miercuri, 24 septembrie 2014

Scriitorul zilei: Corneliu Omescu, n. 24 sept. 1936 - d. 12 mai 2001

           

       
Dintr-o familie de fucţionari, s-a născut la Ineu-jud. Arad, a făcut o şcoală medie tehnică de drumuri şi poduri, apoi una de ofiţeri chimişti. Până să ajungă la Bucureşti, făcuse diferite meserii, de topograf, de controlor tehnic, de metodist.
A debutat într-o revistă de profil militar, iar editorial în 1965, în colecţia devenită faimoasă Luceafărul, cu povestiri: Între două trenuri. A urmat romanul Puştoaica şi alte vreo 15 volume: romane, culegeri de proze scurte, povestiri poliţiste, de anticipaţie, din vremea războiului. Bun povestitor, şcolit la proza scurtă americană, a îmbinat descrierea unor medii foarte diferite, de nu chiar pitoreşti, valorificând o experienţă de viaţă nu comună, însă axându-se pe scrutarea unor caractere, cu folosirea "americănească" a dialogului, dar şi cu monologul interior, pentru descifrarea psihologiilor de tineri furioşi, foşti "timizi", în fapt naturi vitaliste, incomodate de convenienţe, de oferta derizorie a vieţii în vremuri comuniste. Prozele păstrează o unitate asigurată de eroul-narator, care trece firesc dintr-un text în următorul.

Opera literară: Între două trenuri, prefaţă de Gabriel Dimisianu,  1965; Puştoaica,  1966; Adam evadează, 1967; Aventurile unui timid, 1968; Enigma, 1970; Aventurile unui cascador,1971; Două poveşti de dragoste,1973; Întâmplări de necrezut, 1975; Noaptea, printre maşini,  1977; Planeta fără memorie, 1978; Impas,  1979; Toţi pentru unul,1982; Clopote sub apă,  1984; Povestea unui debut, 1986; Moştenirea, 1987; Munţii nu cad, 1989.
Citeşte mai mult:  http://www.crispedia.ro/Corneliu_Omescu
 http://urbo.ro/companii/casa-memoriala-corneliu-omescu-83102


Ion Lazu: Odiseea plăcilor memoriale 
6 noiembrie 2007: (...) Domnul Trandafiridis, administrator la blocul lui Theodor Pâcă, om adevărat şi de nădejde, iar nu vreo fantoşă, îmi arătase unde e strada Tg. Neamţ: dincolo de bulevard. Manevrăm conform cu indicatoarele, trecem pe cealaltă parte, ajungem la blocul A-13, scara 3, pentru placa lui Corneliu Omescu.  Dau telefon, apare un Păcurariu, ardelean şi după accent, protocolar. Pentru perforaţii apelăm la o doamnă de la etajul I, dar în timpul lucrului ne întrerupe, pretinde că a sărit siguranţa. Atunci Păcurariu, om păţit, pricepând cum stau lucrurile, ne conectează la altcineva. Doamna de pe partea opusă a intrării ne întreabă de ce n-am pus placa pe cealaltă parte, pe care a locuit Omescu, ci la fereastra altcuiva. Îi explic, să priceapă, iar Purcariu, cunoscând persoana, îi taie vorba. Când să isprăvim, apare un ins cu alură de fachir, cu ochelari groşi, foarte înalt, cărunt-alb. De ce punem placa asta? De la primărie? De la USR. Primăria nu e proprietară, a fost pe vremea comuniştilor. De ce pe peretele lui? Pentru că l-am prins cu ocaua mică, îi arăt că nu e pe peretele lui, ci în dreptul holului comun. Iar Purcariu, informat, la obiect, îi notifică: pereţii exteriori ai imobilelor sunt proprietate comună. De ce nu i s-a luat semnătura? Purcariu: S-a stabilit acordul nostru în şedinţa cu proprietarii, iar dvs n-aţi venit la niciuna. Că lui nu i s-a dat voie să urce pe acoperiş ca să-şi monteze o antenă parabolică. Păi e acelaşi lucru?, zic. Dar cu Purcariu nu e de glumit, ardeleanul meu nu se teme de întreruperi şi i-o taie din scurt, pe bază de paragrafe...


Alţi scriitori:
Victor Nistea, n. 1930
Mihail Sevastos, m. 1967
Sergiu Filerot, m. 1989
Paul Georgescu, n. 7 noiembrie 1923 - m. 1989.


ANUNȚ: Dragii mei, cu mare bucurie vă aduc această bunăvestire. A apărut lucrarea mea ”Calendarul scriitorilor români, I, II, III,” ed. TipoMoldova, 2014.
Format mare - ceaslov, adică 17/24 cm, literă mare, citeață, pe cea mai albă coală, cum și merită cititorul, cum merită cu prisosință cei 537 scriitori români din trecut dar și din contemporaneitate care sunt prezentați în aceste 3 volume ale Calendarului. Iată câteva imagini...


Imagini inline 4Imagini inline 3
Imagini inline 2Imagini inline 1.



Poezia zilei
Ion Lazu - din Sonetele verii


Din depărtări               

Tot ascuţind creioanele-nainte,
Un calcul am făcut – şi nu-i de şagă:
Cu un creion poţi scrie-o carte-ntreagă –
Dar cine să-ţi ascută... boanta minte?!

Or, nici privire n-am, de şoim pe boltă
Şi nici auz n-am, de sălbăticiune.
Puţine vezi, şi-auzi din ce se spune
Doar o câtime, minimă recoltă...

Ni-s simţurile slugi în umilinţă –
Din ce le ceri, fac doar o mică parte
Şi-aceea îngălată. Ne desparte
De ideal lumească neputinţă.

Avem numai ce-n preajmă ni se-aține –
Din depărtări doar Poezia vine.

31 aug. 2011.



Ion Lazu - O pagină de jurnal 2003
  Ieri trec alde V. pe la noi să ne aducă unele lucruri care s-ar strica la ei şi videocasetofonul: pleacă pentru 6 luni la Chicago. Se uită prin cartea pe care o citisem Evreul acuzat şi am proasta inspiraţie să-i spun că m-am documentat pe larg, am citit Despre Holocaust în România de Dennis Deletant, scoasă în Analele Institutului român de istorie recentă, condus de Andrei Pippidi. Se confirmă faptul că armatele române au împuşcat evrei civili: Pe 27 iunie, la 5 zile de la începerea războiului, la Noua Suliţa, la… şi… au fost împuşcaţi atîţi evrei. Dau cifrele. Sare în sus, să-i arăt documentele; el a văzut un document ştampilat cu acţiunile antiromâneşti ale evreilor, în iunie ‘40. Bine, zic, dar nu vorbim de ‘40, asta admite toată lumea, vorbim de iunie ‘41, despre faptele armatei române după ce a trecut Prutul, în înaintarea spre Nistru. Nu crede nimic, vrea documentele autentice. O să le găsească la New York, în aceste 6 luni. Deocamdată specialiştii le-au studiat, au scris despre ele, cărţile alea sunt înţesate de bibliografie. Numai că noi ne inflamăm numai cînd cineva deschide discuţia despre faptele reprobabile de acum 62 de ani… Pleacă supăraţi, de fapt veniseră cam nervoşi, probabil de la faptul că Bogdan îi vizitase de dimineaţă. După plecarea lor, răsfoind Luceafărul cu cronica la Veneticii, dau la rubrica Cartea străină de articolul lui Bogdan Ghiu, care face referire tocmai la cartea despre Holocaustul în România. Distrugerea şi supravieţuirea evreilor şi ţiganilor sub regimul Antonescu 1940-1944, a lui Radu Ioanid, apărută la New York, apoi în româneşte şi acum la Paris, Ed. de la Maison des Sceances de l’Homme, 2003; zice B. Ghiu: o carte care a indispus şi o să mai indispună.  “va avea de ce să ne provoace o jenă şi reacţii penibile – a făcut-o deja.” Mă întreb: Ceauşescu nu a avut cunoştinţă de sutele de mii de pagini despre faptele din Basarabia? De ce nu şi-a trimis specialiştii să le studieze în amănunţime, eventual să combată unele cifre, unele mărturii umflate. Sunt sigur că a ştiut, însă a folosit metoda românească: taci şi cu timpul toate astea au să intre în uitare. Nu e aşa;  se uită zecile de mii morţi de tifos, dar nu se uită un împuşcat pe motive etnice.  O temă care inflamează spiritele. Şi mult rău ne vine tocmai din această direcţie, în continuare. Exact părerea celui ce scrie articolul, B. Ghiu.
(Notă: La 8 august ‘41 s-a dat ordonanţa prin care evreii nu mai puteau ocupa funcţii la stat, nici în armată şi nu mai puteau deţine proprietăţi rurale.)
La Fundaţia Culturală Română, ziua Basarabiei. Spune Florin Constantiniu: semnarea tratatului din 1997 a fost un act ruşinos şi ticălos. De ce să cedăm noi, pe mîna noastră, şi să nu cedeze Ucraina şi Rusia?! Un român, Emil C., a cerut ca românii să facă un sacrificiu istoric, în continuarea celui din 1940, cînd Cedarea s-a făcut fără a se trage un singur foc de armă!
Or, România nu trebuie să renunţe a exista între graniţele legitime din 1918. Moldovenismul, o variantă a teoriilor ruseşti. La Chişinău supravieţuiesc şi activează dinosauri prosovietici. Se impun măsuri practice, acţiuni pentru a reface unitatea României. Această Unire se va face, o spune un istoric, cu toată convingerea.. Vom asista la descreşterea imperiului rus…
Va urma


Fotografii...