Scriitorul zilei 25 august: Romulus Dianu, n. 22 martie 1905 - d. 25 aug. 1975

             

Singurul băiat din familia cu încă şase fete a unui ceferist, nevoit mereu să-şi schimbe ...gara, viitorul scriitor şi-a făcut şcoala în diferite localităţi (cu staţie CFR) precum: Murfatlar, Buhuşi, Dărmăneşti, Bîrlad (unde, în casa unchiului său, poetul G. Tutoveanu, i-a cunoscut pe Al. Vlahuţă, V. Voiculescu, I. M. Raşcu şi alţii); ajutat de-al său unchi poet, a făcut liceul la Sf. Sava şi a urmat Literele la Bucureşti. Debutase cu poezii încă elev fiind, apoi înteţeşte colaborarea cu articole la Rampa şi alte reviste ale vremii, remarcându-se prin interviurile luate unor personalităţi ale culturii româneşti. Cu Sergiu Dan scrie în colaborare o Viaţă a lui Anton Pann.

Va scrie articole de critică literară, muzicală şi teatrală; absorbit de publicistică nu dă toată importanţa înzestrării sale literare propriu-zise. Romanele Adorata, 1930, Nopţi la Ada-Kaleh, 1932, Târg de fete, 1933 sunt urmate de alte încercări romaneşti neduse la capăt. Între timp îşi câştigase un loc fruntaş în publicistică, redactor la Curentul, fapt ce-i aduce un post în structura administraţiei antonesciene.

La sfârşitul războiului, cu cel de "al doilea lot al criminalilor de război", este arestat, judecat, condamnat la 20 de ani temniţă grea. Îi va face într-o mină de plumb, apoi la Poarta Albă, la Gherla. (Va fi contat şi faptul că timp de 10 ani fusese secretarul lui Nicolae Titulescu; că fusese prieten cu Ion Vinea, cu Panfil Şeicaru...). Eliberat în 1956, va fi nevoit să-şi câştige din greu existenţa: salahor, tăietor de lemne, vânzător ambulant de cărţi, meditator. Colaborează prin constrângere la revista pentru străinătate Glasul patriei, din 1962. Dar abia din 1968 poate colabora din nou la revistele literare precum România literară, Viaţa românească, Ramuri, unde publică unele fragmente din romanele aflate în lucru.  L-a întâlnit Ion Caraion vânzând cărţi pe stradă şi l-a dus la Zaharia Stancu, a devenit astfel pensionar al Uniunii. În 1970 i se reeditează Nopţi la Ada-Kaleh, text revăzut. În 1971 scoate o culegere de proze scurte: Trandafiri de octombrie şi alte surâsuri, iar între 1972-1975 apar cele două volume din Fauna bufonă. Pseudozoologicon. Despre ciudăţenii din viaţa unor animale, cu trimitere la comportamentul uman. 

 În 1940, la 35 de ani, la jumătatea vieţii, era un nume în viaţa literară; după încă 35 de ani, a murit ca şi necunoscut. Încă un destin tras pe roată...pe roata istoriei comuniste.  Postum îi apar ediţii revăzute din Adorata, 1984, Esthera (Fata de la Suza), 1982. Şi iată: Marian P. îl confundă pe Romulus Dianu cu Viorel Dianu; Nicolae M. îl indică la Scriitori de dicţionar...

Opera literară  Adorata, Bucureşti, 1930; ediţia Craiova, 1984; ediţia Bucureşti, 1992;  Nopţi la Ada-Kaleh, Bucureşti, 1932; ediţia Bucureşti, 1970; ediţia Bucureşti, 1990;  Târgul de fete, Bucureşti, 1933;  Trandafiri de octombrie şi alte surâsuri, Bucureşti, 1971;  Fauna bufonă. Pseudozoologicon, I-II, Bucureşti, 1972-1975;  Fata de la Suza, Bucureşti, 1982; ediţia (Esthera), ediţie îngrijită de Corneliu Popescu, postfaţă de Paul Dugneanu, Bucureşti, 1995.  

Muzicologie:  Cu dl. George Enescu despre el şi despre alţii, în „Rampa” nr. 3.148, Bucureşti, 23 iulie 1928;  Cu dl. Sabin V. Drăgoi despre el şi despre alţii, în „Rampa”, Bucureşti, 29 iulie 1929; Viaţa minunată a lui Anton Pann (în colaborare cu Sergiu Dan), Bucureşti, 1929; ediţia II (Nastratin şi timpul său), Bucureşti, 1934.

Citeşte mai mult:  http://www.crispedia.ro/Romulus_Dianu

Poezia zilei: Romulus Dianu

(poeme înmânate lui Emil Manu cu o săptămână înainte de moarte)

Grazioso, lerui Doamne...

 Lied -

Ceasul nostru de la Universitate,

Hei, Doamne, Lerui, Lerui,

e candela nimănui,

Sfântu-Aşteaptă-din-Cetate,

Fulgi de nebunie ning din lună,

alergăm, Lerui Doamne,

cu primăveri şi cu toamne,

aşteptăm, la ceas, o zână bună.

Poate nu-ţi mai aminteşti de mine...

Frumuseţile de jos în sus,

au urcat, Lerui, golgothe şi ţi-au dus

florile grădinii de suspine.

Pe trifoiştea iubirii cade bruma

Doamne, cum să te mai las?

Cât te-am aşteptat la ceas,

Mulţi te mai aşteaptă şi acuma...

Patrie imago doloris

De la centurionul caligans roman,

pân' la sutaşul cel miţos şi stogoman,

aicea a trăit Tei-Legănat,

prin munţi, sub toana timpului

vărgat.

în liniştea care mereu s-a adâncit,

din noaptea veacului, tăcerea i-a

vorbit

şi-n bizantin cobalt văzu smălţaţi,

sub coviltire, îngeri şi soldaţi.

Pe bolta ce-au pictat-o meşteri ucenici,

privim arcaşi, printre bordeie mici;

aşa au vrut; prin faptă, prin cuvânt,

să ne-nrudim cu brazda de pământ.

Din ţeava puştii, neagră de omor,

păstorul şi-a făcut caval de dor;

iar la altar, pe scut îngenunchiat,

se roagă, pentru oşti, Tei - Legănat.

 (Din ,,Carmen Miserabile")

Ion Lazu: Odiseea plăcilor memoriale :

17 iulie 2008, joi. Pe jos până în Calea Plevnei, colţ cu Berzei, intru prin spatele unui bloc ce are la parter cabinete medicale. În renovare. Vorbesc cu 4-5 locatari foarte vârstnici, nimeni nu-şi aminteşte de Romulus Dianu, scriitor, fost deţinut politic; nu prea cred ei că a putut locui aici, unde au stat sportivi de performanţă, tenismeni, dinamovişti etc. O vârstnică îşi aminteşte să fi stat un Romulus Vulcănescu, om scund, care purta paltonul soţiei. Un domn amabil mă însoţeşte la blocul de pe celălalt colţ, dau de placa memorială a lui  George Coşbuc, copiez textul; placa are un basorelief şi e pusă în 1968, la centenarul naşterii. Deci născut în 1868? Păi înseamnă că  O scrisoare de la Muselim Selo a scris-o referindu-se la războiul de independenţă, pe când el avea doar 9 ani? Sau cumva face referire la războiul balcanic? Confuzie totală. În gangul de alături dau de familii de ţigani, vreo două ţigănci spălau covoare, preşuri. Se cam sperie de noi, nu a stat pe-aici nici un scriitor.

Revenim în spatele blocului, aici e o curte interioară comună cu un alt bloc, plasat mai în spate. Coboară alţi bătrâni, nu-şi amintesc, le spun că probabil nu a fost locatar cu acte în regulă, chiriaş sau subchiriaş, fiind vorba de un om sărman, închis ani mulţi, apoi fără servici, fără mijloace de trai, lipit pe lângă vreun suflet milostiv. Insist, pentru că mi-a spus cineva că l-a vizitat într-un apartament de la etajul I, cu fereastra spre Plevnei. Poţi să nu dai crezare unei astfel de informaţii, în absenţa unei adrese ferme, de la Uniune? Cel cu cartea de imobil, spune că a desfiinţat-o, a aruncat-o după ce i-a transcris pe cei prezenţi la data respectivă. Să fie acesta un fel eminamente românesc de a te rupe de trecut, rupând actele, documentele, atestările? Să caut la Arhivele statului, mă sfătuieşte tot el.

Plec pe jos spre Ştirbei Vodă, văd un indicator: spre biserica Sf. Ştefan (Cuibul cu barză), intru printre blocuri noi, de 8-9 etaje, de-acum ştiu că aşa trebuia să arate şirul de blocuri de la o stradă principală (iar în spatele blocurilor, vechile case de târg dâmboviţean...); un spaţiu triunghiular în spatele acestor blocuri în unghi şi biserica pe care o mai văzusem cândva; acolo un domn stilat, la 40 de ani, ochi albaştri, perciuni înspicaţi. E ultima biserică translată. Îmi arată fostul loc al altarului, însemnat cu o cruce, chiar la îmbinarea blocurilor care înconjoară din toate părţile biserica. Au mutat-o cu 5-8 m, cum să apară altarul unei biserici tocmai la o intersecţie mare a urbei socialiste?! S-o ascundem vederilor! Au făcut de curând un deviz, biserica se va renova, e din 1760, dar poate fi şi mai veche; s-a constatat că prin curăţirea picturii se va obţine o adevărată bijuterie. Se lucrează la o monografie a parohiei. Îi spun domnului amabil: Alături a fost vila lui C.C. Giurescu, am făcut o vizită aici, prin anii 72-74, un ditamai imobilul cu etaj în mijlocul unei grădini vaste. Au demolat-o...

Merg la USR, urc la Nicolae Florescu, ocupat cu redactarea revistei, nu ştie adrese de scriitori, totuşi îmi confirmă că Romulus Dianu a stat acolo unde am fost azi şi că l-a vizitat în apartamentul de la etajul I. Dar avea un fiu inginer, din altă căsătorie. 

29 aug., 1 sept. 2008. (...) Din Primăverii ajung, schimbând metroul, tocmai la Podul Grant („în mahalaua Grant”, cum sună poezia...), abordez  strada Nicolae Filimon dinspre staţia Crângaşi, sun la 27, cum mi se spusese, iese o babă şchioapă, nu ştie, fam. Strâmbeanu, au acte de casă din 1880. Telefon la Corneliu L., nu ştie precis numărul, dar locaţia era aproape de pod, pe partea fără blocuri. Are informaţiile de la prof. Maiorescu, fost cândva ministru al sănătăţii. Încercări, întrebări, revin la nr. 33: să întreb alături. La 31 iese o doamnă la 70 de ani, e din familia de 8 copii a lui Dianu, tatăl venit dinspre Vaslui, ceferist; Romulus fiind primul copil, din doi băieţi, restul fete. Da, în Plevnei colţ cu Berzei a stat la viitoarea soţie, acum ea e în Canada, cu fiul dintr-o altă căsătorie. Deci tot ce mi se spusese de diverşi scriitori era adevărat, dar colocatarii dinamovişti m-au sabotat. Cei din familie au vrut să deschidă aici o casă memorială pentru scriitor, nu s-a putut, păcat că nu s-a păstrat nicio fotografie a casei acum demolată. O nepoată de soră i-a despăgubit pe ceilalţi moştenitori şi acum ridică pe acel loc o casă; noii proprietari nu stau în Bucureşti.

În drum spre casă mă sună prof. Maiorescu, cu amănunte. Cineva o să scrie o monografie. Îmi amintesc a fi auzit prima oară de Romulus Dianu pe când lucram la Horezu şi la Băbeni-Vâlcea, în anii 70 deci; Romulus Dianu fusese bun prieten cu Dragoş Vrânceanu, veniseră pe la Băbeni etc. Şi persoana care îmi vorbea despre Dianu mi-a strecurat că era mai talentat decât Vrânceanu. Iar eu citisem ceva de D. V., dar nu se editase nimic de R.D. Am rămas cu această curiozitate, mai ales că era vorba despre un romancier, cu aceştia e mai simplu să depistezi talentul.

Alţi scriitori:

Camil Baltazar, n. 7 septembrie 1902 - 27 aprilie 1987;

B. P. Hasdeu, m. 1907

Mihai Sabin, n. 1935 – d. 10 septembrie 1978.

Mihai Pelin, n. 1940

Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2007

9 mai, continuare: Visul cu O. Paler care zăcea pe-o parte, în pantaloni de dimie, cu un picior adus, nefiresc pentru un mort; ca apoi să-l văd mişcând. S-a trezit şi în timp ce vorbeam s-a întors pe burtă. Îi vedeam trăsăturile adânci, de clovn, mi se părea mai tânăr şi i-am spus: Ca să nu mi se pară că sunteţi o clonă, o sosie, ar trebui să ne spuneţi unul dintre panseurile Dvs. Mai înainte de asta îmi explicase că nu a murit, a avut doar o sincopă, însă medicii au tras concluzia eronată că el murise...

Ajung la MLR, lume pe trotuare, intru printre oameni, mă duc la Relaţii şi iau adeverinţele fiscale, apoi sus la Dora Mezdrea şi Valentina Pituţ, care-mi promite să se intereseze la Ileana Roman despre Fundaţia Alice Voinescu. Coborâm împreună şi în grădina din spate-cafenea îmi spune întâmplarea de la Neptun: Fiul Ionuţ se suie în măr, mai era un fruct roşu în vârf; se caţără, îl recuperează, dar la coborâre fiindu-i incomod, dă drumul mărului în iarbă; trece O. Paler, venind de la plajă, în şort, vede mărul, îl ia. Dar Mircea Micu de pe terasă îl atenţionează că e al copilului din pom. OP se uită în sus, vede copilul, înţelege că nu e mărul lui şi îl izbeşte de dale, s-a făcut praf... Ăsta era omul. Iar Mircea Micu avea o rubrică şi acolo a povestit scena, dând şi numele lui Paler.

La înmormântarea lui Paler, care apoi a fost transmisă în direct de OTV de la Cimitirul Sf. Vineri, îi spun lui D.C. Enache că am descins la locuinţa lui Valeriu Cristea, am văzut, am pozat. Îmi confirmă că a trăit acolo începând cu 1973. Mă întreabă, aiuristic: Puneţi placa memorială pe palier? În holul de la intrare? Îi răspund: Ba pe faţada blocului, la vedere din stradă, pentru toţi cei care trec. Și adaug: Pe o alee alăturată există o p.m. a lui George Ţărnea. Nu ştia de ea. Iar Ion Filipoiu se scuză că o săptămână a tot căutat prin casă un dosar foarte gros, întocmit de el cu ocazia împlinirii a 50 de ani de Radio, unde avea toate adresele colaboratorilor, dar spre supărarea şi ruşinea lui nu l-a găsit. Mi-a întocmit totuşi o listă – dar ne pierdem unul de altul în drum spre USR, eu plecând cu DCEnache, care abia merge, o luxaţie... La Uniune intrau Dimi şi alţii, apoi un fel de delegaţie. Chifu e plecat la înmormântare. Las cele 24 noi adrese doamnei foarte ocupate din biroul lui GC.

Va urma

Fotografii de vacanță...