duminică, 14 septembrie 2014

Scriitorul zilei Gheorghe Schwartz, n. 14 sept. 1945

    
     

Lugojan dintr-o familie evreiască, tatăl funcţionar, mama profesoară de pian, şi-a făcut şcoala primară, gimnaziul şi liceul în urbea natală (bacalaureat în 1963), după care a urmat Universitatea clujeană, facultatea de Istorie-Filosofie, secţia Limbă şi literatură română (licenţa în 1968). Vine la Şcoala specială din Arad, unde va fi profesor, apoi director; din 1990 lector, apoi profesor universitar la una sau alta dintre cele 3 universităţi arădene (un doctorat în anul 2000); din 2003 director al Institutului European.
A debutat în 1969 în Familia cu două proze scurte şi de atunci încoace a colaborat necontenit la cca 80 de reviste din ţară şi străinătate. Debut editorial 1972, romanul Martorul. Membru al USR din 1976, iar din 1990 în Consiliul de Conducere al USR, prozatorul a scris vreo 25 de romane sau culegeri de nuvele şi povestiri - în total spre 10.000 de pagini, căci îndeobşte cărţi de peste 350 pagini...
Încă de la debutul editorial, diferiţi exegeţi au referit despre prozele sale, vorbind despre una sau alta dintre calităţile şi înzestrările de prozator ale acestuia, desigur: talent, înteligenţă artistică, deşteptăciune, imaginaţie, fantastic; l-au considerat ucenic neascultător, kafkian, prozator ieşit din norme, cu imaginaţie delirantă - totuşi cu subînţelesul că aceste numeroase virtuţi nu au asigurat încă producerea capodoperei. Oricum, nu se ştie ce reacţie ar fi avut cobreslaşii într-ale prozei dacă i-ar fi citit scrierile -, dar mai curând aceasta nu se întâmplă, măcar la noi -, însă de-ar fi citit aceste exegeze, desigur ar fi avut motive de îngrijorare, chiar de teroare: Gh. Schwartz ne surclasează fără probleme!
Fapt este că autorul nu a avut până de curând decât o cotă medie, totuşi. Nivelul s-a ridicat întrucâtva prin apariţia ciclului lugojan, cu subiecte din Interbelic, Pietrele, A treia zi, Spitalul, aceasta din urmă fiind o parabolă ce pleacă de la rebeliunea legionarilor ca să se încheie într-o notă deznădăjduitoare, în care legionarii şi evreii  ostracizaţi vor colabora...  Un salt important realizează Gh. Schwartz cu ciclul epopeic Cei o sută, o parabolă a civilizaţiei, privită dinspre evreitate, pornind de la Căderea Babilonului sub perşi, cu părăsirea Cetăţii şi continuată cu povestea, pe parcursul a 10 volume, a o sută de generaţii succesive de evrei migratori: la Alexandria, Atena, Constantinopol, Roma etc, dar până la urmă şi în Dacia lui Deceneu şi în Sciţia, deci în locuri şi momente care într-un fel sau altul au făcut istoria - iar ceea ce nu reuşesc să facă sau să influenţeze sau să inducă protagonişti, aceşti o sută de bărbaţi care reinventează ciclic istoria, în succesiune paternă, de la o generaţie la alta (căci de fiecare dată este vorba nu despre personalităţi marcante ale istoriei, ci despre cei din umbra acestora), va suplini de fiecare dată un dublu al acestora - Scribul  ce-i însoţeşte pretutindeni în această rătăcire prin timp şi istorie. Schimbând după caz cele mai felurite registre: mit, cronică medievală, dialog, basm, nuvelă fantastică, paradox şi parabolă, acest ciclu, influenţat de romanul german şi de epopeea populară, bazat pe apelul la cele mai importante surse clasice, inclusiv Dialogurile platoniciene, este oricum am lua-o, o întreprindere romanescă fără precedent în literatura română. N-ar fi de mirare ca odată cu acest ciclu romanesc, singular ca anvergură, ceea ce păruse un "prea-mult" în scrisul autorului, nesusţinut printr-o justă echilibrare a  construcţiei romaneşti, să îşi obţină de data asta împlinirea într-o operă durabilă, căci valabilă literar, pe toată întinderea sa.
În a sa istorie critică, N. Manolescu îl trece la „Scriitori de dicţionar”. Marian Popa, mai laborios, pe spaţiul unei coloane şi un sfert, ia la rând titlurile şi se arată doar parţial convins de prestaţia autorului, inclusiv în privinţa ciclului Cei o sută, apreciată ca probă a unui "maestru al exagerării, seducător...". Pe când scriitorul de ficţiuni, musai să-şi urmeze destinul.
Opera literară: Martorul, roman, 1972 ; Ucenicul vrăjitor, proză scurtă, 1976; Pietrele, roman, 1978 ; Orele oraşului Arad (în colaborare)1978 ; A treia zi, roman,1980 ; Spitalul, roman,  1981; Efectul P., roman,1983; Maximele minimele, proză scurtă, 1984; Castelul albastru, proză scurtă, l986; Om şi lege, roman,  1987; Cei o sută – Anabasis, roman,  1988 ; Cochilia, roman,  1992 ; Sirene, (în colaborare), 1992; Cei o sută – Ecce homo, roman, 1993 ; Procesul – O dramă evreiască, roman, 1996; Cei o sută – Oul de aur, roman, 1998; Paranoia Schwartz, proză scurtă, 1999;  Cei o sută – Mâna albă, roman,  2000; Teatru (în colaborare) ; Cei o sută – Vara rece, 2004 ; Cei o sută – Axa lumii,  2005 ; Culoarul templierilor, 2008, Secretul Florenţa, 2010; Bastonul contelui, 2012 ; Diavolul argintului...
Citeşte mai mult:  http://www.uniuneascriitorilorarad.ro/membri%20usr/arad/schwartz%20gheorghe/schwartz%20gheorghe.htm
 http://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Schwartz
 http://www.romlit.ro/gheorghe_schwartz_martor_rtcitor_prin_istorie
 http://revistacultura.ro/nou/2011/11/gheorghe-schwartz-%E2%80%9Etreziti%E2%80%9C-legionari-initiati/

Alţi scriitori:
Costache Conachi, n. 1778
Geo Bogza, m. 1993


Poezia zilei: Ion Lazu
Sonetele verii
Omizi 

Omizile-și pornesc migrarea sumbră
Pe-alei, prin iarbă şi-n temutul trafic  -
Că au şi ele de-mplinit un grafic
Ce fiecărei specii îi incumbă.

Prin soare clocotind, prin neagra umbră,
Pe mii de fire-n derulare fină –
Un front de mini-tancuri-gelatină
Mereu strivite, care însă umblă...

Au fost un pic de scai pe-o frunză moartă,
Dar au puit, au ros şi-au ars tot dudul
Şi-acum năvală dau. Iar Nordul, Sudul
De groază tremură - și fug din hartă.

Copacii-s goi, grădina toată-i arsă
Şi prin ferestre cad acum în casă.
29 august 2011.


4 bătrâni   

Patru bătrâni albiţi, cu şepci cu tot,
Pe-o bancă-nghesuiţi ca-ntr-o nacelă,
Ieri se jurau că nu mai merg la vot,
Azi de femei vorbeau, de daravelă.

Ascunşi de soarele care devoră,
Aceste patru mutre cam suspecte
Pierduţi parcă-n alt veac şi-n altă oră,
Fantome-mi par, vorbind şi albe spectre.

Degeaba-mi spun: E-o bancă oarecare,
Unde cei patru bătrânei se-aburcă –
Poate-i spre Rai o sală de-aşteptare,
Sau către Iad, un drac să-i ia în furcă.

(De unde şi sugestia acelei
Înghesuieli în pântecul nacelei...)
30 august 2011.



Rarul umple carul...        

Am scris târziu, am scris cu amânare,
Paralizat de teamă, de sfială.
N-am dat la versuri, la femei năvală,
Mi se păreau o taină mult prea mare.

Apoi am scris, dar fără-nverşunare,
Ci alegând atent şi cu migală
Şi Poeziei dând veşmânt de gală
Să iasă-n lume ca la sărbătoare.

Dar timpul o concluzie impune:
Scriind arar, nu scrii versuri mai bune...
Şi-am dat deci drumul firii ce se-ntrece –

„În zece zile-am scris sonete zece”.
Acum văd clar şi resemnat pot spune:
Scriind mai des, nu scrii versuri mai bune...
30 august 2011.


O pagină de Jurnal, 2003
21 o2. La Tv  reluarea unei emisiuni a lui Arachelian cu Cornelia Pilat, soţia lui Dinu Pilat. A., din ce în ce mai bun, avizat, informat, la obiect. O pune să citească vreo două pasaje din noua ei carte, Ofrande. Evocarea cercului lor, a procesului Noica-Pilat, cu toţi cei implicaţi – dar nu ca să se afle că acel proces a fost o înscenare, asta a înţeles toată lumea - ci prilej ca să-i evoce mai în amănunt pe toţi acei oameni demni, precum Ionel Teodoreanu, Vasile Voiculescu, I. M. Sadoveanu, dar și zona Dealul Spirii, apoi demolată; pe Dinu care intra în biserica sf. Spiridon de lîngă Senat (Operetă) şi se ruga în genunchi; ea specializată în istoria artei, şi-a perfecţionat stilul descriind tablouri medievale etc. Cartea pentru care s-a făcut procesul lui Dinu nu era pro-legionară, ci dimpotrivă. Zice, chiar la sfîrşit această doamnă de mare elevaţie spirituală: Am scris despre aceşti oameni pe care i-am cunoscut foarte bine. Dar cîţi alţii nu au fost, de mare valoare, despre care nimeni nu mai vorbește, nu mai ştie…
La prînz, la Rom. literară, nici un şef, îl rog pe Pascu să mă treacă în calendarul lor; mi se spune că Dimisianu va anunţa cartea mea la Vitrina literară. Cobor la Luceafărul, Tupan dicta la calculator un text din agenda lui, îi propun fragmente de jurnal, nu, nu mai publică, mulţi i-au reproşat că îl publica pe Nedelcovici. E prima rubrică pe care o citeam, zic. Să-i aduc repede o proză. S-a făcut! Pe coridor Dan Stanca, ochi foarte inteligenţi, îmi spune că mă are în vedere, dar cartea e foarte voluminoasă: două într-una, îi spun, ca să coste mai puţin și să nu-l speriem pe onor cititorul… Un mesaj pe care autorul român îl înţelege foarte bine...

Pe strada Moxa mă văd cu Maria U., venea cu două plicuri. Zice, cu umor: Duc corespondenţa. Mă ofer să o aştept şi să mai vorbim, pe drumul spre casă; nu, mai are de stat… Întreabă de Lidia, de Andrei, de Veneticii. Îi subliniez: Plătit integral din buzunarul fratelui; ca să înțeleagă cum stau lucrurile, eu salahorind la Vinea de un deceniu…. Zice: De vină e Ţone, nu v-a trecut pe lista de subvenţii, în schimb l-a trecut pe Florea Iacob. Probabil insul a ajuns la Radio pentru un interviu cu romanul scos la Vinea: Scrisori periculoase. Omul nostru se înfige, deci. Mai vorbim, , însă U. nu mă invită şi pe mine la un interviu, asta e! Zic: Nu, autorul FI a venit cu 17,5 milioane, are bani, acum şi-a plasat tot tirajul prin inspectoratele şcolare, e în Minister.. Iar pe lista cererilor de subvenție a lui Ţone eram primul la proză. Însă în gîndul meu: Oare să mă fi mistificat N.Ţ. încă o dată?
Va urma  



Fotografii: Florile Lidiei