Scriitorul zilei:  Matei Gavril,  n. 3 oct. 1943 - d. 22 mai 2008    
  

              

Ardelean din apropiere de Cluj, satul Cioanca-Săliştea Nouă, dintr-o familie cu încă 4 copii, toate fete (tatăl închis pentru vina de a se fi opus colectivizării), viitorul poet şi romancier a făcut liceul la Cluj, bacalaureat 1962, apoi Filologia la Bucureşti, devenind redactor la Luceafărul, după 1989, redactor la Viitorul românesc şi apoi la Editura Academiei. A debutat cu versuri în Tribuna, 1962, încă elev fiind, deci a iscălit cu numele de la catalog - asemenea lui D. M. Ion, a lui Tudor Octavian şi mai sunt alte cazuri...), iar în volum, cu Un copil loveşte cerul, 1968, după care a făcut oarecare vâlvă cu îndrăznelile erotice din Glorie, cuminţindu-se în volumul Pur şi următoarele. A dat şi un roman autobiografic, Împărăţia şi un altul, la limita cu patologicul, Noaptea definitivă, 1978, prelucrarea manuscrisului unei exhibiţioniste fără har. Sedus în adolescenţă de marii poeţi germani Goethe, Novalis, Holderlin, nu a reuşit să-i urmeze decât în prea mică măsură, Convieţuirea cu poeta Angela Marinescu, dificilă, cum e de înţeles, îl va fi deturnat şi ea de la o evoluţie lipsită de ezitări. Recăsătorit, viaţa nu i-a devenit mai simplă. "Am ridicat case pentru copiii altora!" va exclama poetul, excedat de contrarietăţile vieţii. Prietenia cu poeţii ardeleni Gh. Pituţ, Ioan Alexandru, Vasile Speranţia şi cu alţii nu s-a dovedit nici ea stimulativă. S-a stins în grabă, însă în chinuri groaznice, victima unei forme ciudate de cancer al sângelui.

Opera literară:  Un copil loveşte cerul, 1968; Glorie (1969), Pur (1971); Împărăţia (1972), Între floare şi fruct (1974), Noaptea definitivă (1978), Patria libertăţii (1979), Steaua nebunului (1982), Poveşti auzite de la bunicul meu (1983), Un spaţiu mai curat (1991), Pur şi alte poezii & alte referinţe critice (2001), Omnia 60 – Inedit 1 (2003).

Citeşte mai mult: INTERESANT, despre Matei Gavril scriu poeta Angela Marinescu, prima soţie şi Alexandru Matei, fiul celor doi, critic literar:  http://www.romlit.ro/matei_gavril_3_octombrie_1943_-_22_mai_2008

 http://www.observatorcultural.ro/Sectiune-transversala-printr-un-scriitor-si-tata*articleID_20164-articles_details.html

http://www.uniuneascriitorilor-filialacluj.ro/detalii_membrii_526_GAVRIL-Matei.html

Poezia zilei, Matei Gavril, (inedit)

Bătrîneţea

A venit bătrîneţea la mine cu daruri

Mi-a adus un cuţit

Şi două aparate de măsurat

Tensiunea şi glicemia.

Bine, i-am mulţumit.

Funcţiunile organismului meu

Lasă mult de dorit.

Mă aşteaptă zile din ce în ce mai grele

Iar marile cîştiguri s-au risipit

Cu come şi infarcturi

La ce bun instrumentele tale?

Mai bine lăsai moartea să mă fi întîlnit

Aparatele sînt doar îngeri

Mesageri ai morţii.

Ea se prefigurează în cuţit.

Prinţesa mea cu haine negre

Prinţesa mea cu haine negre

Doar aparent mă mai doreşti

Căci gesturile ţi-s integre

Şi-n loc de degete ai cleşti

Simţirile-ţi nevertebrate

Nu te mai poartă-nspre alcov

Să te cuprind pe după spate

Şi să-ţi desfac fularul mov

Vulcanii inimilor noastre

S-au potolit şi s-au zbîrcit

Pielea întinsă de pe coaste

Iar sînii tăi s-au veştejit.

Nici instrumentul meu etern

Ce sufletul ţi-l transgresa

Văzîndu-ţi oful de sub stern

Nu pare-a te interesa

Prinţesa mea cu haine negre

Şi cu gîndirile integre

Pe care o am mult avut

Şi-acum mă are ea drept scut

La bătrîneţe, haine grele

Nu mai poţi scăpa de ele.

02.01.08  

Ion Lazu: Scene din viaţa literară, ed. Ideea europeană, 2007

24 ianuarie 1980:   Unirea. Zi de iarnă, cu zăpadă prin locurile neumblate, cu gheaţă şi bălţi pe trotuare şi pe carosabil. Cînd am plecat de la slujbă, în aer era ceva aducînd a desprimăvărare. La restaurantul scriitorilor, destule mese neocupate, m-am plasat deci în colţul cel mai ferit, din stînga intrării. Tocmai spre galantar, în penumbră şi în proximitatea clondirelor, Florin Pucă, iscusitul grafician; ne salutăm protocolar. C. Leu la masa de alături, cu o jună, el mîncîndu-şi friptura, ea cu un pahar de bere în faţă; la un moment dat o aud explicîndu-i lui Aurel Martin, de la masa alăturată: Azi împlinesc 28 de ani! M-am gîndit că e totuşi trist să vii aici de ziua ta. În colţul opus, Constantin Georgescu ot Snagov, cu nişte necunoscuţi mai tinerei. (...)

La masa mea vine Matei G., a mîncat acasă, îşi ia o sticlă de apă minerală, mi se plînge de o ciudată durere în spate, cu febră. Baţi la maşină? îl întreb. Bate 7-8 ore pe zi, după ce mai întîi a scris de mînă. Păi de aici vine durerea, îi spun, am simţit-o pe propria piele. Ca să nu rămînă dator în legătură cu ce-i spusesem data trecută, mi se plînge că are o carte pentru copii la Ghede, care i-a scos două povestiri. Să nu cred cumva că redactorii nu sunt luxaţi, chiar de colegii lor, cînd le e lumea mai dragă…(...)

Intră Valentin F.M. şi se duce la masa lui Florin Gabrea, îmi dau seama că primeşte un autograf pe cartea abia apărută. Matei G. spune că a citit azi-noapte cartea lui Gabrea şi e foarte bună, modernă, vreo patru cinci povestiri impecabile. Valeriu Pantazi crede că Hanimore a fost excelentă, eu confirm; la un moment dat I.S.M. mă întreabă, grijuliu: Dar matale ce ai? Parcă nu eşti aici, parcă eşti dus undeva cu gîndul... (de parcă am fi vreunul aici şi prezent..., dar vezi, moldoveanul sincer…)(...)

Venind vorba de Germania, Matei G, povesteşte ce greu a dus-o la Freiburg, mic oraş medieval. (Nici Arghezi n-a dus-o mai bine!, îl consolez eu). Colegii de studii îi dădeau un pahar de bere şi atît. Odată, enervat, a plătit Matei toată consumaţia şi nemţii s-au mirat foarte. O duc mult mai bine, dar sunt strînşi la pungă, calculaţi, meschini. Eu: Păi din ce să vină bunăstarea? Din risipă? Nu, ci din cumpătare, probabil şi din multă muncă, temeinic făcută…

2 februarie 1980: (...) Fl. Gabrea dă cuiva de la o masă vecină revista cu cronica. Despre jurnalul meu de călătorie în Luxemburg, o pagină întreagă, nimeni nu suflă un cuvînt. Nici Fănuş, care se învecinează cu articolul meu; brăileanul colindă printre mese, bălmăjind-înjurînd, căci are şi de data asta limba înţepenită: unele silabe izbucnesc, altele, multe, sunt înghiţite fără păs; părul rărit, dar lung, îi vine în ochi. Pare să fi slăbit un pic, de unde fusese chiar un colos; face gesturi dezordonate cu mîna pe deasupra capului. Îi toarnă vin lui R.V. de la masa vecină, dar nu s-ar zice că supărarea dintre ei s-a stins de tot. Se luase şi de Alboiu, acesta însă se ambiţionează, nu retractează nimic, nu se lasă intimidat. F.N. pleacă şi vine şi iar pleacă şi trebuie să înţelegi că articolul lui G. Alboiu l-a deranjat foarte tare. Acum Fănuş se ia în gură cu Shapira, care nici el nu se lasă… Şi, pe neaşteptate, cele două doamne cu care fusese la masă, reuşesc să-l ia acasă. 

Ultimul sosit pare a fi Matei G., se opreşte direct la galantar, dar nu-l mai pot servi decît cu băutură. Se aşază cu sticla lui de vin, singur la o masă, pegătit de cursă lungă. Cine ştie, poate e după cele şapte-opt ore de bătut la maşină… De aceea tot spun: Pe scriitor nimeni nu-l vede cînd îşi dă duhul pe coala de hîrtie, lumea îl judecă pe scriitor doar după prestaţia din momentele de relaxare…

15 februarie 1984, ziua Lidiei: (...) De aseară îi lăsasem pe masă Călătorii în Italia de Hypolite Taine şi un breloc de calcedonie. Azi – vreme însorită, deşi cam geroasă. I-am adus florile ei: frezii şi o garoafă albă lui Prinţişorul, unele tîrguieli şi cîteva veşti bune: A.D.M. a selectat 6 poezii de-ale chilianului Morales, M. Ungheanu a reţinut cronica lui Matei Gavril la Rămăşagul, iar la ieşirea din Casa Scînteii îl văd pe Liviu Călin care îmi spune că a luat de la Herivan cronica şi a trimis-o la Convorbiri literare din Iaşi, unde va apărea în curînd. ADM m-a sfătuit să public un volum bilingv Morales, poetul i-a plăcut foarte mult.

Alţi scriitori:

T. Burada, n. 1839

Ioan Groşan. N. 1954

Gabriela Hurezean, n. 1952

Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2003

 16 aprilie. Gata cu războiul din Irak, în trei săptămîni dictatorul a căzut, nu se ştie pe unde-o fi fugit, cu şobolanii lui. Imediat jubilaţie generală, jafuri la vile şi palate şi clădiri publice şi muzee, şi una peste alta, toată îmghesuiala de la noi din decembrie, copiată la indigo, prin care probabil foarte profesionista securitate a lui Saddam se reinstalează în fruntea maselor – şi a mesei, că doar n-or fi proşti, au avut de unde învăţa. Se pare că şi Ceauşescu îi studia pe marii dictatori Hitler, Stalin, Franco etc.  Acum mai rămîne Coreea de Nord şi desigur Cuba “libre”. S-a dovedit că KGB-ul i-a monitorizat şi sprijinit informativ pe saddami pînă în ultima clipă. Nu se vor dezminţi niciodată. Aflu că ai noştri guvernanţi au trimis două avioane cu ajutoare de urgenţă, medicamente etc, pe cînd în ţară e un adevărat dezastru sanitar, se închid spitale, medicamente compensate nu se mai găsesc; întrebat cît au costat aceste ajutoare, Ovidiu Muşetescu zice: Nu contează suma, ne descurcăm noi cu banii. Cînd însă lumea cere asistenţă medicală minimală, ei vin neabătut cu aceeaşi frază: Bugetul este cum este şi peste el nu putem trece. Ieri Guest, ambasadorul SUA iese în public şi spune pe faţă totul despre corupţia de la noi: politicienii sunt slugi plătite ale potentaţilor, privatizările sunt trucate, licitaţiile asemenea, poliţia, justiţia mînjite pînă peste cap. Vine Rodica Stănoiu şi declară: Cuvîntarea ambasadorului mi se pare încurajatoare…

Azi mă văd pe stradă cu Dan Stanca, nu suflă o vorbă despre cartea mea. Mă întreabă în schimb ce am în piept? O insignă Herbalife. Ridică mîna şi se îndepărtează, ceva de genul. Nu mă bag, asta e treaba dumitale… Mă văd cu Petrică Stratulat, s-a uitat peste text în zigzag (zic: e bine, mai întîi îi dai ocol, citeşti cuprinsul, prefaţa, sponsorul, de acelaşi autor şi abia apoi te înfigi în carte…).  S-a uitat la chestiile cu evreii, aici nu prea e de acord. Zic: Doar nu-ţi închipui că ostaşii români au trecut prin Basarabia ca nişte îngeri?! Etc. Pierderi colaterale, zice, vorba americanilor. Îi amănunţesc punctul meu de vedere. O să citească. Am înţeles: amicul S. a făcut parte dintr-un comitat de ridicare a statuii lui Antonescu. Dacă doreşte, o să avem o discuţie la obiect. O să-i spun ce le-am spus şi la Fundaţia Culturală. S-a întîmplat acum 6o de ani! Pînă nu vom aborda cu deplin curaj acest trecut ţinut sub obroc, nimeni nu ne va lua în serios. Să-i spun că de curînd am citit despre o carte care descrie omorîrea a 1.600 de evrei polonezi de către vecinii lor din aceeaşi comună – şi nu pentru avere, ci dintr-o isterie colectivă; apoi s-au prevalat de “poporul eroic polonez”, au tăcut asupra crimelor comise şi i-au ajutat cu zel pe sovietici să instaureze dictatura proletariatului în Polonia ocupată de trupele sovietice. Şi cîte n-ar mai fi de spus, însă noi nu mai suntem nişte tinerei care vor să iasă în faţă într-o discuţie cu colegii, ci nişte oameni care au înţeles sau nu ce era de înţeles din tot ce ni s-a întîmplat. În fapt, părerea lui Petrică nu contează, iar eu nu am scris un studiu istoric, ci o lucrare de ficţiune, ce se cere judecată ca realizare artistică, iar nu altfel.

Va urma

Fotografii de toamnă...

Cititoarea...

Golfurile Mării Albastre...