Ileana Costea: Exerciții de neuitare, vol. I. 

Cuvânt Înainte

Cartea de faţă este primul volum, cuprinzând o parte din articolele pe care le-am scris începând din anul 1998. Tema care mă preocupă cel mai mult este cea a misiunii mele auto-impuse: a face cunoscute descoperirile mele despre prezenţe româneşti surpriză în străinătate. Articolele le-am publicat în româneşte în ziare şi reviste, fie din ţară (România Liberă, Revista 22, Vatra Românească, Felicia, Melidonium, Reţeaua Literară, Case şi Grădini), fie ale diasporei româneşti (din zona Los Angelesului - Universul, Meridianul Românesc, CLIPA - şi diverse alte regiuni ale S.U.A. sau din lume: Gândacul de Colorado, Agero Stuttgart, Mioriţa (Sacramento), Observatorul (Toronto), Românul Australian (Melbourne), Românul din Noua Zeelandă. România are atât de multe lucruri frumoase de arătat lumii, despre care chiar noi, cei originari din România, nu ştim întotdeauna! România fiind o ţară mică, situată în "sub-braţul Uniunii Sovietice" - cum obişnuiesc eu să le spun studenţilor mei din Statele Unite care nu ştiu unde este aşezată pe hartă ţara noastră - , este rareori recunoscută oficial în lumea vastă ca fiind locul de origine a multor oameni de succes şi celebri.

Există doar trei categorii în care putem spune că suntem cunoscuţi: aceea a “clasicilor”, aceea a sportivilor de succes mondial şi… Dracula. Cu jenă trebuie să mărturisesc că de Dracula, aşa cum se ştie în lumea de vest, am auzit prima dată doar când am venit în Statele Unite în 1973. Sigur ştiam despre Vlad Ţepeş - Vlad Dracul. În S.U.A., despre Dracula “din România” ştie toată lumea … Dracula este pe primul plan, executarea lui Ceauşescu în 1989 pe al doilea, urmate de sportivi deveniţi celebri, ca gimnasta Nadia Comăneci şi jucătorii de tenis Ilie Năstase şi, mai recent, Simona Halep. La rând urmează informaticienii aduşi în număr mare din România de Bill Gates, pentru abilităţile lor excepţionale, la sediul central al companiei Microsoft, din Seattle, statul Washington.

În ceea ce priveşte Maeştrii noştrii “clasici”, cum ar fi Constantin Brâncuşi, recunoscut drept creatorul sculpturii abstracte; Eugen Ionescu, părintele teatrului absurdului; Emil Cioran, filozof apreciat, membru al Academiei Franceze, citate din scrierile lui întâlnindu-se des la diverse evenimente în Paris; şi Tristan Tzara, fondatorul mişcării nihiliste Dada, aceştia toţi sunt consideraţi francezi, pentru că au locuit şi creat mult timp din viaţa lor în Franţa. Mircea Eliade, ale cărui cărţi de istorie comparată a religiilor se folosesc ca manual în mai toate universităţile din S.U.A., e luat drept american, dat fiind că a fost mulţi ani profesor la University of Chicago, statul Illinois. Doar rareori un ne-român mai cultivat sau care are o “conecţie” românească (o soţie/un soţ, un coleg/o colegă, o bursă Fullbright care l-a adus în România), va şti despre aceştia că sunt originari din România.

Pe scurt, trebuie să acceptăm că pur şi simplu românii şi realizările lor nu sunt bine cunoscute în lume. Puţini sunt aceia care ştiu că un sculptor român, Gheorghe Leonida, a făcut capul statuii lui Isus Hristos, pe vârful Muntelui Corcovado din Rio de Janeiro, Brazilia; că cei din conducerea Institutului Francez de Petrol (IFP) de lângă Paris, Nanterre, Franţa recunosc că au învăţat cum să proceseze petrolul de la şcoala românească. Cu toate acestea, există peste tot în lume “secrete bine ţinute”: o mâna iscusită românească, un creier nemaipomenit românesc, o idee creativă a unui român. În călătoriile mele am descoperit deseori prezenţe româneşti surpriză, şi am scris despre ele spre a le face cunoscute, atât românilor din exil cât şi celor din Țară. Despre unele dintre ele veţi citi în această carte.

Prof. Dr. Ileana Costea

Universitatea Californiană de Stat, Northridge (C.S.U.N.)

Los Angeles, California

1 iunie, 2015

Scriitorul zilei: Radu Cange și I. Valerian

I. Valerian, n. 1 aug. 1895 - d. 21 nov. 1980

         

Unul dintre cei 7 copii ai unui meseriaş şi ajutor de grefier, I. Valerian (pseudonimul lui Valerian Ionescu), s-a născut la Iveşti - Tecuci, şi-a făcut şcoala primară şi gimnaziul la Tecuci 1907-1911, apoi liceul la Galaţi, 1911-1915. A urmat o şcoală de ofiţeri de rezervă şi a mers pe front, fiind rănit în luptele de la Mărăşeşti, scăpat ca prin minune de un glonţ de iconiţa din buzunarul vestonului; decorat cu ordinul Coroana României, avansat în mod excepţional la gradul de locotenent şi trimis în spitalul din Bârlad, unde Vasile Voiculescu îl îndeamnă să-i cunoască pe Al. Vlahuţă, G. Tutoveanu şi Victor Ion Popa, scriitori aflaţi în urbe. Va face o pasiune pentru literatură, imediat după război se înscrie la Litere şi Filosofie în Bucureşti, licenţă Magna cum Laude, 1925. Va fi instructor la licee militare, dar se va dedica literaturii. Debutase cu poezii încă în 1919. Editează revista Viaţa literară, 1926-1941, unde îi are colaboratori pe V. Pârvan, C. Rădulescu-Motru, Ion Petrovici, Ion Bianu; iar pentru militari, scoate revista Soldatul, 1939-1945. A fost secretar al Societăţii Scriitorilor Români şi membru în Societatea Regală de Geografie. A frecventat cu asiduitate cenaclul Sburătorul, Eugen Lovinescu nominalizându-l printre scriitorii consacraţi de cenaclul său.

A debutat în volum cu Caravanele tăcerii, 1923, dovedind virtuţi de peisagist; volumul Stampe, 1927 reuneşte poezii simboliste, de o "invederată imaginaţie" după opinia lui G. Călinescu, cu vagi  influenţe din Arghezi, Blaga şi Minulescu. Romanul Cara-Su/Apa neagră, 1935, singurul din bibliografia scriitorului, este o frumoasă poveste de dragoste dintre un român şi o tătăroaică, acţiune localizată la Medgidia, o primă abordare artistică a "islamismului pontic" (G. Călinescu). Se pare că Zaharia Stancu a venit cu Uruma pe un drum deschis de I.V. Mult mai târziu, după ravagiile proletcultismului, când s-au refăcut punţile cu literatura interbelică, lui I. Valerian, care lucrase între 1941-1944 la Direcţia Presei din Ministerul Propagandei Naţionale, reprimit în Uniunea Scriitorilor (1966), i se publică  nepreţuitele  memorii Cu scriitorii în veac, 1967, dar şi interviurile cu Arghezi, Barbu, Blaga, Călinescu, Sadoveanu, Rebreanu, Vianu etc, din Chipuri din viaţa literară, 1970.

Opera literară:   Caravanele tăcerii, cu ilustraţii de Victor Feodorov, 1923; Stampe, cu desene de Victor Feodorov,  1927; Cara-Su,  1935; ediţia II-a, 1969; Cu scriitorii prin veac, postfaţă de G. Călinescu, 1967; Chipuri din viaţa literară, 1970.

Citeşte mai mult:  http://migl.ro/cladiri/Ivesti/I%20Valerian.html

 http://www.crispedia.ro/I__Valerian

 http://www.miscarea.net/w/?p=4496

Poezia zilei, Radu Cange, (n. 1 august 1943 )

 

Litanie

            Domnului dr. Vasile Făgăraş

… Şi Creatorul m-a

chemat la El şi mi-a spus:

Ce vrei, poete, ce mai

doreşti de la mine?

I-am răspuns, ca şi cum

m-aş fi trezit dint-o lungă,

pedepsitoare aţipire:

Doamne, dacă mi-ai dat viaţă,

te rog, totuşi, mulţumeşte-le părinţilor

mei că mi-au dat viaţă.

Tu poţi să faci acest lucru.

Dorinţele mele sunt infinite,

dar, vreo câteva dintre ele

mi-ar fi de folosinţă.

Nu-ţi cer sărăcie, că mi-ai dat

suficientă şi eu întotdeauna

am fost mulţumit.

La dragoste ai fost zgârcit, dar

trebuie să recunosc, nici eu nu am

alergat după ea. Mi-a ajuns aceea

a părinţilor mei. De ură mi-a fost

frică, deşi, constrâns de împrejurări, am

folosit-o, uneori, ca pe o femeie de serviciu.

În prietenie nu mai cred,

prea s-au confundat prietenii

cu duşmanii, iar din acest impas

e prea târziu să mă scapi.

Pruncul pe care l-am dorit, încă de pe

când eram tânăr, mă urăşte de moarte, încât

chiar că aici aş vrea să mă luminezi.

Să vină, Doamne, cândva sfârşitul lumii

anunţat de ura copiilor pentru părinţi?

De minciună mi-a fost frică şi,

totodată, destul de străină, încât

nu ne-am împăcat niciodată.

Trădarea femeii e la ordinea zilei,

aşa că nu o mai discutăm.

Între hăţişul picioarelor ei s-au

încurcat geniile şi vitejii.

Dar, Doamne, încă puţină libertate

mai poţi să ne dai, deşi, dedesubtul ei,

stăruie nevinovăţia a o mie de

suflete încrezătoare. Rupe-mi de acolo

şi mie o fărâmă şi fă în aşa fel

încât, atunci când muşc cu sfială

din ea, să nu mă podidească plânsul.

Tu, cu tine

… Şi gândurile tale

ca nişte unghii

smulse din memorie;

Puritatea sângelui

care năvăleşte;

Poemul pornit ce

nu te lasă să dormi –

ca o femeie nimfomană

întâlnită pe o stradă

dintr-un cartier mărginaş;

Şi gândurile tale

ca nişte unghii

smulse din memorie…

Niciodată

Niciodată n-am fost

mai aproape de moarte

ca de tine încât,

mă întreb, mai am timp

să născocesc poezia,

mai am timp să privesc

prin gaura cheii vreun contur?

Elegia se desprinde

de mine ca un

funigel, în copilărie.

Niciodată n-am fost

mai aproape…

Finiş

La căpătâiul meu,

nu mai trebuie

decât să aprind

o lumânare

ce de-abia mai pâlpâie,

să pot ucide iubirea.

Nu-mi mai trebuie

decât o picătură

de apă în care

să mă pot îneca.

Pacienţă

Să ne gândim

la moarte: eu şi

fratele meu, acel alter;

el, ocrotitorul, duşmanul

şi fratele meu,

lumina şi întunericul meu.

Să ne gândim la moarte…

şi, numărând zilele,

să începem să le trăim.

Câte ne-au mai rămas.

Stare

Şi eu sunt

la fel de singur,

ca frunza pe apă

scuturată de copac.

– Umbra copacului

zace în mine. –

Vers

De abia mai

pot înainta

prin desişul

Singurătăţii;

……………….

Condiţie

Din propriul trup,

mă pândeşte moartea,

anesteziată de iluzii.

Moartea – o fecioară

ea îşi aşteaptă

dezvirginarea în a-mi

elibera sufletul

(poeme preluate din revista Ramuri, nr. 5/2011)

Alţi scriitori:

Pan Halippa, n. 1883

C. Turturică, n. 1933

Gh. Suciu, n. 1939

Titus Vâjeu, n. 1948

Baki Ymeri, n. 1949

Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2006

26 nov. Ieri, ziua lui Andrei, care se întoarce de la petrecerea cu prietenii cu un cuptor de microunde şi cu un album emoţionant Piatra Craiului.

La Tîrg, lansarea cărţii despre Ion Dumitrescu, scoasă de Ilinca, în care este şi fragmentul din Sălbaticul, apoi trec pe la lansarea lui Pituţ-Maciste, la Dinu Flămînd, unde nu asist decît eu şi alte 2 persoane, Flămînd şi editorul Pricop foarte cătrăniţi. Schimb cîteva cuvinte de consolare cu poetul. Cartea o avea Lidia, cu autograf. Lidia tratează cu Vulturescu un posibil recital la Satu Mare, unde pentru ea ca poetă și recitatoare a început totul...

Termin corectura Jurnal ’94-’97. În Argeş îmi apar două pagini mari cu Scene din viaţa literară. Daniel Corbu îmi promite revistele în care au apărut prezentări la Sălbaticul şi cronica la cartea Lidiei.

Albumul Mircea şi Eliza Cinteză - n-am văzut în viaţa mea ceva mai emoţionant. Îmi induce o mare jale pentru oameni, animale, lucruri, locuri. De parcă nu le-am văzut niciodată, trecînd pe lîngă ele 40 de ani, cu ochii închişi, legaţi. Arta îţi ia de pe ochi o pînză, pînza morţii sufleteşti, spirituale. În fața cutremurătoarelor poze, mă simt de parcă nu i-am fotografiat eu însumi, mereu... Mirat şi nedumerit şi înduioşat la culme. De parcă nu am stat numai cu ochii pe ei. De parcă n-am scris numai despre ei, o viaţă întreagă... Şi chiar: ai văzut vreodată: pisica, mielul, ciuperca, brînduşa, floarea de măr? – calul, pragul putrezit, paianta desprinsă de pe şipci? Îţi vine să intri în fotografie, să te identifici cu această realitate autoritară, să sapi o mică groapă nu departe de grajd, să frămînţi lutul cu apă şi pleavă şi balegă de cal – calul din fotografia alăturată – să izbeşti cu boţuri de lut în surpături, să consolidezi peretele. Fie că n-ai să termini lucrarea, fie că n-o să fie temeinică şi peste cîteva luni, cîţiva ani, se va prăbuşi din nou. Moşul ascuţind coasa, singur în mijlocul fîneței, gest disperat, dement, senil..., măgăruşi, oi dormind în zăpadă. Versuri populare, sau de Blaga, Arghezi şi Blandiana, nimeni alţii. Poeţii tăi preferaţi, citate necunoscute din texte prea cunoscute – ce se întîmplă, pe ce lume ai trăit?  Precum şi imaginile sunt necunoscute, esenţializate, din această ţară prea cunoscută ţie, geologule! Pînă la a o ignora, omeneşte. Cercetînd aceşti localnici chinuiţi, în galoşi, prin buruienile înalte, prin nămeţi ostili, în haine de pubelă, înţelegi că vigoarea/rezistenţa nu este a lor, prea pieritori, mult vulnerabili, ci a speciei, a copiilor pe care i-au făcut la repezeală, în condiţii ultraprecare. Natura înconjurătoare, un posibil subiect pentru fotografii şcolite, estetizante, arogante, prelucrate etc... această natură slăvită teoretic şi simbolistic, este în fapt o maşteră, o mamă vitregă, care-i chinuie şi îi asupreşte pe munteni, eterni perdanţi. Geniul este al locului, un geniu aspru, indiferent, rece. Nu este geniul omului. Geniul nu este al insului: Blaga, Blandiana, ci al limbii. Ochiul estet aproape că nu mai ajunge să cuprindă frumuseţea înconjurătoare. Blaga: „ierburile albastre cresc pînă la înălţimea inimilor noastre”. O spunere meşteşugită? Sau din nou/ mereu, geniul limbii române?

Lidia, prinsă de scenariul unui nou recital Bacovia-Blaga. Freamătă, se gîndeşte, exclamă: Îmi fierb creierii!

De ziua lui Miţi, soseşte Cristiana din India sau din Indochina, nu mai are importanță. Are leptop şi scaner şi aparat foto digital. De unde?! O infecţie la genunchiul drept, necesitînd intervenţie chirurgicală. În discuţii pare echilibrată, face faţă, are umor. Ionel, mai negru ca oricînd, abia se mişcă, acuză dureri în umărul drept. Moni f. obosit, în prostraţie, nerostind un singur cuvînt. Probabil ipohondria lui îl va scoate din scenă. Didi a privit cu atenţie tot filmul Amurg Violet de la Tinerimea română. Probabil abia acum s-a convins că Lidia e o forţă. L. zice că de curînd i-a spus că o ironiza anume ca să o ambiţioneze.

Va urma

Fotografii: Chipuri împietrite la malul Mării, III