Scriitorul zilei: Valeriu Râpeanu la 80 de ani, n. 28 sept. 1931

Consemnare:  Duminică dimineaţa, la sala Euterpe a Universităţii Spiru Haret,  în cadrul unei emisiuni cu înregistrare ce se va transmite pe TVRM, a avut loc întâlnirea cu Valeriu Râpeanu, sărbătorit la împlinirea frumoasei vârste de 80 de ani. Pentru a evoca diferite aspecte din actiivitatea prodigiosului om de cultură VR, spirit enciclopedist, renumit critic şi istoric literar, editor, critic de teatru, realizator TV, critic de arte plastice, au fost convocaţi poetul Ion Brad, el însuşi octogenar, cunoscându-l pe sărbătorit încă din anii 50, când s-a reînodat firul Festivalului internaţional George Enescu;  şi mai tânărul scriitor şi om de Radio Costin Tuchilă, unul dintre merituoşii colaboratori, discipoli şi continuatori ai  maestrului.  Care şi-a început mărturisirea prin a sublinia rolul decisiv al şcolii în formarea viitotului intelectual. S-a născut într-o familie de învăţători, practic a făcut primii paşi în şcoală, considerată ca un loc sacru. A avut învăţători şi profesori eminenţi; de exemplu, încă din clasa I-a primară a avut profesor de muzică pe compozitorul şi muzicologul Danielescu. Le-a insuflat şcolarilor dragostea de muzică, socotită a fi una dintre manifestările esenţializate ale spiritului uman.  Exista un cor al şcolii, cu două repetiţii săptămânale şi un altul, al bisericii; şi a fost o dramă pentru colegii care nu aveau voce şi nu puteau participa la aceste forme de instrucţie.  Apoi, la liceul Petru şi Pavel din Ploieşti a avut profesori străluciţi, mari somităţi ale învăţământului şi ştiinţei, un Nicolae Simache, istoric redutabil şi infatigabil animator cultural, cel care a izbutit, în condiţii improprii, ca intelectual format antebelic, mereu obstrucţionat, supravegheat etc,  totuşi a reuşit să înfiinţeze muzee de istorie nu doar în Ploieşti, ci şi în Câmpina, Văleni, Rm. Sărat, Buzău etc.  Trăind el însuşi în condiţii de sărăcie la limită, dăruindu-şi timpul şi energia pentru binele obştei. Suntem, spune prof. Valeriu Râpeanu, generaţia care la începutul războiului aveam 13-15 ani. Generaţia care a dat jos din perete nu mai puţin de 5 şefi de stat, începând cu Carol II, apoi Antonescu, Regele Mihai, Gheorghiu-Dej, Ceauşescu. O experienţă teribilă, iar în fapt ultimele 6 decenii ale secolului XX, corespunzătoare unei istorii zbuciumate, necruţătoare.

Lucrări de referinţă:  

• George Mihail Zamfirescu, 1958; • Noi şi cei dinaintea noastră, 1966; • Vlahuţă şi epoca sa, 1966; • Călător pe două continente, 1970; • Interferenţe spirituale, 1970; • Pe drumurile tradiţiei, 1973; • Interpretări şi înţelesuri, 1975; • Cultură şi istorie, 1979; • Cultură şi istorie, vol. II - Nicolae Iorga - Gheorghe I. Brătianu, 1981; vol. III - Nicolae Iorga - I.G. Duca, 1989; • Ţărmul unde nu ajungi niciodată, 1983; • Memoria şi feţele timpului, 1983;• Scriitori dintre cele două războaie, 1986; • Nicolae Iorga. La vie de l’histoire et l’histoire d’une vie, 1989; • Nicolae Iorga - Mircea Eliade - Nae Ionescu, 1993; • Nicolae Iorga, 1994; ediţia revăzută şi adăugită, 1999); • Enescu Contribuţii documentare, Reconstituiri, Interpretări, 1998; • Orientări în cultura română modernă, 2001;• Nicolae Iorga - 1940-1947, vol. I, 2001.

Ediţii critice, studii introductive, note, comentarii...

Citeşte mai mult: www.crispedia.ro/Valeriu_Rapeanu

Alţi scriitori:

Vasile Pârvan, n. 1882

Chiril Tricolici, n. 1924

Ion Lazu - O pagină de Jurnal 2003

28 martie. Vineri. De dimineaţă revăd textul Cum am devenit scriitor, cam 6 pagini, scris pentru Ziua Literară. Miercuri, după cenaclu îi dau lui Mariam Drăghici două fragmente din Ruptura, pentru că data trecută îmi ceruse nişte proze; alt fragment i l-am dat Aurei Christi, dimpreună cu un răspuns la ancheta Contemporanului. Imi dă telefonul lui Zalis, precum că ar trebui să-l contactez. O fac aseară, îmi răspunde chiar Z., recunoaşte că nu-şi aduce aminte de întîlnirile noastre la Biblioteca Universitară (au trecut 35 de ani!), dar că a primit cartea, a început să o citească şi are impresia că de mult nu a mai trăit o asemenea mulţumire şi satisfacţie. Va citi mai departe şi dacă lucrurile merg tot aşa (e la pag. 70), va scrie despre carte nu doar cu căldură, ci cu entuziasm; are sentimentul că se află în faţa unei cărţi mari. Cunoaşte chestiunea cu evreii din Basarabia, e indignat de atitudinea extremist-antisemită a lui Goma şi în plus a avut surpriza să constate că unii amici s-au deconspirat abia cu această ocazie… Să reluăm discuţia peste vreo 2 săptămîni. Şi să ne vedem. Foarte bucuros de receptarea lui Zalis, îi spun Lidiei, apoi telefonez lui Ţone. Mă întreabă încă o dată titlul jurnalului meu, vrea să ducă lista de sponsorizări la Minister. Se ocupă de apariţia rapidă a Faclei. M-aş bucura, acolo sunt trei pagini din Vreme închisă.

La cenaclul Euridice pierd vreo trei ore, ajuns iar cu întîrziere; citise Mircea Muthu, despre balcanitate, apoi un poet Ovia Herbert, onorabil şi un Galeriu Cristian, citeşte un text porno-ghei, cu ceva vervă dar după 3-4 fraze iscusite se repetă şi se proliferează la modul foarte plictisitor – ceea ce îi şi spun tînărului, la plecare spre Romană: Pare ţăcănit, un rîs hăulit, grotesc; vrea să plece urgent în Norvegia, la muncă. Personaj straniu, la fiecare şedinţă citindu-şi opiniile de pe un mobil pe care îl excită cu pixul, scos din buzunarul de la spate al pantalonilor, de parcă s-ar căuta la coada de diavol. Inclusiv mersul e cam ţopăit, de drac – blond-roşcat şi cu ochi albaştri-tulburi, mustaţă ţepoasă, ca în caricaturi. Îi spun că sunt lucruri importante de scris, să lase mofturile, lumea nu are timp de aşa ceva. Etc. Zăbovisem mai ales pentru a schimba cîteva cuvinte cu Cassian Maria Spiridon, căruia (culmea!) cu o oră înainte îi expediasem prin poştă Veneticii, cu rugămintea să-l dea vreunui critic pentru o cronică. Alte două plicuri pentru Ion Simuţ şi Gabriel Chifu. 

Va urma

Fotografii...