Scriitorul zilei: Marian Popa,  n. 15 sept. 1938

          

   Conform prezentării pe care singur şi-o face în Dicţionar de literatură română contemporană, M. P. este copilul din flori al unei spălătorese bucureştence de origină austriacă, Maria Rapolti. Strâmtorat, adolescentul începe o şcoală medie tehnică mecanică pe care o abandonează, făcând diferite munci, de manipulant, macaragiu, frezor şi rabotor; între timp termină liceul seral şi va urma Filologia bucureşteană, absolvită în 1966, fiind reţinut ca asistent la Catedra de literatură universală şi comparată. Un doctorat în 1971, o bursă Humboldt, de studii la Stuttgart, RFG, 1973. În 1983-1984 devine lector la Universitatea din Koln, la sfârşit refuzând întoarcerea în ţară.

Debutase încă în 1965, în Viaţa studenţească şi publică lucrări de critică şi istorie literară, dar şi ficţiuni, oarecum în manieră onirică. S-a făcut remarcat în deceniul 7 prin publicarea deja amintitului Dicţionar...,  în 1971, augmentat (revizuit şi adăugit) într-o ediţie din 1977.  Editarea în 2001 a unei Istorii a literaturii române de azi pe mâine (titlu care a scos din sărite pe destui comentatori), în 2 volume, de Marius Tupan la Ed. Fundaţia Luceafărul, reeditată (revizuită şi augmentată) la Ed. Semne, 2009, considerată pe drept cuvânt  de G. Pruteanu  drept "cel mai important eveniment editorial de după 1989", a stârnit nu numai un enorm interes şi admiraţia scriitorimii noastre, ci şi atacuri la baionetă, desigur mai întâi din partea criticilor literari care se văzuseră surclasaţi de un ins răzleţit la Koln, aparent fără a fi păstrat legături organice cu viaţa literară autohtonă şi care, totuşi, a "înghiţit" pe de-antregul fenomenul scriptural românesc.  În primul grup de asalt, N. Manolescu, Alex. Ştefănescu, alţi  actanţi care supervizează ierarhiile literare la noi, dar până la urmă şi diversi autori ce s-au considerat ignoraţi, nedreptăţiţi, frustraţi sub pana mefientă a istoricului răzleţit. Nu au lipsit atacurile directe privind o demonstrabilă colaborare cu securitatea. Chiar colaborarea la Săptămâna, dar şi faptul în sine că autorul Dicţionarului făcuse uz de date îndeobşte secrete, din dosarele de cadre ale scriitorilor, a încurajat astfel de atacuri. 

Este totuşi incontestabilă şi poate în sine deranjantă tendinţa autorului de a prezenta totul exhaustiv, fără a omite de pe nesfârşitele-i liste toate semnăturile din presa literară şi nu numai, scoţând din anonimat inşi complet lipsiţi de vreo valoare literară.  Tabloul mişcării de trupe din comunism i se va fi părut istoricului literar incomplet, el năzuind să dea o imagine a tuturor punctelor de lumină şi de întuneric ale tabloului, spre a obţine o imagine panoramică în relief, din mii şi mii de tonuri şi contraste. I s-a mai reproşat indiscreţia privind viaţa intimă a autorilor, apartenenţa etnică, înregimentarea, până şi opţiunile politice, dar şi tonul ironic, mefient, frigiditatea cu care îşi pune în pagină opiniile critice despre operele discutate.  Un amestec incongruent, li s-a spus acestor portrete şi schiţe de grup. O insaţiabilă dorinţă de a acumula pagini şi pagini despre autori de tot insignifianţi. Lipsa de căldură, chiar de plăcere la lectura textelor, care s-ar cuveni să fie indusă şi celui ce consultă Istoria lui MP. Dar ce acuze nu i se pun în seamă, inclusiv faptul că a reluat informaţii din Dicţionar - dar s-ar putea altfel, mai ales despre scriitori care au ieşit din scenă la sfârşitul anilor 70, nemaiproducând ceva nou?. S-a sustras măcar unul dintre aceşti acuzatori de la practica preluării unor fragmente din scrierile lor anterioare, când e vorba despre o materie proteică, în ebuliţie, "de azi pe mâine", ca să dăm un sens sintagmei în general dezavuate?... Nu li s-au adus şi celorlalţi autori de Istorii literare - cele 5-6 cazuri demne a fi luate în consideraţie? E prea lesne să încropeşti un text de rubrică săptămânală din formulări exclusiv negativiste, incriminatorii.

Şi i se mai impută lui M.P. faptul că Istoria sa nu cuprinde decât prea puţin material ilustrativ - ar fi vorba în principal de portretele autorilor; da, sunt destul de puţine, însă mă întreb care ar fi fost soluţia tipografică, atâta vreme cât textul propriu-zis, "publicat pe format mare, pe două coloane, cu o literă foarte mică, aproape ilizibilă", ocupă şi aşa peste 2500 pagini - oricum, pentru  un tronson de doar 45 de ani, un text de cca 3 ori mai voluminos decât pentru 500 de ani de istorie literară...

În ce mă priveşte, Istoria lui Marian Popa îmi este reperul de bază în însăilările mele de pe blogul personal, la rubrica Scriitorul zilei. Care se bazează în principal pe informaţiile din Marian Popa, de pe Google, din Dicţionarele ce le posed, nu toate. De regulă neaduse la zi, cu informaţii îndoielnice, neconcordante, mai ales cu goluri când vine vorba de scriitori închişi, persecutaţi politic, plecaţi în exil. Completez informaţiile culese din sursele amintite, de fiecare dată indicându-le la Citeşte mai mult şi le garnisesc cu impresii de lecturi personale, cu fragmente de Jurnal, transcriind întersectările mele cu actanţi ai vieţii literare-culturale; cu citate din Intruşii.Odiseea plăcilor memoriale (în manuscris), cu fotografii ale caselor unde au locuit; cu autografe etc, cu poezii, la rubrica Poezia zilei - aşa cum despre scriitorii în viaţă postez imagini de la lansări, târguri de carte etc.

Opera literară: Homo fictus, 1968; Dicţionar de literatură română contemporană, , 1971, ed. 2, , 1977; Modele şi exemple, , 1971; Camil Petrescu, , 1972; Călătoriile epocii romantice, 1972; Comicologia, , 1975; Forma ca deformare, 1975; Doina Doicescu şi Nelu Georgescu, 1977; Călătorie sprâncenată, , 980; Geschichte der rumänischen Literatur, tr. Thomas Kleininger, , 1980; Viscolul şi carnavalul, 1980; Podul aerian, 1981; Competenţă şi performanţă, , 1982; Istoria literaturii române de azi pe mâine, I – II, , 2001. Ediţia a doua, 2009^; Avocatul diavolului. Marian Popa în dialog cu Marius Tupan, , 2003^;

Citeşte mai mult:  http://arhivaluceafarulromanesc.wordpress.com/2008/07/14/un-mare-scriitor-roman-ignorat-si-dusmanitmarian-popa/

 http://www.romlit.ro/marian_popa_-_istoria_literaturii_romne_de_azi_pe_mine_literatur_i_politic

http://www.observatorcultural.ro/Cazul-Marian-Popa-in-literatura-romana-de-azi-pe-miine*articleID_10284-articles_details.html

 http://www.semneartemis.ro/librarie-online-carti/marian-popa-istoria-literaturii-romane-de-azi-pe-maine/product_reviews.php/products_id/57

 http://ro.wikipedia.org/wiki/Marian_Popa

Alţi scriitori:

H. Sanielevici, n. 1875

Emil Botta, n. 15 sept. 1912 – d. 24 iulie 1977

Ioan Lăcustă, n. 1948

Paul Sterian, m. 1984

Poezia zilei, ion lazu: Sonetele verii 

Unde ţi-e Mama? 

În ziua asta numai trei sonete?!
Te-ai lenevit? Ţi-a obosit şi mâna?

Sau poate a scăzut în sine vâna

Ce inspiraţie-ţi pompa, Poete?

Crezuşi a fi atletul lat în spete

Ce-un Maraton Poetic îl câştigă?

Ori călărind un Pegas strâns în chingă,

Ca vântul să străbaţi sirepe stepe?

Mă întrebam... Dar până să iau seama,

Un ţânc de pe alee a strigat:

Băiatule! Unde îţi este mama

Să bage iute bani în aparat?

Ne complicăm... Ci viaţa-i mult mai simplă:

Vrei cozonac. Dar bună e şi-o jimblă...

30 august 2011.

O frunză  

Stilată, Toamna mi-a trimis o „cartă”,

Precum că din vacanţă-o să revină...

I-am admirat caligrafia fină

Şi m-a uimit din nou cu-nalta-i artă.

Ce irizaţii vii, precum ghiocul

În care o ţigancă, la amiază

Încearcă să ghicească (sau mimează?...)

Care-ţi va fi în dragoste Norocul...

Iar peste-o zi, urmând aceeaşi cale,

Văd zeci şi  mii de frunze-ilustrate

Ca-n „n” ediţii false, piratate

Ce piaţa o inundă, ilegale...

Şi rimele, multiplicate tare,

Dau faliment, nemaiavând valoare...

30 august 2011.

Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2003

 Continuare 21 02: Seara la Cenaclul Euridice: de jos văd oameni în holul de deasupra, deci nu începuse! Urc, lume necunoscută, Soviany care se plimbă sumbru de colo colo, din ce în ce mai pletos, mai sălbatic, pe orice vreme, chiar şi în sala supraîncălzită, el în aceeaşi haină neagră, imitaţie de piele, probabil nu şi-o scoate în nici o împrejurare. În hol şi Marius Ianuş, bandajat la mîna dreaptă, care şi el se face a nu mă cunoaşte. Mereu gata s-o dea pe zîmbete, nu se ştie din ce cauză. Mă salută de la distanţă Horia Gârbea. Mă îndrept spre el, îl salut pe “şeful” Marin Mincu, îmi găsesc un loc în sala deja ocupată aproape în întregime. Acolo şi Alex. Ecovoiu. Cîţiva mai vîrstnici, prof. Mihai Zamfir, restul probabil studenţi. Nicu se mişcă prin sală. Îi cer textele, nu mai are, iau textul unei Alexandra Diaconu. Versete. Un fel de jurnal de alcov, încet ca o scurgere menstruală, poemul acesta umed…facem amor între lumînări care put. Amantul mort, desigur. Mai trec multe minute, poate un sfert de oră pînă să înceapă ostilităţile. Mincu se mişcă printre rînduri, de data  asta cu fotograful lîngă el, îi indică vreo cîteva persoane pe care acela trebuie să la pozeze, probabil pentru Suplimentul Zilei literare. Îmi face şi mie două poze. La uşă mă vede Marian Drăghici: Uite un om! zice. Îi spun de Veneticii, să-i aduc un exemplar, ei au la Supliment critici, Nicolae Oprea ar putea să scrie. Îl atenţionez că nu e doar ce ştie el, am băgat două volume într-unul, ca să nu-i sperii pe cititori. În faţă, Horia G. îi ia un interviu lui Soviany amîndoi vorbesc tare. Parcă ar juca în nişte roluri. În postmodernism poezia se face din orice lucru legat de viaţă, afirmă S. Da, zic eu, dar dacă viaţa devine poezie, ce se mai alege din viaţă? Tot el încheie: Nu, postmodernismul nu are nici o legătură cu modernismul.

Protagoniştii iau loc la masă: Ţone, Mincu şi cele două tinere. MM: Dna Irina Mavrodin se reprogramează peste două săptămîni, acum citeşte N.Ţone, gazetar, editor şi poet, care, asemenea lui Saşa Pană pe care atîta îl îndrăgeşte, riscă să fie cunoscut ca editor iar poetul să treacă în planul secund. Ţ. ne spune că o să citească mai repede, versurile sunt foarte lungi, depăşesc suflul etc, oricum MM mai zice nu-ş-ce, tăios de felul lui, încît Ţ. notifică: Dle profesor, pot să nici nu citesc. Deci lectura debutează oarecum tensionat şi sub acel spectru că poetul riscă să nu fie la înălţimea editorului. Eu n-aş fi spus asta decît dacă aş fi vrut să dau o turnură nefavorabilă receptării. Ţone citeşte cam multe poeme, unele îmi sunt cunoscute, poate majoritatea, normal ar fi fost să se rezume la trei, maxim patru, fiind şi cam lungi. Citesc şi cele două poetese. Apare în faţă Ianuş, dă citire unui apel, să contribuim cu ce putem la reluarea revistei Fragmente. Trece paginile prezidiului, să fie publicate în Ziua literară. Apoi: Iar despre cei trei poeţi care au citit, nu am de spus decît: E uşor a scrie versuri, cînd nimic nu ai a spune. Nimic special despre Ţ, editorul meu, cu care m-am certat. Şi pleacă de la microfon, cu figura lui de scelerat.

Va urma

Fotografii...