vineri, 9 ianuarie 2015

Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2005
6 aprilie. Am ceva din firea ardelenească/ticăită/metodică a lui Rebreanu, care în jurnal îşi nota şi îşi data fiecare însemnare, dînd cifre, nume, notînd localitatea, ora, vremea. Pro memoria.
Cînd copilul simte că unul dintre părinţi este surclasat /nedreptăţit /discriminat de partener, obijduit de acesta, i se ataşază în mod spontan celui slab, îi dă afecţiunea sa la maxim – ca o compensaţie, ca spre a-i face dreptate. Nu știu dacă e totdeauna așa, oricum eu sper că bineleeste atras de bine iar ăul nu învinge mereu.
În cazul scribului, se ajunge in extremis la asta: dacă viaţa ta nu reprezintă pentru ceilalţi mai nimic, totuşi scrisul tău ar putea să însemne ceva, cît de cît, pentru prezumptivul/ipoteticul cititor. O iluzionare…
15 aprilie 05. Diminutivele ruseşti. Sufleţelule, tătucă, măicuţă… pe buzele tuturor celor umili, în raporturile cu superiorii -  o lume a sentimentalismului care încearcă să astupe asperităţile relaţiilor de tip feudal.
Colegii mei priveau fascinaţi la emisiunile TV cu cei doi, a trebuit să admit că anume amestecul terifiant de putere, grotesc, mitocănie, samavolnicie îi făcea să privească cu gura căscată, poate simţind cacealmaua, poate minunîndu-se că şandramaua rezistă, poate incitați de jocurile soartei... Eu nici nu deschideam aparatul.
La drept vorbind mă vindecasem de ideologii. Viaţa omului aici şi acolo, acum şi atunci, la asta mi-e gândul. Însă dintrodată lucrurile evoluează mult prea repede.
M-a şocat la lectură, pe vremuri, cît de prost stilistic era scrisă Feţele tăcerii, părea să fie vorba de un ziarist cu limbaj neadecvat literaturii, care s-a hazardat într-un domeniu care nu-i e propriu. La fel de tare mă mira faptul că scriitura asta chinuită se continua pe sute și sute de pagini.
Ce-au făcut sovieticii imediat după război? I-au aruncat în lagăre de exterminare pe ofiţerii care văzuseră nivelul de viaţă din Apus. Ca să nu povestească ce-au văzut și să nu-i influențeze pe celoveci.
F. Neagu, la Pătîrlagele, despre Dan Spătaru, care în Apus ar fi fost bine plătit în dolari; despre troica rusească. Asta în 1969. Îl ducea pe cîntăreţ dintr-o localitate într-alta, unde DS avea concerte-şuşanele. Localnicii, necunoscîndu-l pe scriitor, îl numeau: grăsanul  de şofer al lui Spătaru. Am vorbit cu el la gard, n-am întrat la chermeză. F.N. se plictisea şi el, ieşise să respire…
M. Ciobanu avea această sumeţire, în legătură cu scriitorii traduşi la noi: Dar el m-a citit pe mine?

Adrian Marino: Există la noi ideea că a fi român te condamnă la a fi minor. Iar despre România, spunea tranșant: o ţară încropită, neconstruită.
Va urma



Poezia zilei: Ion Lazu


Fotografie

Zodie

Dumineca, hotărâtoarea mână
Învârte cu trei degete tipsia satului.
Lumea adânc se despreună –
În miezul ei incandescent se strânge
Culoare, sunet, energie, sânge;
Spre margine culorile se şterg,
Împinsă-i crucea, sluta şi urâtul.

Dumineca, hotărâtoarea mână
Ne trage în vârtej sau ne amână.
Şi satul înteţit de-odată arde –
O stea de trai rostogolit prin moarte.


1964 Măgireşti-Bacău