duminică, 18 ianuarie 2015

Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2005


Ruptura. Despre ce ruptură e vorba?, mă întreabă prietenii de-o viață. Niciunul dintre colegii mei de facultate nu a ştiut despre idila mea eşuată. O durere ascunsă, înăbuşită…
N. Manolescu, în Postfaţa la Cronică de familie, p 511-512. “Scriitorul îşi pierde ambiţiile demiurgice, nu mai încearcă să cuprindă totul, îşi alege o perspectivă la îndemînă, Familia ca o societate redusă la scară. Totul e să împletească evenimente, conflictele psihologiei individuale cu evenimente şi conflictele mari ale epocii. Să creeze iluzia că ficţinea e o parte a istoriei.” Scriitorul unei cronici de familie ar fi deci un observator al moravurilor de familie, extrapolate la epoca respectivă. Pe mine nu moravurile vreunei epoci m-au interesat, ci morala omului, pur şi simplu.
Îi scrie P. Dumitriu fostului său editor: “Dragă dle Geo Şerban, Spune, te rog, cititorilor Cronicii de familie că sub teroarea intelectuală şi psihologică a acelei epoci – cea mai sinistră şi înjositoare a istoriei ţării noastre – Cronica nu ar fi putut apărea fără anumite concesii pe care autorul a trebuit să le facă. Scrîşnind din dinţi, le-a făcut.”  Şi, mai departe: ”Trecutul trebuia descris în culori întunecate… Boierimea română… monarhia…, toate astea erau teme interzise. În schimb existau teme obligatorii, tendenţioase. Trebuia acceptat măcar de formă marxismul, care… Trebuia ascunsă tirania partidului comunist, teroarea securiştilor, atotputernicia imperialismului ruso-asiatic. Tinereţea şi forţa mea creatoare a trebuit să se supună o vreme acestei asupriri monstruoase… Cititorul să deosebească ce era opera mea de ce era pecetia scîrnavă a asupritorilor… preferînd viaţa de pribeag, străin printre străini, ca să scriu Incognito şi alte cărţi de om liber, pentru oameni liberi. P.D. Metz, 2 iunie ’92.”
Călcîiul vulnerabil al fiului de zeiță. Mai clar: cine a mizat numai pe talent şi nu a pus în joc decît talentul, chiar în acest sector a fost atacat şi tot aici a avut de pierdut. Este şi cazul lui Petru Dumitriu– şi prin consecinţă şi arta, literatura, poezia au un viitor pe pămînt, însoţind viaţa neîntreruptă a lumii, cum au făcut-o încă din zorii ei şi în continuare, la nesfîrşit.
Pentru aceste confesiuni în dialog cu poetul Murgeanu, decît să rescriu o scenă, cu imprecizii şi infidelităţi, mai potrivit mi se pare să folosesc fără mari abateri aceeaşi redactare din notele mele zilnice.

Limbajul meu este literar, deşi nu pare decît eficient. E simplu, enunţurile sunt clare, pe cît de mari fuseseră ezitările şi tatonările dinaintea redactării.
Va urma



Poezia zilei: Ion Lazu

Portret de Tudor George - Ahoe


Izbăvire               

Ai crede cerul că-n gând sfârşeşte
De n-ar fi pasărea care-l inventă
Iar decât apa cea lentă
Mai adânc e un peşte.

Mai cu nădejde ca însuşi pământul
Se-arată a fi irepresibila iarbă
Iar decât focul-flămândul
Mai izbăvit e cuvântul.


15 aprilie 1980



Petru Ursache, 4. Moartea Formei, ed. Eikon, 2014, în seria ETNO, sub îngrijirea scriitoarei Magda Ursache





































Petru Ursache: Moartea Formei, ed. Eikon, 2014




























Petru Ursache: Moartea formei, 2014