joi, 4 septembrie 2014

Scriitorul zilei: George Bacovia, n. 4 sept. 1881 - d. 22 mai 1957

         

Marele poet s-a născut în familia unui comerciant băcăuan; a mai avut un frate, Eugen. A început şcoala la pension, a continuat la şcoala orăşenească din urbea natală, apoi s-a înscris la Liceu, pe care cu mare chin l-a terminat în 1903, la 24 de ani. Încercase la o Şcoală militară din Iaşi, a abandonat după primul semestru; va încerca la Drept, întâi la Bucureşti, apoi la Iaşi, reuşind să-şi ia licenţa în 1911, după care a cotizat la baroul din Bacău un deceniu, fără să practice avocatura. 
Scria poezie încă din vremea liceului. Dar a dovedit un talent remarcabil şi la desen, adjudecându-şi un premiu pe ţară pentru "desen de pe natură", 1899; avea talent şi la muzică, interpret la vioară, la alte instrumente, devenit dirijorul orchestrei liceului. (A pus pe muzică poeme de-ale sale, de-ale lui Eminescu şi Ştefan Petică. Mare şi subtil cunoscător al simboliştilor francezi, a căror tehnică a adoptat-o magistral.) Ceea ce nu l-a ajutat să termine mai repede: "Liceu, cimitir al tinereţii mele...". Debutase în Literatorul lui Al. Macedonski, cu Şi toate; va citi mai apoi în cenaclul macedonskian, cu mare succes, Nervi de toamnă. În timp, prietenia cu celălalt mare simbolist se va consolida. 
Cu multe schimbări de adresă - la Bacău, Iaşi, Bucureşti şi iar la Bacău, a ocupat cu intermitenţă, din cauza problemelor de sănătate, dar şi din lipsa motivaţiei, diverse posturi, fie de suplinitor în învăţământ (la Bacău, la Călugăra-Luizi, în preajma oraşului) sau de copist, de ajutor contabil etc. În 1914 definitivează Plumb şi îl trimite la tipar. Va apărea în iulie 1916. Vreme de război, poetul se evacuase cu arhiva Ministerului Muncii la Iaşi... Doi ani 1917-1919 funcţionar la Bucureşti. Bolnav, se retrage la Bacău. În 1924 apare ediţia a doua Plumb. În 1925 ia Premiul pentru poezie al SSR, împreună cu Lucian Blaga. În 1926, apare volumul Scântei galbene, la Bacău şi tot atunci  Bucăţi de noapte, la Bucureşti, în îngrijirea Agathei Grigorescu. În 1930, un nou volum: Cu voi. Anul următor va primi o pensie de la SSR. În 1933 va lua Premiul naţional de poezie, de data asta cu Tudor Arghezi. Într-un sistem autentic al valorilor, era mereu în rândul celor mai importanţi poeţi ai naţiei. Deşi considerat încă, de critica vremii, un poet minor.  (Prin anii 70, Mircea Eliade, urmărind evoluţiile din ţară, era foarte mirat de înalta preţuire ce şi-o câştigase poezia bacoviană.)
Se căsătorise în 1928 cu Agatha Grigorescu, profesoară la Bucureşti, unde se stabileşte cu familia. Urmează în 1936 volumul Comedii în fond, iar în 1944 ediţia de Opere, integrala scrierilor poetului şi prozatorului. Imediat după Război, reapariţia Stanţelor burgheze este rău primită de proaspeţii culturnici. Poetul Plumbului este trecut pe linia moartă; reabilitat prin 53-54, de-odată cu Arghezi. Moarte în 22 mai 1957, la vîrsta incredibilă de 76 ani! Dar gloria sa va fi postumă, mereu în creştere de cotă, pe seama unei opere unice prin rafinament artistic. Nici Arghezi, nici Barbu, nici chiar Blaga nu au făcut şcoală, ci după Eminescu, numai Bacovia a avut continuatori de mare clasă.

Opera literară: Volume antume; Plumb, Bucureşti, 1916; Scîntei galbene, Bacău, 1926; Bucăţi de noapte, Bucureşti, 1926; Poezii, Bucureşti, 1929; Cu voi..., Bucureşti, 1930; Poezii, prefaţă de Adrian Maniu, Bucureşti, 1934; Comedii în fond, Bucureşti, 1936; Opere, Bucureşti, 1944; Stanțe burgheze, Bucureşti, 1946; Poezii, Bucureşti, 1956 (ediţie revăzută şi adăugită de autor, 1957)

Citeşte mai mult. Ascultă. Priveşte...
BACOVIA: Pansele negre...:

CARBONIZATE FLORI, NOIAN DE NEGRU:

Muzica sonoriza orice ecou:

Acorduri, arpegii, armonii:


Poezia zilei, George Bacovia 

Nervi de toamnă

E toamna, e foşnet, e somn...
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol...
Şi-i frig, si burează.

Amanţii, mai bolnavi, mai trişti, 
Pe drumuri fac gesturi ciudate -
Iar frunze, de veşnicul somn, 
Cad grele, udate.

Eu stau, şi mă duc, si mă-ntorc, 
Si-amanţii profund mă-ntristează -
Îmi vine să râd fără sens, 
Şi-i frig, si burează.

Pastel

- Adio, pică frunza
Şi-i galbenă ca tine, -
Rămâi, şi nu mai plânge,
Şi uită-mă pe mine.
Şi s-a pornit iubita
Şi s-a pierdut în zare –
Iar eu în golul toamnei
Chemam în aiurare...
- Mai stai de mă alintă
Cu mâna ta cea mică,
Şi spune-mi de ce-i toamnă
Şi frunza de ce pică...

Cuptor

Sunt câţiva morţi în oraş, iubito,
Chiar pentru asta am venit să-ţi spun;
Pe catafalc, de căldura-n oraş,
Încet, cadavrele se descompun.
Cei vii se mişcă şi ei descompuşi,
Cu lutul de căldura asudat;
E miros de cadavre, iubito,
Şi azi, chiar sânul tău e mai lăsat.
Toarnă pe covoare parfume tari,
Adu roze pe tine să le pun;
Sunt câţiva morţi în oraş, iubito,
Şi-ncet, cadavrele se descompun...

Ego

Tot mai tăcut şi singur
În lumea mea pustie -
Şi tot mai mult m-apasă
O grea mizantropie.
Din tot ce scriu, iubito,
Reiese-atât de bine -
Aceeaşi nepăsare
De oameni, şi de tine.

Largo

Muzica sonoriza orice atom...
Dor de tine, şi de altă lume,
Dor...
Plana:
Durere fără nume
Pe om...
Toţi se gândeau la viaţa lor,
La dispariţia lor.
Muzica sentimentaliza
Obositor, -
Dor de tine, şi de altă lume,
Dor...
Muzica sonoriza orice atom.

Singur

Potop, cad stele albe de cristal
Şi ninge-n noaptea plină de păcate;
La vatră-n para ce abia mai bate,
Azi, a murit chiar visul meu final.
Şi ninge-n miezul nopţii glacial...
Şi tu iar tremuri, suflet singuratic,
Pe vatră-n para slabă, în jăratec, -
Încet, cad lacrimi roze, de cristal.


Lacustră

De-atâtea nopţi aud plouând,
Aud materia plângând...
Sunt singur, şi mă duce un gând
Spre locuinţele lacustre.
Şi parcă dorm pe scânduri ude,
În spate mă izbeşte-un val -
Tresar prin somn şi mi se pare
Că n-am tras podul de la mal.
Un gol istoric se întinde,
Pe-aceleaşi vremuri mă găsesc...
Şi simt cum de atâta ploaie
Piloţii grei se prăbuşesc.
De-atâtea nopţi aud plouând,
Tot tresărind, tot aşteptând...
Sunt singur, şi mă duce-un gând
Spre locuinţele lacustre.



 


Cornelia Maria Savu, n. 4 septembrie 1954

Cam atît

cam atît
şi liniştea noastră a tuturor
un roşu covor (şi adînc
ca să-ţi poţi lua cîmpii
în voie)
pe care ni-l tot întind la picioare
şi treceţi batalioane prin
liniştea care-i roşu covor
ca-n ultimul capitol
din memoriile unui călău
şi memoria e un cîine
care se tolăneşte pe unde-i
vineri
şi tolănite-n memorie
mitteleuropa şi coana liberty pot
în voie de-acum
să-l jupoaie pînă la os
pe Stilist
(oh, cum se-ncăpăţînează el
să producă libri valachici)
chiar aşa
tot mai mult în poemele mele
sînt sindicul străduţei întortocheate
dintr-un oraş cuprins de ciumă
fac numărătoarea morţilor
îi somez pe cei vii să
răsară-n ferestre văruite
încui uşile pun în jgheaburi
pîinea şi vinul
doaor ştii că pînă la urmă
fiecăruia i se fixează locul
între contaminare şi pedeapsă
(şi mai susţinem noi că
poezia sporeşte cînd
frica şi moartea şterg interdicţiile?)


Alţi scriitori:
Dan Deşliu, m. 1992
Anda Boldur, m. 1996



Ion Lazu: O pagină de Jurnal, 2003

24 ian. Vine fratelo ot Alexandria: Dacă nu mergea la Chicago, poate înnebunea, sau murea, sau intra în puşcărie. G. îl terorizează cu gelozia, cu mania persecuţiei: ginerele o să-i termine etc. Pe poloneză nu o iubea, cum s-a crezut în familie, ea îl iubea şi el s-a ataşat de iubirea ei. Ceauşescu n-a vrut să-l dea, nu s-au putut căsători. S-a gîndit să se însoare îmediat după acea ruptură, fără să piardă vremea, ca alţii, curtînd-o un an doi, cunoscîndu-şi viitoarea soţie. Aşa a luat-o pe G. Titrată, elegantă, drăguţă. Cu timpul s-a dovedit că toată viaţa ei era orientată spre a face o bună impresie celor din afara familiei. Aparenţe cît mai favorabile. Îi spuneau colegii: Măi, ce nevastă elegantă, luxoasă! Las-o, dacă ei îi place... Acum s-au despărţit cu banii. Despre fericirea de a creşte o nepoţică. Eu: Poate pentru că pe vremuri nu te-ai ocupat de creşterea fetei tale, nu te-ai implicat, i-ai lăsat pe socri, tu aveai treburi mai importante... Și adaog: Eu l-am crescut îndeaproape pe Andrei, am avut parte de toate fericirile şi deliciile, sunt îndestulat. Nu aş vrea să-i fur fiului meu bucuria de a-şi creşte propriii copii, o fericire fără egal pe lume. Totuşi, ai avut acest mare noroc cu nepoțica, oricît de tîrziu.
Speră să se înţeleagă cu G. după ce-o pieri soacra-acră. Explicația lui, greu de crezut: Nu s-a gîndit să se despartă, el duce lucrurile pînă la capăt, de-ar fi să meargă în genunchi, în coate… Pe ginere nu l-a vrut, i-a spus fetei din primul moment, ea nu l-a ascultat. Uite-l! în nici o fotografie nu zîmbeşte, parcă e la închisoare în familia lui… Ginerele se complace numai printre tineri neînsuraţi, Cristina  se simte fără rost printre ei, soţul mereu fustangiu, ea îl ştie cu vreuna şi îi aduce alta, şi mai frumoasă… Fetiţa deja înţelege, e mutilată sufleteşte… Oribilități, spuse/trăite de un om al Bibliei, cică...
Iordan aranjează să merg în audienţă la secretarul de stat cu naţionalităţile, miercuri. Poate îmi înlesnește o lansare veneticii în Basarabia, așa cum s-ar cuveni... De la Albatros primesc telefon, Muntenescu se apucă de copertă la Ruptura – semn bun. Aura Ch. promite să dea cartea pentru cronică lui Geo Vasile sau altcuiva. Dar nimic despre citirea cărții mele... Fac rost de telefonul lui Nelu Dumbrăveanu, dragul coleg din studenție, acum inspector școlar la jedețeana Mehedinți. La Facultate, îi arăt cartea lui Gică Vasile, consătean, îi spun că acolo scriu despre satul nostru, dar nu se repede s-o cumpere. Însă nici eu nu pot s-o dau tuturor pe gratis.
Îngrijorat de tăcerea lui Pan Izverna, la săptămâni după ce i-am dat romanul refugiului, îi telefonez seara. Răspunde chiar el, întreabă ce mai e nou (în viaţa literară, desigur). Zic: am trecut prin centru, am văzut afişe cu lansările lui Păunescu şi Mircea Micu. Ai fost? întreabă. Nu, am văzut afişele, a participat şi Năstase… Da, s-a oprit şi circulaţia.  Îi e o mare silă de lansări, el nu şi-a lansat nici o carte. Irina e în America, din vară, la nu-ş-ce universitate, dar nici acolo nu e uşor. Îi propun să ne vedem, amînă peste cîtva timp, acum are de rezolvat nişte chestiuni presante. Nu mai scrie nimic, precum că ”nimeni nu are nevoie de scrisul nostru”. Cu o voce cam pierită, poate şi cu nişte probleme dentare. Foarte descurajat, îmi transmite tristeţe, (dez)gustul zădărniciei. Probabil are serioase probleme de sănătate, îl întreb, dar se eschivează. Și nici pâs despre romanul refugiului...
Va urma



Fotografii cu scriitori... 
Barbu Cioculescu, 2012

Neagu Udroiu, Mihail Cimpoi


Mihai Gălățanu lansând tinere talente...

Florin Rotaru, Constantin Barbu.

Robert Șerban .