Scriitorul zilei: Gh. Brăescu și Mihai Moșandrei

ilazu.blogspot.com/2012/01/scriitorul-zilei-gheorghe-braescu.html

Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2006

14 ianuarie. Ieri m-au chemat cei de la Agenţiea Resurse minerale să completez dosarul pentru o sponsorizare. Să vedem. Trec pe la Viaţa românească, după ce stătusem peste 2 ore la metrou, şi nu găsesc pe nimeni, deşi LIS îmi promisese că vine, practic mă invitase. Îmi spusese din nou că de mai multe ori a încercat să-mi bage colaborările, însă responsabilii de număr m-au dat de-o parte. Probabil oribilul guşter…care şi de data asta era acolo, singur în birou, dînd telefoane tuturor amicilor din provincie, din Maramureş mai ales…, el fiind exponentul lor în Bucureşti, nu? Voiam să le las cele 10 pagini despre viitorul literaturii. Nu le mai las.

Mă sîcîie faptul că am rătăcit exemplarul pe care făcusem ultima revizie a Veneticilor. Mi-e teamă că o să trebuiască să reiau lectura pentru varianta definitivă…

Azi pun cap la cap toate textele din Dialogul epistolar şi pot spune că mi-am luat mîna de pe manuscris. Recitind toată partitura lui IM sunt din nou impresionat de forţa spirituală a amicului; ceva mai anoste, ciudat, tocmai amintirile din copilărie. Ar trebui mai întîi să publicăm prin reviste cîte ceva. Îmi dau seama că părţi din textul meu au apărut deja în Facla literară, Dreptatea, Rom. Lit., Luceafărul şi Ziua literară. Deci nu mai puţin de 5 fragmente!

Seara, vorbesc cu IM la telefon, a mai lucrat şi altceva în această săptămînă, dar a recitit parte din textul nostru şi i se pare şi lui că este tot ce-am scris mai bun pînă acum. Dar ce facem cu manuscrisul? Deocamdată am făcut ce-a depins de noi; urmează să vedem unde îl vom plasa. Mă întreabă de cartea lui. Cred că Ţone are greutăţi în a reface paginile cu greşeli.

Va urma

Poezia zilei: Ileana Mălăncioiu

Vis

Cânt pe inimă ca pe-o frunză de fag
Stau oamenii-n drum să m-audă cum cânt,
Se uită unii la alţii tăcuţi
Şi se-ntreabă ce pasăre sunt.

E prea mult cântec împrejurul nostru,
L-ascult cu ei şi nu-l mai înţeleg,
Parcă m-aş fi temut să rup o frunză
Şi am cântat dintr-un copac întreg.

Din volumul „Pasărea tăiată”, 1967