Scriitorul zilei: Pan M. Vizirescu

ilazu.blogspot.com/2012/01/scriitorul-zilei-pan-m-vizirescu-poezii.html

Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2006

Luni, 9 ianuarie. Pe jos zăpadă subţire şi gheţuş, căci ieri a fost soare, iar noaptea senin cu jumătate de lună în halou argintiu, cînd reveneam spre casă, după ce o condusesem pe Oana.

Pentru că peste noapte n-am dormit bine, m-am trezit pe la 5 dimineaţa şi am scris o pagină de propuneri pentru centenarul Vieţii Româneşti. Azi trec să i le las lui Caius, dar nu era nimeni pînă pe la 14:20, cînd am plecat. Deci aşa de tare se zdrobesc pentru numărul centenar… Trec dincolo, la Asociaţie, acolo iau noul carnet de membru şi notez telefoanele cîtorva scriitori. Horia Gârbea îmi confirmă că de la 01 01 ‘07 ni se vor mări pensiile cu jumătate din sumă. Mare bucurie, aşa că îmi scapă chiar numele viteazului care s-a luptat în Parlament pentru acest adaos. Poate Vosganian? Vorbim despre Istoria lui Alex, care tocmai era aşteptat să-şi ia noua legitimaţie. Despre Dicţionarul ratat de ardelenii lui Zaciu, oprit la ‘83-84 şi scoţîndu-i cu sfruntare în faţă pe ardeleni, chit că n-a auzit nimeni de ei ca scriitori, nici măcar familia lor… Îmi spune că a apărut şi nr 4 al Dicţionarului de scriitori scos de Academie, literele L-O, unde s-ar putea să apar şi eu. Sau nu, zic, n-ar fi de mirare… Îi atrag atenţia asupra lui Adrian Marino şi Sorin Antohi, care pun problemele cu totul altfel: teorie, sistematizare, tehnici şi idei, iar nu portrete şi impresii de lectură. În Apus un G. Călinescu este în afara oricărui interes, iar pe deasupra imposibil de tradus ca atare, neinteligibil…

Cînd să ies, apare Alex., ne urăm cele cuvenite pentru Noul an.

 Am tras la xerox cele 231 pagini ale mele din Dialogul epistolar cu Murgeanu, merg la amic, sun la interfon, urc, mă primeşte într-o stare de spirit mai calmă; s-a mai potolit, de dimineaţă şi-a scris textele. Altfel muzele te părăsesc, zice; de ziua lui l-a vizitat sora cea mare, Condela, impresie bună, deşi ei o ţin înainte cu afacerile lor, trăind în lumi paralele. Dar bine că a venit! Îi spun că ne vor mări pensiile şi îmi dau seama că nu ştie să aştepte: Tocmai peste un an?! Păi, zic, eu aştept de 16 ani să-mi dea despăgubirile pentru Basarabia... Toată viaţa mea e o aşteptare, o amînare. Promite să se uite cu atenţie pe text. În ideea să-l aducem la stadiul final în decurs de o lună, apoi să încercăm în ordine la: Polirom, Albatros şi la Muzeul literaturii. Iar nicidecum la Ţone, care i s-a plîns că l-am lăsat baltă, tocmai cînd avea mai mult de lucru. Or, ce obligaţie am eu să-l ajut de la un capăt la altul. Dacă m-ar plăti… Zic: Dar n-a dat un telefon să se scuze, să spună că a revenit asupra pretenţiilor sale; în fapt, îi convine această ruptură, căci n-o să-mi mai dea ce-mi era dator. Mă roagă să vorbesc eu cu Dimisianca sau cu Tupan. Sigur că şi lui i se pare că Poliromul ar fi soluţia ideală. Nu trebuie să aducem bani şi au difuzare bună în toată ţara. Plus prestigiul şi publicitatea. Ţinem legătura.

Pe trotuar, un grup de fete, sub 20 de ani, slabe şi mai modest îmbrăcate, dar nu mai puţin vesele ca îndeobşte. Observ în clipa următoare că-şi vorbesc prin semne, deci surdo-mute. De cîteva ori în ultima lună am dat de grupuri ca acesta, chiar şi în autobuz, unde continuă să comunice prin semne. De reţinut că nu scot chiar nici un sunet. Gesturi şi multă mimică. Insă nu excesiv, cum te-ai aştepta, semn că nu au dificultăţi de comunicare. Şi o constatare: Nu s-a întîmplat niciodată ca vreun surdo-mut să mă abordeze, sau să văd că se adresează cuiva din afara cercului lor. Trăiesc în lumea lor închisă şi nu par să aibă nevoie de cei din afară. Resemnaţi în carcera lor cu sonorul scos din funcțiune.... Nu cumva şi noi, scriitorii, despre care de mai multe ori am afirmat că ne comportăm ca nişte sectanţi, nu cumva şi noi suntem precum aceşti surdo-muţi, comunicînd numai în cercul nostru de literaţi?

Va  urma

Poezia zilei: Ion Lazu

Seară             

1.Acum la casa din copilărie

se-ntunecă în aer cu găini

Şi-mi e un dor de necuvântătoare

şi mai ales de puii lor puţini.

2. O suflete, coroana mea de brad

Prin care zilnic înverzesc şi cad!

3. Ce-ar fi odihna nopţii fără mâini

Care-şi urmează felul când dormim –

Una pe zid şi fire pân-la stele

Cealaltă înrădăcinată în podele?!

4.Prin somn ajungem lângă un bunic

Care mai moare pentru noi o dată

Trăgându-ne un braţ întreg în var

Din umăr pân-la degetul cel mic.

5. Cândva nepotul cel mai depărtat şi drag,

O să se bage lângă noi în pat

Şi-ncălecându-ne voios și fără preget

O să ne-oprească inima cu-n deget.

1966, Slatina