miercuri, 15 octombrie 2014

15 octambrie: Nicolae Jianu, n. 12 nov. 1916  - d. 15 oct. 1982
         
      
Fiul unui agronom (numele oficial Nicolae Popescu), s-a născut la Fălticeni, unde a făcut gimnaziul, aici a început şi liceul dar l-a terminat la Arad, bacalaureatul în 1939, după care s-a înscris la Litere şi Filosofie în Bucureşti, luându-şi licenţa în 1943, şi devenind profesor de filosofie la liceul Sf. Gheorghe din capitală. Din 1939 era redactor la Curentul, din 1944 devine redactor la Flacăra, apoi trece la Gazeta literară, Luceafărul, şi ajunge la Televiziune în perioada 1969-1970.
Debutase ca elev în 1936 cu poezii la Adevărul literar şi artistic. După instaurarea regimului comunist, scrie "pe linie" proze realist-socialiste-proletcultiste, temele fiind lupta de clasă cu reacţionarii fostului regim, construirea socialismului, eroul colectiv. Din 1962, cu volumul de nuvele Veneau din întuneric, abordarea se schimbă, personajele capătă individualitate, se pătrunde în psihologia omului în confruntare cu timpul, cu trecutul.  O impresie deosebită produce proza de factură realist-magică Muntele şi treisprezecele, bine condusă, sub semnul unei mitologii apăsătoare.  În rezumat, un prozator care la un moment dat a ocupat un loc în prim-planul literaturii, producând proze  ce răspundeau aşa-zisei comenzi sociale. În ultima sa fază, probabil influenţat de ideile naţionaliste ceauşiste dar şi de tendinţele romanului  apusean, a scris proze ce merită atenţia istoricului literar.
Opera literară:   Ucenicul Năsturaş descoperă viaţa, 1949;  Viforul, 1950; Acasă,1951; Cumpăna luminilor,   1952; Filonul 25, 1954;  Izvorul roşu, I,  1955; Fecior de suflet, 1956; Unul de la „Neptun", 1956;  Drumul spre cer, 1957; Veneam din întuneric,  1962; O întâmplare în munţi,  1963; Era ceaţă pe Tisa, 1965; Pământul era viu, I-II, 1966; Alge, 1967; Sfârşitul  Singurătăţii, 1967; Iubire, 1968;  Manechine,  1970;  Cvartetul alb, 1973; Timpul rămâne tânăr, 1973;  Echinox,  1977;  Mai erau câteva ceasuri,  1983.
Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Nicolae_Jianu


Poezia zilei: Radu Cârneci, n. 14 februarie 1928
Limba Domnitoare
... asemeni ierbii, pururea stăpână
mereu înţelepţindu-se, fântână
învăluind în sunete celeste
adâncul de putere şi aceste
lumini care-n lumina-i se adună
asemeni ierbii pururea stăpână...

...izvor de cer şi de pământ izvoare
noi am învins prin Limba Domnitoare
păstrând iubiri, rostindu-le-n iubire;
Cap-Voievod sfinţind în mânăstire
şi un cioban zidindu-se-n odoare:
izvor de cer şi de pământ izvoare...

...cale lactee stirpea mea latină
spirală împlinindu-se-n regină                                                  
mari frumuseţi în vârf cu nestemate
iar între ele imnele carpate
rotindu-se-n culoarea lor divină:
cale lactee stirpea mea latină...
1 decembrie 1987
 (din Biblioteca de sentimente, Ed. Anamarol, 2013)

Alţi scriitori:
Traian Lalescu, m. 1976


Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2003

Azi o caut la telefon pe MMM, nu o găsesc; vorbesc cu Florin Mihăilescu, reiese că plicul lăsat lui IBLefter la secretariat l-a luat el şi l-a dus la catedră - o să-i atragă atenţia lui Lefter. Îmi spune că MMM vrea să-şi dea doctoratul la el, dar că se cam împrăştie. Îmi vine ideea să-i sugerez să îi dea ca temă proza lui I.Lazu, (Un marginal şi izbînzile sale – Ion Lazu) pentru că pare entuziasmată de felul meu de a scrie. Ar fi un pas, îmi zic, apoi de la doctorat la carte nu e decît încă un pas. Sau trei marginali: Lazu, Izverna, Alexandru. S-ar lega bine de ideea autonomiei esteticului, pe care chiar Florin M. o laudă în De la proletcultism la postmodernism.
În acelaşi număr al V.R. un articol Zalis, de DRP. De fapt un articol şmecheresc-oltenesc, îl care, făcîndu-se a-l lăuda de circumstanţă, plasează destule aluzii jignitoare privindu-l pe oportunist. Boieri dumneavoastră şi alte vorbe de umplutură. O treabă destul de suspectă. Vorbesc la telefon cu dl Zalis: a împlinit cei 70 de ani încă din toamnă, DRP a scris articolul, însă i l-a dat lui în manuscris să-l ducă la redacţia respectivă. Şi: ei apar de-acum numai o dată pe lună; că sunt politici editoriale, N. Breban vrea să-şi servească prietenii din Germania, pe Dieter Shlesak, pe…, iar alde DRP nu pot fi amînaţi cînd e vorba să le apară o carte.  Dl H.Z. nu ezită să spună cum stau lucrurile, de fapt, la Contemporanul. Iar despre cartea mea va apărea cronica la toamnă; din glasul lui s-ar zice că nu mai este aşa de entuziasmat de romanul meu. LIS îi publică la grămadă pe douămiişti în acest număr dublu -, asta ca să-i ia apa de la moară lui M.M, sau ca să-i sufle în borş? Apare şi M.M. cu cîteva fragmente de Intermezzo, unul groaznic de rău scris, de te cruceşti. Graba condeiului de a nu pierde urma ideilor e riscantă, ies uneori exprimări tare rebarbative. Trebuie revenit, găsită limpezimea şi precizia exprimării. Tot LIS face să apară în numărul îngrijit de el nu mai puţin de două cronici la cărţile lui: Romanul-basm şi Jurnalul stoic, plus o poezie dedicată lui de Cristian Simionescu. Cronicara A.-M.Tupan citează scena cînd LIS refuză să se urce în tren la clasa a doua, din moment ce AB şi soţul urcau la clasa I-a. Indignat că e taxat de conducerea Uniunii la categoria a doua, se întoarce acasă. Orgoliul abisal îl împiedică să se gîndească 1) Blandiana şi Rusan s-au înscris mai demult, 2) sunt soţ şi soţie şi sunt cu 10-15 ani mai în vîrstă, 3) e bine şi la a doua, unde mai mergeau încă atît de mulţi scriitori la fel de valoroşi precum el însuşi, 4) dar că acasă vor fi rămas atîţi alţii, pe care onor Uniunea, Ulici şi Uricaru i-au uitat şi de data asta. Sau poate soţii îşi vor fi plătit diferenţa? Etc. ce să mai zic eu, pe care aceeaşi Uniune nu m-a onorat niciodată cu vreo invitaţie?! Mai bine să-l inviţi pe X de la Paris, care oricum o duce mai bine şi ar putea veni pe banii săi, decît să-l inviţi pe Lazu de-acilişa! Niciodată nu am făcut caz de asta. Din ce scrie Maria Tupan reiese că LIS se luptă voiniceşte pentru un loc cît mai în fruntea trebii. Îi spuneam ieri lui Nicu Ţone: Marginalii precum Tonegaru şi Stelaru, pe care toţi îi îmbrînceau de la festin, sunt acum mai importanţi decît cei ce făceau legea în literatura de acum 40-50 de ani. Amicul meu tace.

Nu s-a observat că Veneticii, fiind un roman despre anii grei, despre multe umilinţe şi dureri, este totuşi, în mod poate surprinzător, o carte a dragostei şi a fericirii obţinută prin înţelepciune. Marginalitatea este mediul meu propice de investigaţie. Nu scriu despre oamenii de succes, ci despre oamenii care se luptă din greu cu viaţa şi rămîn totuşi oameni buni, generoşi. Și, se pare că la omul simplu problema fericirii este mai importantă decât la omul din vârf și de succes.
(din Gândirea înceată, jurnal 2000-2005, în manuscris)
Va urma


Notă: În revista italiană INTERNAZIONALE a apărut traducerea unui articol apărut în Dilema Veche, semnatLiliana Nicolae, despre Odiseea plăcilor memoriale de Ion Lazu:
https://mail.google.com/mail/u/0/?ui=2&ik=1dce5d5cf7&view=att&th=14909264eca61455&attid=0.1&disp=safe&realattid=f_i17pamrm0&zw



Fotografii de duminică... în Parcul Carol


Dragă Maria, stai să-ți spun...