consemnări, poezii, eseuri

Scriitorul zilei: Al. Paleologu, n. 14 martie 1919 - d. 2 septembrie 2005

Dintr-o familie boierească având ascendenţe fanariote şi strămutată din Lesbos în Principate pe la începutul secolului XVIII, fiu al unui deputat PNL şi secretar general la Justiţie şi Finanţe, Al Paleologu a absolvit liceul Spiru Haret şi apoi Dreptul din Universitatea Bucureşti. Între 1946-1948 lucrează în diplomaţie, apoi constată că este urmărit, pleacă din capitală la Câmpulung Muscel, unde trăieşte până în 1956 sub nume fals. S-a aflat în tot acest răstimp în anturajul lui Constantin Noica. Nici o mirare deci că în toamna 1957 a fost arestat împreună cu alţi 23 intelectuali din de-acum cunoscutul "lot Pillat-Noica", fiind condamnat la 14 ani muncă silnică. După 5 ani, în iunie 1964, este eliberat, urmare a Decretului privindu-i pe deţinuţii politici. Însă în 1963 deja fusese racolat de securitate şi anume nu ca simplu informator, ci ca agent de influenţă, nume conspirativ Marin Oltescu - asupra deţinuţilor cu care intra în contact, pledând pentru realizările orânduirii socialiste. Este singurul scriitor român (dacă nu-l pomenim şi pe Haralambie Grămescu) care a recunoscut încă înainte de 1989 faptul colaborării. Datele propriu-zise ale colaborării sunt puţine şi nesemnificative, ca de altfel şi efectele rele asupra celor despre care scria sub consemn - o posibilă explicaţie ar fi chiar faptul că, fiind el însuşi urmărit, securitatea dorea să-l folosească drept factor de influenţare a unor foşti militanţi PNL. Şi fapt este că două articole ale sale, împotriva lui Emil Cioran şi a lui Mihail Fărcăşanu, fost bun prieten, scrise în închisoare, nu au fost publicate în revista securităţii Pentru patrie, menită să influenţeze exilul. După eliberare, urmează pentru Al. Paleologu o perioadă de adaptare, devine cercetător la Institutul de Lingvistică, apoi secretar literar la Nottara, membru al USR şi redactor la editura Cartea românească, 1970-1976.

Imediat după revoluţie, devine ambasador la Paris, foarte curând demis, în iunie 1990, ca simpatizant al monarhiei şi al "golanilor". A urmat o carieră de senator, 1992-2000. De notat că tot în 1990 devenise unul dintre şefii masoneriei din ţară. În cartea de convorbiri cu Stelian Tănase Sfidarea memoriei, dar şi în alte texte mărturisitoare, a dat toate explicaţiile dezinhibate cu privire la colaborarea sa, inclusiv la rătăcirea sa procomunistă - ar fi cazul boierului care pus în situaţia de a munci pe câmp, ca deţinut, realizează faptul că boierii au profitat de munca în condiţii abrutizante a ţăranilor... (De nu cumva e tot o întorsătură de frază a condeierului...)

Opera literară: Spiritul şi litera. Eseuri critice, 1970; Bunul-simţ ca paradox. Eseuri, 1972; Simţul practic. Eseuri şi polemici, 1974; Treptele lumii sau calea către sine a lui Mihail Sadoveanu, 1978; Ipoteze de lucru. Studii şi eseuri literare, 1980; Alchimia existenţei. Eseuri şi portrete, 1983. A doua ediţie, revizuitǎ, 1997; Souvenirs merveilleux d'un ambassadeur des golans, 1992; Minunatele amintiri ale unui ambasador al golanilor, 1993; Sfidarea memoriei, 1995 (în dialog cu Stelian Tănase); Despre lucruri cu adevărat importante, 1997; a doua ediţie, 1998; Interlocuţiuni, 1997; Politeţea ca armă. Convorbiri şi articole mai mult sau mai puţin politice, 2000; L'Occident est à l'Est, 2001; Moştenirea creştină a Europei, 2003; Breviar pentru păstrarea clipelor, in dialog cu Filip-Lucian Iorga 2005; Amicus Plato Sau... Despărţirea de Noica, 2006; Strada Armenească. Convorbiri cu Fabian Anton, 2006.

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Paleologu

http://www.observatorcultural.ro/Alexandru-Paleologu-anii-de-detentie-si-Pactul-cu-Diavolul*articleID_23247-articles_details.html

Alţi scriitori:

D.I. Suchianu, n. 1895

Aron Densusianu, m. 1900

Al. Duţu, n. 1928

Natalia Negru, m. 1962

Rodica Ojog-Braşoveanu, m. 2002

Poezia zilei

Ion Lazu - O pagină de Jurnal 2003

18 ian. 2003, continuare: Vizită la Leurda, s-au mutat în apartamentul lor, Olteniţei, etaj 9: îi place să fie sus, să vadă departe, apusul soarelui, ca şi la Tighina, să nu aibă ziduri în faţă; să-şi monteze antena parabolică. Le spun: v-aţi plasat tocmai bine, în cartierul unde am locuit vreo zece ani, la egală distanţă dintre casele celor mai mari poeţi ai secolului XX: Arghezi şi Bacovia – vezi Muzeul Poetului – şi de casa primei mele iubite, din romanul ce va să apară…

La prînz fratele la noi, discutăm lejer despre toate. Lidia povesteşte cum ne-am cunoscut la Alexandria, la cantină: Am deschis uşa şi ochii mi-au căzut pe Ionu, singur la masă, citind o carte: slab, cu păr lung, cu barbă neagră-roşcată sub buze - şi pentru prima oară i s-a năzărit că un astfel de bărbat ar vrea să aibă ca soţ; plimbările noastre prin parc, pe vechiul pod, spre viile din afara oraşului; i-am dat să citească Despre vii… şi ea m-a întrebat: de unde îmi sunt aşa de cunoscute raporturile dintr-o căsnicie? la care i-am spus curat: pentru că sunt căsătorit. Nu purtam verighetă, păream mult mai tînăr pentru 35 de ani, păream un boem, un om liber, fără obligaţii. A plîns mult… cu gîndul la acea vară exuberantă, după care nu ne-am mai văzut cîţiva ani. Zic: Aşa, povesteşte cum ne-am întîlnit, aici e lucrarea destinului. Tata ne povestea la nesfîrşit cum s-a cunoscut cu mama…

Cel mai grav, Oana are mari probleme cu genunchiul, de la voley, ligament rupt, rotulă fisurată. Lidia a vorbit cu Carolina şi, scandalizată că ei se dau de ceasul morţii pentru Goe, un străin totuşi, dar neglijează propria sănătate, îşi bat joc de ea, i-a spus că nu se admite nici o amînare. Uite ce-a păţit Goe! Şi asta chiar a convins-o. Seara la consulul N. Iordan, un apartament de patru camere, supraîncărcat cu exponate - un foarte înţesat muzeu, sau anticariat, multe picturi, inclusiv de-ale dnei Lulu, mult artizanat de Horezu, Obaga, Colibaba, Vlădeşti etc. Îi promit un Şişeşti, în completare.

Vorbim despre lucruri dintr-astea, Lidia îi cîntă ceva la bucătărie şi îl uimeşte, apoi trecem la tema D. Tinu, care a stîrnit o vie emoţie în prima zi a anului: moarte în accident de maşină pe drumul spre Breaza – singur, fără centură de siguranţă, fără perna de aer…A ţinut prima pagină zile în şir, la înmormîntare lume luminată, Ilescu îşi ştergea lacrimile, toţi voiau să fie văzuţi la căpătîiul celui mai prestigios gazetar etc. Ca imediat după asta să izbucnească alt scandal, mult mai îndrăcit, căci s-a dat în vileag viaţa dublă a răposatului: a doua familie, un copil de 17 ani, pe care nu l-a trecut pe numele lui. Ceartă pentru împărţirea averii – şi, din aproape în aproape, s-au descoperit prea multe şi prea mari averi: vile, firme, sume uriaşe, milionul de dolari… n-am avut inimă să urmăresc în detaliu, însă Cristoiu nu a pierdut ocazia să facă o emisiune televizată, la Realitatea. Aş fi înţeles faptul că a lăsat-o pe nevastă şi a trăit cu alta, chiar şi faptul că nu l-a declarat pe puşti – 17 ani deja – îmi ziceam că nu cădea bine unui ziarist la Scînteia etc. Dar toate celelalte cum să le mai scuzi? Preiei Scînteia cu toată dotarea, strîngi oameni în jurul tău, faci pe omul fără pată şi prihană. Ne vom numi Adevărul, vom spune românilor tot adevărul. Cei din redacţie nu bănuiesc nimic, într-atît eşti de ascuns, Cristian Tudor Popescu se declară şocat, tot nu crede că aşa stau lucrurile… Chiar nu şi-au dat seama că multe informaţii sunt manipulate de şeful lor? Nu au intrat la idei cînd Tinu a devenit acţionar majoritar? Cum ar fi făcut astă avere decît şantajîndu-i pe cei prinşi cu fofîrlica, pe politicieni, primind fonduri ca să favorizeze partidele, mafioţii etc? Te cruceşti!

Va urma

Ion Lazu - Fotografii cu scriitori ...