miercuri, 29 octombrie 2014

Scriitorul zilei:  Ştefan Baciu, n. 29 oct. 1918 – d. 7 ian. 1993

Fiul unei familii de profesori de limba germană, a urmat liceul Andrei Şaguna din Braşov, avându-i profesori pe Emil Cioran şi Octav Şuluţiu, după care se înscrie la Drept, cu licenţa în 1941. A fost colaborator asiduu la diverse reviste literare, Gândirea, Universul, Libertatea, după care urmează o carieră diplomatică, ataşat cultural la Berna 1946-1949, după care merge la Rio de Janeiro, la Seatle, ca profesor de hispanică, stabilindu-se în final la Honolulu, Hawaii. A colaborat şi a condus diverse reviste de literatură hispanică, dar s-a remarcat prin revista sa Mele, unind semnăturile unor exilaţi români de pe toate meridianele.
Debutase cu poezii, a debutat editorial la 16 ani cu Poemele poetului tânăr, premiat de Revista Fundațiilor Regale şi de SSR; au urmat Poeme de dragoste, 1936, remarcate de G. Călinescu şi de Pompiliu Constantinescu. Îşi perfecţionează stilul poetic în Drumeţ prin anotimpuri, 1939 apărută în acelaşi an cu Căutătorul de comori.
A fost căsătorit cu scriitoarea Mira Simian, din Rm. Vâlcea; muzeul judeţean vâlcean funcţionează în vila familiei Simian.
După Decembrie 1989 poemele lui Ş.B. au fost intens reeditate, autorul căpătând renumele pe care l-ar fi meritat din interbelic și în jumătatea de secol comunist.
                                                                    


Poezia zilei, Ştefan Baciu

Poemul poetului tânăr

E-atât de bine să stai uşor în zi. Să cânţi încet, să nu auzi
Cum ierburi cresc, să muşti din traiul ca un măr
Să mergi pe drumul neted lângă pomii uzi
Şi să visezi cu palma rătăcită-n basme şi în păr.

Prin lanuri să păşeşti cu munţii – şal pe umeri
La gât, fâşii de zări să-ţi legi cravate,
Germanice balade să scandezi, să numeri
Fântânile de secetă şi sete deşertate.

Prin cucuruzi să-ţi legi deschise răni adânci
Cu frunze ude de scuipatul cald de îngeri
Să treci prin şanţuri mici cu inima pe brânci
Să râzi când sufletul îţi spune: sângeri.

În seară să te-afunzi cu părul netezit
De palma calmă a curentelor de munte
Să dormi cu capul pe nadir, cu tălpile-n zenit
Şi-apoi să-ţi scrii poemele ţâşnind din frunte.

Alţi scriitori:
Radu Cosaşu, n. 1930
Titus Popovici, n. 16 mai 1930 - d. 29 noiembrie 1994.
Constantin Crişan, n. 21 nov. 1939 - d. 30 oct. 1996


Poezia zilei: George Theodor Popescu

Zicere I

! cum treci,
învrăjbind aerul acestei seri
spaima își face cuib în oasele mele,
și-mi adumbrește ochiul,
uit cuvintele,
îmi asum visele,
las- să-mi plângă nenorocul în streșini

! ești viața mea care se amână
și-mi doresc șansa aerului pe care-l respiri
 - o respirația ta
în care totuși atât de blând se moare -

(din volumul La ruina luminii, ed. Victor&Victor, 2000)


Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2003 
  27 iunie. Am terminat de trecut pe calculator Jurnal 1 şi sunt la corecturi. Ţone apelează, s-a trezit pe cap cu Corpul de control şi nu are cărţile gata. Trimit Veneticii lui Mircea Ţuglea, mă văd cu ATD şi îi dau un exemplar, iar el mai multe cu autograf. Se încinge polemica dintre grupul Mincu-Tupan etc şi Ianuş-Daniel Cristea Enache. Teodora Stanciu m-a programat pentru 16 iulie, ora 12:30, în direct, timp de-o oră. Mare încredere în mine, sau mare curaj.
Aud că e în ţară Carolina, aud că şi Gelu vine pe 28, dar nici un telefon din partea lor. Lui A. i-au scos copcile, acum se mişcă mai agil, pregăteşte examenele care i-au mai rămas. Lidia afectată. Îmi apare în Contemporanul răspunsul la ancheta despre revistele de cultură. N. Gheran îmi serveşte un citat f. bun despre convieţuirea etniilor în cartierul Obor. N. Vrăşmaş vrea să-şi combine jurnalul din copilărie cu cel al lui Radu Petrescu, poate fi interesant. Încearcă să vîndă un apartament superb de pe Dorobanţi, în imobilul Zodiac, 45.000 dolari, 106 mp la etajul I în blocul ridicat de Prager. Băiatul din Craiova pare să-mi aranjeze preluarea unei părţi din tirajul Veneticii.

24 iulie. Sunt nevoit să fac o privire înapoi: n-am mai scris aici cam de-o lună. Călduri chinuitoare. Dunărea e cu debitul la jumătate, cum n-a mai fost de o sută de ani! Şi totuşi am ieşit în oraş, toţi trei. Şi în schimb, vara asta nu am putut ieşi din oraş… Aseară Lidia sublinia faptul că de 20 de ani nu am mai cumpărat nimic în casă, ne-am mulţumit cu ce aveam. Azi noapte îl visez pe A. ca la 3-4 ani, îl duceam în braţe, adormit, pe un coridor şi am început să urc o scară, ca să-l pun în pat, la un prieten. Adormit, se făcuse mai greu şi atunci eu i-am şoptit, deşi îl ştiam în somn: Ridică-ţi mîna pe umărul meu (cel drept) şi A. a înţeles sugestia mea, a mutat mîna sa pe umăr, era o poziţie convenabilă şi am continuat să urc spre camera de odihnă. Totul cu mare concreteţe, iar apoi, o mare bucurie pentru că am retrăit emoţiile de pe vremea Bocşei. În fapt, zilele astea bat pe calculator Jurnalul 2 şi am ajuns la perioada respectivă, cu surpriza de a retrăi cu pregnanţă scenele consemnate şi alte amănunte din preajmă.
Va urma


Consemnare: O seară eclatantă la Sala Calderon
Sala Casei de Cultură din str. J.L. Calderon nr. 39, s. II, cată să devină, dacă nu este deja, de-o vreme, pentru cei care-i cunosc vadul, cu siguranță locul celor mai incitante manifestări literare-culturale din capitală. Și asta într-un ritm trepidant, săptămânal, zilnic: astă seară va fi ceva cu totul diferit față de lucrurile pe care țin să le relatez despre seara de marți 28 octombrie curent.
Indianistul Gh. Anca, despre indianistică, mereu lucruri noi, de data asta pe tema Mahatma Gandhi și Lucian Blaga. Iar la un moment dat al serii, actorul Vasile Pupeza revenit din USA, a dat citire unui larg grupaj de poezii ale indianistului Gh. Anca. A urmat dna Sorana Georgescu-Gorjan, pledând în problema arzătoare a celebrei lucrări brâncușiene, Cumințenia pământului, achiziționată în 1909 de ing. Gh. Rășcanu, confiscată de puterea populară în 1957, (prin directorul de atunci al Muzeului Național, pictorul avangardist H.H. Maxy) spre a ne reprezenta la o bienală din Italia; readusă în țară, devenită piesa unanim admirată la Muzeul Național, ca după Decembrie lucrurile să se complice, existând pericolul ca lucrarea să părăsească țara, cumpărată la licitație de cine știe cine...
Scriitorul Puși Dinulescu mărturisește în fața auditoriului chinurile prin care a trecut la traducerea în românește a ciclului ”Romanceros gitan” al lui Federico Garcia Lorca. Spune traducătorul, și nu-l vom contrazice: sunt chinuri cu mult mai mari decât când scrii o nouă carte de-a ta, fie și un mare roman. Se referă la traducerile unor antecesori, care din păcate s-au îndepărtat nepermis de original și de sensurile sale estetice, de pildă încercând să facă traduceri rimate, ceea ce nu există niciodată în poemele marelui Lorca! A reținut în cartea tradusă de el doar patru piese care merită atenție, unele de Miron Radu Paraschivescu, excelente. Spre sfârșitul expozeului său, ne citește în mod convingător un număr de 5-6 romanceros, abil desfășurate, captivante.
Și vine la rând lansarea a două cărți ale dlui Ion Barbu, una fiind o culegere de comunicări științifice și exegeze prilejuite de Anul Brâncoveanu, sărbătorit la Bistrița, în luna mai (când rozele-nfloresc!): Martiriul Sfinților Brâncoveni; a doua carte fiind de proze-reportaje din anii tinerești ai șantierelor de pe Lotru: Întoarcerea la izvoare, carte apărută mai an, la editura vâlceană Inspirescu, premiată, aflată la a doua ediție. Au vorbit: autorul, preotul Claudiu Cotan, participant la Simpozion cu un text substanțial, de data asta exprimându-și satisfacția că Biserica Vâlceană a făcut totul (și ceva în plus!) ca sărbătorirea a 3 secole de la sacrificarea Brâncovenilor să aducă în conștiința contemporanilor momentul tragic petrecut pe țărmul Bosforului.
A urmat (poate, căci au fost mulți combatanți și eu îmi uitasem carnetul acasă, ca de altfel și aparatul fotografic...) Ion Andreiță, care vorbind despre polivalentul scriitor și animator cultural fără egal în țară Ioan Barbu, prieten de-o viață, despre gazetar, eseist, reporter, evocator al unor aspecte cutremurătoare din vremea Gulagului românesc, despre cărțile de proză ale conjudețenului din Spineni, mutat cu arme și bagaje la Rm. Vâlcea, spre a-și împlini destinul de excepție, îl numește pe Ioan Barbu o instituție, întrucât omniprezentul IB, cu rara vocație a călătoriilor bine gândite, a luat interviuri unor exilați din toată Europa dar și din USA, Canada etc, și nu doar atât, căci ca director al editurii Antim Ivireanu, multe cărți de-ale confraților a editat, pe mulți i-a debutat, sprijinit, cadorisit cu suplimente de tiraj... Un om care a făcut din prietenie modalitate de viață iar din generozitate fapta sa de fiecare zi.
Emil Lungeanu, scurt și la obiect, relatează despre nesimțirea unei echipe SPP, care nu a dat voie grupului de intelectuali să-și țină simpozionul la Mrea Horezu, actanții fiind nevoiți să se transbordeze la Mrea Bistrița; unde cu adevărat, Simpozionul a dat măsura înaltelor sentimente pe care Martiriul Brâncovenilor le aprind în sufletele noastre, nu numai cu ocazia unor cifre rotunde, ci de fiecare dată când ne gândim la lucruri esențiale ale existenței noastre, precum Patrie, credință, devotament... 
N. D. Fruntelată a ținut să menționeze că întreaga sarcină a Simpozionului, cu invitați numeroși din toată țara dar și de peste hotare, a trecut în seama dlui Ioan Barbu, amfitrion neegalat; iar onor Ministerul Culturii, ca de atâtea ori, nu și-a făcut simțită prezența în niciun fel la această înaltă sărbătorire. Pune un accent special pe faptul că la sacrificarea familiei Brâncoveanu: cei 4 fii și tatăl, au asistat ambasadorii tuturor țărilor creștine europene, reprezentanți ai viitoarelor membre UE, nu-i așa? Însă o tăcere rușinoasă, rușinoasă: Nici un protest, nici o consemnare a faptei abominabile, în vreuna dintre capitalele europene, ci o tăcere mai rușinoasă decât însăși trădarea... În încheiere dă citire unei poezii privind destinul nostru românesc, pe Dunăre-n jos, pe Dunăre-n sus, mereu ”între turc și rus”...
Florentin Popescu și Aureliu Goci, de asemenea participanți la Simpozion și coautori ai cărții despre Martiriul Sfinților Brâncoveni, au adus noi dovezi ale admirației lor pentru personalitatea eclatantă a dlui Ioan Barbu, acest publicist exemplar, care și-a deschis cariera literară la vârsta de 50 de ani și între timp ne-a dat nu mai puțin de 50 de cărți, acoperind domenii diferite ale culturii. Pronia se dovedește ca niciodată binevoitoare față de acest om cu vocație culturală însoțită de o neasemuită generozitate față de confrații de condei, într-o vreme când omul din postmodernitate se întoarce fără regret la reflexele de fiară...
Ion Lazu

Fotografii...