joi, 15 ianuarie 2015

EMINESCU -165


Sara pe deal


Sara pe deal buciumul sună cu jale,
Turmele-l urc, stele le scapără-n cale,
Apele plâng, clar izvorind în fintine;
Sub un salcim, dragă, m-astepți tu pe mine.

Luna pe cer trece-asa sfintă si clară,
Ochii tai mari cauta-n frunza cea rara,
Stelele nasc umezi pe bolta senină,
Pieptul de dor, fruntea de ginduri ti-e plină.

Nourii curg, raze-a lor siruri despică,
Stresine vechi cesele-n luna ridică,
Scirtiie-n vint cumpana de fintină,
Valea-i în fum, fluiere murmura-n stină.

Si osteniti oameni cu coasa-n spinare
Vin de la cimp; toaca rasună mai tare,
Clopotul vechi imple cu glasul lui sara,
Sufletul meu arde-n iubire ca para.

Ah! în curând satul în vale-amuteste;
Ah! în curând pasul-mi spre tine grăbeste:
Lingă salcim sta-vom noi noaptea intreagă,
Ore intregi spune-ti-voi cât îmi esti de dragă.

Ne-om razima capetele-unul de altul
Si surizind vom adormi sub inaltul,
Vechiul salcim. - Astfel de noapte bogată,
Cine pe ea n-ar da viața lui toată?

Primul film documentar despre Eminescu:
http://www.hotnews.ro/stiri-magazin-18185585-video-primul-film-documentar-despre-mihai-eminescu-imagini-aparute-anul-1914.htm 



Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2005

... Să fim realişti: dorinţa/nevoia de a consemna în scris ce gîndeşti, ce vezi, ce se întîmplă cu tine şi în jurul tău nu este nicidecum un imbold general-uman, ba dimpotrivă; omul comun nu trece de observarea/ bifarea întîmplărilor /scenelor/ aspectelor vieţii, în cel mai bun caz el nu trece de comentarea lor orală, cu amicii. De bîrfa cu funcţie egalizatoare: nimeni nu e perfect, nici chiar eu… Or, îmboldul de a scrie nu îl simt decît foarte puţini  - asta e o chemare, o formă de fetişism: desenezi fiara ca s-o exorcizezi; iar riscul asumat de cel care se dedă scrisului este că în acest fel pierde continuitatea spectacolului, filmul cel mare, trebuind să se concentreze asupra secvenţei pe care a selectat-o.
Să ne înţelegem bine: nu din spirit de opoziţie faţă de regim şi nici pentru a-l submina din interior am scris jurnal, ci l-am scris din dragoste faţă de adevărul trăit şi de oamenii amărîţi din preajmă. Scrisul meu nu s-a vrut subversiv, duşmănos, nu este antipartinic, antidogmatic, antisistem; el ignoră conjunctura politică, este afirmativ. Poate asta e trăsătura cea mai specifică a scrisului meu.
Şi iată-mă cu ochelarii de gît, ca un jujeu. Cîinilor în schimb jujeul li se pune la Cireașov ca să le îngreuneze fuga şi să nu poată trece prin garduri.
Aceste două aspecte: pe măsură ce am căpătat experienţă în poezie, ea a devenit foarte personală şi deci tot mai greu publicabilă; iar în tot acest răstimp, în jurnalul meu se precizau temele şi mijloacele de punere în pagină a mesajului.
Surpriza mea, în 1970 nu a fost deci că mi se amîna poezia cu care aşteptam de 2-3 ani, ci că mi-au publicat prozele scurte (Ningea în ochii ei albaștri, ed. Eminescu, 1970), care poate mai mult decît poeziile, nu voiau nicicum să se alinieze, ci dimpotrivă, voiau să spună adevărul uman sau nimic. Însă ceva survenise, spre sfârșitul anilor șaizeci – epoca literaturii realist socialiste trecuse, acea partidă fusese pierdută, literatura de comandă socială fusese definitiv compromisă. Noua muză oficială era naţionalismul. Însă la o privire atentă nici aceasta nu avea şanse pe termen lung. Cum să spui la nesfîrşit că românii sunt cei mai…, că Dacia Felix rediviva… cînd de la o zi la alta prăpastia economică se adîncea, săritura faliei faţă de nivelul de trai civilizat se agrava?! Cum nu se mai putea suţine la nesfîrşit că lucrurile la noi nu merg strună din cauza unor comploturi internaţionale. Ne trădaseră aliaţii noștri tradiționali? Da, însă asta era o poveste veche de 45 de ani. Şi unde erau ei şi unde noi? Pe harta Europei şi pe graficul Istoriei…
Dictatura proletariatului, ce gogoriţă! Impusă prin lovituri de palat, iar la noi prin armata sovietică de ocupaţie. Însă în spatele așa-zisei dictaturi a celor mulţi se ascundea o mafie, nicidecum comunistă, ci sectantă. Să nu uităm cît de aprig au fost vînate sectele pe vremea comunismului. Se temeau să nu sugereze vreo asemănare cu aceştia?Să nu fie dislocați de vreo altă sectă…
Va urma

Petru Ursache: La editura Eikon, Seria ETNO, 1-6 



































Petru Ursache: Etnosofia, ed. Eikon, 2014