sâmbătă, 27 septembrie 2014

Scriitorul zilei, Grigore Hagiu, n. 27 sept. 1933 - d. 1 februarie, 1985
          
Dintr-o familie de ţărani, s-a născut la Tg. Bujor, lângă Galaţi, a făcut şcoala primară în satul natal, liceul la Bucureşti, s-a înscris la Institutul de Cinematografie;  eliminat după un an, devine student la Filologia bucureşreană, secţia germană. Va fi redactor la Drum nou-Galaţi, apoi la Gazeta literară şi la Luceafărul. Debutase ca licean, în 1950, redebutat în 1952 la Tânărul scriitor; debutul în volum, 1962, cu Autoportret în august, versuri plătind tribut poeziei aliniate a acelor vremi. Se va detaşa în Sfera gânditoare, 1967, optând pentru o lirică de introspecţie, a somnului şi "visului din vis", dar şi cu referiri insolite la realitatea imediată.
În prima tinereţe a format un cuplu de zile mari cu poeta Vera Lungu, apoi s-a căsătorit cu poeta ardeleancă Ana Mureşan, cu ascendenţe memorandiste (care, şocată, a părăsit ţara la câteva săptămâni după dispariţia poetului). Considerat ca făcând parte din generaţia şaizecistă, a resurecţiei poetice, colegii săi de drum i-au apreciat nu doar talentul (mi-l aminesc pe Ilie Constantin enumerându-l printre marile speranţe ale poeziei tinere din acel moment), ci şi delicateţea, spiritul lipsit de agresivitate, generozitatea, înţelepciunea, tactul  şi umorul. A frecventat intens boema literară a vremii, în nesfârşite reprize dionisiace, cu Velea, Pucă, Petre Stoica, Fănuş Neagu, Mircea Micu, Virgil Mazilescu; încă de la debut a format un grup elitist împreună cu Nichita Stănescu, Cezar Baltag, Nicolae Breban şi Matei Călinescu, acesta prefaţîndu-i şi primul volum. Antologii din poezia acestui "boier al literelor romîneşti", cum îl numeşte Petre Stoica, tot aşa cum s-a ocupat de editarea poemelor sale, în ultimii săi ani de viaţă, celălalt poet suprevieţuitor al grupului, Cezar Baltag, cu care la început a împărţit un demisol pe str. pictor Stahi. A iubit artele frumoase (sora lui, pictoriţa Gina Popa i-a ilustrat câteva volume) şi a scris despre spectacole de teatru, despre vernisaje, ateliere de artă, muzee din Bucureşti, deţinător al unei rubrici de specialitate, texte reunite apoi în volumul Bucureştiul artistic, 1984.
Poetul a murit într-o noapte din cumplita iarnă 1985, încercând să se încălzească la aragaz...Gazele s-au oprit, au pornit din nou, după ce poetul adormise, asfixiindu-l , altfel o cruce de bărbat...
O şcoală gimnazială din Tg. Bujor îi poartă numele, un festival de poezie la Galaţi şi în târgul natal îi omagiază poezia.

Opera literară: Autoportret în august, prefaţă de Matei Călinescu,  1962; Continentele ascunse, 1965; De dragoste de ţară, 1967; Sfera gânditoare, 1967; Poezii, 1968; Spaţiile somnului, 1969; Nobleţe de stirpe,1969; Nostalgica triadă, 1970; Cântece de stemă,  1971; Poezii, 1973; Miazănoaptea miresmelor, 1973; Zenit de anotimpuri,  1974;  Sărbătorile anului, 1975; Descântece de gravitaţie, 1977; Sonete, 1978;  Fantastica pădure, 1980; Alte sonete, 1983; Desemne pe sticlă, cu ilustraţii de Gina Hagiu, 1983; Bucureştiul artistic, 1984; Zilele, vârstele, anii. Mărturii despre mine însumi, prefaţă de Cezar Baltag, 1985; Poeme, prefaţă de Fănuş Neagu, 1986; Cristal de primăvară, prefaţă de Gina Hagiu, Galaţi, 1991; Liniştea versului, prefaţă de Cezar Baltag, 1997.

Citeşte mai mult:  http://ro.wikipedia.org/wiki/Grigore_Hagiu
 http://petrestoicaremembernecesar.blogspot.ro/2011/05/grigore-hagiu.html
 http://www.memoria.ro/index.php?location=view_article&id=1123
 http://www.bvau.ro/manifestari/2010/0200/grigore_hagiu.pdf
 http://www.crispedia.ro/Grigore_Hagiu


Poezia zilei, Grigore Hagiu

Sămânţă de stele

Din nou să punem ordine în gânduri,
să mai gândim odată ce-am gândit
cu un cuvânt mai lin şi-ncetinit,
dând loc priveliştii de printre rânduri.

Din tot ce inima mi-a dovedit
un ram, un spic să scot la vârf de cânturi,
mormane de păduri şi de pământuri
înalte-n urma mea am cheltuit.

Să fie limpede acum foşnirea,
să fi înduplecat încremenirea
cu-o patimă, cu-o linişte, c-un dor ?

Pe sus cocoarele urmându-şi firea
şi-n ceruri largi vâslind nemărginirea
îmi par şi azi sămânţa stelelor !

Portret uitat 

în nemişcare
vag îngîndurată
numai poteca pe care stai
alunecă departe

şi te trezeşti în bătaia de raze
cum te-ai izbi deodată
de marmora afroditei
frumoasa cea fără de braţe

sînt împăcate
subţirimile toate
cuvântul şi gândul

oasele tale încap
în două trestii de lac
pe care le scutură vîntul. 

Alţi scriitori:
Crina Bocşan Decusară, n. 1941
Ion Biberi, m. 1990
Gellu Naum, m. 2001
Iustin Panţa, m. 2001



Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2003
 22 martie. De pe 20 noaptea a început războiul anglo-american înpotriva regimului lui Saddam H. din Irak. Noi implicaţi prin oferirea spaţiului aerian şi a aeropertului din Mihail Kogălniceanu ca bază de pre-poziţionare a trupelor americane; idem portul Constanţa. Se iau măsuri de întărirea pazei împotriva actelor de terorism; cîţiva irakieni au fost expulzaţi. Au existat şi la noi demonstraţii de protest împotriva soluţiei de rezolvare prin război a conflictului, ele continuă în toată lumea. Grav este că s-a spart consensul Uniunii Europene, al ONU şi al NATO, prin veto-ul Franţei, Germaniei, Rusiei şi Chinei. (Aflu că americanii au avut o atitudine de embargou faţă de Irak, irakienii au început să trăiască mai rău, de asta a profitat Saddam învinuindu-i pe americani, dar au profitat şi Rusia, China şi Franţa, care au făcut investiţii – iar acum îşi văd interesele ameninţate…). La 2 zile după debutul ostilităţilor e clar că americanii vor cîştiga, dar e la fel de clar că motivul declanşării a fost fals, propagandistic, susţinut ca atare în faţa întregii lumi: Irakul nu deţine arme de distrugere în masă! Deja specialiştii noştri militari o afirmă sută la sută. Deci Bush ştia clar asta şi totuşi a atacat, sfidînd pe toată lumea! Turcii şi ei, deşi nu au acordat spaţiu de deschidere a unui front american la ei, pierzînd recompensa promisă, au deschis ei înşişi front în nordul Irakului-Kurdistan, în interes personal, preîntîmpinînd formarea unui stat curd. Ni s-a promis intrarea sigură în NATO, ni s-a promis regim economic favorizant, inclusiv participarea la reconstrucţia economică de după război a Irakului. În dimineaţa asta îl aud pe un preot binecuvîntînd trupa militarilor români, vorbind de biserică, de chemarea patrie etc., necum de faptul că violenţa e incompatibilă cu spiritul credinţei creştine, măcar în secolul XXI… Ce să mai zici?!

Miercuri la cenaclul  Euridice, lume multă, sosesc cu întîrziere, la masă trei combatanţi: Radu Voinescu, Urmanov şi Bogdan Alexandru Stănescu. Eseuri despre generaţiile de creaţie. Ţone, de pe scaun, îmi arată Luceafărul cu o cronică despre Veneticii, pe o pagină întreagă. Îi cer revista, ies în hol şi citesc; semnată de B.A.Stănescu. Pozitivă și la obiect. Despre “realismul” înşelător. Un roman foarte bun, încadrabil la romanul interbelic, pătrunzînd adînc în problamatica umanului; rînduri excepţionale despre îmbătrînirea părinţilor; spre sfîrşit fragmentarism, ca al unui glas destrămat de plîns. Şi încheie: “Ion Lazu experimentează fără a avea aerul că o face, scrie un roman foarte bun fără a o pretinde şi e modern fără a fi.” Nota bene: Este criticul care l-a făcut de două parale pe N. Breban, practic l-a desfiinţat, dar şi pe alţii, cotat deci ca foarte “rău”. Ducând romanul la redacția Luceafărul, Marius Tupan m-a întrebat dacă am curaj să-i dea cartea acestui tînăr care i-a pus pe mulţi la colț şi eu i-am dat mînă liberă. Îl întreb pe Ţone dacă a citit cronica. În diagonală, zice. Probabil nu i-a prins şpilul, ca să-și arate încântarea. Într-un antract îl abordez pe B.A. Stănescu, un tînăr ca la 25 de ani, cunoscut mie doar din vedere, nu înalt, brunet-pletos-bărbos cu ochii verzi şi zîmbet plăcut, îi spun că tocmai am citit cronica, e pozitivă. Da, i-a plăcut cartea. Îi spun că problematica Veneticilor nu convine, mi-e deci teamă că receptarea cărţii va fi dificilă.  Adevărul este că el însuşi se eschivase să atace aceste probleme ale basarabenilor, evreilor etc, mutînd discuţia pe strategii de creaţie, stil, mijloace etc. Ne mai vedem o dată la plecare  şi îi spun că un singur cuvînt nu mi-a plăcut: Marius Ianuş, probabil i-a venit sub condei din cauza cuvîntului “fracturat”; da, confirmă criticul; însă, adaug, M. Ianuş nu va putea niciodată să scrie o astfel de carte. Pare să fie de acord. Îl auzisem pe Ţone că vrea să-l ia colaborator la Facla literară. Bine ar face, dar plătindu-l, desigur.
Mai vorbisem şi cu Ştefan Agopian, îmi promite publicarea eseului meu despre Mioriţa. La sfîrşit îi dau lui Marian Drăghici textul promis, inclusiv celălalt, Scrisoare către Vitalie Ciobanu, promite; îmi cere proză, îi voi aduce. Aura Christi îmi spusese că a dat cartea criticilor de la Contemporanul, se vor scrie mai multe cronici. Să fie! Îmi cere o carte cu autograf pentru Henri Zalis, i-o dau pe loc. Alt exemplar i-l dau lui N. Georgescu, cu soţia, eu impresionat de verva lui cărturărească. Ne revedem la ieşire şi facem împreună drumul pînă la Romană, discutînd în plin. Mă întîlnisem cu Florentin Popescu, îmi promite să scrie despre roman. Alte promisiuni: Valentin F. Mihăescu şi Grişa Gherghei, poate şi Radu Voinescu. Iar Marian Popa nu dă nici un semn, din Germania, în schimb aflu că scoate o nouă ediţie a Istoriei de azi pe mîine.
Ieri m-am uitat prin prozele mele din Tinereţea pe sfîrşite, cu impresia că Mircea Ciobanu le-a dat de-o parte nu că ar fi fost mai slabe, ci din motive de cenzură, să nu avem probleme şi în ideea să nu iasă volumul prea gros; poate ar trebui să mă lupt să le public. Am ales vreo trei proze scurte, am să le dau la reviste, deşi sunt scrise exact acum 30 de ani. Şi să scot la bătaie vreun fragment din Ruptura.
Va urma 


O nouă carte de Ion Lazu: Calendarul scriitorilor români, 3 volume, ed. TipoMoldova, 2014





Răsunete ale Calendarului printre confrați:

Toate pânzele sus, conu Lazu! Noi vom naviga alături de scriitura dumitale, mereu. Trei ani de la început, alți doi de postare cu dedicație, numai și numai scriitorilor într-un „calendar” mai ceva ca un dicționar al scriitorimii române. Felicitări și PANA (vela mare), cât mai sus!
Tudor Cicu


Stimate Domnule Ion Lazu,

Încă o dată vă felicit pentru izbânda acestui extraordinar proiect al D-voastră! Realizat fiind prin truda de zi şi de noapte a unui scriitor, îl consider a fi un act de mare nobleţe şi cu atât mai valoros, cu cât probează faptul că (deşi... rara avis!...) există solidaritate şi generozitate şi între "breslaşi"... Dar, mai presus de toate, probează dragostea D-voastră pentru literatura română! 
Am fost emoţionată să-mi văd numele prezent în prefaţă şi în dicţionar! Vă mulţumesc că empatia a "funcţionat" şi în ceea ce mă priveşte şi vă mărturisesc că mă simt onorată de preţuirea pe care întotdeauna mi-aţi arătat-o.

Sânziana Batişte

Fotografii...