luni, 17 august 2015





Scriitorul zilei: George Magheru, n. 17 dec. 1892 - d. 17 aug. 1952


     
     

Născut la Craiova, ca fiu al lui Romulus Magheru, colonel, (fratele generalului paşoptist Gheorghe Magheru) şi al Anei, fiica lui Ion Ghica, a rămas orfan de mic şi a trăit la moşia părintească din Ghergani, rudele dinspre mamă asigurându-i o educaţie excelentă - ceea ce îi va înlesni cândva prieteniile cu Enescu, Pallady, Steriadi, Catargi, Iser, Ghiaţă... Şcoala primară la Sf. Gheorghe din Bucureşti, 1899-1902, liceul Gh. Lazăr, 1903-1911, după care se înscrie la Medicină, dar la declanşarea războiului devine medic militar, terminându-şi apoi studiile în 1920 şi devenind cercetător la Institutul de seruri şi vaccinuri al lui Ioan Cantacuzino. Cu sănătatea mereu şubredă, dar nu lipsit de mijloace, s-a retras la Sinaia, însă a călătorit în Grecia, Italia, Austria, Franţa, Anglia.
S-a remacat ca poet şi dramaturg, colaborând la revistele literare Ramuri şi Viaţa Românească.  A scris drame, tragedii dar şi comedii, feerii-basme, preocupat de probleme etice şi de idealism. Poeziile dovedesc un ludic şi un grav: Capricii, Coarde vechi şi noi, Poeme balkanice, Poeme antipoetice, socotit de aceea poet bizar, căci a combinat antonpannismul balcanic cu jocul secund barbian, folclorul şi mitul cu sofisticării cărturăreşti, într-un dozaj foarte personal. Poemul Europa decadentă, între suprarealism şi onirism, prezintă o defilare de situaţii şi personaje de bâlci-bazar, de zei şi nimfe. Vezi şi Însemnările lui Balkaneus. Poezia ca destindere, ca agrement înalt, probabil spre a se desprinde de ideea morţii.

Opera literară:   Tudor Ardeleanu, Bucureşti, 1926; O legendă, Bucureşti, 1927; Capricii, Bucureşti, 1929; Poezii antipoetice, Bucureşti, 1933; Coarde vechi şi noi, Bucureşti, 1936; Poeme în limba păsărească, Bucureşti, 1936; Poeme balcanice, Bucureşti, 1936; Piele de cerb, Bucureşti, 1937; Domnul Decan, Bucureşti, 1939; Egoistul, Bucureşti, 1939; Oglinda fermecată sau Divina re-creaţiune, Craiova, 1944; Poezii antipoetice, ediţie îngrijită de Romulus Vulpescu, prefaţă de Perspessicius, Bucureşti, 1966; Teatru, prefaţă de B. Elvin, Bucureşti, 1972; Cântece la marginea nopţii, ediţie îngrijită şi prefaţă de Marin Sorescu, Craiova, 1982.

Citiţi mai mult:  http://www.crispedia.ro/George_Magheru
 https://sites.google.com/site/avangardaromana/george-magheru


Poezia zilei, George Magheru: 

Balada viteazului

E acest viteaz, monarc
În vânătorii cu arc;
Lancea-i fără milă printre
Scorpi, balauri - până-n vintre...

Sună clopote înalte
Glasul lumii celeilalte...

Pentru cumpăna dreptăţii
Rade el zimţii cetăţii
şi petrece-n foc şi sabie
Orice ne'nchinată tabie.

Sună clopote înalte
Glasul lumii celeilalte...

Trece printr-un câmp de leasă
Fata: geana-i e sumeasă
şi pe dedesubtul scufii
I se încreţesc zulufii.
Sună clopotele înalte
Glasul lumii celeilalte...
Pe când îi sărută gura,
În inimă-i muşcătura,
şi mustaţa sulicioară
Gâdilă în subţioară.

Sună clopote înalte
Glasul lumii celeilalte...
Un vătaf pizmătăreţ
L-a legat în somn, isteţ;
Lunecă printre ferigi
Cercuitul în verigi.

Sună clopote înalte
Glasul lumii celeilalte...

Spre un ţărm de iezure
Unde-i domn un viezure,
Pe un mal râpos de ţigă
Unde lupul este rigă;

Sună clopote înalte
Glasul lumii celeilalte...

Cu al morţii semn l-a uns
Preotul de treflă, tuns,
Putrezeşte neagra tigvă
Necitită de molitvă;

Sună clopote înalte
Glasul lumii celeilalte.  


Alţi scriitori:
Ion Păun, n. 1868
Ioan Slavici, m. 1925
G. Corbu, n. 1940
Ruxandra Cesereanu, n. 1963
Mihai Ralea, n. 1 mai 1896 - d. 17 august 1964.





Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2007

Duminică, 21 ianuarie 07. Aseară am făcut o tentativă de a oferi editurilor Aula - Alexandru Muşina şi Cartier cîteva dintre cărtile pregătite. Să vedem dacă mă iau în seamă. Ar fi să încerc şi la Exponto-Constanţa, cu jurnalul în primul rînd.
De cîteva nopţi visez excursii cu mai mulţi şi eu nu am îmbrăcămintea adecvată şi mai ales sunt cu picioarele goale. Ce să însemne?
Vine Corina şi se dovedeşte un suflet aţos, invidioasă, plină de ifose. Singură, complexată, genul Oana. O indispune pe Lidia, cîrtind, cînd îi arată CD-ul cu Tinerimea Română. Precum că ea ar fi trebuit să se facă regizor. Dar, vorba ceea, departe Griva de iepure... Dar asta este, cînd s-a dovedit că nu ai talent actoricesc, nu-ţi rămîne decît să pretinzi că ai fi fost bun ca regizor...
În parc, pornind de la filmul văzut de Lidia aseară, cu viaţa Virginiei Wolf, care i-a făcut o profundă impresie, ne vine ideea unui scenariu de film cu viaţa lui Blaga. Lidia pare încîntată. În spatele insuliţei, numărăm nu mai puţin de 20 lişiţe, iar raţe sunt sute. Îmi este clar că păsările comunică între ele perfect, eficient, fără echivoc. Era şi tema din filmul australian cu caii sălbatici cu coamele argintii, revăzut ieri la prînz, cu mare emoţie.
Din cauza căldurii nefireşti, în mod nefiresc a dat mîţoşori o salcie de la coada lacului, etalînd un gălbui diafan pe fondul întunecat al crîngului. O doamnă în vîrstă, pe insula Pensionarilor, vorbeşte cu căţeluşa ei Lizuca, mică, neagră şi cu pieptar roşu. Îi arăt că şi mesteacănul cel frumos a dat mîţişori. Noi, oamenii, am stricat totul, zice. La trecerea peste podeţ, Lizuca sare treptele la comanda bătrînei: Urcă, urcă! O întreb: Dvs îi spuneţi multe căţeluşei, dar ea vă spune ceva? Îmi spune totul, domnule, să ştiţi. Totul.
Pe aleea spre şcoala lui Andrei, îi spun Lidiei: Ai o mînă cumsecade. Ea rîde, flatată.
O zi caldă, cu soarele prefirat printre nori mulţi şi subţiri, schimbînd reflectoare peste parc.
Dintr-un documentar aflu că la cupola Domului din Florenţa, cu deschidere de 45 m, neegalată timp de 4 secole, Brunelleschi a imaginat două cochilii, iar între ele există un spaţiu de acces. Construită din cărămidă aşezată în zigzag, dubla cupolă este foarte grea, deci cilindrul pe care se sprijină este mai scund decît la alte catedrale. Unele fisuri pe verticală apar, iar cîndva toată bolta se va prăbuşi. Un cîndva care sperăm să fie cît mai tîrziu.

 Va urma  



Desene de Constantin Popovici, la noi acasă







C. Popovici: G. Călinescu
C. Popovici în atelier.
culptorul Constantin Popovici.