miercuri, 8 octombrie 2014

8 octambrie: George Mihail Zamfirescu, n. 13 oct. 1898 - d. 8 oct. 1939

                 
       

Fiul unui căruţaş de la margine de Bucureşti, a primit la naştere numele Gheorghe Petre Mihai. A făcut şcoala în Bucureşti, între 1905 şi 1916, după care, începând conflagraţia, a mers la Şcoala de Ofiţeri de rezervă de la Botoşani, prins în luptele de la finele Războiului. Aspecte din vremea războiului vor fi prezente în oparele sale romaneşti. Revenit în Bucureşti, frecventează cenaclul Sburătorul, debutând cu poezii în 1918, cu pseudonimul Gemi Zam. Prietenii literari vor perpetua acest apelativ: Gemi. Foarte activ în presa literară a vremii, nu doar în cea de stânga, pentru care vădea predilecţii. În 1920 înfiinţează Societatea Tinerilor Scriitori, în scopul de a impulsiona mişcarea teatrală. Între 1922 şi 1924 va fi la Satu Mare, ca funcţionar de Asigurări sociale, activ şi aici în publicistică, colaborând la reviste transilvănene. Înfiinţează la Satu Mare reviste ce s-au dovedit efemere: Săgeata (cu profil satiric) şi Icoane maramureşene, dar în 1925 revine în capitală, ca bibliotecar, ca actor şi regizor, activitate care îl va purta la Cernăuţi, la Iaşi, înapoi la Bucureşti.
În cenaclul Sburătorul citeşte fragmente din Domnişoara Nastasia; se face remarcat în critica de teatru şi ţine rubrica de critică literară la reviste ale vremii. Redactor la Facla, împreună cu Al. Sahia. Înfiinţează două companii teatrale, cu viaţă scurtă şi acestea. Devine membru fondator al Societăţii Autorilor Dramatici, apoi şi membru al S.S.R,  Ca scriitor, debutase cu volumul de proze scurte Flacăra albă, 1924; în 1926 urmează alt volum de povestiri Gazda cu ochii umezi, ambele inspirate din viaţa pestriţă a mahalalei bucureştene, unde sordidul, sărăcia se împletesc indestructibil cu ticăloşia, dar şi cu aspiraţii spre puritate, spre fericire. În paralel îşi va publica romanele: Maidanul cu dragoste, 1933, Sfânta mare neruşinare, în două volume şi Cântecul destinelor, 1929, un ciclu romanesc despre lumea periferiei bucureştene, ce ar fi trebuit să se încheie cu romanul Bariera, care dădea şi numele ciclului, apărut postum. 
Poet, jurnalist, cronicar dramatic, nuvelist, romancier ce s-a făcut remarcat prin Maidanul cu dragoste, freneticul scriitor, debordant de elanuri, pe cât de bolnăvicios altfel, s-a impus mai ales ca autor dramatic, prin Domnişoara Nastasia, o comedie tragică, consacrându-l ca unul dintre principalii autori dramatici din Interbelic, alături de seria George Ciprian, Mihail Sebastian, Mihail Sorbul, Tudor Muşatescu. Ca abordare, folosind procedee ale satirei, şarjei, absurdului şi parabolei, G. M. Zamfirescu se plasează mai departe de Caragiale, mai aproape de Mihail Sorbul, dar şi cu influenţe din Azilul de noapte al lui Gorki, cu accent pe personaje aprige, dominate de patimi mistuitoare, aducătoare de năpastă, de moarte. Alte piase nu s-au ridicat la nivelul Nastasiei: Idolul şi Ion Anapoda, etc. Cu un simţ special pentru fenomenul teatral, încă în cronicile sale a pledat pentru un teatru nou, esenţializat, unde cuvântul îşi avea atribuţii speciale.
Opera literară:   Flamura albă... Suflete şi chipuri prinse în vârtejul morţii, prefaţă de Eugen Relgis,  1924; Cuminecătura,  1925; Gazda cu ochii umezi,  1926; Domnişoara Nastasia, 1928; Madona cu trandafiri, 1931; Maidanul cu dragoste, I-II,  1933; ediţie îngrijită de Florence G.M. Zamfirescu, prefaţă de Valeriu Râpeanu,  1957; ediţie îngrijită şi prefaţă de Valeriu Râpeanu,1993; Idolul şi Ion Anapoda, 1935; Sfânta mare neruşinare, I-II,  1936; ediţie îngrijită şi prefaţă de Valeriu Râpeanu, 1998; Mărturii în contemporaneitate,1938; Cântecul destinelor, 1939; Sam, 1939; Sufletul soldaţilor de plumb, 1940; Miss, 1942; Bariera, prefaţă de Florence G.M. Zamfirescu,  1946; Teatru, ediţie îngrijită şi prefaţă de Valeriu Râpeanu, 1957; Isprava duhului roşcovan, ediţie îngrijită şi prefaţă de Fănuş Băileşteanu,  1974;
 Scrieri, vol. I: Teatru, vol. II: Mărturii în contemporaneitate, ediţie îngrijită şi introducere de Valeriu Râpeanu, Bucureşti, 1974; Corespondenţă, ediţie îngrijită şi prefaţă de Claudia Dimiu,  1988; Domnişoara Nastasia şi alte piese,  1989; Teatru, ediţie îngrijită şi prefaţă de Valeriu Râpeanu, 2000.

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/George_Mihail_Zamfirescu
 http://www.crispedia.ro/George_Mihail_Zamfirescu

Ion Lazu: Odiseea plăcilor memoriale 
1 mai 2007. Am aflat pe căi întortochiate câteva noi adrese, Petru Comarnescu, Alice Botez, G. Ivaşcu, Valeriu Cristea, G. Macovescu, Aurel Covaci, G. M. Zamfirescu, Victor Ion Popa – să le identific pe teren, să obţin aprobările, datele şi tot ce urmează...
3 iunie 2007.(...) Pentru G. M. Zamfirescu, o caut pe avocata Irina Liliana N. În acelaşi bloc cu Murgeanu, la altă scară, după colţ, etajul V. Ajung spre seară. Totuşi, are un client. Aştept în hol. Nu o mai reprezintă. Înţelegătoare, îmi dă e-mail-ul dnei Christina Russu din Germania, s-o capacitez. Îmediat ce ajung acasă îi compun un text, i-l trimit cu mari speranţe. Însă nu primesc răspuns nici atunci, nici peste câteva zile, niciodată, deşi repet mesajul. Probabil îl şterge, necunoscându-mi numele.
25 iulie 08. ... Pe Popa Tatu până în str. Mircea Vulcănescu, fostă Ştefan Furtună, fostă..., să văd ce pot face pentru memoria lui G. M. Zamfirescu, autorul Maidanului cu dragoste, sfârşit pretimpuriu, la nici 41 de ani!, fără adăpost, la o secţie de poliţie, caz înspăimântător dacă ne gândim la destinul scriitorului român din totdeauna; am destul timp pentru  reflexii amare, căci fac ditamai drumul până la nr. 10; în curte o tânără femeie, îi fac semn că vreau discuţie; aflu că ieri sau alaltăieri a fost la ei proprietăreasa, acum stabilită în Germania, azi pleacă cu avionul. Cristina Russu. Avea o notăriţă care le lua chiriile, acum le depun la bancă, în cont. Marele ghinion îl urmăreşte în postumitate pe autorul Domnişoarei Nastasia.... 


Poezia zilei, Constantin Abăluţă, n. 8 oct. 1938, Bucureşti.

 

Bazuka girl
1
După-amiezele în care vream să mor
ca un soldat irakian cu explozibilul în braţe
explozibil făcut din ochii tuturor femeilor pe care le-am iubit
o şină de cale ferată să-mi sară în faţă desfigurându-mă
peisajul plin de schije din ochii explodaţi ai iubitelor mele
şi oamenii întâmplător pe-acolo
plini de schije din ochii iubitelor mele
o înfrăţire generală post-mortem şi asta
îmi dădea chef să mai trăiesc o vreme
lângă salcâmul frânt de furtună
în copilăria cu miros de gaz şi duşumele putrede
când am băgat mâna între picioarele anicăi
fetiţa vecinului care a lăcrimat
mi-a dat un şut
şi m-a mâzgălit cu creta pe haină
acum nu am decât refugiul trotuarelor întunecate
din acest oraş şi saliva
îmi colcăie în beregată ca o delicatesă
pregătită pentru faţa indolentă a trecătorilor
ăştia care-au făcut revoluţia furată
şi golul dintr-un zid omoară iar şi iar
creiere cât de apropiate
ochi cât de îndepărtaţi...
2
Pe malul gârlii prin ierburi negre
am găsit o păpuşă de plastic tăiată cu lama
pe tăieturi s-au înşirat furnici
şi bâjbâie parcă pe-o hartă incompletă a cerului
prezenţa inimii mele în pământul mocirlos
e ca în teatrul de umbre
când mânuitorul ţipă disperat şi corbul îşi scoate ghearele
şi sfâşie ecranul

m-am gândit întotdeauna că voi muri
albit de sângele unei păpuşi tăiate cu lama
sângele alb al mulajului
îmi cere să perforez cartela
aici unde eu muncesc cu schimbul
în ture de viaţă abjectă
cangrena copilăriei momindu-mă până azi
apoi baraca de tras la ţintă în ochii iubitelor
şi-ntr-o seară îţi ungi circumvoluţiile cu pământ
şi strigi după acceleratul care-a fost înghiţit
de groapa cu documente sri

5
Vântul rupe frunzare dărâmă şandramale
închis în odaie respiraţia mea face broboane pe pereţi
degetele îmi sunt reci ca nişte raci
nu mor chiar azi dar las hârtii
pe gangurile imobilului
un fel de scrisori alandala din care
nimeni nu pricepe nimic

sufăr în tăcere
ca un reparator de ochelari
căruia i se sparge zilnic câte o lentilă
şi nu ştie de ce
le ţine-mpachetate în cârpe moi dar degeaba

vântul rupe frunzare degetele îmi sunt reci ca nişte raci
nu văd prea bine cu ochiul drept
dar las hârtii pe gangurile imobilului
hârtii pe care le citeşte doar bazooka-girl
şi le stivuieşte într-o cutie de marmeladă
marca preferată.
(Poezii preluate din Luceafărul de dimineaţă, 2012.)
                      

Alţi scriitori:
D. D. Pătrăşcanu, n. 1872
Al. Andriţoiu, n. 1929
Costin Tuchilă, n. 1954




Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2003
20 aprilie, continuare: Intru la noi acasă, lacătul pus de formă, îl dau de-o parte, vizitez ca la muzeu casa părintească, toate lucrurile la locul lor, tablourile de familie pe pereţi, al Anişoarei pătat, de parcă a stat în ploaie sau sub lacrimi… O fotografie de la nunta Georgetei. Uşile şifonierului stau să cadă; închid ferestrele (lăsate deschise pentru aerisire de Filica?): o cochilie de melc strivită pe tocul geamului. Grădina nelucrată, bunuian de mai an, dar iată că apare un nuc frumos, deja de vreo 10 ani, cu crengi albe forjate, în gardul dinspre grădină. Ies în drum, o văd pe Filica la gardul din spatele casei, stăm de vorbă; merg la cimitir, mormintele săpate, cu flori ce fac bună impresie. La tanti şi unchiu, crucea de piatră deja fixată. Pun flori în borcane, încerc să aprind lumînări, vorbesc cu al lui Găină şi cu Dorina Constantinescu, dar nu am curaj să o întreb de cei doi fraţi mai mari. La întoarcere, mă clacsonează cineva, coboară din maşină, ne îmbrăţişăm, vorbim. Reiese că eu l-am confundat cu ai lui Sîrbu, e din ai lui Călin din Coteşti - iar el mă confundă cu Gelu. 
Mă gîndesc că în Veneticii am scris despre două sate care nu mai sunt decât în mintea mea: al părinţilor, Cioburciul dispărut fizic încă din ‘44, ca urmare a bombardamentelor armatei roșii, persistând doar în reprezentările lor; şi despre Cireaşov, dispărut şi el odată cu moartea tatei: un rînd de oameni s-a dus, au venit alţii, cu alte repere şi exigenţe, ce a fost nu mai contează. Zicea femeia de la cimitir: Alţii muncesc o viaţă pentru a ridica o casă, iar nepoţii dv. nu vor să stea în casa primită de-a gata!  Îi dau Filicăi o carte, se bucură mult, mulţumeşte emoţionată, cînd află că am scris şi despre ea. Îi văd lacrimile. Cît oi mai fi, zice.
Ajung prea devreme la Casa sindicatelor, stau pe-o bancă, văd un domn în costum bleumarin, plimbîndu-se, venit şi el prea devreme. Totuşi, mă apropii, zice: Poftiţi! Dăm mîna, e chiar primarul Gh. Păunescu. Mă ştie din ’92, cînd am devenit cetăţean de onoare. Îi spun: un roman în care Slatina este unul dintre personajele principale, descris încă din ‘44 pînă în ‘97. Sunt basarabean etc. Mama lui e bucovineancă, sora ei a fost soţia lui N. Pan Halipa. Ce mică e lumea!, zic. Mama mea e nepoata lui Şt. Ciobanu. Trebuie să-i spun cine a fost, unul dintre artizanii Unirii din 1918, viitor Ministru etc. Se poartă domneşte, mă conduce în sala unde repeta corul, îmi promite achiziţionarea a 50 de exemplare. Pentru mai mult, să mergem la Ionică. Începe spectacolul, el pleacă să mai aranjeze diverse, iar eu rămîn de vorbă cu o ziaristă de la Jurnalul de Oltenia; pe la 19 o zbughesc la gară şi iau din mers cursa spre casă. O variantă ar fi să duc chiar eu cele 50 de exemplare cu ocazia lansării.
Va urma


Fotografii