marți, 6 ianuarie 2015


Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2005

Început de ianuarie 2005, însemnări nedatate. Continuare:
Adevărul e că o nouă carte a autorului de astăzi cade chiar ca musca-n lapte! Nimeni nu are nevoie de dînsa, nimeni nu-i duce lipsa – ai cumpărat-o dintr-un capriciu, ai primit-o cu dedicaţie, însă nu găseşti timpul să o şi citeşti! De la o săptămînă la alta ea devine un reproş mut, un motiv de jenă. O să te întîlneşti cu autorul şi o să-l minţi că ai citit-o, că e interesantă, că ţi-a plăcut… Fiecare le ştie pe-ale lui. Şi cartea pe-ale ei: să aştepte iar şi iar.
Amor fati – iubirea de propria soartă.
Nu plîngi decît ceea ce iubeşti.
Th. Mann: Nu e interesant decît ceea ce a fost elaborat cu migală (Muntele vrăjit)
Mereu între cei din exil şi cei din ţară a fost o animozitate. Noi, de-aici, i-am invidiat sincer pentru şansa lor, ei de-acolo, ne-au dispreţit, cînd nu le-a fost doar milă. Prea rar ne-au ajutat. Ilie C. mi-a spus la telefon, în 1979, că nu mai vrea să audă de literatura socialistă. N-au recunoscut că le e greu acolo, că suferă, că de fapt n-au reuşit, că s-au ratat… Cioran a refuzat să revină, după ’89. Alţii au venit, după Decembrie, au publicat pe ruptele, cu subvenţie de la stat, şi-au scos cumva pîrleala… Curios e că nici în acest fel nu au reşit să ridice literatura română pe culmi, nici să-i mărească simţitor adienţa precară la cititorul de pe-aici. Nu au făcut succesul de dînşii scontat. I.C. în niciun caz, poate Matei Călinescu, poate I. Vianu. Normal să nu-ţi doreşti decît să fii citit şi apreciat la superlativ de ai tăi (vezi cazul la limită Eliade), numai că onor cititorul român a hotărît altfel: să treacă mai departe, fără păs. Absorbit de viața consumistă…
La mine, refuzul de a pleca (acolo), dar şi refuzul de a minţi (aici).
Dacă nu scriam jurnalele mele pe sărite, dacă nu publicam din an în paște câte-o carte, era o frustrare pentru mine, însă nu vedeam nicicum în asta o pierdere iremediabilă pentru literele române şi pentru conaţionali.
N-am scris nici un articol în presa comunistă; încă din ciclul II, când recrutau mici reporteri, viziunea mea s-a lovit de cenzura vremii. Descriam apusuri, turle de biserici.
Nu i-am dispreţuit patriotic pe cei care au rămas dincolo, îl aveam la Luxemburg pe fratele Gelu, pe care l-am încurajat să rămînă; a fost norocul lui, dar şi al întregii familii, o uşurare financiară pentru toţi, deci şi pentru mine.
Cioran, un personaj dostoievskian, un Verhovenski care a renunţat la acţiune, a dat-o pe vorbe…

Ţi-e teamă că nu le-ai dat părinţilor tăi iubiţi decît o parte prea mică din ajutorul pe care ar fi trebuit să-l primească de la tine, dar încă mai tare ţi-e teamă că nu le-ai acordat atenţia necesară, că în preajma lor ţi-ai permis să te relaxezi, să dai motoarele la minim – și că astfel ai pierdut ocazia de a le afla cifrul sufletesc, că n-ai folosit cheia potrivită pentru a accede în intimitatea lor.  Comoditate și pudoare rău înțeleasă. Cu dispariţia lor, cu trecerea anilor, acestă autoînvinuire capătă accente patetice.
Va urma 



Poezia zilei: Ion Lazu, n. 6 ianuarie 1940


Fotografie

În taină

În osebite chipuri
Se-ntinde peste lume
Albastrul sânge al poetului.
Şi totul urmează în taină.

Unora nu le-ajunge soarele de vară
Alţii se-ndestulează cu boarea lunii;
Scriu unii la lumina
Răsfrântă din ochiul iubitei
Sau scrijelează rime cu jungherul
Pe firul tras din prea înaltul vin;

Unii scriu în pulberea drumului –
În spuma mării dezgrădite alţii,
La siderala vâlvătaie a viscolului

Scriu unii sub acoperişul prieteniei
Pe nesfârşita bunătate a patriei
Sau la picătura subţire
A spaimei de moarte.

Eu scriu la lumina mâinii mele.
Noaptea mai mult,
Când sunt numai uitare
Şi aş crede că mai ard
Doar cei eterni pe zare,

Mâna mea se opreşte deasupra hârtiei
Cu o lumină palidă înceţoşată
Prin care nu se văd decât
Cuvintele ce mă aşteaptă.

1973



NOTĂ:

Pe blogul prietenului poet Tudor Cicu puteți citi o cronică de Titi  Damian la cartea ”Alergând după o himeră”, de Tudor Cicu, în care este analizată în mare detaliu cartea ”Himera literaturii” de Ion Lazu și Ion Murgeanu:

http://tudorcicu.blogspot.ro/2015/01/607-titi-damian-autorul-muscelenilor-cu.html