sâmbătă, 15 august 2015


Scriitorul zilei: Ion Chinezu
15 august: Ion Chinezu, n. 15 aug. 1894 - d. 10 dec. 1966
          
                                   
Dintr-o familie de ţărani, s-a născut în localitatea Sântana de Mureş, şi-a făcut şcoala primară în satul natal, liceul la Tg. Mureş, după care a studiat Teologia la Blaj. A renunţat şi a urmat Filologia la Budapesta şi la Bucureşti, cu licenţa în 1920, devenind profesor de liceu, mai întîi la Tg. Mureş, 1920-1925, apoi la Cluj, 1925-1940, când vine la Bucureşti; va fi trimis consul român la Cluj, în perioada Diktatului de la Viena; În 1944 este luat prizonier în Germania, de unde revine după un an.
În 1930 îşi luase doctoratul în filologie cu tema Literatura maghiară din Transilvania. Remarcat de N. Iorga, va beneficia de o bursă la Paris, 1930-1932.
În interbelic a desfăşurat o intensă activitate de publicist şi critic literar, colaborând la revistele lui Victor Papilian şi fondând revista Gând românesc, 1933-1940.
După război, a trăit retras, în mare discreţie, traducând intens din literatura maghiară clasică şi contemporană, dar şi din germană (Th. Mann) şi franceză (Seghers), dar semnând de cele mai multe ori cu pseudonim. Retragerea sa se explică prin rigorile comunismului care se instala dar şi prin faptul că Ion Chinezu aderase la mişcarea legionară. Încă din perioada budapestană, anii 1918-1919, existase o puternică polarizare a tineretului, nu numai în fostul imperiu! - unii spre dreapta, alţii spre extrema stângă comunistă.  Mai ales fiind vorba de transilvăneni, Ion Chinezu a alunecat spre extrema dreaptă. . Este un simplu noroc că nu a fost trimis la Canal, ca atâţi alţii.  În schimb este de neînţeles faptul că, în 1940, veniţi amândoi în Bucureşti ca urmare a Diktatului, Ion Chinezu l-a denunţat pe fostul lui elev şi devenit între timp prieten Raoul Şorban ca element neromânesc, duşmănos... Doar intervenţia lui Emil Haţieganu a făcut să fie eliberat...
Însă despre acest prea trist episod nu s-a vorbit decât în ultima vreme. Literat emblematic pentru perioada interbelică, militant pentru corecta abordare a literaturii naţionalităţilor conlocuitoare, eminentul traducător din maghiară, franceză şi germanană s-a stins bolnav, aproape orb. Plin de regrete pentru fapta sa niciodată recunoscută, scuzată... O greşeală, în ceasul cel rău, de laşitate şi trădare, care îl va fi ros pe dinăuntrul sufletului...
În mod remarcabil, N. Manolescu îl plasează pe I.C. în "A treia generaţie maioresciană de critici şi istorici literari”, alături de alţi 8 critici interbelici de primă mână; consideră revista Gând românesc drept "cea mai serioasă publicaţie interbelică de la Cluj", iar pe I.C. "întâiul critic ardelean interesat de estetic şi nerefractar la poezia modernă"" (p. 801). S-a ocupat nu doar de scriitorii ardeleni, precum alţi coregionali, ci şi de mari scriitori din Regat, percepându-i just pe Cezar Petrescu, Gib Mihăescu, Arghezi, Zarifopol, Pillat şi avansând în ce-i priveşte "formulări nu numai memorabile dar şi valabile în timp", unul dintre motivele care îl vor fi determinat pe Ion Negoiţescu să-i editeze prima antologie de critică literară, 1969..
Numele Ion Chinezu îmi era prea cunoscut din scrierile admirative ale tuturor ardelenilor, mai ales ale cerchiştilor. Mi-a fost însă imposibil să-i aflu adresa ca să-i pun o placă memorială. Cornel Regman, care i-a fost elev şi apropiat în toată perioada posbelică, nu se mai afla în viaţă. Dna Zorina nu ştia decât în mod vag că Profesorul locuia pe undeva, dincolo de parcul Kiseleff, unde fostul discipol se ducea să-l viziteze...

Citeşte mai mult: despre alunecarea legionară a lui Ion Chinezu... http://www.ziaruldemures.ro/index.php?id=25&tx_ttnews[tt_news]=3814
Opera critică:   Aspecte din literatura maghiară ardeleană. 1919-1929, Cluj, 1930; Pagini de critică, îngrijită şi prefaţă de Ion Negoiţescu, Bucureşti, 1969.


Poezia zilei, Marcel Mihalaş (n. 15 aug. 1937 - d. 1987)

Vorbeşte-mi de dragoste

Vorbeşte-mi de dragoste, 
cerul să se legene peste plopii înalţi
Muşchii să mi se magnetizeze, ca pe arbori
Mugurii să ardă, cu explozii în lanţ.

Vorbeşte-mi de dragoste, 
pământul şi iarba la picioare
vor bate valuri, vor trece în mare
cu pulsul din vinele inimii tale solare.
Si flux, si reflux, şi vânt si furtună
Vor bate în mine cu muchii de lună, 
Ca finite-orizonturi, ce-n creste răsună.
Si, când pe vreun mal, lăsati-mă-vor poate
Am să simt spuma mării cum faţa îmi bate.
Vorbeşte-mi, vorbeşte-mi de dragoste.


Chanson de geste

Ai în iubire o statură gravă
Şi-o platoşă a peştelui tăcut,
De parcă spada asta, pisc de slavă,
În vârful mâinii tale-a început.

Viteazule Roland! Ce fără pată
Sub braţul aprig zarea rămânea!
În timp ce vulpea aia blestemată
Sub platoşă muşca ironic şi râdea.


Aerul vorbelor

Aerul vorbelor noastre
face răni în aerul mare.
Strălucesc consoane albastre
prin unde de limpezi vocale.

Din consoane facem zid de casă
şi din fier bătut, din lemnării.
Un baraj de trepte luminoase
Pentru-a merge, pentru-a ne opri.

Cu vocalele cântăm şi-ţi mângâi părul
liniştit, într-un târziu.
Cu vocale legănăm copiii noaptea
când se scoală şi se tem
de aerul pustiu.



Ia mai lăsaţi poporul!

Ia mai lăsaţi poporul!
Poporul a obosit
să se tot adune
cu prilejul
unor vorbe.

Lăsaţi copacii
să putrezească în linişte
nu-i mai chinuiţi
cu cuvinte

Şi aşa
ei au o vedere largă
spre cer
şi nu clipesc niciodată
până la
concluzia finală.


Noapte...

Mersul lunii îmi netezeşte respiraţia
încât pot scrie pe ea. Descifrează
copacii
îngropaţi în întuneric
până-n cărbuni.

Noaptea o fi vreun reziduu al zilei.
Un culcuş de oameni, de plante, de vânt
Un ţărm al pupilei.
Un ajun de pământ.


Alţi scriitori:
Gh. Bejancu, n.1926
Adrian Munţiu, n. 1936
Ctin Novac, n. 1937
Lucian Avramescu, n. 1948


Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2007
15 ian.2007. La 11:45 la IM, care îmi propune să facem un dialog de închidere. Accept. I se pare că sunt redundant cu Veneticii. Împreună mergem la ASB, nu-l găsim pe HG, mergem la US, cel căutat de noi nu era sus, ci probabil la Chifu. IM nu mai vrea să intrăm la ei, preferă să le facă propunerea de lectură prin internet. Intrăm la chioşcul Muzeului, apoi ne despărţim: îi depun cererea Lidiei la Asirom, apoi urc la Polirom, dar BAStănescu îmi spune că ei se ocupă doar de traduceri, propunerea cu Jurnalul o va trimite la Iaşi, să-i aduc discheta şi Oferta.  Îi propun şi traducerea romanului lui Fr. Nourrisier, zice că pentru 2007 sunt full. De parcă nu există și un la anul… Deloc cooperant, nici un zîmbet, cu ochii spre calculator. Ce oameni!, îi vezi ce stofă au abia cînd se ajung. Mai an a scris o pagină întreagă despre Veneticii, foarte laudativ. Probabil că el şi Vică sunt exact ce trebuie pentru Polirom.
Acolo era şi Marin Mincu, preocupat de stabilirea unei coperte color, probabil îi mai scot o carte. Imediat întreabă de Tzone, îi spun că a publicat o pagină întreagă de poezie în primul număr din Rom.lit. Sare în sus: Ca să-i nemurească numele de Tzone! E mînă în mînă cu Manolescu! I se plîngea pe vremuri că nu scrie împotriva lui M. ca să nu-i stîrnească furia. Iar Rom. Lit. este o revistă literară foarte slabă, de ce nu-şi încetează apariţia? Uite, cea mai bună revistă literară acum este Suplimentul de cultură al Polirom, susține dl  Marin Mincu, de față cu directorul Lupescu. Nici mai mult, nici mai puţin. Nu ezită o clipă să-i linguşască pe cei care-l publică. Despre Ţone, se arată oripilat, acum a pus capac cu Nicolae Magnificul. Dacă ar şti că Țone pregăteşte Capodopera maxima, ce-ar mai zice?  Că i-a spus încă de la început: de ce nu te împaci cu soarta lui Saşa Pană, care tot aşa, nu era cine ştie ce poet, dar s-a ocupat de ceilalţi avangardişti şi are un loc asigurat de editor al lor? Întrebarea de bun simț ar fi: Dar dumneata de ce nu te împaci cu cariera de critic literar, de ce publici volume după volume de poezie indigestă?! Spune cîte ceva despre doctoratul lui Ţone, că e în întîrziere, apoi îmi cere nr. lui de telefon, secretara îi face numărul, îl ia pe Ţone: să vină neapărat la redeschiderea cenaclului Euridice, citeşte Marius Ţupa şi însăşi Nora Iuga. Îl întrebasem, în glumă: Ce poetă este aceasta? El: Ţone s-a rugat de ea în genunchi să-i dea manuscrise să i le publice. Şi îl presează să-şi dea referatele, ca să nu piardă ultimul termen. Apoi Ţone îmi spune că a obţinut amînarea cu un an, că şi-a dat cu bine examenele şi va da la termen referatele. Florin Mihăilescu l-a sprijinit, e un domn de mare fineţe. Iar cu BAS a avut lupte grele, în presa literară, deci să nu mă mir că-i e ostil. 
Seara, trag dischetele pentru Polirom şi poeziile pentru revistele bucureştene. Mîine fiind ultima zi pentru C., Andrei se ocupă de muzica filmelor ei. Mîine poate ne ocupăm şi de Pietre.

Prea cald, acea vreme frumoasă care-mi dă fiori. Se pare că aşa o să fie de acum înainte.
Va urma






Fotografii din Expoziția Constantin Popovici. VII


C. Popovici: Învingător, I

C. popovici: Prințesa Pasăre.


C. Popovici: Pasăre albastră

C. Popovici: Lacustră

C. Popovici: Remember