consemnări, poezii, eseuri

Scriitorul zilei: Adrian Marino, n. 5 sept. 1921 - d. 17 martie 2005

Ieşean prin naştere, va face şcoala primară în urbea natală, apoi va intra la Liceul militar, schimbând cu Liceul Internat şi cu Seminarul pedagogic. Va intra la Literele din Iaşi, în 1941, dar în 1943 se va transfera la Bucureşti, cu licenţa în 1945. Va fi timp de 2 ani reţinut de G. Călinescu la catedră, ca asistent, împreună cu Dinu Pillat. Un doctorat, în 1946. În fapt, Călinescu îl debutase încă în 1939, pe când mai era licean, în Iaşul literar. În această perioadă, similar lui Călinescu în ce-l priveşte pe Eminescu, lucrează la două monografii: Viaţa lui Al. Macedonski şi Opera lui Al. Macedonski. Similitudinea se reduce la titluri, iar în fapt îşi alesese ca subiect pe adversarul literar al lui Eminescu - abordarea fiind foarte personală, într-un fel de opoziţie cu mentorul său. Marele critic îl defineşte încă pe-atunci: "un eseist curios şi malign... mare scotocitor de cărţi...". Însă, cum de la apreciere la adversitate nu e decât un pas pentru unele firi, A. M. se va distanţa şi delimita net de G. C., la care dezavuează oportunismul cu care s-a raliat la comunişti, în formele cele mai groteşti. Simpatizant ţărănist, este surprins multiplicând nişte materiale propagandistice P.N.Ţ. şi, arestat în 1949; va trece prin calvarul carceral dejist - mereu distant, semeţ, de unde denumirea de Seniorul - şi va fi eliberat abia în 1957, dar trimis în domiciliu obligatoriu la Lăteşti, în Bărăgan, până în 1963. Abia în 1965 reprimeşte drept de semnătură şi va izbuti să-şi publice monografiile despre Macedonski. Debut editorial la 44 de ani. O păţiseră şi alţii, pentru mult mai puţin -, închiși pentru nimic orin neîncarceraţi, doar marginalizaţi social-politic. În 1971-72 beneficiază de o specializare în Elveţia. Din 1973 este editorul apreciatelor Cahiers roumains d' etudes literaires, care au apărut până în 1980. În 1980 îi apare Hermeneutica lui Mircea Eliade, tradusă anul următor în franceză. În 1985 primeşte premiul Herder. Între 1987 şi 2003 scoate 7 volume din Biografia ideii de literatură şi iniţiază o serie de volume ale Dicţionarului de idei literare, eseuri pe fiecare titlu, în ordine alfabetică - nedus la capăt.

În 1993 scrie un text memorialistic pe care îl va rescrie în 1999, şi care va apărea abia în 2010, la fix 5 ani după dipariţia, la 83 de ani, a hermeneutului. Cartea va declanşa un adevărat scandal la scară naţională, datorită prezentării în acvaforte a unor persoane din prim-planul vieţii literare: Dinescu, Simion, Liiceanu, Pleşu, mulţi alţii, dar şi Cioran, Eliade, Monica Lovinescu. Riposta imediată a fost acuza de colaborare cu securitatea şi DIE/SIE (de unde atâta fâțâială prin străinătățuri?!), fapt ce a polarizat viaţa literară a ţării. Unii contestând, întorcând acuzaţiile (de manipulare) împotriva celor vituperaţi de Marino şi care, la rigoare au fabricat un dosar de informator, de spion european etc; alţii luându-i apărarea, pe motive de balcanism. Rimează cu atitudinea de o viaţă a acestui însingurat şi om distant, inaderent la bisericuţe şi interese de grup, altfel spirit iluminist, pledant cu obstinaţie pentru europenism.

Desigur, pentru intelectualul care în comunism a stat cu capul la cutie, neîndrăznind să ceară o plecare în străinătate, convins că nu o merită şi că până la urmă nici nu e bine, temător să nu fie luat în colimator, interzis, chiar închis, oameni de idei şi formatori ai opiniei publice, s-ar zice, a putut să pară mai mult decât suspect faptul că Marino se preumbla fără păs prin Europa şi America, liber să ia contact cu toate marile personalităţi ale exilului românesc şi nu numai, beneficiar de burse internaţionale, mai cunoscut în anii 70-80 în vest decît în ţară şi care, spun aceşti denigratori, la înapoierea în ţară era aşteptat cu premii şi distincţii... Mai grav, Marino a scris el însuşi undeva că, fost deţinut politic, musai să le răspundă securiştilor la unele întrebări... Or, a răspunde la "nişte întrebări", cum de exemplu: ce face Eliade?, vrea să-l publicăm? vrea să vină în ţară?, îl va susţine pe Ceauşescu la Premiul Nobel?, ce face Monica Lovinescu etc, la care întrebări, ştiindu-se urmărit, nu avea cum să nu răspundă, înseamnă a furniza informaţii. Cât de grave? Cât de compromiţătoare? Numai Dumnezeu ştie... Iar CNSAS ştie chiar mai mult, sau fabrică pe loc, cu profesionalism, probele la comandă. Cât e adevăr şi cât supralicitare în faptul că a încercat să-l convingă pe Eliade să facă o vizită oficială în ţară? Că a descris mişcările celor din exil? Poate că aceste lucruri despre posibila colaborare cu DIE n-ar fi luat amploare dacă în memoriile sale Marino n-ar fi turnat gaz peste foc cu nemiloasele încondeieri ale fruntaşilor vieţii literare de până în 1999, desfiinţând pe capete, dispreţuind fără limită...

Problema este însă alta: Vom şti să ne nutrim din marea lucrare hermeneutică a lui Marino, care considera hotărâtoare pentru cultura noastră desprinderea din impresionism, mit, simbolistică şi prin consecinţă, accederea la idei, la sistem, la filosofie... Un strigăt în deşert, o dată în plus?

L-am văzut o singură dată pe hermeneut, la un târg de carte, vorbind unui număr nu prea mare de auditori: foarte sigur de sine, foarte tranşant, răspicat. Din publicistica lui A.M. m-a impresionat neplăcut şi mi s-a părut scandaloasă declaraţia că nu a mai citit niciun roman în ultimii 30 de ani. O aroganţă vecină cu nebunia. Vrei să fii luat în seamă de scriitorii pe care îi sfidezi incorpore, pe care nu-i citeşti dar cărora le dai note de repetenţie...

Opera literară. Critică şi istorie literară. Teoria literaturii şi comparatistică: Viaţa lui Alexandru Macedonski, 1965; Opera lui Alexandru Macedonski, 1967; Introducere în critica literară, 1968, ediţia a II-a revăzută, 2007; Modern, modernism, modernitate, 1969; Dicţionar de idei literare, I, 1973; Hermeneutica lui Mircea Eliade, 1980; L'hermeneutique de Mircea Eliade, Paris, 1980; Etiemble ou le comparatisme militant, Paris, 1982; Comparatisme et théorie de la littérature, Paris, 1988; Biografia ideii de literatură, vol. I-VII, 1992-2003. Eseuri. Publicistică. Memorialistică: Evadări în lumea liberă, 1993; Pentru Europa, 1995, ediţia a II-a, revăzută şi întregită, 2005; Cenzura în România, 2000; În dialog cu Sorin Antohi, 2001; Libertate şi cenzură în România. Începuturi, 2005; Viaţa unui om singur, 2010

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Adrian_Marino

http://tismaneanu.wordpress.com/2010/02/09/manipularea-unei-umbre-cazul-adrian-marino/

http://ziuadecj.realitatea.net/cultura/memoriile-lui-adrian-marino-bulverseaza-lumea-culturala-clujeana--10392.html

http://www.bookiseala.ro/cum-a-denuntat-adrian-marino-stabilimentul-literar-romanesc/14081.html

http://www.evz.ro/detalii/stiri/adrian-marino-super-spionul-roman-in-occident-893632.html

Poezia zilei: Andrei Ciurunga

Greva foamei

Limba fiere şi cenuşă,

ochiul tulbure vâscos,

mâna piele, pulpa os,

pâinea - munte după uşă.

Şapte ceruri fără mană,

şapte holde fără spic,

şapte blide cu nimic,

şapte zile de nehrană.

Azi e luni, va fi şi vineri

şi va fi duminică.

Gândul se cuminecă

numai cu luceferi tineri.

Nu fasole, ci dreptate,

nu cartofi, ci lanţul frânt,

nu tărâţe, ci pământ,

nu mălai, ci libertate!

Gura a răcnit în sine:

- Na-vă sânge, na-vă trup,

rupeţi-l cu dinţi de lup,

beţi cu sete de jivine.

Mie daţi-mi ale mele:

casa ce-a căzut în bot,

holdele cu grâu cu tot,

largul cerului cu stele!

...

Sufletul s-a şters în zare,

nimeni... nicăieri... pustiu...

numai temnicerul viu

fluierând pe coridoare.

(din Poeme cu umbre de gratii, Ed. Sagittarius, 1996)

Alţi scriitori:

Al. Vlahuţă, n. 5 sept. 1858 - d. 19 XI 1919

Catinca Ralea, n. 1929

Al. Dobrescu, n. 1947

Nicuţă Tănase, n.12 august 1924 - d. 15 septembrie 1986

Ion Lazu: O pagină de Jurnal, 2003

26 ian. Eu la sala Sadoveanu pînă spre seară, iar Lidia cu frate-său pe la rude. Vine extrem de mîhnită, C. nu i-a dus Mălinei măcar o floare, nici sorei lui S., nici celorlalte rude pe care le-a vizitat. De-o zgîrcenie sumbră. În schimb l-a ajutat cu 4 milioane pe un ţigan, ca să se afle la adunare că el e marele generos, să-şi facă acolo un nume, mîine să vină cu pretenţii de lider. Numai calcule meschine. Dă cu camătă, aşa spune Biblia? Zic: el şi G. nu se despart pentru că au nevoie unul de altul, altfel viaţa lor nu ar avea mobil, ar fi searbădă; conflictele îi incită zi de zi, li se drenează adrenalina. C. dispreţuieşte pe toată lumea. Dar dispreţul e semn sigur de suficienţă crasă, de egoism cumplit. Mi se pare unul dintre cele mai urîte defecte umane. Creştineşte ar fi să priveşti dispreţul cu milă, eu însă îl privesc cu… dispreţ. Sanda s-a arătat faţă de Lidia afectată că am scris că fraţii ei nu s-au îngrijit să facă nişte poze cu părinţii lor pe cînd erau în putere, avem o singură poză din ultima perioadă; şi că am prezentat-o pe Ivana analfabetă. A răscolit casa şi a găsit o poză din tinereţe şi alta de pe buletinul tatălui. Nu puteam să nu scriu asta, nimănui nu-i convine să spui de maică-sa că era analfabetă?!, face Lidia, sub impresia discuţiei cu Sanda. Totuşi, zic, acest lucru nu era spus într-un context defavorabil, ba dimpotrivă, am vrut să arăt ce nedrepte au fost timpurile acelea. Că mama voastră s-a chinuit chiar mai mult decît mama, asta spun explicit în carte. Oricum, despre ai mei am scris şi mai aspru şi ei nu s-au supărat, nici părinții, nici frații. Iar fratele Gelu mi-a sponsorizat cartea, ca și pe celelalte. Nu mă mai mir că Sanda era încîntată de felul cum am descris-o pe tanti M. În general, verva scriitorului cade foarte bine cînd este exersată pe alţii, cu care avem ceva de împărțit, în schimb totul cade strîmb al naibii atunci cînd e vorba de noi!

Una peste alta, nu prea am ecouri cu Veneticii, după o lună de la lansare, prea puţine semnale; n-or fi citit? Nu le-a plăcut? S-ar putea să nu le cadă bine că i-am tratat cu asprime pe regăţeni? Ar fi situația lui Pan I., mehedințean dârz și căruia nu au cum să-i convină relatările mele despre ce-au făcut legionarii la intrarea în Basarabia…Nu ne putem debarasa de falsul naţionalism? Va voir.
Bine vorba nu sfîrşea… Dă telefon dna Maievski, mama Magdei Farcaş, îmi spune că-i place cartea, mulţumeşte pentru dedicaţie, o consideră a ei, dar Magda i-a luat-o înainte de a fi terminat lectura, ca să o citească ea. Vedeţi ce fiică aţi crescut? zic, în glumă. Dar venerabila doamnă ia lucrul în serios şi-mi vorbeşte de conflictul dintre generaţii. Zic: Aşa e, îl simt pe pielea mea, iar pe de altă parte am început să mă gîndesc ce era în sufletul tatei, pe vremuri, cînd eu însumi luam distanță... A terminat Finanţele în Bucureşti, l-a cunoscut pe Pan Halipa, atunci în mare vogă, pe fiul lui Nicolae-Radu, a colaborat la Revista Basarabiei; apoi au venit copiii, greutăţile, războiul, refugiul, foametea, comunismul. Cîntecul vieţii. Îşi aminteşte de Pătîrlagele, campania mea din vara 1968…

Va urma

Fotografii cu scriitori