verbeelding, (Rai şi pământ), 1991, Rumänien im Umbruch: Chancen und Probleme der europäischen Integration, (eds. Ilina Gregori und Angelika Schaser) (1993); Richard Rorty, 1995; Figurative of the Art. Beginning and End. 20th Century in Romania, 1998; Paradoxul român, 1998; Identitate în ruptură. Mentalitati româneşti postbelice, 2000; La modernité a l'Est. 13 aperçus sur la litterature roumaine, 2000

Citeşte mai mult:  http://www.romlit.ro/paradoxul_paradoxului_romn, http://www.romlit.ro/identitate_i_ruptur 

Poezia zilei: Eugenia Țarălungă

până devii publicul însuşi

golisem inocenţa de etichete
şi cântam ceea ce am găsit deja
sedimentul pe care îl lasă evanescenţa fiinţei
fiinţa care nu mai poate fiinţa
trecător & constant

este esenţial a te observa
până devii publicul însuşi
iar actorul se narcotizează spre neant
într-un receptacul în plină implozie
când iubirea este ceea ce suntem

de ce suntem noi aici
Jupiter
şi care este temeiul nostru
separaţi de academicieni
cât ar fi ei de vulnerabili
ei mediocrii cu intuiţia cât Universul
care a trecut prin faţa mea
decupat


(siaj – câteva însemne ale feminităţii
dau o notă gravă acestei seri)

pentru cele două femei aflate la jumătatea drumului
şi pentru copiii lor, cei cinci, oriunde se vor afla

ele nu sunt deloc colţuroase
ci înmiit filiforme
(era să zic şi mlădioase)
glorie celor supuşi
singura lor nesupunere este drumul ales
mai mult sau mai puţin orbeşte

ghicitul în stele nu ajută la nimic
noi vedem prea târziu stelele patinând
în siaj
hăăăt, mult după ce ele au fost pictate pe cer

luna în erecţie ca un iatagan
spintecă drumul pe ape
(nu, nu era lună plină)
cineva întinde grabnic mâna
era întinsă de câteva mii de ani
toate cărţile spun asta
o veste răs-spusă pe care nu am băgat-o deloc în seamă
da!, seama noastră rudimentară

cei care evadează sunt arătaţi cu degetul
prinşi
închişi în cuşti
tu crezi că mai există ipostaze dezirabile
să fii trimis în balamucul de dincolo, hopa sus!
am citit asta într-o carte
ce dacă ţi s-au tăiat picioarele
aici e marea greutate
să mergi înainte şi dacă ţi s-au tăiat picioarele
abia aşa ţi se întind toate mâinile
capete de pod ce suntem
nu ne abţinem să ne împotrivim

puteai avea o aură polizată ca un nimb
exact la dimensiunile corespunzătoare
un prototip remarcabil
un genotip în devenire
urmaşii tăi izomorfi
ţi-ar fi mulţumit
proslăvirea venea dup-aia
ar fi fost o consecinţă firească
şi întru totul dezirabilă

poate că te gândeşti în altă parte
în partea asta
luna îşi ascute iataganul
în dauna celor supuşi şi glorioşi
dar am lăsat asta la urmă
oricum supunerea sau constrângerea sunt aproape egale
dacă le priveşti dintr-un anumit punct
acolo unde tăişul străluceşte mai tare

câteva însemne ale feminităţii dau o notă gravă acestei seri
ce n-aş fi dat eu să se întâmple cu ceva timp în urmă
tu vezi aceste brazde calcaroase această armătură
acest schelet
şi îţi imaginezi că asta e totul
osatura unei întâmplări fericite
rotunde ca un pepene
sau ca o rotulă
chiar dacă o golgotă în devenire
un paradis al înăspririlor intenţionate
îndemnuri pe cale
către un capăt de drum
o cameră
în care ţi se împlinesc toate dorinţele
asta dacă mai ai cumva vreo dorinţă de pripas
poţi să îţi pui câte o dorinţă pe fiecare perete
câte o icoană pe fiecare perete
câte un imn pe fiecare perete

toate relele din lume
vor schimba cu totul terasamentul
şi asta se vede deja pe porţiuni

răutatea de femeie era istovită
ca timp sau ca distanţă era exact la jumătatea drumului


mărgăritare şi măcriniş

racordaj la cer
acu trebuia să fii doar un fuior de lumină
ocolind în pantă vreun vistiernic de vieţi

ştii, Luna îmi surâde câteodată
când merg la Kaufland

terapiile complementare sau substitutive
n-au de-a face cu vreun templu al cumpărăturilor

tu ai vrut doar un teren de aterizare forţată
nu vreo spirală cu unghi zbârnâitor spre cer

violenţa martorilor întrecea orice închipuire
măcar ei îşi strigau nedumerirea cu glas mare
voisem să îmi fii mire
voisem să îmi fii mine
îţi cumpărasem şi papion
făcusem loc în genealogii seminţiilor emergente
cum altfel te-aş fi putut avea
decât pentru totdeauna?!

Unu-Multiplu decade şi se răsfiră
lasă în urmă mărgăritare şi măcriniş
şi tot alte familii de sfinţi
macrina cea mare, macrina cea mică

nu poţi intra cu forţa mai sus
chiar dacă mă săruţi pe îndelete şi cu mare precizie
exact când efectivitatea ritualului lăsa cel mai mult de dorit

(preluare din Luceafărul de dimineață)

 Sînziana Batişte (Maria Felicia Moşneang)  
Astăzi

Astăzi am încălţat ghetele călduroase ale mamei
Şi-am păşit uşor, atent pe pământ
Ieri voiam să te cert şi chiar te-am certat
Astăzi am devenit mai înţeleaptă
Spunându-mi: Întâi să mă privesc mai bine
Întâi să ştiu cine sânt
Şi-am privit în oglindă cu ochi de vietate ciudată
Şi-am văzut masca plânsului
Pe care am descoperit-o mirată
Era plânsul mamei mele
Era plânsul fetiţei care a fost
De-acum trebuie s-o ocrotesc - mi-am zis
Trebuie să-i dau adăpost -
Să se întoarcă în mine mereu
Trebuie să fiu tare
Să o învăţ ceea ce ştiu eu
Din marea ei depărtare

Am plâns cu plânsul amândurora
Cu fruntea pe zidul
Care de ea mă desparte
Şi-acum te-aştept liniştită să-mi vii
În fila aceasta de carte 


Edicte... 7

Ceva ca o plasmă de imagini
Un câmp magnetic răscolitor
Un nimb de flacără şi răcoare
O speranţă
Un zâmbet
Un nor

Ceva ca o oază ameţitoare
Ceva ca o mare de vis
Ceva neimaginat
Lumii nedat
Ceva de nedescris

Fără nume să te-nfăşoare
Fără ştiinţă
Şi nemilos
Să mi te ţină aproape
Aproape
În lumea asta
Cu mituri pe dos

(din Odaie sub cer, 2007)

Alţi scriitori:

Paul Anghel, n. 1931

G. Tutoveanu, m. 1957

Eugenia Țarălungă, n. 1967

Mircea Sântimbreanu n. 7 ianuarie 1927 - d.10 august 1999

Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2007

27 01 07. Visez că mă văd pe stradă cu un important personaj şi acesta, confundându-mă în mod greu de înţeles cu Emil Constantinescu, mă felicită călduros, mă îmbrăţişază şi eu, tot neînţelegând şi tot nevenindu-mi să cred că ne poate confunda, las lucrurile încurcate, ca să nu-l ofensez pe omul acela. Întrebare psihanalistă: Am eu nevoie de recunoaşteri entuziaste? Şi: De ce contează atât de mult pentru mine confortul sufletesc al celuilalt, aşa încât sunt în stare să–l sacrific pe al meu?

Al doilea vis. Coboram de la etaj dintr-o vilă, pe uşa din spate, am ajuns pe trotuar. Am făcut la dreapta şi acolo era cineva care îţi dădea sau nu drumul să ocoleşti imobilul. Am trecut de el şi mergând spre colţul din stânga-faţă al clădirii îi auzeam pe unii – un grup de 4-5 inşi lucrând la ceva ce nu ştiam ce va fi. Cu mare siguranţă pe mine, le-am dat eu indicaţii ce să facă, cu mare mirare şeful echipei mi-a confirmat, am conchis că aveau de făcut din lemn sau dintr-un material ceva mai dur, cu grosimea de 15 cm o uşă imensă şi grozavă pentru intrarea din faţă, ca să-l apere pe Voievod de iminentele atacuri ale otomanilor. Cei cinci se mirau tare: de unde ştiu eu toate astea? Păi, le-am șoptit, şi ei s-au apropiat să-mi asculte cuvintele – azi noapte eram în holul de la intrarea principală şi, nevăzut de Domn, am fost de faţă când uşa de la castel a fost întredeschisă de un ostaş străin înarmat, care s-a uitat insistent şi ameninţător la Rege, cât să înţeleagă ce-l aşteaptă data viitoare, când va veni cu ai lui. Apoi a tras uşa după el şi a dispărut. Dar Domnul a înţeles ameninţarea şi a hotărât să se baricadeze. Iar eu, fiindcă asistasem nevăzut la scenă şi eram în posesia soluţiei optime (cea pe care le-o dezvăluisem lucrătorilor uimiţi) mă hotărâsem să mă întorc iute acasă şi să mă apuc de scris scenariul acestei veniri a vrăjmaşului, cel care a întredeschis uşa, ca Vodă să vadă ce-l aşteaptă. Hotărât să scriu iute scenariul şi să fac regia filmului care le va arăta tuturor că am descâlcit firele unei urzeli înalte, enigmatice pentru ceilalţi.

Alt vis, cu colegii, Costache deja murise şi Gaiţă voia să-i achiziţioneze undiţa, dar se iveşte Mircea Tiugan şi o revendică, plăteşte 350.000 lei, o ditamai sumă, şi mă invită să-l însoţesc la o partidă de pescuit cu undiţa abia achiziţionată.

Va urma