marți, 28 octombrie 2014

Scriitorul zilei: Andrei Ciurunga 28 octambrie: Andrei Ciurunga,  n. 28 oct. 1920 - d. 2004

       
       
Dintr-o fanilie de colonişti germani, fiu de învăţător, s-a născut la Cahul, unde a făcut şcoala primară, apoi a urmat liceul din Bolgrad, cu bacalaureat în  1939, după care a fost pedagog la diferite şcoli din Basarabia şi redactor la reviste din aceeaşi regiune. Debutase în revista liceului din Cahul, iar primul volum i-a apărut în 1936, Melancolie. După război s-a stabilit la Brăila, ca redactor la reviste locale, până se mută la revista Flacăra din Bucureşti. A fost arestat pentru motive politice în două rânduri, mai întâi între 1950-1954, (pentru volumele de poeme apărute în 1944 şi 1947), când a suferit la Canal, apoi din nou între 1958 şi 1964, de data asta pătimind la Balta Brăilei şi Jilava. În perioada detenţiei a compus numeroase poezii  în formă folcorică, pentru că erau mai lesne de memorat şi de transmis în lumea deţinuţilor. Începuse cu poezii de mare simplitate a expresiei, nesofisticate, impresionând prin sinceritate şi dramatism; după detenţie poezia sa a câştigat în profunzimea mesajului. A scris şi poezii pentru cei mici, dar şi memorialistică de lagăr.

Opera literară: Melancolie, 1936;  În zodia cumpenei, Bolgrad, 1939;  Poemele dezrobirii, Chişinău, 1943;  Cântece de dor şi de război, Chişinău, 1944; Poeme de dincoace, Brăila, 1947;  Decastihuri, Bucureşti, 1968;  Vinovat pentru aceste cuvinte, Bucureşti, 1972;  Argumente împotriva nopţii, Bucureşti, 1976;  Micul meu atlas, Bucureşti, 1976;  Echivalenţe, Bucureşti, 1978;  Imn pentru flacăra fără sfârşit, Bucureşti, 1982;  Gestul împăcării, Bucureşti, 1983;  Toată ţara-i şcoala mea, Bucureşti, 1989;  Memorii optimiste. Evocări şi versuri din închisori, Bucureşti, 1992;  Poemele cumplitului canal, Bucureşti, 1992;  Lacrimi pentru Basarabia, Bucureşti, 1995;  Ceasuri fără minutare. Poeme din închisoare, Bucureşti, 1996;  N-aveţi un surâs în plus?, Iaşi, 1996;  Poeme cu umbre de gratii, Bucureşti, 1996;  Versuri pentru Ina, Bucureşti, 1996.

Citeşte mai mult: www.crispedia.ro/Andrei_Ciurunga


Poezia zilei, Andrei Ciurunga

Desprimăvărare

Când vom ieşi din beznă şi ruină
şi raze tari în ochi ne vor izbi,
îi vom închide poate — şi vom fi
desfiguraţi de prea multă lumină.

Vom trece pragul spre surata viaţă
împovăraţi, necunoscuţi, livizi,
cu amintirea roasă de omizi,
cu bucuria vânătă de ceaţă.

Dar cum a lumii dreaptă socoteală
ne vor fi şters-o anii cei păgâni,
ca s-o cunoaştem iar, deşi bătrâni,
vom merge cu plăcuţele la şcoală.

Pe drumul fără mame călăuze
ne vom ruga de-un  ghiocel curat
să ne înveţe zâmbetul uitat
şi să ni-l scrie fără greş pe buze.

În inimi când s-or sparge trandafirii
vom zăbovi privind la porumbei
şi-i vom  citi acolo, printre ei,
abecedarul proaspăt al iubirii.

Din înfrăţirea şoimului cu zarea
vom şti să bem paharul de azur
iar limpezimea cântecului pur
ne-o va turna în glas privighetoarea.


Aşteptare

Iubito, astă seară te aştept
cu stelele pe cer îmbobocite
şi ca să poţi intra pe nesimţite,
deschid fereastra care dă în piept.

Să nu te temi că sârma dimprejur
Va sfâşia în ghimpi mătasea rochii.
Tu treci hotarul dincolo de ochii
Înveninaţi ai paznicului sur.

Aşa cum ştiu că poţi veni acum
Eşti o lumină numai, o părere,
Întruchipată toată din tăcere
Când pleacă magii somnului la drum.

Am văruit pereţii cu argint,
În aer simt aripi de libelulă
Şi-acum presar goaroafe prin celulă
Cu bucuria crudă că te mint.

Aşează-te uşor şi nu-ncerca
Să rupi cu şoapta armonia sfântă.
Claviatura sufletului cântă
Când o atingi cu-apropierea ta.

Dar zorii bat în gene. Mă deştept,
Acelaşi gol din adâncime suie
Şi ca să pot ascunde tot ce nu e,
Închid fereastra care dă în piept.

Din antologia: “Aceşti mari poeţi mici”, alcătuită de Mihai Rădulescu


Alţi scriitori:
M. N. Rusu, n. 1938
Ion Mărgineanu, n. 1939
Peter Neagoe, m. 1960
Petre Solomon, m. 1991
Mihail Sorbul, n. 1885




Ion Lazu - O pagină de Jurnal 2003
Sîmbătă la 11 iunie, mă văd cu Titi Prodan, cunoscut mie de pe vremea studenției; vorbim vreo oră şi jumătate despre cele două cărţi pe care le-a scos la Universal Dalsi în regie proprie. Pleacă foarte recunoscător, spunând că o astfel de discuţie l-ar fi scutit de multe inabilităţi. Poezie barbiană, uneori încifrată cu dinadins, dar şi piese de umplutură, ocazionale sau pamflete. Romanul foarte bun pînă la jumătate. Titlu aiurea, prefaţă cu scuze (?!), foarte bune scenele din spital, apoi însă personajul nu face decît să dea vina pe ceilalţi, cînd el însuşi îşi e primul duşman, nu-şi are grija, se autodistruge de la o scenă la alta. Abis de orgoliu, se crede talentat, frumos, irezistibil la femei, este frivol ca o muiere, în aceeaşi seară face amor cu una şi poezii de dragoste alteia, iar critica socialismului e bătătoare la ochi, parcă se bifează o listă cu tarele dictaturii. Scris “pe linie”. Zic: Atunci prin ce ne deosebim de proletcultiştii care înfierau conform indicaţiilor?  Etc. Vrea să mai scrie un roman, continuarea acestuia, spune că discuţia noastră i-a limpezit ideile. Reiese clar că a întors (dispreţuitor şi cu suficienţă) spatele mişcării literare, dar s-a instituit în poet al unui grup de amici, îmi spune că are geamantane întregi de poezii ocazionale sau ca la revistă. Ceea ce bănuisem. Atitudine infatuată şi păguboasă, însă flatantă pe plan local. Sentimentul că mi-a înţeles obiecţiile şi îndrumările, dar asta n-o să-l ajute să scrie alteva, mai bun. Ce a putut scrie bun, în aceste două cărţi e cam totul, ca poezie, ca roman, așa cred; în continuare, cu oricîte sfaturi pertinente, nu se va depăşi pe sine, ci se va repeta la un nivel mai scăzut. Dacă începi rău la 20 de ani, mai ai şanse să te redresezi, să câştigi în meşteşug, - te formezi, cum însumi am făcut, perseverând, evoluînd în timp, arzând etape; dar la 65 de ani, după o carte bunicică nu poate urma decât una mai slabă. Din păcate există un timp pentru toate. Am convorbit pe-o bancă, la umbră, în Parcul Jianu, după ce-i arătasem cămăruţa de la subsolul din Cîmpia Turzii, unde am viețuit la începuturi, apoi casa lui Mihail Drumeş, cea a lui Gopo. 
Mă gândeam, în timp ce-i împărtășeam din chichițele scrisului: iată un om nu lipsit de talent nativ, dar care nu a făcut performanță, pierzând pe mîna sa. Din rea orientare, din orgoliu nemăsurat. Iar de fapt, nu e decât cazul unui băiat de la țară, cu mentalitate de premiant, ceea ce i-a voalat viziunea despre ceilalți. În cazul nostru concret, un concurent al meu, nu știu cât de norocos, la grațiile unui colege de-a sa, de care mă îndrăgostisem, inocent; și învingătorul fără drept de apel la concursul pe facultăți al formațiilor artistice, unde facultatea mea nu a luat decât locul doi, matematica-fizica luând locul unu, iar celelalte mari facultăți nu s-au prea văzut: filologia, dreptul etc.  Și poate totuși nu ne-ar fi întrecut, căci spectacolul meu avea o anume ținută artistică incontestabilă, dacă la sfârșit nu aduceau pe scenă formația de dansuri, aproape completă, a Universității, unde matematica, cu miile-i de studenți, avea majoritatea... Au rupt scena, nu alta... Arma lor secretă! Mă gândeam la toate astea, în timp ce-i vorbeam, la umbra văratică a marilor copaci, însă fără să fac cea mai mică aluzie la străvechea noastră adversitate, nedeclarată ca atare - și poate chiar asta mă ajuta să fiu mai convingător...
Recuperez de pe o însemnărică:  Raiul este iertarea pe care o acordăm celor dragi, cînd ei nu mai sunt.
Mă interesează urgenţa transmiterii, directeţea exprimării unui gînd, la impactul cu realul, iar nu efectele calculate, rafinamentul formal şi livresc.
Nu numai sărăcia, bolile şi vicisitudinile istoriei au operat o selecţie printre neamuri, triburi şi clanuri, ci uneori i-a venit rîndul şi bunăstării să opereze o selecţie pe cont propriu, de data asta ducîndu-i la pierzanie  pe cei ce nu-şi găsesc o pasiune, pe cei ce se plictisesc imitînd viaţa altora.

 Va urma


Fotografii de sezon...