luni, 6 octombrie 2014

6 octambrie: Petre Ţuţea, n. 6 oct. 1902 - d. 3 dec. 1993
        
               

   
 Muscelean de la Boteni, din familia unui preot, a început liceul la Neagoe Basarab- Câmpulung Muscel şi l-a terminat la G. Bariţiu din Cluj, unde a făcut studii de Drept, cu un doctorat în drept administrativ în 1929. Preocupat de filosofie dar şi de ideologii, fascinat de abstracţiuni, a ales în tinereţe stânga şi imagina un comunism marxist, însă religios.  Vedem cum tentaţia abstracţiunilor poate naşte opţiuni stranii. În 1932 a înfiinţat revista Stânga, la care avea colaboratori din seria Petre Pandrea, Traian Hernesi, Petru Comarnescu, Mihail Ralea (a se observa că la instaurarea regimului comunist, dintre toţi aceşti intelectuali de stânga doar Ralea a scăpat de închisoare, şi mai mult de-atât, a făcut fulminantă carieră.)  Comilitonii săi Pandrea şi Sorin Pavel au lansat Manifestul Crinului Alb, 1933. Petre Ţuţea lansează şi el, în 1935, Manifestul revoluţiei naţionale, coautor acelaşi Sorin Pavel. În 1933 ajunsese funcţionar în Ministerul Comerţului şi Industriei, în 1934 funcţionează la Berlin, în Legaţia economică, unde colaborează cu Nae Ionescu. Revenit în ţară, va fi şef de secţie şi apoi director în Ministerul Economiei Naţionale, la Comerţ Exterior. Colaborează cu articole economice la Cuvântul lui Nae Ionescu, împreună cu colegii de generaţie: Noica, Eliade, Gyr, Vulcănescu; în 6 septembrie 1940 intră în guvernul legionar şi este director până în 1944. Arestat între 1948-1953, supus unor drastice anchete, necondamnat juridic; este rearestat în toamna 1956, reanchetat, judecat în câteva rânduri, cu condamnări de mulţi ani şi rămânând la Aiud până la graţierea generală a deţinuţilor politici, din vara 1964. Rămas sub stricta urmărire a securităţii, cu percheziţii şi confiscări de multe manuscrise. Aşa se face că la expierea regimului ceauşist, nu avea operă, fiind considerat de aceea un Socrate român. 
L-au relansat interviurile televizate realizate de G. Liiceanu, în paralel cu alte filmări cu prietenul din tinereţe, Emil Cioran, acela rămas la Paris, nemaidezlipit de Oraşul lumină - care îi garantase libertatea. (Nu e defel greu să ne imaginăm ce-ar fi suportat colegii de generaţie şi de opţiuni: Cioran, Eliade, dacă printr-un ghinion ar fi rămas între graniţele ţării. Măcar Mircea Vulcănescu şi alţii au sucombat în detenţie; mai rezistent, cu dorinţa de a da un exemplu elocvent colegilor de suferinţă, Petre Ţuţea a supravieţuit.)  Imediat au început să apară cărţi cu şi despre Ţuţea, care totuşi nu era decât un filosof , un economist şi un eseist.  Vedea în naţiunea română o plămadă demnă de cel mai luminos destin istoric. Vedea propăşirea şi fericirea generală a conaţionalilor, sub blânda lumină a ortodoxiei. Ca spre sfârşit, uitându-se mai atent la amănuntele vieţii de fiecare zi, să lanseze, tot în stil apodictic, teribilele cuvinte: "Numai eu am putut să fac 13 ani de puşcărie pentru un popor de idioţi." A anulat astfel, într-un moment de trezire din abstracţiuni, toate ideile pentru care cu atâta patos militase o viaţă, nu scurtă, ci de 9 decenii...

Opera publicată: Eseuri filosofice: Bătrâneţea şi alte texte filosofice,  1992;Reflecţii religioase asupra cunoaşterii, ediţie îngrijită de Ion Aurel Brumaru, 1992; Philosophia perennis,  1992; reeditare în 1993, volum reeditat sub titlul Scrieri filosofice vol. I,  2006; Nelinisti metafizice, ediţie îngrijită de Petre Anghel,  1994;Filosofia nuanţelor (Eseuri. Profiluri. Corespondenţă), antologie, prefaţă şi aparat critic de Mircea Coloşenco, texte stabilite de Sergiu Coloşenco, postfaţă de Sorin Pavel,  1995; Scrieri filosofice, vol. I, prefaţă de Gavril Matei Albastru, Bucureşti, 2005; Scrieri filosofice, vol. II, cu un medalion de Ion Papuc şi postfaţă de Gavril Matei Albastru, Bucureşti,  2006; Fragmente,  2007. Dialoguri: Între Dumnezeu şi neamul meu, ediţie îngrijită de Gabriel Klimowicz, prefaţă şi postfaţă de Marian Munteanu,  1992; 322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea, editate cu o prefaâă de Gabriel Liiceanu,  1993; reeditare în 1999, 2000, 2003, 2005; Ultimele dialoguri cu Petre Ţuţea de Gabriel Stănescu,  2000. Scrieri monografice: Mircea Eliade. Apare în fascicole în revista „Familia” din Oradea, între 2 februarie 1990 - 9 septembrie 1990; ediţii ulterioare: Oradea, Biblioteca revistei „Familia”, 1992; ediţie îngrijită de Tudor B. Munteanu, Cluj, Editura Eikon, 2007; Aurel-Dragoş Munteanu, volum îngrijit de Tudor B. Munteanu, Bucureşti, editura România Press, 2006. Scrieri cu caracter economic, politic: Manifestul revoluţiei naţionale (în colaborare), ediţie îngrijită de Marin Diaconu,  1998; Ieftinirea vieţii. Medalioane de antropologie economică. Prefaţă şi text stabilit de Mircea Coloşenco, 2000; Reforma naţională şi cooperare, prefaţă şi stabilire de text de Mircea Coloşenco, postfaţă de Mihai Şora,  2001; Anarhie şi disciplina forţei, prefaţă şi ediţie de Mircea Coloşenco, 2002

 

Poezia zilei, Simona Grazia Dima, (n. 6 octombrie 1958, Timişoara) 

s.g.dima.bmp
Focul matematic         

Mica fiinta, floare a adâncurilor ivita în poiana,
tine în mâna focul matematic.
Demult, pe altarul vietii, si-a depus,
fara zgomot, inima. Se reazima îngândurata
de copacul cu fructe vorbitoare, purpurii,
gândind blândetea: oglinda ce toarce prea delicat
teribilele flacari. În palma strabatuta de un susur
organic, îi sta, miniaturala, spada justitiara.
Doar la vreun semn anume, imperceptibil,
marunta faptura consimte sa se deschida spre cer.
Cuptor solar, lasa lumina sa irumpa, în bulzi
incandescenti, rostogoliti pe lama fina a sabiei
care se leagana calm. La fiecare oscilatie cade,
retezat din temelie, raul obscur, ales cândva


Memorie ermetică

Preoteasa închise templul
si palatele într-un mar. În zori
îl arunca pe ape. (Cazuse orasul, pentru vecie).
O mâna cu har, cândva, din spume-l va culege.
Si va musca din el. Ce bogatii, ce muzici,
pe holurile saturate! Incintele care-i adaposteau
pe oaspeti si harfa îmblânzitoare vor rasuna mereu.
Dar valul din jurul fructului stingher
îi vede numai coaja, numai ea se rideaza,
numai ea poarta falii, marturisire de sfâsiere în fata
oceanului rapace, în vreme ce vibreaza
armonia în miez, netulburata. Fara timp
si tainic exultând, pluteste-n val arid,
pe neîntelese, marul mut.



Dragoş Morărescu, n. 6 octombrie 1923 – m. 2005

 




 

   

Dragos Morarescu, Ilustratie la Ion Barbu 

    

Alţi scriitori:
Al. Cazaban, n. 1872
V. Bogrea, n. 1881
Ion Pas, n. 1895
Teodor Scarlat, n. 1907
Constantin Coroiu, n. 1943

Ion Lazu  - O pagină de jurnal, 2003
23 aprilie. Aseară sosesc de la Slatina abia pe la 11 noaptea, prea tîrziu ca să mai notez aici. Din uşă (vorba vine) Lidia mă întreabă: Ce ai rezolvat? O zi plină, fu răspunsul. Apoi detaliile. Plecat de dimineaţă, cu microbuzul, care se dovedeşte foarte comod. Cîmpul încă neînverzit, nelucrat, în destule părţi aflat încă sub apă. O iarnă lungă şi cu multe precipitaţii. De la Vila, unde s-au ridicat noi clădiri şi pînă la gară, pe drumul pustiu şi spăimos parcurs de mine noaptea, cînd veneam acasă, numai şi numai construcţii noi, însă nu spaţii de locuit, ci Peco-uri şi alte înlesniri auto – şi dintr-odată impresia că lumea merge spre o aservise în faţa limuzinei: semenii noştri vor să trăiască pentru a putea merge cu maşina: din faţa tv şi a computerului, direct în maşina personală, la alimentare, la spălare, la garaj, la…. Garajele, spălătoriile, benzinăriile etc par să ocupe spaţial o pondere tot mai mare, disproporţionată. Nici un teren agricol nu e prea bun şi fertil ca să nu poată fi sacrificat pentru o benzinărie, un motel, o parcare etc. Sunt mult mai rentabile, vezi bine. De la gară pînă în centru, văd slătineni dezolanţi, neîngrijiţi şi prea graşi; în faţa poştei mari, pe bănci de lemn, pensionari, la care mă uit cu teamă să nu zăresc vreun fost coleg de liceu. O etalare descurajantă a sărăciei şi fundăturii existenţiale. La Biblioteca judeţeană, vorbesc cu două funcţionare, una din Clocociov, care se mîndreşte cu Marin Mincu, alta căsătorită în Satu Nou, cu un Dascălu. Le arăt cartea: despre Cireaşov şi Slatina. În fişier, doar cinci cărţi de-ale subsemnatului. Vine directorul Paul Matiu, în cel mai elegant costum cu vestă, bucuros de lansarea tripletei bucureştene, insistă pentru vineri 30, căci sîmbătă, zice, nu vom avea participare, vor fi doar cele 6 bibliotecare şi patru ziarişti. Să vedem. Îi spun de preluarea tirajului, promite 30 de exemplare, pentru mai mult să-l abordez pe primar sau pe preşedintele Consiliului judeţean Ionică, la care se ajunge mai greu. Primarul va fi la 18 la un spectacol, suntem în Zilele Slatinei, 635 ani de la atestare. Merg la Olt-press, acolo Ciorei mă conduce la Victor Ursu, amabil, va anunţa în ziar, va veni la lansare; îi ofer spre publicare Cum am devenit scriitor, varianta integrală, căci Drăghici m-a somat să o reduc la 5 pagini. Va fi în preziua lansării, o pagină întreagă, cu poză. Să-i fi spus că totuşi aspectele istorice nu reprezintă mai mult, procentual, decît acel 10 % al unei ferestre din tablourile renascentiste: avem portretul unei/unor doamne, încăperea vilei respective şi, undeva, o fereastră prin care, la mari depărtări, se vede peisajul: o zi de vară, senin, cîţiva norişori, păduri, un deal…. Cam aceeaşi tehnică am folosit în Veneticii. Merg la alde Şerbani: voioşi şi frumoşi. Vorbim, mănînc, Sonica îmi spune că a fost la Lereşti, la mormîntul părinţilor, a vorbit o oră cu maică-sa, tot ce are pe suflet: Să nu mă iei la tine, vreau să mai trăiesc, te găsesc eu…Plec cu flori şi lumînări la cimitir.
Va urma 


Fotografii...