joi, 8 ianuarie 2015

Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2005

21 februarie, luni. De azi am reînceput ofensiva pentru sponsorizări, cu unele speranţe la Petrom şi la ANRM, unde Iuliana a fost înlocuită acum o lună cu un Gh. Buliga. Acesta speră să mă poată ajuta peste vreo 3 luni. Cumpără un exemplar din roman. Am să continui şi mîine. Poate reuşesc şi o ediţie definitivă cu Veneticii.

În ultima lună am revăzut încă o dată materialul Sălbaticul, în ideea de a epura textul de tot ce era parazitar, ca să rămînă povestea cît mai simplă. Din păcate nu am avut şansa să-i prezint cartea lui Gherasie, care ne-a părăsit pe 15 februarie curent. Dintre colegi, la înmormântare au fost: Valentin, Filip, Antigona şi Taloş, iar eu cu Lidia. Multe rude de-ale clanului, toţi foarte prezentabili, un fel de elită. Iar Cristi, un domn fascinant. Simona, lungană şi cam grasă, nu am putut să-mi dau seama care era soţul ei. Iar soţia lui Cristi părea să fie o roşcată înaltă şi botoasă, care se poate să fi fost apetisantă acum vreo 15 ani. Dna Gherasie a împărţit lumînări, apoi colăcei şi tot timpul slujbei a vorbit – probabil o formă de a-şi amorţi durerea. Nea Ionică, slab-pierit, aproape o mumie, şi cu gura căscată, de parcă nu l-au legat la timp. Ieri, comunic vestea lui Şincan şi dnei Zberea, iar Iancu Drăghici nu a răspuns la telefon. Mariana mi-a spus că Nicole, soţia lui Orăşanu se teme să stea singură, are leşinuri şi vome. Ce să fie? O formă de demenţă?
Va urma

Poezia zilei: Lidia Lazu

*
fac uneori lungi plimbări
pe unde văzusem aripi bătând
și totul mi se pare a fi rotund
și stălucitor

casele plutesc pe un verde obosit
de la facerea lumii
oamenii dansează cu fețele-ncinse
de raze cosmice

îi îmbată o lumină divină
la care au jinduit și părinții

mișcarea frunzelor este
mai grăitoare decât a stelelor

și drumurile se întorc
cu fața la perete

11 ianuarie 1988
(din volumul Poezii de care uitasem, ed. Vinea, 1995