Scriitorul zilei: Maria Urbanovici,  n. 17 sept. 1948

 

Dintr-o familie de învăţători refugiată din Basarabia şi cu domiciliul forţat în Bărăgan, viitoarea poetă s-a născut în comuna Vlad Ţepeş, unde a făcut primele 8 clase, 1954-1962, apoi a urmat liceul din Călăraşi, 1962-1966 şi Filologia din Bucureşti, Facultatea de limbi străine, secţia română-poloneză, cu licenţa în 1972. A fost cercetător la Institutul de lingvistică al Academiei Române, profesor în judeţul Teleorman şi în Bucureşti, iar din 1990 realizatoare a unor programe la Radio România Actualităţi, Tineret şi Cultural, susţinând emisiuni de mare audienţă precum Revista literară radio, iniţiată cândva de Vasile Voiculescu, dar şi emisiuni cu deschidere spre marea literatură a lumii, precum: Diotima - despre iubire, frumos şi adevăr, Remember pentru mileniul III, Imago mundi. A realizat scenariile şi selecţia pentru spectacole cu public din lirica marilor poeţi români contemporani. Ana Blandiana, Ileana Mălăncioiu, Angela Marinescu, Mihai Ursachi, Marin Mincu.

A debutat în 1971 la Poşta redacţiei susţinută în România literară de Geo Dumitrescu, în acelaşi an a publicat poeme în revista Amfiteatru şi a continuat să colaboreze la revistele literare cu poezii, proze şi traduceri, în special din lirica poloneză, din păcate neadunate într/o antologie. 

Prezentă în antologii din poezia noastră contemporană, precum cele ale lui Laurenţiu Ulici şi Titus Vîjeu, în Dicţionare şi Istorii literare, lirica autoarei a primit girul unor reputaţi critici literari, precum N. Manolescu, Gh. Grigurcu, Marian Popa, Ioan Adam, Paul Dugneanu, Maria Ana Tupan, Paul Aretzu. Însă, în ceea ce o priveşte pe autoare, aceasta, concentrată în munca de promovare a literaturii române şi universale, nu a "ieşit la bătaie" pentru a se impune cu volumele de poezii publicate în anii 70-80, când optzeciştii, cu care este congeneră, au ocupat avanscena liricii la noi; cu toată această aşa-zisă atitudine contraproductivă, de reticenţă-pudoare în a se exhiba şi autopromova (atitudine proprie îndeobşte personalităţilor accentuate ale creatorilor), poemele Mariei Urbanovici, plasate la început sub semnul stenic al vitalităţii şi luminii, continuate apoi cu notaţii ardente de jurnal, dau seamă despre o conştiinţă lirică de mare luciditate, niciodată conjuncturală!, ocolind frivolitatea şi gratuitul, trăindu-şi fără rest poezia ca pe o "febră esenţială". O lirică introspectivă, tanatică, i s-a spus, o confesiune a ultimei instanţe, mărturisind despre aspiraţiile şi ezitările unui suflet ce evoluează sub semnul sacrului, a apartenenţei la "ceva mai înalt" decât determinarea strict materialistă a omului. ("Un stigmat metafizic, / o lege care te-ngroapă de viu / în splendorile lucidităţii..." Clipa de graţie.)

Opera literară: În prelungirea luminii, 1976; Cratere,  1981; Lut ars,  1984; Heliante, 1987; Febra esenţială,  1997; Ce-ar fi să-i dezbrăcăm sufletul? Fabula rasa II,  2003.

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Maria_Urbanovici

 http://ro.wikipedia.org/wiki/Maria_Urbanovici

 http://www.citatecelebre.eu/ro/autori/biografie/maria-urbanovici

Poezia zilei, Maria Urbanovici

Frigul

A venit poetul într-o noapte,

orice rană avea aur pe margini

şi el era o coloană de foc

luminând drumul.

Naşterea lui, pământul cu rodii

Viaţa - ca prima zăpadă

care păzeşte o noapte oraşul.

În prelungirea luminii

Sunt acolo, în prelungirea luminii,

unde vântul poate nădăjdui ,

cântăreţii stau pe maluri

şi umbra peste umbră venind dinspre noapte

o năruie.

Vreme de iubit am avut,

în primele poeme a îndurat o fire;

stea migratoare m-a cutreierat -

ecou înalt cu liniştea-n răsfrângeri.

Lut ars

  

Mă pregătesc pentru o călătorie

bunul meu Floridemai,

de aceea astăzi mi-am tras carul

lângă lanul de grâu,

am băut din fântână

şi am dus în căuş până sus

clopotarilor apa,

urca pe frânghie un şarpe auriu,

la capăt desigur pândea

doar ispita,

lumina se prefăcea că îşi închide pleoapa,

atunci curgea o miere fierbinte

pe braţe, pe ochi.

M-ai pierdut, bunul meu Floridemai,

sunt un ciob dintr-un vas

imposibil de reconstruit.

Clipa de graţie

Cât de vii sunt fantomele

spânzură ciucure pe ram

în copacul nopţii!

Acesta e trupul,

bucata de pâine,

sângele viu împrăştiat pe rug.

Bufniţa înţelepciunii stă paznic,

chiar şi-un vierme de-ar scoate un  foşnet

bolovanul de piatră l-ar rostogoli.

Câtă linişte sclipeşte pe dinţii-ncleştaţi!

Poetul încărunţit îşi semnează verdictul

cu primii muguri eliberaţi de anotimp.

Un stigmat metafizic,

o lege care te-ngropată de viu

în splendorile lucidităţii...

Bate ornicul ora exactă într-o parte a lumii,

se aude o împuşcătură.

S-a năpscut un poem.

Poezia zilei - Lidia Lazu 

poetei Maria Urbanovici

În fiecare seară îmi aşez

Visurile direct pe podea

Şi păşesc peste ele

Simt o stranie voluptate

Când le aud trosnind din rărunchi

Sau când le întorc pe dos

Să-mi semene mie

Cea de acum

Uneori îmi alunecă

De sub tălpi

Şi dau să mă înşface

Atunci le răsucesc în aer

Şi le arunc pe fereastră

Le voi găsi cerşind în faţa altor uşi 

ferecate

Cu sisteme electonice

Care şuieră groaznic

La orice atingere.

Aşa!

(din volumul Continuarea cuvântului, 1999)

Alţi scriitori:

Gh. Lazăr, n. 5 iunie 1782- d.17 septembrie 1823

Iulia Hasdeu, m. 1888

Veronica Russo, n. 1918

Nicolae Ioana, n. 17 noiembrie1939 - d. 20 ianuarie 2000.

Horia Lovinescu, n. 7 august 1917 - d.16 septembrie 1983.

I.D. Sârbu n. 28 iunie 1919 - d.17 septembrie 1989

Arşavir Acterian, m. 1997

    

Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2003

Continuare 6 martie: Note pentru articolul despre Basarabia. Cum sunt priviţi acum basarabenii care vin la noi: cu sarsanaua, să vîndă pe trotuar? Sau carne vie? Sau intelectualii care s-au oploşit la călduţ şi stau cu capul la cutie, nu militează în nici un fel. Nu ştiu exact care este situaţia şi statutul lor. Îi ştiu aici, la noi, nu prea se arată în lumea literară. Nu se arată nici Vadim, sau Păunescu. Ştiu ei de ce! Dar ce credem noi despre basarabenii de dincolo şi despre Basarabia de astăzi, rusificată, cu conducere comunistă-promoscovită? Avem măcar o opinie clară, bine argumentată şi articulată? Sau preferăm să-i lăsăm în ceaţă: o problemă dificilă, să se ocupe alţii, Eu am sărit în sus, am dus cărţi, am purtat lozinci la demonstraţii, şi abia la urmă, cînd am văzut că ne mai adunam cîţiva zeci, am renunţat, am recurs la lupta pe cont propriu – scriind Veneticii. Să spun o poveste veridică şi curgătoate, în ideea că unele lucruri vor fi readuse în discuţie, se vor limpezi: cum a fost în ‘40, cu retragerea şi refugiul-fulger? dar în cele 12 luni sub Ocupaţie? Cine a fost oprimat, cine a fost opresorul, cine a colaborat, cine a băgat capul în nisip? Cum a fost în timpul recuceririi pînă la Nistru, ce au păţit evreii, colaboraţioniştii etc. Cum s-a produs refugiul, cum au fost primiţi veneticii? Cum îi vînau ruşii – dar neabsolutizînd: pe unii i-au trimis înapoi, dar nicidecum pe toţi, unii regăţeni ne-au ţinut partea, i-au făcut pierduţi pe refugiaţi. Am scris nedînd vina pe nimeni anume, neabsolutizînd nimic, arătînd aspecte diverse. Nuanţînd: ce-au păţit ţiganii duşi la Bug. Apoi stalinizarea ţării, partidul unic, întoarcerea prizonierilor, epurările din fosta armată regală, judecata şi condamnarea la ani grei de temniţă. Umilinţe, împilări, delaţiuni. Dar şi iubirea, destoinicia, rezistenţa la răul social. Familia ca redută, ce trebuie apărată cu toate mijloacele.

Ce spun gazetele de azi, care nu tac despre nimic? Ele tac in corpore despre Basarabia. Nu aflăm nimic. Doar că Voronin se duce la Moscova, să ceară petrol şi gaze. Ilaşcu esta aici, dar nu-l vedem, nu-l auzim, nu-i percepem atitudinea. Devenise un simbol al românismului. Ce s-a ales din asta? S-au bătut pe el Iliescu şi Vadim. Cine l-a cîştigat? Noi toţi am pierdut. Dar ce spun istoricii, în aceşti 13 ani de libertate? Nu spuseseră nimic înainte, cu pumnul sovietic în gură. Acum dau toată vina pe ruşi. Dar îl ocrotesc pe Antonescu: Nu a făcut nimic rău. Nu a ştiut nimic de holocaust (!?). Lumea civilizată-democraţiile occidentale îl consideră criminal de război, iar noi îi ridicăm monumente. Ni s-a adresat cu cuvintele: popor ingrat! Atunci te întrebi: libertatea, demnitatea şi integritatea teritorială a României a dorit-o din adîncul inimii, ca mare patriot, sau a dorit să facă o carieră de Conducător, de Salvator al naţiei?  De altfel o carieră la modă pe atunci, în toată Europa, nu? Gloria personală a dorit-o, ca orice militar de carieră / carierist, (spun şi subscriu) o spune asta cineva care a urît din totdeauna războiul şi pe regizorii lui. Cinismul celor care decid pentru naţiuni, pentru omul de rînd, care nu este decît un număr! Să fi fost nişte îngeraşi ostaşii romîni care luptau la ordinul: treceţi Prutul?! În primele rânduri Antonescu îi plasase pe legionari, dușmanii lui personali: să lupte contra bolșevismului, precum se lăudaseră - și să scape fizic vorbind de cât mai mulți dintre ei... La război ca la război, de ce numai noi nu acceptăm ceea ce toată lumea ştie: au fost împuşcaţi evrei civili între Prut şi Nistru şi dincolo de Nistru. Nu numai nemţii, dar şi noi, anume soldaţii pro-legionari. Cei ai căror camarazi de pluton căzuseră la Ţiganca, la Reni, la… 

Scriitorii proveniţi din Basarabia au încercat să spună cîte ceva, repede s-au potolit, văzînd reacţiile ostile sau lipsa de reacţie. Acum tac, îşi zic: de ce să ies eu în frunte, ca păduchele? Am arătat cartea unor politicieni, unor directori de opinie, unor scriitori veniţi de peste Prut. Toţi tergiversează. Ei mulţumesc pentru carte, mă felicită. Dar nu mişcă un deget. Să merg cu cartea să o lansez acolo? Mi se spune despre atmosfera veninoasă, mi se sugerează că nici măcar nu am să pot trece cu cartea dincolo. Nu trec ziarele, cotidianele, revistele Fundaţiei Culturale, cărţile, atunci cum să trec eu, cu această bombă interstatală?!, nu-mi dau seama cum s-ar interpreta gestul acesta? 

Am scris o carte de ficţiune, despre perioada ‘40-‘44 şi iată Dragă Doamne că sunt considerat un casus beli?!

Va urma

Fotografii... septembrie în Groapa Văcărești..