16 octambrie: Simion Mehedinţi, n. 16 oct. 1868 - d. 14 dec. 1962   

                           

Al unsprezecelea şi ultimul copil al unui dascăl bisericesc din Soveja-Vrancea, dintr-o familie cu tradiţii preoţeşti, viitorul mare savant geograf, pedagog, academician, politician şi scriitor a făcut şcoala primară în comuna natală şi în cea vecină Vidra, a mers la Seminarul teologic din Roman, s-a mutat la cel din Bucureşti, a ajuns la Liceul din Focşani şi a reuşit să-l termine la Sf. Sava din Bucureşti, cu bacalaureatul în 1888. Mereu premiant, mereu neajutorat material... Se înscrie la Facultatea de matematici, căci se remarcase ca elev strălucit, dar e nevoit să abandoneze. Apoi câştigă o bursă la Şcoala Normală Superioară şi îşi poate continua studiile la Litere şi Filosofie din Bucureşti, secţia geografie. Licenţa în 1892, Magna cum Laude. Devine profesor la liceul din Focşani, dar o bursă primită la recomandarea lui Al. Odobescu îl ajută să-şi perfecţioneze studiile la Paris, 1892-1893, apoi la Berlin şi Leipzig, 1894-1896. Revenit în ţară, la recomandarea lui Titu Maiorescu devine profesor la catedra nou înfiinţată de Geografie, unde va fi profesor vreme de 38 de ani, până la pensionarea din 1938. A reorganizat învăţământul în domeniul geografiei, practic la toate nivelele şcolare; a scris manuale pentru fiecare treaptă de învăţământ.

Geograf de talie mondială, geopolitician, pedagog, creator de şcoală în Geografie. S-a ocupat de geografia istorică, de antropologie, de etnografie. Începută în 1900, cercetarea sa în domeniul ştiinţei geografice a fost desăvârşită printr-o lucrare monumentală Terra, 1930, care nu este un curs, nici doar un tratat, ci o întreprindere de mare anvergură, deschizătoare de drumuri, căci valorificând toate cuceririle ştiinţei geografice din Apus şi găsind răspunsuri în premieră la multe din problemele acestei ştiinţe. I-a definit domeniul, compartimentele, a insistat asupra faptului că este vorba despre o interacţiune dintre cele patru geosfere: pământul, biosfera, oamenii şi atmosfera. Există o geografie fizică, una economică, una istorică, una demografică etc. A creat o pleiadă de discipoli geografi, printre care numim pe George Vâlsan, C. Brătescu, Vintilă Mihăilescu, Ion Simionescu.

Autor a peste 350 titluri în cercetarea ştiinţifică, a fost un literat de mare clasă, căruia Titu Maiorescu nu a ezitat să-i dea în grijă revista Convorbiri literare, unde S.M. a fost director din 1907 până în 1921. A condus revista Duminica poporului, între 1914 şi 1933. Mereu dedicat ideii de a ridica poporul prin cultură, ştiinţă, prin legi şi instituţii corespunzătoare; în 1918 devine Ministrul Cultelor şi Instrucţiei Publice în România Mare. Academician din 1915, şi-a ţinut discursul de recepţie abia după război, cu o temă din etnografie: Caracterizarea unei naţiuni prin uneltele de muncă. Ştiinţa, şcoala şi profesorul, viaţa, munca, familia, au fost mereu în atenţia sa. A fost unul dintre organizatorii învăţământului în România, a ţinut numeroase conferinţe. A vorbit despre civilizaţie dar şi despre cultură; despre şcoala muncii; despre importanţa asimilării învăţăturilor din Evanghelii. Academizant, tradiţionalist, a fost unul dintre luminătorii naţiunii, a aderat la Mişcarea legionară. În 1946 a ţinut ultimul discurs la Academie. Tot în 1946 a publicat o carte de confesiuni: Premise şi concluzii la Terra. Ca scriitor s-a remarcat prin volumul Oameni de la munte, 1920. A lăsat o moştenire culturală de excepţie, în cel puţin patru direcţii diferite: în domeniul ştiinţei, o monografie inestimabilă despre Titu Maiorescu (probabil cu date furnizate chiar de acesta), o lucrare Primăvara literară despre cei mai mari scriitori de la Junimea şi amintilele confesiuni, cu întoarceri la tărâmul mirific al satului Soveja, unde îşi au obârşia opţiunile de-o viaţă ale acestui mare român. După instaurarea regimului comunist (era deja octogenar!), a fost marginalizat, până la moarte (trecuse de 96 ani…), trăind pe sponci, schimbând domicilii; studiile, manualele i-au fost interzise.  Numai conștiința faptului că își pusese întreaga râvnă de-o viață în slujba națiunii sale îl va fi întărit în restritea destinului.  Unul dintre eroii culturali ai românilor.

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Simion_Mehedin%C8%9Bi

http://www.crestinortodox.ro/parinti/simion-mehedinti-savantul-geograf-pedagogul-crestin-97580.html

http://www.crispedia.ro/Simion_Mehedinti

Alţi scriitori:

Moldav, n. 1907

Lidia Bote, n. 1924

Valeriu Filimon, n. 1931

Gib I. Mihăescu, n. 23 aprilie 1894 - d. 16 oct.1935

Al. Claudian, m. 1962

Leon Leviţchi, m. 1991 


Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2003 

16 mai, continuare: Telefon de la Niki Opriţescu, s-a apucat de lucru la scenariul nostru; spune că şi-a amintit drumul făcut împreună, pe traseul moşului, la Obeni. Vine în ţară în iulie.

Sunt un independent, nu doar un singuratic și un nealiniat. Grupările apar din nevoia indivizilor de a căpăta o identitate şi în etapa următoare o diferenţiere faţă de gruparea respectivă. Or, eu nu exist pentru că sunt diferit de alţii, ci exist doar în măsura în care mă pot edifica drept un scriitor demn de atenţie. Nu aparţin vreunei mode, nici modernismului, nici textualismului sau comportamentismului, nu aparţin modelor și nu mă închin modelelor, ci mă interesează să rămân acolo unde m-a adus meseria și urgențele vieții și să scriu despre omul din totdeauna. În satul Obeni din comuna Ioneşti am scris în doi ani succesivi două romane localizate acolo, însă ca timp unul plasat în secolul XVI, iar celălalt în cea mai stringentă actualitate. Prea mic a fost efortul de a mă deplasa pe scara temporală, pentru că pe mine mă interesează mai cu seamă ceea ce este etern uman şi durabil în relațiile cu semenii, iar nu ce este efemer şi schimbător, toate detaliile care fac ambianţa..

Încă şi încă o dată despre miracolul vieţii – sursa aspiraţiilor şi reveriilor şi fericirilor noastre.

Sigur, gîndirea vine de la sine, cum just a observat Arghezi, cu precizarea că poate veni în timpul inactivităţii – şi atunci capătă o nuanţă pesimistă, defetistă, negativistă, dar poate apărea şi în timpul muncii – vezi capitolul Mama spală - şi atunci, aceşti oameni activi, cu datul lor sufletesc, au altă atitudine, pozitivă, optimistă. Cei inactivi, retractili, depresivi sunt prin forţa lucrurilor pesimişti, ei reţin latura de disconfort a vieţii: ghinionul, nedreptatea, nepăsarea semenilor. Sigur, pentru autor e indicat să alterneze cele două stări – de activitate şi de reculegere, ca o respiraţie în doi timpi a sufletului.

Nu m-am ferit de muncile cele mai umile (am dat o mână de ajutor la ale gospodăriei, la Avrig am împrăștiat bălegar pe tarla, am adunat fânul) – mirat să constat că îmi veneau spontan idei importante, ca să nu mai spun că prestațiile gospodărești mi-au dat prilejul să cunosc oameni care mi-au schimbat destinul.

Gîndirea mea înceată –şi ideea de a-i valorifica valenţele, de a transforma un aparent handicap într-un stil. Cum îi scriam, prin 65, lui Bălăiţă.

Un scriitor nu trebuie să se îndoape cu tratate filosofice, el trebuie să-şi valorifice intuiţiile, acele beculeţe care se aprind, acele contacte care se fac; să le ocrotească grijuliu și să le folosească cu mare atenție şi delicateţe, iar nu să le lase în risipire, precum scînteile în întunericul de unde au venit. Să aibă răbdare şi încredere în fondul lui creativ, convins că ideile vin de la sine, la momentul sorocit, nici mai devreme nici mai tîrziu. Aceasta e adevărata inspiraţie, aceasta e creativitatea, aceeaşi la omul de ştiinţă, la filosof şi la poet. Eu îl citesc pe Cioran nu pentru speculaţiile sale despre viaţă şi sinucidere, ci pentru intuiţiile sale poetice. De fapt singur a mărturisit: „Aş fi foarte mîndru să ştiu că scrierile mele au influenţau vreun poet.” Se simte în cuvintele lui jindul de a fi poet. În ce mă privește, sunt atât cât cânt” – și sunt un marginal pentru că sunt un om liber, neînregimentat, care îşi apăra demnitatea personală. Nu aparţin niciunei generaţii de creaţie.

(din Gândirea înceată, jurnal, în manuscris)

Va urma

Fotografii de toamnă...