luni, 24 august 2015


Scriitorul zilei: 24  august: Mircea Iorgulescu, n. 25 aug. 1943 - d. 7 iunie 2011

               
Din părinţi ţărani, cu ascendenţă elină, viitorul critic literar şi eseist M. I. s-a născut în satul Schiau, comuna Valea Călugărească, a făcut şcoala primară în satul natal, pe cea secundară la Valea Călugărească, liceul la Urlaţi, terminat în 1961, după care a urmat Filologia la Bucureşti, cu licenţa în 1966.  A fost redactor la Munca, la România literară, între 1971-1981. În 1989 s-a exilat în Franţa, colaborând la secţia română Radio France International, dar şi la Europa liberă, mai întâi la Paris, până în 1992, apoi la Munchen, până în 1996 şi în final la Praga, până la pensionare, în 2008.
A debutat în publicistică, 1964, literar în 1966 la Revista nouă din Ploieşti, iar editorial în 1974, cu Rondul de noapte; în 1976, Al doilea rond, peste 2 ani Scriitori tineri contemporani. Şi au urmat alte cărţi de critică literară, eseuri, exegeze despre Panait Istrati, despre lumea lui Caragiale. A scris articole critice, prefeţe, studii, a editat Dinicu Golescu, C. D. Gherea, Panait Istrati, a editat corespondenţa lui Florin Mugur. A deţinut rubrici de critică literară în numeroase reviste: Astra, Ateneu, Tomis, Cronica, Tribuna,  practic scria nu doar la revista unde era angajat, ci la aproape toate revistele literare din ţară. Mereu sagace, făcând şi desfăcând glorii literare.
În 1976 fusese racolat de  securitate ca să informeze despre deviaţiile ideologice din lumea scriitoricească. În paralel, el însuşi având dosar de urmărire. Participant activ al vieţii literare, cu zbuciumul şi răsturnările şi protestele doar în parte ajunse la cunoştinţa publică, M. I., combativ, plasat în gruparea modernistă, iar nu printre cei aserviţi ceauşismului, din diverse motive,  etc, de fapt M. I. îşi turna pe cei mai apropiaţi prieteni. Este posibil ca şi exilul său parisian să fie tot parte a unui scenariu securist, de infiltrare a exilului românesc, de intoxicare a echipei de la Europa liberă.
Plângerile au venit foarte târziu, din partea unuia dintre prietenii apropiaţi, scriitorul Bujor Nedelcovici, dar şi din partea fiicei lui Jebeleanu, care au găsit în propriile dosare de la CNSAS delaţiunile lui Mirel şi Dorin, cele două nume de cod ale lui Mircea Iorgulescu. O întîlnire, nişte discuţii cu vechiul prieten B.N., pe care încercase să-l convingă să schimbe unele fraze din cărţile respinse de cenzură şi să nu se ralieze Mişcării Goma, discuţii continuate în presă, nu au avut rezultatul scontat, M.I. negând până în ultima clipă că ar fi scris acele note informative mârşave.
Criticul literar a murit la Paris, la 67 de ani, după o suferinţă atroce de cancer care în ultima fază îi afectase vorbirea...
În Istoriile pe care le am spre consultare, Marian Popa îl tratează pe critic cu toată asprimea, acţionând oportun, cu mijloace ideologice simpliste, dar luând printre literaţi atitudinea unui moralist ferm; iar N. Manolescu îl citează de câteva ori, mai ales la Bibliografie şi în rest, îl plasează printre Scriitori de dicţionar.

Opera critică: Rondul de noapte, 1973; Al doilea rond, 1976 Scriitori tineri contemporani, 1978; Firescul ca excepţie, 1979; Critică şi angajare, 1981; Ceara şi sigiliul, 1982 ;Prezent, 1985; Spre alt Istrati, 1986; Marea Trăncăneală. Eseu despre lumea lui Caragiale, 1988 (ediţia a II-a, 1994; ediţia a III-a, 2002, tradusă în limba maghiară în 2000); Celalalt Istrati, ediţia a doua, revăzută şi adăugită, 2000; "Postalionul cu boi" [2010],Editura Karta Graphic, Ploiesti "Panait Istrati-nomadul statornic", ediţie definitivă (2011), Editura Karta Graphic, Ploieşti.
publicate în Franţa: Panait Istrati, Oxus Eds, Collection Les Roumains de Paris, 2004.

Citeşte mai mult:  http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Iorgulescu
 http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Mircea_Iorgulescu-dovedit_turnator_0_424758049.html
http://www.adevarul.ro/cultura/literar_si_artistic/retro/In_memoriam-_Mircea_Iorgulescu-firescul_ca_exceptie_0_499150556.html
http://www.liviuioanstoiciu.ro/2011/02/membru-privilegiat-al-pcr-criticul-literar-mircea-iorgulescu-a-turnat-scriitorii-care-ridicau-probleme-de-ordin-ideologic/


VICTOR IVANOVICI. 
 Un caftan pentru Don Quijote
Născut la 24 august 1947, la Tulcea, România.
Studii generale la Liceul Grec din Bucureşti (1962-66) şi universitare la Facultatea de Limbi Romanice, Clasice şi Orientale a Universităţii din Bucureşti (1966-71). Specializare postuniversitarăla Universitatea din Málaga (Spania): «Curso Superior de Filología Española», sub direcţia profesorului Manuel Alvar, membru al Academiei Regale Spaniole (1987). Doctorat la Universitatea din Cluj (România), cu o teză despre opera lui Gabriel García Márquez (1993).
Între 1971-84 a predat literatura spaniolă şi hispanică la Universitatea din Bucureşti. Din 1985 locuieşte şi lucrează în Grecia. Din 1993 membru al Corpului Didactic Auxiliar al Universităţii din Atena. A predat în cadrul Programului de Masterat în Traducere şi Teoria Traducerii, al Facultăţii de Litere şi Filosofie al Universităţii din Atena. În septembrie 2003 a ocupat prin concurs postul de Literatură Hispanică la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Salonic, unde s-a incorporat începând cu anul academic 2004-2005. Actualmente are gradul de profesor asociat.
Membru  al Uniunii Scriitorilor din România şi al Societăţii Scriitorilor Greci, al Societăţii Elene de Literatură Generală şi Comparată, membru fondator (şi Vicepreşedinte) al Societăţii Hispaniştilor Greci, membru al Asociaţiei Internaţionale a Hispaniştilor şi al Societăţii Cervantine.
Decorat de Statul spaniol cu Ordinul Meritului Civil, gradul „Encomienda”..
Cărţi publicate (critică literară): Triptic neoelenic. Cavafis, Seferis, Sikelianós (în greacă), Atena, ed. Hexantas, 1979; Formă şi deschidere (în română), Bucureşti, ed. Eminescu, 1980 (Premiul Uniunii Scriitorilor din România, 1981); Suprarealism şi «suprarealisme». Grecia, România, ţările hispanice (în română şi greacă: Timişoara, ed. Hestia, 1997 şi Atena, ed. Polytypo, 1997); El mundo de la nueva narrativa hispanoamericana (în spaniolă), Quito, Casa de la Cultura Ecuatoriana, 1998; Literatura hispanoamericană (în greacă), Atena, ed. Dione, 1999; Repere în zigzag (în română), Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 2000; Traductologice. 1. Teorie şi Critică 2. Metodologia Traducerii (în greacă), Atena, ed. Dione, 2004, Gabriel García Márquez y su Reino de Macondo, Madrid, ed. Sial 2008 (Premiul Internaíonal Sial pentru eseu).
Articole şi studii de hispanistică, românistică, neoelenistică, literatură comparată şi teoria traducerii publicate în România, Grecia, Franţa, Spania şi diverse ţări hispanice.
Îşi scrie eseurile în română, greacă. spaniolă şi franceză.
Traduce din: greacă, română, spaniolă, franceză, portugheză, catalană şi italiană; şi spre română, greacă şi spaniolă.
A tradus între alţii din: Odysseas Elytis (în română şi spaniolă); Octavio Paz (în română şi greacă); Paul Celan - poemele româneşti (în greacă şi spaniolă); Gellu Naum (în greacă şi spaniolă) şi Nichita Stănescu (în greacă).

Alţi scriitori:
Ion Budai Deleanu, m. 1820
Costache Negruzzi, m. 1868

Poezia zilei 

Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2007

16 apr. 07. (Mă gândeam: poate vreunul dintre turnătorii mei îşi va fi spunând: până la urmă nu i-am făcut cine știe ce rău lui Lazu, ba poate că i-am făcut chiar un bine, turnându-l cu milă şi părtinire, ca să se știe că n-a făcut nimic grav. Avea salariu mai bun ca mine, era şef de echipă, mai bine văzut, trecea de om fin şi poet, din când în când îi mai apăreau nişte poezii. L-am turnat cu blândeţe, frăţeşte – ia să ne gândim că ar fi nimerit pe mâna colegului X, ranchiunosul, veninosul, invidiosul. Îl turna de nu se vedea, îl rădeau nu alta! A scăpat uşor amicul Lazu – ar putea să-mi fie chiar un pic recunoscător...)

2 mai 07. De la adresa lui Ralea, merg pe Braziliei 47, pentru Ion Vinea şi pe Gr. Moceanu pentru Letiţia şi Edgar Papu. Aquicella center, a trimis spre aprobare adresa ce le-am lăsat de curând. Pentru Laurenţiu Fulga am aflat ultima lui adresă, merg acolo, fac poze, las o cerere către proprietar. De la Nicolae Florescu am aflat că adresa lui Anton Holban nu mai este de găsit, a locuit pe lângă restaurantul Cina, dar au fost pe-acolo nişte demolări.

8 mai 07. De la Gigi Astaloş aflasem că Theodor Pâcă, unul dintre stîlpii boemei bucureştene postbelice, mare prieten cu Gigi, acest prâslea al singaporenilor, a făcut trei ani de drept, apoi a terminat Maxim Gorki; îmi dăduse şi adresa, în Drumul Taberei 120, la marginea marginei de Bucureşti, la ultima scară spre porumbişti şi la ultimul etaj spre cer, etajul X.

9 mai 07. Drum în str. Sf. Ştefan, la Direcţia pentru patrimoniu a MMC, dl Ştefan Damian, mai tânăr cu vreo 10 ani decât mine, despre al cărui debut în proză ştiu câte ceva, dar în timp l-am pierdut din vedere. La drept vorbind, nu a mai publicat nimic semnificativ, s-a ratat ca scriitor. Se ţine distant, îmi explică unele rânduieli, unele reguli, directive; reglementările actuale prevăd că pentru plăci simple, fără efigie, basorelief etc, este suficientă aprobarea de către proprietar, de asociaţia locatarilor; doar pentru casele de patrimoniu, monumente istorice etc., se obţine aprobarea de la Direcţia patrimoniu, de la Sistematizare. Asta ca orientare de ansamblu.

 Va urma



Fotografii de vacanță... violeta peruana...