Basarabean, născut la Chişinău (înrudit cu
Gheorghe de la Moldova şi cu Vasile Conta), face gimnaziul la B. P. Hasdeu din
urbea natală, termină liceul la Gh. Lazăr din Bucureşti, se înscrie la Litere
şi Filosofie în Bucureşti, întrerupe 2 ani pentru a merge pe front,
revine şi îşi ia licenţa în 1946, după care va fi redactor la Veac Nou, la
Gazeta literară, lector la Institutul de Teatru; apoi va ocupa diverse poziţii
în domeniul culturii de masă şi al celei scrise. Din 1970 lucrează la Centrala
cărţii, nume sub care se disimula temuta cenzură. Redactor la Scânteia, apoi la
revista Magazin.
A publicat versuri, debutând în Vremea ; a publicat proze, note de călătorie,
traduceri, dicţionare. A debutat în volum cu eseul Aspecte din literatura rusă, se
va ocupa de prezentarea Gruziei sovietice, va
traduce Viteazul în piele de
tigru, de marele poet gruzin Şota Rustaveli. Ca poet, îi apar volumele: Rime, 1957, Freamăt galactic, 1966 şi Tabla de oricalc, 1971. Odată
cu apariţia în 1966 a romanului de tip SF Luntrea
sublimă, V. K. îşi vădeşte preocuparea pentru teme speculative, la limita
dintre ştiinţă şi SF, cu accent pe aceasta din urmă, pasionat ca nimeni altul
de civilizaţii extraterestre, de paleoastronautică, de veniri ale extratereştrilor,
practic punând sub semnul întrebării istoria lumii cu ansamblul structurilor
sale şi, totodată istoria religiilor. Va alcătui foarte erudite şi extrem de
necesare dicţionare de mitologie românească, universală şi antologii din
literatura de anticipaţie: "poveşti ciudate" dintr-o lume a
posibilităţilor vieţii în univers, străbătute de fiorul neliniştii, al relelor
presimţiri, de admiraţie pentru atlanţi etc.. În 1970, cu Enigmele miturilor astrale, dă
marea lovitură a carierei sale. Cele 9 cărţi deja publicate nici măcar nu
anticipau imensul succes ce i-l va aduce această carte, publicată mai întâi în
serial, în Viaţa studenţească, 1968. Au fost necesare noi ediţii, 1973, noi
tiraje, căci cartea se epuiza instantaneu. Numai Erich von Deniken a mai avut,
cam în acelaşi timp, în acest domeniu, un succes similar, însă fără a dovedi
talentul şi persuasiunea românului.
A tradus singur sau în colaborare din
autori sovietici.
Opera literară: Rime, Bucureşti,
1957; Ţara dintre zăpezi
şi portocali, Bucureşti,
1958; Luntrea sublimă, Bucureşti, 1961; ediţia
Bucureşti, 1993; Lumini pe
Strada Mare, Bucureşti,
1963; Freamăt galactic, Bucureşti, 1966; Umbra timpului, Bucureşti, 1966; Povestiri ciudate, Bucureşti, 1967; Vântul de miercuri, Bucureşti, 1968; Enigmele miturilor astrale, Bucureşti, 1970; Tabla de oricalc, Bucureşti, 1971; Dicţionar de mitologie generală, postfaţă de Gheorghe
Vlăduţescu, Bucureşti, 1983; ediţia Bucureşti, 1989; ediţia Bucureşti, 1995; Biserica în involuţie, Bucureşti, 1984; Vacanţele secrete, Bucureşti, 1987; Universul mitic al românilor, Bucureşti, 1994; Mit, mitogeneză, mitosferă, Bucureşti, 1995; Penumbra dedicaţiilor, Bucureşti, 1997. Antologii: Miturile esenţiale, Bucureşti, 1978; ediţia
Bucureşti, 1996.
Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Victor_Kernbach
http://ro.wikipedia.org/wiki/Victor_Kernbach
http://www.autorii.com/scriitori/victor-kernbach/
http://www.andreistinga.ro/2012/09/miturile-esentiale-victor-kernbach/
Poezia zilei, Vasile Petre Fati (n. 13 oct. 1944)
Omul Bun
Când omul bun
se duce să se culce
Îşi pune o cană de apă la cap
Și-și mai priveşte o dată casa,
Ca pe o batistă mare cu care te ştergi pe faţă.
A doua zi nu suflă o vorbă despre asta,
Își cumpără o pâine din care și corbii ar mânca,
Cât despre sete, ea este ca o soră mai mare,
Vine și pleacă când vrea.
Omul ăsta bun miroase a om bun,
Dar ceva trebuie să facem și pentru el
Care se scoală de dimineaţă,
Ceva trebuie să-i aducem în casa lui, odată,
Ca să priceapă că gazul de la bucătărie
E ochiul lui Dumnezeu,
Un bețișor, să zicem, cu care să-și lovească
În fiecare dimineață mâinile,
O roată care să-l calce în fiecare dimineață,
Un fierastrau ca un cărbune aprins în fiecare dimineață.
Atunci va avea, ca niciodată, gură de lup,
Aripi și gheare,
Nu va mai mânca pâine,
Nu-i va mai fi sete,
Va fi un om bun.
Îşi pune o cană de apă la cap
Și-și mai priveşte o dată casa,
Ca pe o batistă mare cu care te ştergi pe faţă.
A doua zi nu suflă o vorbă despre asta,
Își cumpără o pâine din care și corbii ar mânca,
Cât despre sete, ea este ca o soră mai mare,
Vine și pleacă când vrea.
Omul ăsta bun miroase a om bun,
Dar ceva trebuie să facem și pentru el
Care se scoală de dimineaţă,
Ceva trebuie să-i aducem în casa lui, odată,
Ca să priceapă că gazul de la bucătărie
E ochiul lui Dumnezeu,
Un bețișor, să zicem, cu care să-și lovească
În fiecare dimineață mâinile,
O roată care să-l calce în fiecare dimineață,
Un fierastrau ca un cărbune aprins în fiecare dimineață.
Atunci va avea, ca niciodată, gură de lup,
Aripi și gheare,
Nu va mai mânca pâine,
Nu-i va mai fi sete,
Va fi un om bun.
În spatele uşii
Zile de-a rândul
am văzut la ușa mea
Un om între două vârste, căutaâd parcă ceva.
Era atât de liniștit încât puteai să crezi
Că e o întâmplare că e acolo.
Apoi se mută cu totul la ușa mea.
Avea o mică pilă
Cu care lucra zi de zi, de dimineața până seara,
Fără să facă nici un zgomot.
Muncea aplecat asupra pilei sale de culoarea garnizoanei
De la marginea orașului.
Era atât de obosit că abia dacă se mulțumea
Să-mi arunce o privire sau să-mi răspundă la salut,
După care se așternea, din nou, pe muncă,
În dreptul ușii mele, ca-n fiecare zi.
Putea să lucreze așa zile în șir,
Fără să-i pese de mine, adevăratul locatar al casei.
Când a plecat a lăsat o mulțime de dovezi
Că viața e așa și așa,
Dar că el muncise cu folos. Și că avea să se întoarcă
Într-o bună zi.
Un om între două vârste, căutaâd parcă ceva.
Era atât de liniștit încât puteai să crezi
Că e o întâmplare că e acolo.
Apoi se mută cu totul la ușa mea.
Avea o mică pilă
Cu care lucra zi de zi, de dimineața până seara,
Fără să facă nici un zgomot.
Muncea aplecat asupra pilei sale de culoarea garnizoanei
De la marginea orașului.
Era atât de obosit că abia dacă se mulțumea
Să-mi arunce o privire sau să-mi răspundă la salut,
După care se așternea, din nou, pe muncă,
În dreptul ușii mele, ca-n fiecare zi.
Putea să lucreze așa zile în șir,
Fără să-i pese de mine, adevăratul locatar al casei.
Când a plecat a lăsat o mulțime de dovezi
Că viața e așa și așa,
Dar că el muncise cu folos. Și că avea să se întoarcă
Într-o bună zi.
Alţi scriitori:
P. P. Negulescu, n. 1972
Nicolae Gheran, n. 1929
Marian Papahagi, n. 1948
Horia Stancu, m. 1983
Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2003
16 mai.
După zile de căldură desertică, nemiloasă, venită prea curînd, înspăimîntînd
populaţia şi făcînd victime printre cardiaci – ca să nu mai vorbim de
periclitarea recoltei acestui an, vin două zile de frig – un val de aer polar,
se zice. Lucrăm 10-12 ore pe zi la cărţile pentru tîrg, tiparniţa ne face mari
probleme, reparaţiile ne mănîncă ore bune, aşa că programările sunt rău
ameninţate; să sperăm că măcar ieşim cu Dimov vol. I, deşi îi avem aproape gata
pe Tonegaru şi pe Kiropol. Alaltăieri dau o fugă la Viaţa românească, LIS îmi
spune că nu dau exemplare decît celor care au colaborat; citesc pe loc articolul,
din exemplarul unei dre Raluca Dună, care îmi dăduse mai demult şi numărul din
Luceafărul cu cronica lui B.A.Stănescu. Se arată interesată aşa că îi dau o
carte; mai vorbesc cu LIS, ieşit din birou, unde îi lăsase, la un pahar, pe
Cîrstea şi pe Marius Ianuş. Îmi spune că nu sunt bani pentru premiile US, nici
pentru întîlnirea cu diaspora. Şi o să fie şi mai rău, zice. Îl cred:
restauraţie in integrum! Cronica Marei Maftei e foarte favorabilă, mă pune
alături de Preda şi la un moment dat îmi dă puncte în plus. Scrie o frază de
genul: “Acest roman este un amestec ciudat şi genial totodată de cultură
individuală, de spaţiu intim… sentiment coroborat cu impresia de
universalitate, de literatură deschisă, respirabilă”…Etc. Articol scris cu
vădită emoţie la lectură, însă, spre mirarea mea, cu unele exprimări cam
anapoda. Grabă? N. Manolescu cere criticului să se exprime limpede, după ce a
gîndit temeinic, precizîndu-şi mai întîi ideile. Spre chioşcul de la Muzeul
Literaturii, gust dulcea bucurie a unei reuşite. Mă întîlnesc cu Nicu Vrăşmaş,
îl întorc din drum să-şi cumpere Veneticii,
revenim la Turist să bem o bere, îi arăt unele pasaje din Viaţa Rom., îi spun şi de articolul din Ziua literară. La o masă vecină, amicul Dobre Al. Căruia cu 2 ani
în urmă i-am dat textul Mioriţa – o
ipoteză de lucru. Îmi repetă că nu au avut bani să scoată revista.
Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2003
16 mai.
După zile de căldură desertică, nemiloasă, venită prea curînd, înspăimîntînd
populaţia şi făcînd victime printre cardiaci – ca să nu mai vorbim de
periclitarea recoltei acestui an, vin două zile de frig – un val de aer polar,
se zice. Lucrăm 10-12 ore pe zi la cărţile pentru tîrg, tiparniţa ne face mari
probleme, reparaţiile ne mănîncă ore bune, aşa că programările sunt rău
ameninţate; să sperăm că măcar ieşim cu Dimov vol. I, deşi îi avem aproape gata
pe Tonegaru şi pe Kiropol. Alaltăieri dau o fugă la Viaţa românească, LIS îmi
spune că nu dau exemplare decît celor care au colaborat; citesc pe loc articolul,
din exemplarul unei dre Raluca Dună, care îmi dăduse mai demult şi numărul din
Luceafărul cu cronica lui B.A.Stănescu. Se arată interesată aşa că îi dau o
carte; mai vorbesc cu LIS, ieşit din birou, unde îi lăsase, la un pahar, pe
Cîrstea şi pe Marius Ianuş. Îmi spune că nu sunt bani pentru premiile US, nici
pentru întîlnirea cu diaspora. Şi o să fie şi mai rău, zice. Îl cred:
restauraţie in integrum! Cronica Marei Maftei e foarte favorabilă, mă pune
alături de Preda şi la un moment dat îmi dă puncte în plus. Scrie o frază de
genul: “Acest roman este un amestec ciudat şi genial totodată de cultură
individuală, de spaţiu intim… sentiment coroborat cu impresia de
universalitate, de literatură deschisă, respirabilă”…Etc. Articol scris cu
vădită emoţie la lectură, însă, spre mirarea mea, cu unele exprimări cam
anapoda. Grabă? N. Manolescu cere criticului să se exprime limpede, după ce a
gîndit temeinic, precizîndu-şi mai întîi ideile. Spre chioşcul de la Muzeul
Literaturii, gust dulcea bucurie a unei reuşite. Mă întîlnesc cu Nicu Vrăşmaş,
îl întorc din drum să-şi cumpere Veneticii,
revenim la Turist să bem o bere, îi arăt unele pasaje din Viaţa Rom., îi spun şi de articolul din Ziua literară. La o masă vecină, amicul Dobre Al. Căruia cu 2 ani
în urmă i-am dat textul Mioriţa – o
ipoteză de lucru. Îmi repetă că nu au avut bani să scoată revista.
Revin la Vinea,
îi citesc Getei cîteva paragrafe din cronică, apare şi Nicu, nici gînd să aibă timp de
articolul despre cartea mea, îi strecor că autoarea mă pune pe acelaşi plan cu Preda. Se
bucură. Ieri Geta mi-a cerut un autograf pentru o vecină care le e favorabilă,
în caz că ar apela să cazeze pe vreun invitat din provincie. Dna Butuc promite
că se apucă de citit. Mai deunăzi, a apărut şi cronica lui Florentin Popescu,
în Sud, însă comasată cu o cronică la
culegerea de articole a lui Ion Beldeanu din Suceava, despre Bucovina. Articol
favorabil, dar alunecînd peste problematica gravă a romanului meu. Pare că doar
a frunzărit cartea şi a reţinut cîte ceva din ce-i spusesem cînd i-am dat-o.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu