Scriitorul zilei 27 octombrie: Bogdan Amaru, n. 6 apr. 1907 - d. 27 oct.
1939
Ion Lazu - pagină de jurnal, 2003
Fotografii de sezon
Pe gardurile Palatului Șuțu (Muzeul de istorie a Bucureștiului), o expozilie FOTO despre orașul de altădată: Trecut-au anii...Și avem imagini cu imobile din celălalt veac, dar și replica lor din actualitate. Foarte, foarte interesant. Trecătorii privesc, comentează, se miră, fac fotografii... Iubim sau nu iubim acest oraș, însă nicicum nu-l putem ignora, nu?
Fiu de ţărani din satul vâlcean Budele, comuna Tetoiu
(numele real Alexandru Pârâianu), a făcut şcoala primară la Nenciuleşti,
liceul la Al. Lahovary în Rm. Vâlcea, câştigându-şi subsistenţa ca funcţionar la
Episcopie, a urmat apoi 3ani la Litere şi Filosofie în Bucureşti, după care s-a
transferat la Conservator, secţia artă dramatică, 1930-1933. Concomitent
impiegat la Ministerul Culturii. Sărac, bolnav de plămâni, cu o tentativă
de sinucidere, şi cu opţiuni de stânga, a frecventat Cenaclul Sburătorul, făcându-se remarcat de marii
scriitori ai vremii.
A scris poezii, piese de teatru, proze
inspirate din viaţa satelor sărace (Mizeria satelor de provincie) şi din
mahalalele înfometate (Iarna la periferie), a scris publicistică şi reportaje,
apreciat de Mircea Eliade pentru un roman ce s-a pierdut (Amor vagabond, 1934);
scrierile sale, risipite prin publicaţiile vremii, nu au fost editate decât în
1973, de Mircea Handoca: Goana după fluturi. Drama scurtei sale vieţi de poet a
emoţionat, intelectualii din judeţul Vâlcea îl evocă cu insistenţă; o stradă
din Rm. Vâlcea îi poartă numele, casa părintească din Budele-Tetoiu a devenit
Casă memorială.
Poezia zilei, Ion Lazu
În
rumoarea
Nu a fost încă rupt
nu s-a oprit definitiv
dar tot mai stins se aude
glasul poetului
în rumoarea crescândă a lumii
devenită vacarm,
unde nu mai încap decât ţipete strigăte
urlete
şi blestem şi chin şi insulte -
ci glasul de taină al poetului
abia de se mai aude
dacă n-ai fi sigur că este pe undeva -
cum e drumul sub paşii absenţi
cum e gâza în iarba-ncropită,
cum e râul în noaptea adâncă,
cum sunt toate ce nu se mai văd
dar sunt şi sunt încă
dacă nu l-ai şti acolo,
ai crede că demult au răpus
cu bulgări de ţipăt
sub maluri de vaier
glasul de taină al poetului.
Ai zice că
doar convingerea ta
îl mai ţine
răstignit
în aer.
1986
Alţi scriitori:
Al. Brad, n. 1938
Alice Botez, n. 22
septembrie 1914 - d. 27 oct. 1985.
Ion Lazu - pagină de jurnal, 2003
18 iunie.
Vineri noaptea Andrei are o criză abdominală, credeam că e vreo gastrită; spre
seară durerea devine severă, chemăm salvarea, ne trimite la urgenţă, la 23 îi
facem internarea, la 24 e pe masa de operaţie. Iese după două ore, a avut
apendicită acută cu simptome de peritonită, deci o intervenţie în ultimul
minut. Rămîn cu el. Agitat după anestezia rahi, abia spre ziuă se linişteşte,
adoarme. Apoi lucrurile evoluează bine şi marţi dimineaţa îl externează. Regim
alimentar de cruţare, antibiotic şi algocalmin, iar vineri merge să schimbe
pansamentul. Dar cu asta a ratat examenul la Analiză matematică şi-l va
reprograma, iar unul rămîne pentru toamnă. Iată ce încercări ne rezervă viaţa
de la o zi la alta! Mari emoţii, 12 ore numai în picioare. În timpul ăsta, la
Panduri, Cornel nu face progresele aşteptate, aşa că va mai rămîne o vreme în
spital. Termin de citit textul General Cornelie Georgescu, multe momente emoţionante;
spre sfîrşit mă agasează neînduplecarea sa faţă de soţie şi soacră, indiferent
dacă au fost chiar mizerabile. Greu de înţeles încăpăţînarea de a rămîne lîngă
cineva despre care eşti convins că nu te iubeşte, te-a trădat, te-a umilit etc.
Fac o mie de supoziţii şi nu aflu dezlegarea enigmei de o viaţă. Este a nu
admite eşecul; a forţa mâna destinului. Acum el are 91 de ani, ea 84, e foarte
bolnavă la pat iar el o îngrijeşte, însă continuînd să o blameze. Patologie
mintală? Nevoia de a face pe victima, sau de a poza în samaritean? Sincer, aici
e un bogat material faptic şi destule personaje, însă îmi e imposibil să găsesc
vreo soluţie de utilizare. Sub formă de memorii, ar necesita o re-scriere, cu
suprimarea drastică a emfazei moraliste-patriotarde etc. În schimb, poezia lui
e toată ocazională şi absolut rebarbativă, absolut nulă, de netolerat. O
direcţie falsă în care, mirare, a persistat de-a lungul a opt decenii, semn al
lipsei spiritului autocritic. N-o fi chiar asta cheia personajului?
Va urma.
Fotografii de sezon
Pe gardurile Palatului Șuțu (Muzeul de istorie a Bucureștiului), o expozilie FOTO despre orașul de altădată: Trecut-au anii...Și avem imagini cu imobile din celălalt veac, dar și replica lor din actualitate. Foarte, foarte interesant. Trecătorii privesc, comentează, se miră, fac fotografii... Iubim sau nu iubim acest oraș, însă nicicum nu-l putem ignora, nu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu