Scriitorul zilei: Alexandru Miran, n. 1 oct. 1926
Am căzut
în lume iară
Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2003
7 aprilie, continuare: Mă abat pe la Academie, sărbătoare 137 ani de la
înfiinţare, vorbeşte Eugen Simion, înmînează Legiuni de onoare, dar în sala de
jos, între aleşii pentru veşnicie, nu depistez nici măcar un singur scriitor.
Fusese Mironov, şi-a adus olimpicii, viitori ocupanţi ai scaunelor de
academicieni. Simion, jubilînd că obţinuse de la Iliescu-Năstase clădirea
pentru academicieni, oficial.
Un elogiu și o atenționare:
Fotografii...la sărbătorirea pianistei Liana Șerbescu
Fiu al unui medic român, s-a născut la
Deda, la ieşirea Mureşului dintre munţi; a început liceul la Al. Papiu Ilarian
din Tg. Mureş şi l-a terminat la Bucureşti, în 1945, după care a urmat
Medicina, cu licenţa în 1951. A fost medic pediatru vreme de 5 ani la Tecuci,
apoi a venit asistent la Institutul de medicină şi Farmacie. Lucrări
ştiinţifice în domeniu, un doctorat în medicină. Debutează în 1958, sub numele
Alexandru Pop (numele complet: Mircea Alexandru Pop), colaborând la traducerea Tragicii greci, iar peste 10
ani, sub pseudonimul Al. Miran, cu poezii originale în Ramuri, iar debutul în volum în
anul următor, 1969. În timp, a tradus intens din anticii greci, un număr de 5
piese de Eschil, integrala Euripide (cele 19 piese). Poezia proprie,
pe fond clasicist, poate fi considerată o contaminare reciprocă între autornul
modern şi clasicitatea greacă. Respectând îndeobşte forma fixă, fondul
poemelor este elegiac dar poate fi şi ludic, decorul este stilizat, se trece la
forma baladescă, sunt detectabile combinaţii între motive, teme şi stiluri, o
îmbinare între clasic şi modernitate, de fiecare dată poemul este
autonom, se salvează prin intensa combustie internă şi prin aspiraţia spre
Frumosul artistic. Primit cu empatie de N. Manolescu, îl seduce deplin pe Alex.
Ştefănscu, acesta făcându-i o receptare entuziastă. Dezideratul rămâne ca
această poezie de mare elevaţie să ajungă la cititor, să contamineze cât de cât
poezia noului mileniu...
Opera literară: "Adevărata întoarcere", 1969, ;
Locul soarelui", 1970; "Moartea Penelopei", 1971, ;
"Cronică", 1977; "Cronică II", 1979; "Casa de
lemn", 1983; "Sub semnul capricornului", fabule, ;
"Năvodul", Glose la Orestia, 1986; "Poezii", antologie,
1998; "Focul şi apa", 2000; "Versuri", 2 vol., 2008, . Traduceri:"Medeea" şi
"Ciclopul" de Euripide (în cadrul antologiei Tragicii greci. 1958.),
semnate cu pseudonimul Alexandru Pop; "Alcesta", "Medeea",
"Bachantele", "Ciclopul" de Euripide. 1965, BPT: Bucureşti;"Adunarea
femeilor" de Aristofan. 1974; "Ifigenia la Aulis" de Euripide.
1975. ; "Hecuba", "Electra", "Ifigenia în
Taurida", "Hipolit" de Euripide. 1976; "Orestia" de
Eschil. 1979.; "Rugătoarele", "Perşii", "Şapte contra
Thebei", "Prometeu înlănţuit" de Eschil. 1982;
"Perşii" de Eschil. 1987 ; "Herakles",
"Fenicienele", "Rugătoarele", "Ion" de Euripide.
1992 ; "Rhesos", "Troienele", "Andromache",
"Helena", "Orestes", "Heraklizii" de Euripide.
1996 ; "Eschil - Tragedii". 2000 ; "Euripide - Teatru
complet". 2005.
Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Alexandru_Pop
http://agonia.ro/index.php/author/0015358/index.html
http://revistacultura.ro/nou/2010/10/alexandru-miran-pagini-de-dictionar/
http://www.romlit.ro/alexandru_miran
Poezia zilei, Alexandru Miran
Am căzut
în lume iară
Am cazut în
lume iara
ca din zbor un califar,
ca rubinul din tiara
pe un maldar de mortar.
Desluseam privelisti noua
de livezi în mine, mari,
si de vii scaldate-n roua,
cu pândari nonagenari,
tolaniti în zare scunda,
sa-i alinte umbre reci.
Erau zile de-o secunda
si huceaguri si poteci,
dar cu margini sterse toate,
ca-n betia unui slav;
le topea rugina, poate,
fapta soarelui bolnav.
Auzeam parca si marea
cea cu sunet verde-cald,
ritmuind mereu chemarea
din vecie sa ma scald,
sa ma poarte molcom valul
fara vârsta si hotar.
Am cazut din zbor pe malul
lumii ca un califar.
ca din zbor un califar,
ca rubinul din tiara
pe un maldar de mortar.
Desluseam privelisti noua
de livezi în mine, mari,
si de vii scaldate-n roua,
cu pândari nonagenari,
tolaniti în zare scunda,
sa-i alinte umbre reci.
Erau zile de-o secunda
si huceaguri si poteci,
dar cu margini sterse toate,
ca-n betia unui slav;
le topea rugina, poate,
fapta soarelui bolnav.
Auzeam parca si marea
cea cu sunet verde-cald,
ritmuind mereu chemarea
din vecie sa ma scald,
sa ma poarte molcom valul
fara vârsta si hotar.
Am cazut din zbor pe malul
lumii ca un califar.
Alţi scriitori:
G: Sion, m. 1892
Anton Bacalbaşa, m. 1899
Ion Stratan, n. 1955
Ioana Em. Petrescu, m. 1990
Al. Andriţoiu, m. 1996
7 aprilie, continuare: Mă abat pe la Academie, sărbătoare 137 ani de la
înfiinţare, vorbeşte Eugen Simion, înmînează Legiuni de onoare, dar în sala de
jos, între aleşii pentru veşnicie, nu depistez nici măcar un singur scriitor.
Fusese Mironov, şi-a adus olimpicii, viitori ocupanţi ai scaunelor de
academicieni. Simion, jubilînd că obţinuse de la Iliescu-Năstase clădirea
pentru academicieni, oficial.
Merg la Radio, Liviu Grăsoiu plecase, îi las o carte. Azi
ninge de cîteva ori. Trec pentru ultima dată pe la birou, apoi ajung la RAMIN,
Puia îmi laudă cartea, a trecut de jumătate, mă întreabă cum de pot să scriu în
zgomotul din Bucureşti. E o tehnică specială, te concentrezi, dar e mare consum
nervos. Le-a cumpărat cărţi lui Goliţă şi lui Geamănu. Iau cărţi Bobi Popescu
şi Petrică Stratulat. La redacția Luceafărul, nu-l găsesc pe Tupan, însă mă văd pe stradă cu Dimisianu,
îi dau alt exemplar din Scrisoare dlui
Vitalie Ciobanu, noroc că o aveam la mine.
Zilele astea am bătut pe calculator Jurnalul pînă la începutul lui ’84.
Pagini bune despre D. Alexandru. Le-aş citi la radio, de m-ar chema; Pan Izverna mi-a
telefonat că ar fi aranjat la radio pentru nişte evocări de scriitori, dar n-am
primit nici o solicitare în acest sens. Poate s-au răzgîndit, poate au promis
doar de formă?
La TV, americanii deja în centrul Bagdadului. După 20
de zile de la declanşare. De s-ar termina mai repede! Citesc cu nespusă
încîntare Mioriţa – o hermeneutică
ontologică, de Ştefania Plopeanu. Trebuie să-i spun direct ce mult îmi place
acest text. Vorbesc la telefon cu Radu Voinescu, a scris în Luceafărul două
episoade elogioase despre cartea Lidiei. Promite să scrie şi despre Veneticii. Nu acelaşi lucru Florin
Mihăilescu, el nu a scris niciodată despre cărţi de proză; el nu publică decît
la Viaţa R. şi la Steaua, acolo numai despre cărţi traduse din străinătate. El
nu umblă pe coridoare, nu bate la uşi, scrie numai dacă i se solicită. Îmi
explică asta în vreo jumătate de oră, noroc că era duminecă… De Caius nu ştie
să fi venit pe-acasă în ultimele luni. În Ziua literară, număr special Mariana
Marin, evocări îndoliate, optzeciştii: Ghiu, Stoiciu, Groşan, Mircea, Dorian,
Muşina…
Va urma
Primesc de la prietenul poet Daniel Tipuriță (autor a 8 volume de poezii) următorul comentariu la apariția Calendarului scriitorilor români:Un elogiu și o atenționare:
Cu siguranţă, ne referim la o lucrare monumentală, prin dimensiune, prin importanţa temei abordate, prin unicitatea mesajului, dar nu mai puţin prin volumul de muncă înglobat în ea. Numai dacă iei în calcul înzestrarea cu realele calităţi pe care doar un Dumnezeu generos le-ar putea hărăzi unui scriitor: tenacitate, răbdare, ataşament, iubire şi în primul rând talent din belşug, ai putea înțelege cum poate fi inițiată şi dusă la sfârşit o lucrare de asemenea proporţii!
Aceste înzestrări deosebite, reunite ca prin minune într-o singură persoană, sunt de altfel observabile şi în celelalte mari şi importante lucrări literare anterior create de Ion Lazu: Odiseea plăcilor memoriale şi mai ales în romanele Rămășagul, Capcana de piatră, Veneticii, Sălbaticul, etc. Să nu uităm de creaţiile poetice publicate de-a lungul vieţii, strânse de curând în antologia Eu scriu la lumina mâinii mele (500 pagini).
Revenind la "Calendarul scriitorilor români", după părerea mea, această lucrare de excepție ar trebui recompensată cu premiul Academiei române. Am asistat, ca tot muritorul, la decernarea unor premii ale acestei prestigioase instituţii pentru lucrări care nu se compară cu acest ”Calendar al scriitorilor români” - lucrare în trei volume format mare, însumând 2000 de pagini!; nu ştiu care este mecanismul prin care o operă importantă poate ajunge în atenția comisiilor care decid premiile academice, cred că ea trebuie mai mult promovată, cunoscută de persoane de decizie. Ar fi mare păcat să intre în anonimat în aceste zile, când nimeni nu e interesat de nimeni şi de nimic, toți semenii noștri fiind absorbiți de goana după propriile interese.
Pentru că nu trebuie uitaţi aceşti Titani-salahori, ca scriitorul şi poetul Ion Lazu, care s-a născut şi trăieşte pe planeta lucrurilor frumoase.
Dan Tipuriţă 30 sept. 2014. Bucureşti.
Aceste înzestrări deosebite, reunite ca prin minune într-o singură persoană, sunt de altfel observabile şi în celelalte mari şi importante lucrări literare anterior create de Ion Lazu: Odiseea plăcilor memoriale şi mai ales în romanele Rămășagul, Capcana de piatră, Veneticii, Sălbaticul, etc. Să nu uităm de creaţiile poetice publicate de-a lungul vieţii, strânse de curând în antologia Eu scriu la lumina mâinii mele (500 pagini).
Revenind la "Calendarul scriitorilor români", după părerea mea, această lucrare de excepție ar trebui recompensată cu premiul Academiei române. Am asistat, ca tot muritorul, la decernarea unor premii ale acestei prestigioase instituţii pentru lucrări care nu se compară cu acest ”Calendar al scriitorilor români” - lucrare în trei volume format mare, însumând 2000 de pagini!; nu ştiu care este mecanismul prin care o operă importantă poate ajunge în atenția comisiilor care decid premiile academice, cred că ea trebuie mai mult promovată, cunoscută de persoane de decizie. Ar fi mare păcat să intre în anonimat în aceste zile, când nimeni nu e interesat de nimeni şi de nimic, toți semenii noștri fiind absorbiți de goana după propriile interese.
Pentru că nu trebuie uitaţi aceşti Titani-salahori, ca scriitorul şi poetul Ion Lazu, care s-a născut şi trăieşte pe planeta lucrurilor frumoase.
Dan Tipuriţă 30 sept. 2014. Bucureşti.
Consemnare: Pianista octogenară Liana Șerbescu sărbătorită la Sala Euterpe, II.
Maestrul Valeriu Râpeanu vorbește despre marea șansă a celor două protagoniste ale emisiunii de a se fi format într-o ambianță culturală-muzicală de cel mai înalt nivel. În cazul Lianei Șerbescu, e vorba în special despre mama acesteia, pianista Silvia Șerbescu, una dintre valorile mari ale pianisticei noastre, o prezență copleșitoare. În astfel de dinastii culturale, unde numele este deja cosacrat, se pune deci problema de a-ți impune prenumele. Trebuie amintit faptul, care îndeobște se trece cu vederea, că în perioada războiului 1940-1945 dar și imediat după aceea, în cultura noastră activau personalități marcante precum Călinescu, Tudor Vianu, Radu Tudoran, Enescu, Dinu Lipatti, Constantin Silvestri, iar la Ateneu concertau un Caraian, adorat de femei, dar și Valentin Gheorghiu, mai ieri primit la Academie, Aristide Demetriad, Richter. Or, Liana Șerbescu, pe urmele mamei sale, dar cu personalitate distinctă, era în sine o frumusețe feminină, o îmbinare fericită a tinereții cu maturitatea artistică. Despre dânsa scria cronici elogioase Onisifor Ghibu, de exemplu. În țară, apoi în străinătate, Liana Șerbescu s-a manifestat plenar ca pianistă de mare forță dar și ca muzicolog de mari inițiative, editând partituri ale unor compozitoare de mare valoare, rămase dintr-o prejudecată în plan secund al recunoașterii.
Urmează un intermezzo, ni se dau imagini de familie, apoi partea a treia din concertul Clarei Schumann, în interpretarea Lianei Șerbescu la Ateneu, 20 februarie 1997.
Într-o ultimă rundă de convorbiri cu și despre pianista Liana Șerbescu, urcă pe scenă doamnele Lavinia Coman și Camelia Pavlenco precum și violonceistul Petre Lefterescu.
Lavinia Coman, eleva Silviei Șerbescu, în situația onorantă de a vorbi despre fiica acesteia, Liana Șerbescu, ajunsă ea însăși la rotunda vârstă de 8 decenii: Am deschis ochii asupra lumii muzicale în 1957, la Liceul de muzică, anul următor am intrat la Conservator, unde am avut-o profesoară pe Silvia Șerbescu. Încă pe atunci Liana Șerbescu se afirmase ca interpretă de excepție și a devenit în mod firesc persoana lângă care m-am dezvoltat și care mi-a luminat tinerețea; o consideram sora mea mai mare și o admiram necondiționat, așa cum era: frumoasă, prezență electrizantă, remarcabilă și prin eleganța vestimentară și prin adecvare la temele interpretate; o tânără instruită, care citea cu fervoare, care avea vocație pentru arta grafică. La aceste calități se adaugă puterea de a iniția și organiza evenimente, de a influența vieți, de a-și construi cariera, de a pune oamenii la lucru, de a crea echipe. O inteligență emoțională dublată de abilitatea ”meșteșugărească” de a crea relații, de a le menține, de a le orienta spre o anumită temă de cercetare. A adus contribuții substanțiale la Istoria muzicii universale, inclusiv privind compozitoarele românce sau de aiurea.
Dl prof. univ. Petre Lefterescu notifică: Liana Șerbescu s-a format în preajma pianistei Silvia Șerbescu, dar deosebirile dintre cele două personalități sunt foarte mari. Liana Șerbescu: Am cântat la pian, dar în paralel și mai ales după încheierea carierei pianistice am căutat și uneori am găsit alte surse de bucurie în preajma muzicii, nu doar mergând la concerte, activând în comisii, ci și la recitaluri, expoziții, conferințe, găsind alte ferestre deschise atunci când unele se închid. Dl Lefterescu: Are generozitate și se implică cu toată energia în impunerea altor interpreți.
Camelia Pavlenco: Liana Șerbescu reprezintă pentru mine o icoană din copilărie și trebuie să spun că primul meu articol a fost despre dânsa: ”Muzica este de genul feminin”. Nu mai urma decât străduința de a-i călca pe urme.
Ilinca Dumitrescu: Iehudi Menuhin și-a intitulat cartea de memorii: ”Drumul întrerupt”. Alți mari muzicieni au insistat pe această idee. Artistului i se pare că nu a realizat decât în mică parte ceea ce și-a propus, ce-ar fi dorit, el este mereu nemulțumit că nu a valirificat la maximum înzestrarea cu care a fost dăruit. Un cuvânt de încheiere din partea sărbătoritei. Suntem invitați pe 30 septembrie la Biblioteca Metropolitană, unde se lansează dublul CD abia editat de Electrecord. Vor vorbi și maeștrii de sunet care au ocrotit editarea lucrărilor.
Urmarea: Aseară, la Biblioteca metropolitană, într-un spațiu ce s-a dovedit foarte primitor însă și foarte neîncăpător, a continuat sărbătorirea marii pianiste Liana Șerbescu, asaltată încă odată de prieteni, admiratori etc. Au cuvântat: Ilinca Dumitrescu, Costin Tuchilă, Viorel Cosma, Lavinia Coman, Olga Grigorescu, iar spre final domnii Alexandru Pârlea și Ovidiu Neagu care au pus în valoare manuscrisele aduse la lumină ca prin minune de Liana Șerbescu; s-au ocupat, cu mijloace tehnice nu neapărat de ultimă oră, de restaurarea sonoră a înregistrărilor, de îmbunătățirea lor auditivă și de procesarea unor materiale ce puteau părea irecuperabile. Înregistrările, din anii 60, sunt proprietatea dnei Liana Șerbescu, s-au ocupat deci de recuperarea unor lucrări ce țin de excelență, care ”trec de membrana microfonului”. După 4 decenii am reușit să aducem la lumină aceste bijuterii muzicale, printre care Variațiunile lui Respighi, nemaiinterpretate în România. Pe Ovidiu Neagu l-a impresionat modul în care Liana Șerbescu știe să rămână tânără și fericită, sfidând calendarele.
Valeriu Râpeanu: suntem aici un microcosmos muzical, din generații ca a lui Viorel Cosma, a noastră, a celor ce ne urmează. Privești în jur și simți publicul de la Ateneu, pe care sondajele l-au indicat drept cel mai reprezentativ loc din București. Am fost întrebat dacă am cunoscut-o pe Silvia Șerbescu. Am răspuns: Nu am cunoscut-o, am ascultat-o. Generația mea avea o mare sfială să se apropie de marii interpreți ascultați cu evlavie: Silvia Șerbescu, George Georgescu, Rogalschi, ei reprezentau mituri ale existenței, impresiile noastre erau confirmate de cronicile unui Ciomac, Mihail Jora. Viața culturală trăiește din descoperiri și redescoperiri, în viața culturală a unei națiuni nu avem generații divergente, ci o continuitate a celor de ieri cu cei de azi și din viitorime.. Se impune lupta pentru conservarea patrimoniului muzical, nu doar a celui reprezentat de ziduri și pietre.
Ni se dă posibilitatea de a vedea și asculta Concertul în la minor pentru pian și orchestră al compozitoarei poloneze Grazyna Bacewicz (1919-1969), susținut de Liana Șerbescu la Ateneul român, pe data de 20 februarie 1997. În ce mă privește, am avut privilegiul nemaiîntâlnit de a privi alternativ ecranul cu proiecția și totodată pe interpretă, situată la doar 2 metri de mine. Un spectacol în spectacol și o teribilă lecție cu privire la implicarea artistului în interpretare...
Un mic discurs de încheiere, al marii pianiste. Emoția vorbitoarei a crescut indicibil, până la granița cu lacrimile. Extraordinar mod de a-ți trăi viața!
Urmează un intermezzo, ni se dau imagini de familie, apoi partea a treia din concertul Clarei Schumann, în interpretarea Lianei Șerbescu la Ateneu, 20 februarie 1997.
Într-o ultimă rundă de convorbiri cu și despre pianista Liana Șerbescu, urcă pe scenă doamnele Lavinia Coman și Camelia Pavlenco precum și violonceistul Petre Lefterescu.
Lavinia Coman, eleva Silviei Șerbescu, în situația onorantă de a vorbi despre fiica acesteia, Liana Șerbescu, ajunsă ea însăși la rotunda vârstă de 8 decenii: Am deschis ochii asupra lumii muzicale în 1957, la Liceul de muzică, anul următor am intrat la Conservator, unde am avut-o profesoară pe Silvia Șerbescu. Încă pe atunci Liana Șerbescu se afirmase ca interpretă de excepție și a devenit în mod firesc persoana lângă care m-am dezvoltat și care mi-a luminat tinerețea; o consideram sora mea mai mare și o admiram necondiționat, așa cum era: frumoasă, prezență electrizantă, remarcabilă și prin eleganța vestimentară și prin adecvare la temele interpretate; o tânără instruită, care citea cu fervoare, care avea vocație pentru arta grafică. La aceste calități se adaugă puterea de a iniția și organiza evenimente, de a influența vieți, de a-și construi cariera, de a pune oamenii la lucru, de a crea echipe. O inteligență emoțională dublată de abilitatea ”meșteșugărească” de a crea relații, de a le menține, de a le orienta spre o anumită temă de cercetare. A adus contribuții substanțiale la Istoria muzicii universale, inclusiv privind compozitoarele românce sau de aiurea.
Dl prof. univ. Petre Lefterescu notifică: Liana Șerbescu s-a format în preajma pianistei Silvia Șerbescu, dar deosebirile dintre cele două personalități sunt foarte mari. Liana Șerbescu: Am cântat la pian, dar în paralel și mai ales după încheierea carierei pianistice am căutat și uneori am găsit alte surse de bucurie în preajma muzicii, nu doar mergând la concerte, activând în comisii, ci și la recitaluri, expoziții, conferințe, găsind alte ferestre deschise atunci când unele se închid. Dl Lefterescu: Are generozitate și se implică cu toată energia în impunerea altor interpreți.
Camelia Pavlenco: Liana Șerbescu reprezintă pentru mine o icoană din copilărie și trebuie să spun că primul meu articol a fost despre dânsa: ”Muzica este de genul feminin”. Nu mai urma decât străduința de a-i călca pe urme.
Ilinca Dumitrescu: Iehudi Menuhin și-a intitulat cartea de memorii: ”Drumul întrerupt”. Alți mari muzicieni au insistat pe această idee. Artistului i se pare că nu a realizat decât în mică parte ceea ce și-a propus, ce-ar fi dorit, el este mereu nemulțumit că nu a valirificat la maximum înzestrarea cu care a fost dăruit. Un cuvânt de încheiere din partea sărbătoritei. Suntem invitați pe 30 septembrie la Biblioteca Metropolitană, unde se lansează dublul CD abia editat de Electrecord. Vor vorbi și maeștrii de sunet care au ocrotit editarea lucrărilor.
Urmarea: Aseară, la Biblioteca metropolitană, într-un spațiu ce s-a dovedit foarte primitor însă și foarte neîncăpător, a continuat sărbătorirea marii pianiste Liana Șerbescu, asaltată încă odată de prieteni, admiratori etc. Au cuvântat: Ilinca Dumitrescu, Costin Tuchilă, Viorel Cosma, Lavinia Coman, Olga Grigorescu, iar spre final domnii Alexandru Pârlea și Ovidiu Neagu care au pus în valoare manuscrisele aduse la lumină ca prin minune de Liana Șerbescu; s-au ocupat, cu mijloace tehnice nu neapărat de ultimă oră, de restaurarea sonoră a înregistrărilor, de îmbunătățirea lor auditivă și de procesarea unor materiale ce puteau părea irecuperabile. Înregistrările, din anii 60, sunt proprietatea dnei Liana Șerbescu, s-au ocupat deci de recuperarea unor lucrări ce țin de excelență, care ”trec de membrana microfonului”. După 4 decenii am reușit să aducem la lumină aceste bijuterii muzicale, printre care Variațiunile lui Respighi, nemaiinterpretate în România. Pe Ovidiu Neagu l-a impresionat modul în care Liana Șerbescu știe să rămână tânără și fericită, sfidând calendarele.
Valeriu Râpeanu: suntem aici un microcosmos muzical, din generații ca a lui Viorel Cosma, a noastră, a celor ce ne urmează. Privești în jur și simți publicul de la Ateneu, pe care sondajele l-au indicat drept cel mai reprezentativ loc din București. Am fost întrebat dacă am cunoscut-o pe Silvia Șerbescu. Am răspuns: Nu am cunoscut-o, am ascultat-o. Generația mea avea o mare sfială să se apropie de marii interpreți ascultați cu evlavie: Silvia Șerbescu, George Georgescu, Rogalschi, ei reprezentau mituri ale existenței, impresiile noastre erau confirmate de cronicile unui Ciomac, Mihail Jora. Viața culturală trăiește din descoperiri și redescoperiri, în viața culturală a unei națiuni nu avem generații divergente, ci o continuitate a celor de ieri cu cei de azi și din viitorime.. Se impune lupta pentru conservarea patrimoniului muzical, nu doar a celui reprezentat de ziduri și pietre.
Ni se dă posibilitatea de a vedea și asculta Concertul în la minor pentru pian și orchestră al compozitoarei poloneze Grazyna Bacewicz (1919-1969), susținut de Liana Șerbescu la Ateneul român, pe data de 20 februarie 1997. În ce mă privește, am avut privilegiul nemaiîntâlnit de a privi alternativ ecranul cu proiecția și totodată pe interpretă, situată la doar 2 metri de mine. Un spectacol în spectacol și o teribilă lecție cu privire la implicarea artistului în interpretare...
Un mic discurs de încheiere, al marii pianiste. Emoția vorbitoarei a crescut indicibil, până la granița cu lacrimile. Extraordinar mod de a-ți trăi viața!
Fotografii...la sărbătorirea pianistei Liana Șerbescu
 |
| Valeriu Râpeanu, Ilinca Dumitrescu, Liana Șerbescu, Sorin Alexandrescu. |
 |
| Camelia pavlenco, Liana Șerbescu, Ilinca Dumitrescu, Lavinia Coman, Petre Lefterescu. |
 |
 |
| Ilinca Dumitrescu, Costin Tuchilă. |
 |
| Viorel Cosma |
 |
| Lavinia Coman |
 |
| Dariu Gavrelă, fiul marii pianiste. |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu