vineri, 23 ianuarie 2015

Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2006

5 ian., continuare:  …Mă mai interesează pe mine ideile politice, militare-strategice ale lui Tolstoi, cele care în fapt l-au făcut să pună mîna pe condei şi pentru care contemporanii lui l-au privit strîmb, iar biserica l-a afurisit? Puțin sau deloc. Ne mai interesează acum ideile politice ale lui Dostoiewski, cele pe care s-a edificat poate cea mai importantă operă literară despre sufletul sfîşiat de contradicţii stihinice al omului? Se ştie, mai ales după apariţia Jurnalului lui Sebastian că bietul Camil Petrescu se vedea în postura de ministru al Războiului, ca să-şi pună în practică planurile militare, strategiile care să salveze ţara şi să o ducă la victorie… Sunt pure fantezii, nu ne interesează de la ce a plecat autorul, ne interesează dacă a produs un text valabil artistic. Şi răspunsul meu este pozitiv în cazul romanului Sigma. Pe de altă parte, am mari nelinişti în legătură cu starea mintală a autorului A.E. Lidia crede că el întradins apasă pe tema religioasă, ca să stîrnească scandal, fără de care o carte nu are succes azi. Măcar de-ar fi aşa, mă tem că şi dacă o face pentru a-şi asigura succesul, nu o face perfect conştient, căci prea e convins că el a găsit marile chichiţe ale creştinismului şi îl va putea reforma din temelie. I-am dus cartea lui Murgeanu, s-a uitat prin ea şi a avut o reacţie violentă… Aceşti derbedei! El având o aplecate specială spre credință.
Fapt  e că eu însumi sînt dintre acei mulți oameni care au nevoie să creadă şi pe care mai puţin îi interesează dogma. Or, un creştin după Evanghelie, un pocăit, nici nu vrea să audă de ortodoxie, de sfinţi, de tot ritualul, de botezul copiilor etc. Nu scrie în Evanghelie! Duceam ieri această discuţie cu fratele Cornel.
În ultima jumătate de an, dintre geologi, i-am pierdut pe: Pauliuc – mi s-a destăinuit că era ucrainian şi catolic; a pierit Paul Popescu, coleg de grupă, boală de inimă, de fel de lîngă Vatra Dornei, un sat din rai, spune Gaiţă - unde a cerut să fie dus în ultima fază, dar nu i-a priit. 6-7 colegi, destule rude, am mers cu microbuzul la un cimitir prin Ghencea, apoi la pomană la restaurant.  Soţie, fiică şi fiu, toţi blonzi şi frumoşi, genul bucovinean. Paul însă, căruia Gaiţă îi zicea Faţă albă, era negru-tăciune. Suferinţă mare în ultima perioadă, ţipa ca din gură de şarpe cînd se deschidea uşa salonului, “îl durea şi aerul” zice nevastă-sa.
Peste vreo lună, ne părăsea Sile Stănescu. Merg undeva în capătul Giuleştilor, cimitirul Adormirea Maicii Domnului, într-o sîmbăta Morţilor, mare înghesuială la biserică, la cimitir, multe slujbe, preoţii întîrzie. Soţia lui Sile îmi spune că fratele mai mic, Cornel, murise cu o lună mai devreme, nici nu i-a mai spus lui Sile. De ani de zile nu mai dădea un ban în casă, nici pentru mîncare, îşi cumpăra salamuri, iar la frigider umbla noaptea, după ce soţia se culca. Sticla pe sub pat. El, cică, bea din plăcare… De cîte ori voia să cheme Salvarea, el făcea mare tapaj, striga de răsuna imobilul. L-a dus la spital în comă de gradul IV. Nu s-a mai putut reface. Dintre colegi, numai Noni cu soţia, Niţu Ştefan, Anca Balaban, cu fratele ei care în tot acest timp a patrulat pe trotuarul de vis-à-vis… Ea îmi spune că am scris un roman teribil, Veneticii, cum nu a mai citit în ultimii 10 ani. După ce îi plăcuse şi Sălbaticul - cărţi pe care i le-am împrumutat, căci trăieşte cu fratele fără slujbă, doar din pensia ei – şi îi depune nişte sume ca să aibă pensie, cîndva… A avut 2 neveste, ambele l-au părăsit din motiv de alcoolism – şi ambele au murit între timp… Sile are două fete, Mirela, de o mare frumuseţe, funcţionară la Domeniile Statului. Printre coroane, una de la Dinu Patriciu, de nu e cumva o confuzie, căci în capelă mai era un mort cu mulţi colegi… Alt Vasile, printr-o coincidenţă.  Sile n-a mai apucat să guste scenele din Sălbaticul. N-a apucat să se bucure nici Gherasie, pentru care mă străduisem să scriu romanul și să-l public. A apărut la 4 luni după decesul lui. Nici măcar literatura nu este pentru cine se pregăteşte...
Va urma


Poezia zilei: Ion Lazu 


Înflorirea întâmplării

„În afară de timpul zburînd, în afară
De-această trecere prin noi, de-a dreptul,
Alte istorii nu ni se-ntâmplară”,
Mormăie-n mine, ursuz, înţeleptul.

„În afară de trecerea-i devastatoare
Şi de-aşteptarea ce-nfundă pieptul,
Spune-mi de ştii vreo-nflorită-ntâmplare”,
Mormăie-n mine, ursuz, înţeleptul.

„În afară de veşteda firii lingoare
Şi de-un miracol ce nu mai aşteptu-l,
Spune-mi de-a dat vreo poveste în floare!”,

Mormăie-n mine, ursuz, înţeleptul.

1970