Scriitorul zilei: Paul Goma 2 octambrie: Paul Goma, 77 ( n. 2 oct. 1935)                       

    

Biografia scriitorului şi militantului anticomunist Paul Goma, mult mai agitată decât a majorităţii scriitorilor generaţiei sale, este, oricât ar părea de curios, mai cunoscută azi în România (de unde lipseşte din 1977!) decât a altor confraţi care s-au desfăşurat numai între hotarele ţării şi n-au trecut graniţa decât ca turişti. Această "performanţă" îşi are explicaţia în biografia foarte frământată, cum spuneam, a scriitorului, din care el şi-a tras "la vedere" substanţa cărţilor sale de ficţiune, ca să nu mai vorbim de Jurnale, scrisori, memoriale, cărţi documentare etc. Sunt cel puţin trei direcţii în care se exprimă tranşant, fără pic de reţinere, PG: Problema Basarabiei răpită şi mutilată de bolşevism, cea a comunismului autohton dar de sorginte sovietică şi, în fine, dacă mai era nevoie, problema prietenilor care l-au trădat de-a lungul vremii. Or, Paul Goma nu iartă, nu uită şi nu "tace" nimic din ce i s-a întâmplat, din ce ştie, din ce-a aflat, din ce gândeşte şi simte. Atitudinea sa ar fi aceasta: dacă nu scrii despre toate astea, fără rest, ce menire ar mai avea scrisul, într-o lume a manipulărilor şi dezinformării generalizate?! "Să fie şi-n literatură precum în viaţă!", pare să spună scriitorul. Singur împotriva celorlalţi, căci toţi, la un moment dat "au fost şi ei oameni", au cedat mai mult sau mai puţin. P.G. pare venit pe lume şi în mod special în literatura noastră anume ca să dea pe faţă toate derobările, trădările şi ascunzişurile celor ce au intrat, de voie-de nevoie, în legătură cu disidentul.  În această demascare exasperată, inflexibilă, justiţiară, nu are pic de importanţă dacă şi celălalt deţine sau nu mica lui parte de dreptate, vreun amendament, vreo obiecţie cât de cât... Devenit încă din vremea liceului un caz, situaţie repetată în studenţie, apoi în anul Cartei 77, Paul Goma dă literaturii noastre contemporane un relief pe care altfel cu greu şi l-ar obţine, pe cât e de necesar.

***

Născut în judeţul Orhei, sat Mana, comuna Vatici, ca al doilea fiu al unei familii de învăţători, încă de la Cedarea Basarabiei au început marile hărţuieli, tatăl fiind deportat, trimis pe front de sovietici, căzut prizonier la germani, retrimis în România, arestat...; hărţuieli reluate odată cu revenirea sovieticilor dincoace de Nistru; în 1944, refugiul în Transilvania, peregrinări din judeţul Sibiu în Târnave, cu acte false, de teama "repatrierii", desigur în Siberia.

Tatăl la închisoare, fiul începe o şcoală normală, continuă cu liceul Gh. Lazăr din Sibiu, exmatriculat pentru a-i fi vorbit de bine pe rezistenţii din munţi; reuşeşte să-şi termine liceul la Făgăraş. Se înscrie la Şcoala de poezie, intrând iar în conflict cu culturnicii. În toamna lui 1956, student, citind fragmente dintr-un viitor roman Durerile facerii, este judecat la Rectorat, propus pentru închisoare, pentru exmatriculare. Arestat în noiembrie 1956, face Jilava, Gherla şi la eliberare, noiembrie 1958, continuă cu 4 ani de deportare în Bărăgan. Ieşit din sistemul carceral, îşi va câştiga existenţa din munci de necalificat. În 1968, sub impresia ocupării Cehoslovaciei, se înscrie în partid. Va fi vreme de 4 ani redactor la România literară. Îi apare volumul de proze scurte Camera de alături, dar concomitent se luptă pentru romanul Ostinato, respins pe la edituri, unde i se impun eliminări, schimbări...; nevoit să-l trimită ocult în Vest -, a apărut în 1971 la Galimard şi în RFG.  Alt scandal politico-ideologic. Trădat de prietenul din închisoare Al. Ivasiuc, pentru subtextul romanului Uşa..., acesta apare în RFG, la Tîrgul internaţional. România, în semn de protest, îşi închide standul... Căsătorit cu o evreică, fiică de nomenclaturist, este trimis în Vest cu familia, dar revine. Însă la Europa liberă se citeau textele incendiare ale lui Paul Goma. Aderând făţiş la Mişcarea Carta 77, este expulzat din ţară. În Franţa şi-a cîştigat existenţa muncind fără calificare. A publicat nenumărate cărţi, de mare succes, considerat un Soljeniţân al României.  Cu mari întârziei, după 1990, cărţile sale au fost traduse şi în România. Jurnalele sale, cu referiri nemiloase la foşti prieteni intelectuali, au stârnit duşmănii de nestins. Căci la noi una e să te superi cu prietenii, să-i abandonezi pe drum, asta e în firea lucrurilor, şi cu totul altceva, scandalos şi de neînţeles, să faci totul public... P.G. a refuzat cetăţenia franceză. USR nu i-a redat calitatea de membru, retrasă în 1977. Nu i-a fost redată nici cetăţenia română. Paul Goma, la 77 de ani, singur printre străini, devine un semnal de atenţionare pentru cei care încă se mai întreabă: Ce se întâmplă cu noi?

Opera literară: Camera de alături (1968); Ostinato (1971); Uşa noastră cea de toate zilele (1972); Gherla (1976); În cerc (1977); Garda inversă (1979); Culorile curcubeului '77 (1979); Patimile după Piteşti (1981); Chassé-croisé (1983); Soldatul câinelui (1991); Bonifacia (1986); Din Calidor (1987); Roman intim (1989); Arta refugii (1990); Astra (1992); Sabina (1991); Adameva (1995); Amnezia la români (1995); Scrisori întredeschise – singur împotriva lor (1995); Justa (1995); Jurnale (1997-2004); Jurnal de apocrif (1999); Garda inversă (1997); Altina – grădina scufundată (1998); Alte jurnale (1998); Jurnalul unui jurnal (1998); Scrisuri (1972-1998); Infarct (2001); Basarabia (2002); Săptămâna roşie: 28 iunie – 3 iulie sau Basarabia şi Evreii (2003)...

Citiţi mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Paul_Goma

http://www.literaturasidetentie.ro/detentia/carte_1_5_2.php

http://www.romanialibera.ro/cultura/oameni/paul-goma-nu-sunt-roman-daca-plesita-e-roman-202240.html

http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Social/46719/Paul-Goma-si-a-scuipat-si-in-direct-fostii-prieteni.html

http://www.alternativaonline.ca/PaulGoma.html

Omul din calidor - Petru Ursache despre Paul Goma:

(...)

"Oliolio, frate răzleţ,

N-ai venit să ne mai vezi

Cât mai sunt grânele verzi!

Că dacă se vor usca,

Mult om plânge şi-om ofta.

Cum te plâng surorile

Pe toate cărările..."

Cu aceste versuri de început ale unei balade basarabene, dintr-un manuscris inedit al lui Th. Roşculeţ, datat 1929-1930, se deschide ultimul capitol al studiului monografic Omul din calidor, despre scriitorul Paul Goma şi despre opera sa, publicat în acest an de Petru Ursache la editura clujeană Eikon. În autograful cu care m-a dăruit autorul, se specifică: "această carte despre un martir al verbului "de la Nistru pân-la Tisa". Poate că n-ar mai fi nimic de adăugat, peste cele precizate de autorul însuşi în această dedicaţie: Paul Goma -, un martir al scrisului. Punct. Este esenţialul în "cazul Goma".

Mă grăbesc să spun că este o carte fără pereche în istoriografia românească, o carte deschizătoare de drumuri. S-a adunat multă gheaţă istorică între Prut şi Nistru, de fapt în spaţiul de insecuritate dintre Rusia şi restul Europei... Mi-l închipuiam pe Paul Goma ca un crucişător ce sparge această gheaţă seculară. Iar de curând îl simt pe Patru Ursache precum un al doilea spărgător de gheaţă, trăgînd o altă pârtie, cu intenţia de a se alipi celui precedent, în lucrarea lor temerară...

Am citit cartea "în dârdoră", subliniind, notând, făcându-mi însemnări - e un eseu teribil, ce desfundă izvoarele istoriei recente şi le lasă să curgă în voia lor, dezgrădite, după legile naturale. Este vorba despre izvoarele a ceea ce iubim şi gândim noi ca întruchipând românitatea, o parte dintre intelectualii acestor vremuri de restrişte.  Dar cum se vor fi întâlnit cei doi: Goma şi Ursache, în această iniţiativă? Afirmă P.U.: "Dacă toate se pun cap la cap, însăşi viaţa lui Paul Goma este o capodoperă". Ce ştiam noi despre Paul Goma, de-i vom fi citit cărţile, romanele, jurnalele, pamfletele? Că este un om incomod, certat cu toată lumea, intratabil. Ai spus asta şi ai încheiat capitolul. Cine are timp de despicat firul în patru?  (probabil chinezii, în stare să sculpteze într-un fir de păr o caravană de cămile...) Noi, nu! L-am clasat pe Goma, nu ne mai pierdem timpul cu un "caz" ca acesta... Ci vine Petru Ursache şi, pornind de la trista constatare că "Nu cunosc alt scriitor român căruia să i se fi impus o grilă de receptare mai nedreaptă şi mai de nepătruns în propria cultură, spre cititorul de acasă...", cu o răbdare şi o atenţie şi o putere de cuprindere şi de înţelegere unice la noi, "ia la mână" tot ce a scris Paul Goma într-o viaţă de om, descâlceşte, analizează, compară, pune în discuţie toate aspectele literare, toate implicaţiile sociale, politice, ideologice, mereu chestionând textul: de unde vine aserţiunea, cu ce îndreptăţire, în ce scop, cu ce mesaj? şi întrebând viaţa de zi cu zi a scriitorului: în ce împrejurări, cu ce constrângeri, din ce cauză s-au întâmplat toate nenorocirile, cumulate într-o singură existenţă?. Ce a însemnat pentru Goma copilăria în satul Mana din preajma Orheiului, ce a însemnat deportarea tatălui, refugiul în Transilvania, liceul stalinist, studenţia curmată, arestarea, dizidenţa, iar arestarea, lupta cu cenzura, cărţile interzise, Mişcarea Carta 77, exilul, lansarea la nivel european, colaborarea la Europa liberă, cu tot ce i-au adus acestea, în bine, dar mai ales în rău şi în mai rău.

Un temperament de luptător inflexibil, care nu are decât o lumină călăuzitoare: Adevărul şi numai adevărul. Adevărul lui, desigur, dar care musai să fie spus până la capăt, peste toate reticenţele şi prudenţele şi... Despre tot ce s-a trăit în România sub comunişti, dar şi ce s-a întâmplat mai înainte, în perioada basarabeană. Pe cine mai interesează cu adevărat la noi, azi, problema Basarabiei şi a Bucovinei, teritorii răpite şi iar răpite, prin Diktat, apoi prin Tratate la nivel mondial, parafate de toate puterile lumii democratice, pe cât de nedrepte în fapt, nemiloase, mutilante? O cauză pierdută, o problemă închisă, nu? Câţi ani vor mai trece, un deceniu, două, cinci? şi nu se va mai şti ce-a fost cu românii din Basarabia şi Bucovina, ce teribile pătimiri i-au strivit, sub tăvălugul asiatic... Rusia merge mai departe, Ucaina merge mai departe, se vor şterge şi ultimele dovezi etnice despre preexistenţa românilor în Maramureşul istoric, în nordul Bucovinei, chiar în Basarabia. Vor fi moldoveni cu patalamale europene, pe când noi nu vom fi decât nişte români perdanţi la roata istoriei.Gurr-ra!

Au trecut 22 de ani de la Revoluţie şi Paul Goma este în continuare privat de cetăţenie şi de drepturile ce decurg din aceasta. La 75 de ani nu a fost chemat în ţară, sărbătorit nici atât. Cei de dincolo de Prut, mai parşivi, s-au făcut a-l invita, însă fără...

Şi, în această situaţie ce părea să se înfunde definitiv, apare Petru Ursache, să arunce în aer toată urzeala care-l însingurează-îmbălsămează-ocultează pe Scriitor; eseistul şi savantul ieşean repune lucrurile în adevărata lor lumină, le redă înţelesul furat, ocultat, răstălmăcit de 5 decenii. 

Dar cine este Petru Ursache. Profesorul, nu? Doctor în etnografie, folclor, estetică, istorie literară. A făcut dovada că îi sunt cunoscute îndeaproape datele esenţiale cu privire la români, la istoria naţională, viaţa socială, culturală, la folclorul, dar şi la credinţele populare, la creştinism şi ortodoxie. I-a asimilat pe marii folclorişti, etnografi, antropologi. A fost acesta un bun temei pentru a se apropia de fenomenul cultural din contemporaneitate, dincolo de amatorism. A studiat îndeaproape literatura carcerală, imensă, preţioasă, încă neevaluată ca fenomen paraliterar, de conştiinţă, a stăruit pe aspectele de martiriu ale insului încarcerat, cele prin care ne sunt îndreptăţite aspiraţiliile de naţiune ce-şi merită locul în istorie. Martirii din sistemul concentraţional românesc, dar şi conaţionalii noştri de dincolo de Prut, neantizaţi în Gulagul sovietic.  Cine atunci să-l înţeleagă mai bine pe Paul Goma cu ale sale cărţi despre "Basarabia răpită": Din Calidor, Arta refugii, Basarabia, Săptămâna roşie, câte altele. Îl poţi departaja pe scriitor de copilăria sa, de trecutul şi de amintirile sale, de suferinţa învăţată deodată cu azbuchea? Asta niciodată.

Paul Goma nu este un ficţional în sensul curent al cuvântului; el scrie în devălmăşie, după un dicteu al firii sale rebele, neadmiţând constrângeri formale, însă mereu depunând mărturie despre ce-a trăit şi gândit şi suferit - şi despre care îşi pune şi ne pune neîncetat întrebările cele mai ardente, esenţiale. De ce ne-a fost smulsă Basarabia în 1812? De ce am recâştigat-o abia în 1918, în ce împrejurări? De ce ne-a fost răpită încă o dată în iunie 1940? Pe mîna cui am pierdut-o? Cum s-au întâmplat realmente lucrurile, la nivel continental dar şi la nivelul satului Mana, unde o familie de învăţători români a suportat toate ponoasele inimaginabile. Cum s-au comportat minoritarii ruşi şi evrei la momentul Ocupaţiei? În decursul acelui an, din iunie 40 până în iunie 41? (Atenţie!, era o ocupaţie, teritoriul a fost cedat fără împotrivire, fără rezistenţă armată, fără un singur glonţ tras...) Concret; cum ar fi de justificat violenţa la nivel de etnie a evreilor, care s-au dedat la crimă organizată? Paul Goma prezintă faptele, de alţii contestate, ori ocultate, şi caută mobilurile acestor atrocităţi. Şi care ar fi explicaţia că, peste un an, la înaintarea armatelor germano-române spre Nistru, s-a trecut, cu sau fără ordin explicit, la curăţarea teritoriului de elementul evreiesc? Principal act de acuzaţie împotriva românilor, "invadatori şi fascişti". Termeni cu care au fost îndoctrinaţi timp de 50 de ani locuitorii dintre Prut şi Nistru, rusificatorii aduşi pentru a-i dislocui pe localnici - şi propaganda nu a încetat nici azi. Or, Paul Goma consideră că lucrurile trebuie repuse în adevăraţii lor termeni. Scrie Săptămâna roşie. Îşi pune în cap toată stânga vest europeană, majoritar evreiască. Cum?!? Evreii au comis atrocităţi în iunie 1940? Minciuni sfruntate! Se înţelege, ei ar vrea să nu se vorbească decât despre Holocaust, despre evrei ca victime. Dar vine Paul Goma, singurul scriitor care  simte că nu are nimic de pierdut, dacă este vorba să repunem adevărul în drepturile sale. Vine apoi Petru Ursache şi ne prezintă cazul Wiesel, laureat Nobel, descins la Sighet, ca să vadă locurile natale, strada de unde i-au fost ridicaţi cei din familie, pentru Aushwitz.. Dar refuzând să facă nişte paşi, pentru a vizita cimitirul săracilor şi Memorialul de la Sighet, unde a avut loc o hecatombă a intelectualităţii româneşti, sub indicaţiile comuniştilor cominternişti.evrei de la noi. Aceste lucruri cu obstinaţie dosite, bruiate, ca să nu se vorbească niciodată despre greşelile evreilor, de dinainte de război, din vremea flagelului, de după aceea şi în continuare.

Omul din calidor, o carte salutară, o monografie-eseu care sparge încă o dată gheaţa ideologico-politică, spre a se drena Marele Rău al Istoriei contemporane. Prin darea în vileag a tuturor mârşeviilor, indiferent cine le-ar fi comis şi sub ce imbold, sub al cui ordin etc.(...)

Alţi scriitori:

M. R. Paraschivescu, n. 1911

Viorel Ştirbu, n. 1940

B. Fundoianu, m. 1944

Al. Colorian, m. 1971

Poezia zilei: Ion Lazu
(din Sonetele verii)

Jucărica    

Eu vă conjur: Lăsaţi-mi jucărica.

N-aveţi idee ce plăcere-mi face...

În viaţa asta ştearsă şi fugace

Unde-s stăpâne: Foamea, Frigul, Frica...

N-am vrut să-nvăţ nimic, nici atâtica

Din protocolul lumii şablonarde

Şi vreau să fac numai ce mie-mi arde,

Poet să fiu, în toată ziulica.

Şi dacă joaca-mi ieftină, săracă

Vă-ncurcă planurile voastre -nalte,

Eu scri-voi mai departe versuri calpe

Şi nimeni n-o să aibă ce să-mi facă.

Doar versuri scriu, încapsulez doar rime,

Nu bombe fac, nu gloanţe şi nu crime.

30 august 2011.

Pe toloacă              

Cum, Doamne, mi se-ngăduie la joacă?!?

Pot să mă zbenguiesc o zi cât veacul?

Să râd, să fug, s-o iau de-a berbeleacul,

Să-mi hârjonesc ortacii pe toloacă?

Pot iar o bălăceală în răstoacă

Să-ncing, o scaldă concurând cu racul

Ce-n mîl s-a-nfipt, de venetici, săracul

Ce-apoi pe prund se-nşiră, să se coacă?

Să-ncepem trânta, ori s-o iau la moacă

De la oltenii ce ranchiună-mi poartă –

Şi totuşi să mă bucur de-a mea soartă,

Iar joaca noastră înmiit să-mi placă?

De joaca noastră-n jocu-Ţi e nevoie...

Joci, uiţi de griji, dispari râzând... Ahoe!

26 august 2011 

Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2003

12 aprilie. Ieri d.m. înregistrare cu Pan Izverna, la Radio România Cultural, emisiunea bilunară Amintiri cu şi despre scriitori, ce va fi transmisă pe 17 aprilie, ora 14:00. Apoi ajung spre sfîrşitul serii de canaclu Euridice. Îi dau Veneticii tînărului Florin Anastasiu, apoi Mioriţa - o ipoteză de lucru Ştefaniei Plopeanu-Mincu. Azi de dimineaţă îi spun Lidiei: Eu aş fi dat un telefon, am citit, e interesant, sau nu, după caz. Lidia: Nu o fi avut timp să citească. Ca spre seară să primesc telefon de la Ş.P., însă rău cătrănită, aproape turbată-iraţională, inflamîndu-se cu fiecare nouă frază: De ce i-am dat articolul? Ce-mi închipui eu, că ea are timp să citească orice? Nu are timp, se ocupă cu lucruri importante. De ce nu am citat-o? Încercam să-i strecor că e un text de acum doi ani, promis şi dat lui Al. Dobre, de la Institutul de folclor, care plănuia o ediţie specială la 150 de ani de la apariţia variantei Alecsandri. Am eu vreo dovadă? Am citit eu cele 20000 de variante? Cum de mă pronunţ? La nivel de gimnaziu… Se vede că nu i-am citit cartea, de 500 de pagini. Doamnă, citesc la ea, m-a entuziasmat, însă acolo era vorba de altceva, e o tabletă de scriitor. Ce autoritate am eu? Aşa orice român are o părere despre Mioriţa... etc etc. absolut dezlănţuită, pe cînd eu încercam s-o temperez: Nu e nimic, doamnă Ş.P., dacă nu vi se pare interesant, nu citiţi, daţi textul de-o parte, care-i problema? Iar: de ce i l-am dat, cum îmi imaginez că îi pot ocupa ei timpul, are lucruri importante; fără să o citez? Fără să-i fi parcurs pe marii cercetători, Eliade, etc etc. Ce urmăresc cu textul meu? Fără să o citez?! Se vede că n-am citit cartea ei... Totodată, ar fi fost de înţeles că i-am furat ideile şi nu-i recunosc paternitatea. Apoi că susţinerile mele nu au nici un temei. Şi tot aşa. Că îmi spune toate astea din sinceritate, căci de altfel ar trebui să… Să ce? Probabil să mă demaşte ca hoţ şi plagiator, impostor? Să te cruceşti nu alta! Mi s-a ridicat sîngele la cap. Fioroasă, speriată că voi publica articolul şi îi voi pune în umbră munca de zece ani… Teamă mi-e că această izbucnire s-a făcut cu voie de la Marin Mincu, aşa încît devine cu totul improbabilă apariţia celorlalte articole date lui Drăghici pentru Ziua Literară, chiar dacă Agopian şi-a dat acordul. Această dnă mă tratează de veleitar, pare să nu ştie că am scris vreo duzină de cărţi, iar M.M. nu a considerat de cuviinţă să-i spună cum stau lucrurile. Deci şi Florin A. degeaba se va prezenta cu cronica la Paradigma lui Mincu… Inabil, ca totdeauna, s-ar zice că am făcut o mare gafă…

Va urma


Un răspuns (pe scurt) prietenului poet Dan Tipuriță.
Prietene poet, cam știu la ce te-a dus gândul când ai scris despre Calendarul scriitorilor români ca fiind o lucrare temeinică, monumentală și recomandabilă pentru premiul Academiei. Poate te-ai gândit chiar la faptul că o lucrare de asemenea proporții ar fi fost de așteptat de la un mare colectiv de cercetători specialiști de la cine știe ce Institut al Academiei -, de ce nu?  Iar nicidecum lucrarea de taină a unui... particular. Care a migălit pentru propria plăcere și întru ”Creșterea limbii românești / Și-a patriei cinstire”. Scriitor care, mai ales, nu are nicidecum de gând să-și depună opul la comisia pentru premii. Nu a făcut-o niciodată, cu niciuna dintre scrierile sale și, cu atât mai puțin în preajma celei de a 75 aniversare a sa, displăcându-i la culme exhibările de personalitate și falsitatea ierarhiilor. Admit, acest Calendar poate da impresia de monumentalitate, este totuși lucrarea de zi cu zi din acești ultimi vreo 3-4 ani a unei singure persoane. Cărămidă cu cărămidă, puse una peste alta, se edifică o construcție... Nici nu s-ar putea altfel. E superfluu să ne întrebăm: de ce eu și de ce nu un Institut specializat?  Însă, prietene poet, dacă ai fost la lansarea Odiseei plăcilor memoriale vei fi reținut care este deviza mea de-o viață: ”Nu lăsa în seama altora ceea ce poți face singur”. Cu subînțelesul: Mai mult ca sigur că vei aștepta zadarnic! Am pus cu mâna mea, în doar 2 ani, aproape 200 plăci memoriale pentru marii scriitori dispăruți, pe când onor Uniunea scriitorilor nu pusese decât 60 de plăci în 60 de ani. Asta e diferența; asta spune tot. Am inițiat ridicarea unui memorial al scriitorilor români încarcerați, Uniunea a îmbrățișat ideea, dar s-a derobat în ultima fază, pe motive de criză... În ce mă privește, n-am renunțat la idee, aștept doar să se ivească niște oportunități. Cine are urechi de auzit, să audă.
Devotat, Lazu

P.S.: Allo, Allo!  încă o vorbuliță, ca să ne înțelegem până la capăt.  Nu-mi  fac absolut nicio iluzie privind ”monumentala lucrare”. Din care la mine au ajuns zece exemplare zece..., iar în țară nu va avea difuzare nici atâtica. Vor exclama unii (puțini): Un dicționar cu peste 550 de scriitori români! Vor adăuga alții: Și totodată o antologie a poeziei noastre, de la Dosoftei la douămiiști! Să nu te aștepți la recunoaștere din partea semenilor e cea mai înțeleaptă atitudine. Deci: ne vedem de treabă mai departe, pe cât se poate de temeinic, asumându-ne întreaga răspundere pentru fiecare literă pe care ne-am pus amprenta digitală, precum odinioară pe hrisoave..., dar pe de altă parte știind că totul e numai și numai spre plăcerea personală - o joacă sublimă și atât.  Ceva în sensul celor două sonetine, postate mai sus. Al Matale, I.L.

Fotografii...elegii cu flori de toamnă...

Citind Calendarul scriitorilor români.