Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2005

 

Ianuarie, 2005: Există mai multe feluri de aşteptare: anxioasă, nerăbdătoare, dârză, entuziastă, emoţională, luminoasă, resemnată…

Ideile din cărți, oricît e ingenioase, de sclipitoare, nu te ajută la nimic dacă nu au trecut prin tine, dacă nu le-ai redescoperit intuitiv, pînă cînd observaţia nu le re-descoperă în viaţa imediată. Vezi Cioran: Contemplaţia naivă este singura sursă a filosofiei.

După 45 de ani de exerciţiu comunist al nesincerităţii, s-a ajuns la situaţia paradoxală că pare mai convingător cel care minte cu neruşinare, cu aplomb, decît cel care se străduieşte să pună în pagină adevărul, după puterile sale. Ezitările lui stârnesc neîncredere.

Personal nu consider că am fost marginalizat, ci că toţi cei care nu s-au dat cu regimul au fost defavorizaţi, în timp ce marii profitori, Păunescu, Barbu, Nichita, Neagu, Micu, Leu, Dragoş, Vadim Tudor, ejusdem farinae au fost răsfăţaţi, anume ca să ne acopere glasul, iar de s-ar putea, să ne corupă şi pe noi…

Ceva îmi displace foarte mult la milenarişti: exhibiţionismul, fervoarea disperată cu care îşi etalează negii şi aluniţele erotice, dar mai cu seamă maladiile. Eminescu, Bacovia, Camil Petrescu nu şi-au etalat maladiile, le-au trecut sub tăcere, căutînd autenticitatea în altă parte, în fantezie, creativitate etc. Acum se porneşte la cucerirea cititorului (mai întîi a criticului literar) cu mapa de la dispensarul de boli nervoase…

Gh. Grigurcu: Din sfiiciune, am lăsat lucrurile la propriile dimensiuni, n-am folosit lupa, ci ecoul. Iată o exprimare de infinită subtilitate și la cel mai înalt nivel.

Poeţii mei preferaţi? Eminescu, Bacovia, Blaga, Mircea Cioban, Cezar Baltag.

Aş alege de la diferiţi poeţi acele poezii care-mi merg la suflet. Vreau să fiu învins de poezie. Însă ştiu din ce în ce mai puţin cum ar trebui să arate poezia care îmi place. O descopăr în timpul lecturii.

Cum scriu/scriam poezii? Nu cred în inspiraţie, în transă, în dicteu. Cred în iluminarea pe care ţi-o dă trăirea unei experienţe, în ivirea unei idei, a unei intuiţii, atunci cînd descoperi o semnificaţie general-umană, care trece dincolo de cazul tău şi are o valabilitate pentru omul-generic. N-aş scrie nimic despre ce se întîmplă în sufletul meu, în mintea mea, dacă n-aş avea bănuiala că lucrurile acestea tainice,  neexplicite, confuze,  dar care mă tlbură, asemenea unui vis, mi s-au mai întîmplat cîndva şi li se întîmplă uneori şi altora – şi încerc să stabilesc un contact - o comunicare cu ceilalți în acest sector.

Va urma

 

Poem dedicat poetului Ion Lazu - la o aniversare.

Mâna mea se oprește deasupra hârtiei*

                                  Tudor Cicu

Am de la strămoșii mei

Așteptarea celor câteva mici lașități

Ce întârzie - în viclenie cu rațiunea inspirației

Cu jerba de vânt și viziunea unui cântec prea-cuminte.

O, de-aș izbuti să închid pentru totdeauna

Temnița cu care îmi adulmecați ursita!

Să vă fiu ca pe vremuri

Lampa cu care voi, căutați comori prin pădure,

Minciuna ce trebuie ținută cât mai departe

De viața ca un ospăț.

Și-mi permit să ridic pumnul

să-mi strig libertatea ca pe-o mântuire

la care Domnul ne va aștepta cu nesaț.

Iată: sunt tot eu

Cel ce pe vremuri vă deschidea inima

Și vinurile curgeau

Pentru a fi zvârlit, alungat,

Cu furia îngerului doar cu o umilă floare în gură.

Pentru a fi ridicat ca un prunc acestui secol aflat în întârziere.

Așadar:

Nu mai am făgăduinți pentru nimeni.

Aștept lovitura de grație

Pe care Frumusețea mi-o va da

Cu un salt angelic, surd,

Socotind că viața nu-i decât farsa

Îndesată ca busuiocul sub pernă.

  (*scrisă lui Ion Lazu – la o aniversare)

Primesc de la prietenul poet George Anca: 

în vrie

în vrie Beatrice

Radha bărbații mistici

pe rug Euridice

Mariei ce mi-i Crist ici

din trei în comedie

râs isihaști patristici

din ancoră adie

adâncul amazoane

de voie văduvie

îmi sparge fulg Ioane

Poezia zilei: Ion Lazu 

 

Datină

Colţii ierbii şi ai ploii

Fraged fierăstrău ne sânt

Şi ne este scaldă-naltă

Fluviul limpedelui vânt.

Codrul umbra şi-o înclină

Să ne scrie cu lumină.

Stele, păsări, floare, nor

Ne ating în vis şi-n zbor.

Când sorocul ne ascunde,

Vântul nu mai ştie unde

Stelele în prund coboară

Păsările nu mai zboară –

Şi cu datină curată

Iarba, ploaia ne mai cată...

1968, Pocola-Beiuş