Scriitorul zilei: Ernest Verzea, n. 5 oct. 1917 -  d. 29 sept. 2003

       

Fiu al unui subdirector de minister, s-a născut la Bucureşti, a început liceul în Capitală, l-a continuat la Călăraşi, întrerupându-se pentru a deveni ucenic la Griviţa, apoi mic funcţionar tot acolo. Urmează studii de arte plastice, în atelierul lui Jean Al. Steriadi. Va deveni redactor la revista Vieaţa a lui Liviu Rebreanu, 1941-1944. Frecventează cenaclul Sburătorul, dar şi cursurile de perfecţionare în franceză de la Institutul Francez. La recrutare, a fost selectat pentru a lucra la editarea unui studiu coordonat de N. Iorga.  În 1944, publicând un poem defetist, prezentat ca traducere din Li-Tai-Pe, a fost trimis în lagărul de la Tg. Jiu. Între 1945-1948 este şef de cabinet la Ministerul Educaţiei şi Învăţământului, apoi şef de cabinet al lui Ştefan Voitec. Concomitent, urmează Literele şi Filosofia, absolvite în 1948, iar în 1950 devine licenţiat şi în Drept. În 1950, este exclus din PMR, pentru cu alţi 15 scriitori, învinuiţi de a nu fi lăudat corespunzător realizările noului regim. Vizitat de un unchi fost deputat PNŢ, este arestat împreună cu soţia, deţinut între 1950 şi 1955. (Nu excludem ipoteza că în acest mod josnic, Şt. Voitec s-a debarasat de un colaborator inflexibil.). Eliberat, va lucra vreme de 12 ani ca paznic în parcul Herăstrău. Oricum, revine în lumea publicisticii abia în 1968. Între timp îşi desăvârşise cunoştinţele de pictură murală medievală la Patriarhia Română. Din 1968 până la pensionarea în 1977 a fost redactor la revista Forum.

A debutat încă în anii de dinainte de război, publicând cronici literare, teatrale, cinematografice şi de artă plastică, reportaje, interviuri, anchete. Cele trei plachete de versuri apărute înainte de război, în tiraje confidenţiale, n-au stârnit ecoul meritat. Ca de altfel şi cărţile editate după cele două decenii de interdicţie. A scris totuşi o poezie  elevată, de talent, intimistă, clară, sobră, calmă, neostentativă în vreun fel, "pură, palidă, în vârful picioarelor", după verdictul lui Geo Dumitrescu (care ştia el ce ştia...). 

S-a întâmplat să-i fiu lector la volumul Itinerarii oxidate, editat la Vinea în 1999, cu o prefaţă de Emil Manu, un portret de N. Hilohi şi un desen de Vasile Dobrian.  Am moderat lansarea volumului, în prezenţa autorului octogenar şi a câtorva supravieţuitori ai ceauşismului, la Rotonda Muzeului Literaturii Române, în pragul anului 2000. Un om de o modestie, urbanitate, delicateţe şi cumsecădenie prea rar întâlnite la actanţii vieţii noastre literare. Însă precizez imediat: o delicateţe a demnităţii, a unei înalte păreri despre menirea Artei şi despre rostul artistului în societate, cu respingerea oricăror compromisuri şi malversaţii. S-ar explica astfel de ce nu s-a străduit să-şi facă un loc în faţă, în lumea literară şi artistică a vremii (precum colegul de generaţie Geo Dumitrescu, , comentat iezi la Scriitorul zilei...), dar şi de ce a făcut lagărul de la Tg. Jiu şi apoi 5 ani de puşcărie atroce, dejisto-stalinistă.Incompatibilitatea cu structurile dictatoriale.

Opera literară: Îngeri de lut,  1933; Fugarnice, 1935; Uzina umbrelor tangente. Cântece mecanice, 1937; Alter ego!, 1942; Grădina cu portocali din norul 43, cu un portret de Eugen Drăguţescu, 1943; Portative pe sol, în văzduh şi pe ape, cu un portret de Silvan, 1944; Experienţe, 1949; Sub suliţele stelelor,  1950; Litoral sintetic, cu cromaje, coperta şi 14 grafointuitive ale autorului, 1968; Pasărea inimii, cu ilustraţii de Vasile Dobrian,  1979; 10 poeme,  1979; Combustii, cu un portret şi desene de Alexandru Ţipoia, 1980; Crepuscularia, prefaţă de Gh. Bulgăr, cu un portret de George Tomaziu, 1992; Itinerarii oxidate, prefaţă de Emil Manu,  1999; Îmblânzitorul muşcătoarelor nelinişti, prefaţă de Valeriu Râpeanu, postfaţă de George Anca, cu un portret de Dragoş Morărescu,2002. Antologii: Creaţia în artă văzută de Tudor Arghezi, E. Lovinescu, Lucian Blaga...,  1994.

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Ernest_Verzea

 http://agonia.ro/index.php/author/0035677/index.html

Poezia zilei

Ernest Verzea

Mirajul sfertului de pâine

Ce-o fi cu sfertul meu de pâine azi?

Împrăştie o boare delicată:

o trag în piept, şi parcă mă îmbată

ca freamătul pădurilor de brazi…

Mă uit atent şi nu-mi vine să cred

cât e de mic! Dar ce nu-mi aminteşte!

piftii, sarmale, saramuri de peşte,

şi mă calific: un vulgar biped.

Pe dinafară, coaja ruginie

mă ispiteşte s-o ciupesc neîntrerupt…

ori, să-l înghit având, dedesubt,

pufos şi proaspăt miezul mă îmbie.

Ce praznice o să trântesc cu el!

şi aprioric jubilez în gând

că mă vor delecta, în fine, rând pe rând:

cârnaţi, salate, sau costiţe de purcel!

Acum, mă simt aproape fericit -

şi cum îi sorb aroma încă-odată,

îmi pare că miroase… a ciocolată!

deci, voi avea şi-un “dulce” la sfârşit.

Dar, într-o clipă, insolitul vis gingaş

s-a risipit: vii, aburii de pe culoar

vestesc hârdăul care ne aduce iar,

aceeaşi porţie de… H2O cu arpacaş!

Copacii din văzduh

Pe orizontul noptatic jefuit,

Copacii de cristal, aerieni,

Neîncetat agită, pianizate frământări:

În paradisul oscilant al ramurilor

Vibrează lung super-melancolii autumnale…

Sub stele însă,

Mai departe de marile uzine siderale,

Sticlesc înfiorate linişti, elegii.

Atunci,

Întruchipare rece,

Ochiul mi-l desfac din lut

Şi vibratil îl urc pe cer, în grădina lui cu portocali

Din norul 43

În vreme ce ascult

Cum şueră adânc Necunoscutul, în glasuri tremurânde!

Interior

Vreau un cântec înalt

Şi subţire ca un delir de fum rătăcitor…

Să se ridice sus,

Din drum…

Peste moarte, peste văi, să sboare lin,

Peste frunzişul anilor tăi,

Şi ca o pasăre bolnavă

Să se stingă’n pelin…

Pe bărăganul gândurile noastre de venin,

E frig… Nici o lumină

Şi noaptea asta adâncă-i atât de străină.

…………………

Da, striveşte-mi sufletul în mână: e bine…

Şi soarbe însetată din el ca dintr’un ciorchine

Licoarea tuturor tăcerilor de seară înturnată

În mătasea anilor tăi de-arătare ciudată.

Luminat de melodia înaltă a unui cuvânt

Să cresc zâmbet de zăpezi târzii

La rădăcina unui gând, prin livezi,

Vezi,

E atât adânc sub fiece întindere de pleoapă

De par’că ar prăvăli

Torent de urlete ‘nfundate,

O mână uriaşă, poate-o groapă!…

Mal du siècle

Dantelată îți prelingi făptura,

Cercuri, văluri și priviri adiacente,

Ritm spumos între jupoane indecente,

Frânge pieptul, rotujindu-ți gura.

Sub balcoane vechi rugina șterge anii,

Mor atâtea primăveri pe sânii tăi,

Sau în ierni topite, lunecând pe sănii zurgălăi,

Suni cadențe moarte peste flăcări stranii!

Luna-ți pune diadema rece-n păr,

Un pian împrăștie dureri mărunte

Mâinile aleargă albe – și se aștern brumate -

Peste clape, peste frunte,

Cine plânge acum, Chopin sau Weber?…

Te-ai întors din drum când l-ai văzut aseară,

Luneci iar din vis în ireal…

Peste orele-ți bolnave, sufletul se scurge gol, banal

Lâncezind dureri adânci în ochii mari de domnișoară.

Frigul toamnei mătură alei pustii,

Parcul solitar începe încet să moară,

Vântul suflă’n lumânări de ceară

Peste goana frunzelor, uscate melodii…

Rece poleind cu-argint copacii; noaptea,

Te răsfrânge clar în unda apei grea,

Boala verde a apelor inundă sufletu-ți de catifea,

Și te-adoarme încet, în umed paradis, albastru, moartea…

(din Itinerarii oxidate, 1999)

Alţi scriitori:

Iorgu Iordan, n. 11 octombrie1888 -d. 20 septembrie 1986

Virgil Ierunca, n. 16 august 1920 - d. 28 septembrie 2006.

Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2003 
   2 aprilie. Ieri pe la 5 dimineaţa ne trezeşte telefonul de la Chicago: alde V. au ajuns cu bine.

La prînz trec pe la Rom. literară, nu era nimeni, apoi las o proză în cutia de la Luceafărul, Tupan absentînd. La chioşcul de la Muzeul literaturii mă văd cu Marian Drăghici şi Marin Codreanu, aflu că peste noapte a murit Mariana Marin, 47 ani, probabil comoţie cerebrală, i-a curs sînge din nas. . Şi fiind marţi, trei ceasuri rele, în Piaţa Romană mă abordează Vlad N., în ruseşte, spunînd ceva de Brejnev. La insistenţe, căci părea de neoprit, o dă pe româneşte: mi-am făcut o poză de Brejnev, sunt necinstit, umflat cu ţeava. Practic nu înţelegeai ce vrea să spună. Incoerent, însă agresiv şi foarte veninos. Mi s-a făcut rău de supărare. Apoi mi-am zis că în aceşti 12 ani boala lui mintală a evoluat, se instalează clar demenţa cea mai hîdă. Hotărît să-l evit cu dinadins. Mă gîndeam la fraza lui Cehov: La om totul trebuie să fie frumos: şi hainele şi faţa şi sufletul. La Vlad (?) al nostru totul era invers, la modul cel mai hidos.

Azi duc o proză la Viaţa românească şi mă programez la Eugen Uricaru pentru vineri la prînz. La indicaţia lui Ţone, duc azi la Uniune cartea pentru premiile pe 2002. Încă o dată îmi pare foarte rău că nu am insistat pentru 2003 ca an al apariţiei.. Înscris al 42-lea. Nici o şansă!

Va urma 

Ecouri ale Calendarului scriitorilor români...
Vasile Andru îmi scrie:

Excelent! Prietene înțelept Ion Lazu,

Mulțumesc pentru mesaj. Am mers

pe firul conexiunilor și am intrat pe 

blogul tau, cu destăinuiri și cuprinderi vaste.

Voi fi un vizitator consecvent al

labirintului ce l-ai forjat frumos.

     Îți trimit o povestire basarabeană, scrisa pe la 

2002, și trăită cât un veac... A fost publicată în 

2011, și încă mai așteaptă un cititor basarabean...

                                   Cu mult drag,

                                            Andru 

Fotografii... floarea de ciumafaie, cărțile, scrisul de mână...