Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2005

15 0ct. Ieri telefon de la Georgeta: Giovanni a împlinit o lună. Doarme bine, suge cu spor, ia în greutate. G. vrea să afle în fine de ce Andrei nu are un frate. Îi explic. Se miră că îl înţelegem în hotărîrile pe care le ia, inclusiv amînarea facultăţii. Părinţi cu vederi largi, zice. Fapt e că tinerii de-acum se adaptează cerinţelor de ultimă oră; mult mai greu le va fi cînd vor dori să pună de acord aceste opţiuni cu ceea ce s-ar potrivi firii lor. Ne invită prin iunie viitor la botezul micuţului.

Seara, îi duc Mariei U. cărţile de la Vinea şi articolul despre spectacolul Blaga. A renunţat definitiv la Revista literară radio, o făcea la paritate cu Grăsoiu, însă cîştigînd de două ori mai puţin decît el. De ce să se spetească? Iar şeful, roşu la faţă, îi zice: am s-o fac singur! Pînă prin februarie, cînd ar fi să iasă la pensie, de nu-l vor reţine consilier, ca om ce mereu trage sforile.

La prînz vine Miţi cu vorbe bune. Toamna, anotimpul ei preferat.

La TVR, Eugenia Vodă, o femeie de excepţie, în discuţie cu antrenorul olimpicilor la matematică, el însuşi cândva olimpic, medalie de argint. De data asta, 4 medalii de aur, locul II după China, iar la punctaj locul 6. A terminat liceul Şaguna, a intrat la facultate ca olimpic, fără examen, a avut un profesor genial, Fuiorea, bănăţean, acum în USA. A fost 3 semestre profesor asociat în USA, nu s-ar mai duce. Bunicul fusese oier, dat la şcoală, la insistenţele învăţătorului, apoi face facultatea în Germania, îşi ia acolo doctoratul despre negoţul din Braşov, făcut de români, nu de germani. Ales primar la Braşov, apoi puşcărie, iar fiul lui persecutat, făţiş anticomunist. Arestat ca pensionar, pentru a fi trimis din ţară scrisori duşmănoase. Recunoaşte, dar e iertat pentru că ameninţase cu sinuciderea.

Iar acest Radu Gologan fusese repartizat profesor la o şcoală profesională.

Va  urma

Poezia zilei: Ion Lazu

Ion Lazu, 1979

Istorie

Mi-e tot mai străin omul din stradă

Pe care ochiul meu e lacom să-l vadă.

El e mic şi grăbit şi flămând

Şi se teme de moarte –

Toată ziua adună şi-mparte.

Eu nu sunt de nici o parte.

Sunt ca linul văzduh plesnind în stindard

Sunt ca lumina soarelui trecând prin gard

În timp ce trupu-mi rămâne în stradă.

Or, gândul meu n-are chef să-l mai vadă.

Goranu, Vâlcea, 30 iunie 1979

Petru Ursache, 5 - Antropologia, o știință neocolonială, Seria ETNO, apărută sub îngrijirea scriitoarei Magda Ursache, ed. Eikon, 2014

Petru Ursache: Antropologia, o știință neocolonială