vineri, 30 ianuarie 2015

Scriitorul zilei: I.L. Caragiale
http://ilazu.blogspot.ro/2014/01/scriitorul-zilei-poezia-zilei-o-pagina_30.html


Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2006


17 ianuarie. Duc discheta cu poeziile Lidiei şi prozele mele inedite plus o parte din dialogul cu Murgeanu la Luceafărul. Tupan promite. Spune că nu mai are nici un semn de la Mircea Popa, care s-a mutat de la adresă. Îi las la poartă Sălbaticul lui Dinu Patriciu, unde e vorba şi despre tatăl său, profesorul univ. Valeriu P., de Geotehnică. La o librărie dinspre Piaţa Victoriei mă uit în Dicţionarul Acaemiei L-O şi văd că m-au omis din nou, după modelul Zaciu. În schimb atîtea nume despre care nu se ştie nimic: o colaborare, o traducere în grup. Ce ar fi trebuit să mai fac în afară de a-mi fi scris cărţile? Probabil că totuşi am făcut o greşeală iremediabilă. Îmi zic, în glumă: N-am intrat în Dicţionarul Academiei, am să intru direct în Academie. O glumă proastă, jalnică…
În culpabilizarea evreului minoritar, majoritarul culpabilizează o parte din fiinţa sa, îmi zic, acea parte nesuferită, răul din noi…; în desolidarizarea de evreu, majoritarul se desolidarizează de partea neiubită din sine însuşi; în acceptarea exterminării evreului, omul european încearcă inconştient să exorcizeze partea pe care ar vrea s-o repudieze, s-o extirpe din el însuşi. Aşa intuiesc. Insul social dă curs acestui imbold obscur, iar restul îl face egoismul din totdeauna, dorinţa de a-l înlătura pe concurent; recompensa stînd chiar în faptul că a reuşit să-l scoată din luptă, că ai rămas singur, cu „spaţiul vital” curăţat de indivizi concurenţi. Ca la oricare altă specie animală.
Dar de ce se resemnează de la început evreul în a fi victimă? Victima discriminării, a vorbei piezişe, a batjocrii şi umilirii, a ghetoizării, a exterminării? El aşteaptă acasă, cu ai lui, să fie luat şi dus ca vita la tăiere – poate amăgindu-se că nu va fi aşa de rău,  că doar îi strămută, că îi duc la muncă  forțată – s-a mai strămutat, a mai făcut corvoadă... Familia lui a rezistat, neamul lui hăituit a reuşit să dăinuiască. Resemnare? Fascinaţia violenţei? Sentimentul obscur al vionvăției istorice? Sau și o încredere funciară în puterea vieţii…
Și încă un aspect: evreul se știe diferit de restul națiunilor, el s-a născut și s-a format într-o ambianță care a cultivat diferența pe toate planurile și laturile. Diferența pe care a perceput-o ca pe un merit – și care acum se dovedește că a lucrat împotriva lui. Reversul medaliei.
 Va urma



Poezia zilei: Ileana Mălăncioiu

Altfel cum

Îngropată-n mirosul de trandafir
din luminoasa dimineaţă
culegeam petale ca vişina putredă
şi le puneam în mâna bunicii
în care se făceau dulceaţă.

Dulcea mea lumină şi mântuitoare
firul nădejdii n-a fost rupt
cât pluteşte încă galbena miere
în care stau petalele-aruncate
de mâna ei închisă dedesubt.

Nu putem fi cu totul despărţiţi
de cei plecaţi dintre noi
altfel cum ar fi putrezit ulucile
acestui cimitir de ţară unde florile
sunt mai înalte decât crucile.
 
Din volumul „Peste zona interzisă”, 1979