Scriitorul zilei: Stelian Filip, n. 18 sept. 1924 – d. 3 ian. 2010

           
    

Unul dintre cei mai activi poeţi satirici de după Război, S.F s-a născut la Izlaz-Teleorman, din părinţi ţărani, tatăl devenit subofiţeri de jandarmi, mama o strănepoată a lui Octavian Goga. În 1926 familia este colonizată la Tuzla-Constanţa, unde copilul face clasele primare, 1932-1938, urmează un liceu industrial, secţia sculptură la Constanţa, terminat la Bucureşti. Va face 2 ani de Politehnică, alţi 2 de Conservator, secţia vioară, după care urmează Literele şi Filosofia la Universitatea din Capitală, 1950-1955, cu o licenţă din universul comic caragialian.

Debutase cu epigrame şi parodii, 1946, la revista Papagal; reîncepe la Tânărul scriitor, 1956; debut editorial abia în 1963, cu Azi pitic, mâine voinic, desigur o carte adresată celor mai mici ascultători-cititori. Colaborează la toate revistele cu rubrici umoristice, cu articole satirice, epigrame, parodii, dar şi cu versuri în prozodie fixă: sonete, rondeluri, în linia Topârceanu, însă agreabil nu doar prin umor, satiră (luând la rând absolut toate laturile discutabile ale firi umane, ale comportamentului social, însăilări nostime, spre final cu tentă moralistă, însă nelipsite de o undă sentimentală), dar şi prin subtile aluzii culturale. A publicat 70 de parodii privindu-i pe actanţii din lumea literară contemporană şi de pe scenele ţării. A scris delectabile cărţi pentru copii. Colaborator şi la programele umoristice de la radio şi televiziune, din 1968 şef de secţie la Unda veselă, care tuturor ne-a descreţit frunţile, în vremuri posomorâte rău...
Opera literară:  Azi pitic, mâine voinic, Bucureşti, 1963; Rime sprinţare, Bucureşti, 1966; Fabule dintr-un degetar, Bucureşti, 1970; Cartea cu zâmbete, Bucureşti, 1974; Minifabule, prefaţă de Aurel Baranga, Bucureşti, 1974; Un buchet de epigrame, Bucureşti, 1975; Flori de cactus, Bucureşti, 1977;

• Jocul cuvintelor, Bucureşti, 1982; Ce frumoasă este viaţa!, Bucureşti, 1986; Parodii... fără adresă, Timişoara, 1998; Triptic satiric, Bucureşti, 1999; Oglinda cu multe feţe, Bucureşti, 2001.

Citeşte mai mult:  http://www.crispedia.ro/Stelian_Filip

 http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Stelian+Filip

 http://scriitoridinbucuresti.blogspot.ro/2010/01/in-memoriam-stelian-filip-1924-2010.html

 http://www.stiri.botosani.ro/stire/11168/A+incetat+din+viata+Stelian+Filip,+tatal+cantaretei+Viorela+Filip!.html

Alţi scriitori:

Vasile Cârlova, m. 1831

Andrei Oişteanu, n. 1948

Tudor Şoimaru, m. 1967

Poezia zilei, Ion Lazu (Sonetele verii)

Din urmă...       

Mă-ajung din urmă poezii ce-s scrise

Cu vieţi parcă-înainte, cu decenii,

Iar eu privesc blajinele vedenii

Şi-abia-mi reamintesc defuncte vise...

Îmi las un timp privirile deschide

Ca pe mesaje ce lansasem vremii

Şi-acum la mal se-ntorc, cum nişte premii

Care pe-atunci îmi fură interzise...

Ce-s aste rime şi fervori sublime

Ce-au dat în clocot firea-mi idolatră

Şi-acum îmi par ca dăltuite-n piatră,

Pe cât le bănuisem sibiline?

M-ajung din urmă poezii... Mesaje

Reînviate ca din sarcofage.

28 august 2011.

Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2003
 7 martie. Tur de forţă, de dimineaţă: ies în centru să schimb valuta, mă întîlnesc cu Andrei la Politehnica şi-i dau banii pentru taxă, o zbughesc la tipografie, cartea era lipită, se apucaseră să o taie. Merg la directorul Dorneanu, îmi arată oferta cerută de Ţone, pentru o carte similară cu a mea, preţul comenzii: 135 milioane, un exemplar ar ajunge la 232 mii lei. Poţi să o comanzi, la preţul ăsta, de cca 5oooo dolari? Poţi să o vinzi pe piaţă cerînd un asemenea preţ? Îmi spune că la tiraje peste 5 000 preţul pe exemplar coboară sub 150 000. Costul mare provine de la plăci. Noi am folosit matriţele, sunt foarte ieftine. Achit 1 090 000, intru în atelier, asist la tăierea cărţii, maşină germană, trei cuţite. Mi se arată cum se face lipirea cu termoclei; mi se recomandă să nu mai folosesc plastifierea, se dezlipeşte!, ci cartonul lustruit, are aproape acelaşi aspect şi nu se încreţeşte la ghilotinare. Iau un furgonet şi duc tirajul la Editură. Geta mă întîmpină cu devizul, îi spun că deja am discutat cu directorul. Nicu s-a întors de la Bistriţa, dar e prin oraş, să vorbesc cu el. Probabil s-au gîndit să nu-mi mai dea cele 250 de exemplare, ci poate doar o sută şi să mă ling pe bot. Să vedem!
O zbughesc la Prospecţiuni, acolo vechi colegi de la Hidro, se revăd o dată pe an, se pare că şi-au amintit de mine, cumva. Vînd şase exemplare, dintre care două pe datorie. Îl caut pe Valentin, era la capătul coridorului, venim spre biroul lui, îi spun că ar trebui să discutăm o după amiază, numai noi doi, despre problemele pe care le ridică romanul meu şi situaţia de azi a Basarabiei, convenim că sunt multe de discutat în legătură cu cartea mea. Pe puncte, acum o are dată cuiva să o citească. Are puncte mai aşa, vrea să se înţeleagă că mai puţin relevante sau fără tensiune. Impresia mea mai veche, că nu este entuziasmat. În privinţa problemei lansate de Blandiana, zic, mă mir că se face a nu şti despre ce e vorba, militarii noştri n-or fi fost nişte îngeraşi, au împuşcat evrei civili, aşa e la război…; zice: Trebuia să fii echidistant, să fi arătat ce-au păţit ai noştri la Cedarea Basarabiei. Zic: Păi am scris destule pagini, numai despre ce-au păţit cei din Chişinău, cum erau agresaţi pe stradă, li se smulgeau genţile, lănţişoarele, terorişti, asasinate…Și cum ne-au oprimat în vremea Ocupației. Ce-a pățit tata…  Ia să citeşti mai atent! Nu-i mai spun că am folosit un artificiu pentru a introduce acolo păţaniile familei Corjos, anume ca să arăt cum s-au comportat rusofonii. Or, Valentin a fost în sală cînd Ecovoiu a comentat scena cu “plecaţi dracului în România voastră! Trăiască Stalin şi Armata roşie!” Însă se pare că lui Valentin nu-i e de-ajuns, poate ar fi vrut să mă lungesc la nesfîrşit cu episodul Cedării. Apoi vine cu altă observaţie: de mult îşi doreşte ca vreun scriitor să abordeze în profunzime subiectul bombardamentului din 4 aprilie; el a trăit aproape de Calea Griviţei, a avut victime chiar în familie; apoi s-a interesat la martorii oculari, inclusiv Eugen Barbu i-a recunoscut în particular – locuiau pe aceeaşi stradă – că a fost un bombardament comandat de ruşi americanilor, anume ca să lovească trenurile de refugiaţi din Basarabia. A fost un mare carnagiu, mii de victime, i-au întins pe străzi, au dat anunţuri la ziar şi la radio, să fie indentificaţi. Pînă la urmă i-au înmormîntat în gropi comune, la cimitirul 4 aprilie, desfiinţat cînd s-a făcut Lacul Morii. S-a dus după 25 de ani să dea un anunţ la ziar şi i-au respins textul pentru că scria “cumplitul bombardament”! Îi spun: Bine, ştiu şi eu că a fost un bombardament comandat, însă personajele mele nu au avut în fapt de-a face cu acel episod. Mama trecuse de mult, pe 23 martie, iar tata nu a prins bombardamentul, cum am scris în carte, anume ca să nu trec peste acest episod groaznic; nici tanti Dona nu a prins realmente bombardamentul în Bucureşti. Totuşi, am făcut-o participantă, deşi nu a fost, tocmai ca să vorbesc despre basarabenii care nici după ce au fugit de la baștina lor nu au avut parte de linişte. El: că basarabenii erau vînaţi, ei au ascuns timp de un an o tînără basarabeancă în podul casei, dacă se descoperea taică-său ar fi înfundat puşcăria. Zic: Păi am scris destul despre asta, pe ai mei i-au căutat de trei ori, dar primarul i-a făcut plecaţi; şi scena din tîrg, cu basarabeanul care s-a ascuns şi apoi i-a mărturisit că pe cumnatu-său l-au dus la tren cu toată familia, expediindu-i în Rusia! N-a citit atent, a frunzărit doar, mă întreb. 

Şi rămîne că o să discutăm cu textul în faţă. Pare nemulţumit de faptul că nu i-am împroşcat pe ruşi,  la fel că am luat partea evreilor, că i-am vorbit de rău pe legionari, pe cei din administraţia românească. Zic: Şi Coposu a recunoscut că s-au făcut greşeli în privinţa Basarabiei, l-am auzit cu urechile mele. Te trimiteau în Basarabia ca la batalionul disciplinar, dacă nu erai bun în Regat. Cei veniți pe funcții se purtau arogant, expoliau pe localnici, au adunat averi peste noapte. Bunicul lui Gică M. a făcut mari averi... Toate astea se ştiu, nu le putem eluda, dacă dorim să fim creditabili. Valentin este de acord, în principiu, însă rămîne nemulţumit de dozajul din carte. Îl întreb ce crede despre Basarabia, azi. Crede că s-au trasat încă o dată sferele de influenţă, însă din nou pe spinarea românilor; crede că Putin a cerut de la Bush graniţa fermă pe Prut. Ruşilor le place grozav graniţa de pe Prut!, zic. Şi să aibă ieşire la Dunăre.

Va urma 

Fotografii...fosile la stația de metrou Politehnica, I...