sâmbătă, 24 ianuarie 2015

Scriitorul zilei: Ileana Mălăncioiu
https://www.blogger.com/blogger.g?blogID=2678444635787075432#editor/target=post;postID=7701453140180552919;onPublishedMenu=allposts;onClosedMenu=allposts;postNum=357;src=link

Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2006

7 ianuarie: Deja în ianuarie 06 şi după două zile festive: cea de naştere şi onomastica. Telefoane ca niciodată, inclusiv Georgeta, Fănel, Veronica şi Iordan; mai lesne i-aş numi pe cei absenţi: Caius, Cornel Popescu, Angela, Valentin, Izverna şi Ţone.Acest din urmă: dacă m-am supărat, nu-mi mai este dator cu nimic, totul se şterge. Iar pe Andreiţă l-am căutat eu şi n-am dat de el. La prînz, ieşire în parcul IOR: fîşii de soare, tocmai cînd admiram capetele de răţoi sălbatici şi lişiţele negre ca smoala, cu pată albă în frunte. La înapoiere o iau din staţie pe dna Maria Zberea, cu plocoanele obişnuite. Din ce-mi spune, deduc că ar fi trebuit să-mi ridice salariul cu minimum 2 milioane.
Ieri, printre multele strîmbe invidioase împotriva lui Gigi A., cumnatul IV o plasează şi pe aceea că a debutat furînd poeziile lui Beniuc. De unde ştie: de la toţi colegii lui. Şi că era un puturos. Că ar fi putut ajunge pe mîna tribunalului dacă şeful lui, întîmplător naşul de la Buzău, nu ar fi retras acţiunea. Zic: Păi şi Rebreanu, după ce terminase şcoala de ofiţeri din Budapesta şi îşi luase postul la un regiment din zona Balaton, a demisionat şi a venit la Bucureşti, hotărît să-şi încerce norocul într-un mediu eminamente românesc, smulgîndu-se din mediul străin, care ţi se infiltrează prin toţi porii. Taică-său a rămas siderat şi l-a întrebat: Dacă ai avut în vedere dorinţa de a scrie, de ce nu te-ai dus la preoţie, ai fi fost om cu situaţia asigurată şi ai fi avut posibilitatea să te ocupi de scris. Păi, zice cumnatul, se compară Gigi cu Rebreanu? Asta m-a indignat, deci R. avea voie să debuteze în româneşte după ce părăsise ofiţeria, iar A.. nu avea dreptul să încerce! M-am apucat să caut dosarul şi i-am arătat Ultimul manuscris al lui Beniuc, recuperat de la fam. M. Ciobanu. Ba le-am citit şi o poezie-două olografe, dar atît de proaste şi troglodite, întrebîndu-l: Este posibil ca astfel de poezii să fie furate spre a fi publicate în nume propriu? Ca să nu mai spun că A. a debutat cu poezie și teatru în ’70, iar Beniuc a murit abia în ’88, între timp mai publicase pe puţin 20 de titluri - deci ar fi avut tot timpul să semnaleze plagiatul şi să-şi ceară drepturile. Furi poezii de la preşedintele Uniunii?! O prostie cum nu se poate mai grosolană, însă spusă cu maximă seriozitate, cu convingerea fermă că nu se va îndoi nimeni de adevărul afirmaţiei. În fapt, un mare scriitor francez, în vizită la noi, i-a acordat o bursă lui Gigi, astfel a plecat în 1972 și n-a mai revenit…
În fapt, zvonuri de-ale securiştilor, după ce rămînea cineva în străinătate. Au făcut-o în mod sistematic, de fiecare dată cînd un scriitor a rămas dincolo. Ar fi făcut-o şi despre mine. Mi-e greu să-mi imaginez ce ar fi putut să născocească, dar sunt absolut sigur că ar fi găsit ei ceva, fie şi atît de anapoda precum bîrfele răspîndite despre G.A. Iar V. ni se tot laudă că îl contrează amical pe A., de cîte ori se revăd lunar la agapa geodezilor. Cu convingerea că el e mai îndrăzneţ decît ceilalţi foşti ofiţeri, care desigur şi ei cunosc toate aceste bîrfe. Că se încontrează, dar cu simpatie. Îmi închipui cît de sîcîitor trebuie să fie pentru A. să sporte asalturile neavenite ale lui V. Acum însă i-am dat două dintre cărţile lui A., să le studieze. I-am atras atenţia: Nu poţi plagia de la nimeni fără să se afle; şi: despre om poţi spune ce vrei, dar opera rămîne. Opera nu ţi-o poate scrie nimeni!

Spre seară primesc un telefon f. amabil de la Radu Voinescu şi ca veste bună îmi spune că a primit pe internet de la Asociaţie ştirea că de la 1 ian. 07 pensionarii scriitori vor primi o indemnizaţie, nu ştia cuantumul; altcineva îmi spunea că ni se va adăga o jumătate de pensie. Maria Urbanovici îmi spune că mă va chema la o emisiune Radio-grafii să vorbim despre ultimele mele cărţi. În contrapartidă, o sfătuiesc să se înscrie şi ea la CopyRo.
Va urma 




Poezia zilei: Ion Lazu

Levitaţie       

Începutul pierdut
Şi în sine, mereu
La fel de departe de moarte
Prin toate gândurile
Care o sondează.
Moartea e deci acel mâl
Hrănind rădăcinile.
O teamă egală
Mă susţine deasupra
Într-un fel de plutire.
Cum pasărea, ca să zboare
Stă cu ochi-n pământ –
Cum peştele, ca să înoate
Se referă la pietre.
Ziua e-o pasăre-n zbor
Noaptea un peşte prelins
Nălucind –
Moartea e încuibată în
Şuierul planetei Pământ.


18 februarie 1980