joi, 26 ianuarie 2012

Scriitorul zilei: Pan M. Vizirescu; poezii, fotografii de autor



Scriitorul zilei: Pan M. Vizirescu, n.16 aug. 1903 - d. 26 ianuarie 2000

  
 Ultimul gândirist, cum a fost numit nonagenarul spre sfârşitul vieţii sale, P.M. V. s-a născut într-o familie de ţărani din Brăneţ, undeva între Slatina-Caracal şi Craiova, oraş unde şi-a terminat liceul început la Slatina. Ţărani, dar nu chiar obişnuiţi, fratele tatălui fiind unul dintre reputaţii ingineri de drumuri şi poduri din interbelic. Ridicat prin sine însuşi, nu se prea ştie cum. Copilandrul i-a păşit pe urme, în mare parte fiind un autodidact şi trecând clasele în particular. (Un frate mai mic, Smarand, strălucit literat, pierise între timp; un alt frate, avocat, a fost trimis la Canal...). A terminat Literele de la Bucureşti, 1929, iar în 1938 şi-a luat doctoratul Magna cum Laude, cu subiectul Poezia specificului naţional.
A fost profesor la liceul militar din Cenăuţi, apoi în Bucureşti, succedându-i lui G. Călinescu la catedra liceului carol I. Debutase în 1922 în Universul literar al lui Iorga, a colaborat la Bilete de papagal, apoi a fost unul dintre protagoniştii Gândirii lui Nichifor Crainic, alături de Blaga, Voiculescu, Cezar Petrescu, Radu Gyr.
În 1943 a îngrijit antologia Poezia noastră religioasă; între 1940 şi 1944 a fost directorul revistei Muncitorul român şi director de cabinet la Ministerul Propagandei sub Nichifor Crainic şi apoi Al. Marcu. În 1945 este încadrat în lotul "ziariştilor" şi condamnat în contumacie la închisoare pe viaţă. Se ascunsese la rudele sale din Slatina şi a trăit în podul casei acestora timp de 23 de ani: în 1967 a fost denunţat de un vecin. L-au arestat, dar s-a constatat că se încadrase în prevederile legii din 1964 şi a fost eliberat. Abia în 1982 a reuşit să publice un volum de Poeme, susţinut fiind de Şerban Cioculescu, dar şi de Zaharia Stancu. Sunet peste culmi, 1985; Călătorie de toamnă, 1988. După 1989 a publicat câteva antologii de versuri, i s-a prezentat o piesă la radio, dar abia după dispariţia sa, o asociaţie culturală din Slatina a început editarea integralei scrierilor acestui urgisit al soartei, care în deceniile de recluziune nu a încetat să scrie: poezie, romane, piese de teatru, eseuri, memorialistică. Mereu animat de credinţă şi de credinţă în steaua neamului său.

Citeşte mai mult:
 http://www.rostonline.org/rost/mai2006/pan-bio.shtml

Despre modul cum Securitatea a  încercat să-l racoleze ca informator:
http://www.rostonline.org/rost/mai2006/pan-credinta.shtml

I-am pus o placa memoriala in str. Pitar Mos nr. 8.
Din Ion Lazu: Intruşii.Odiseea plăcilor memoriale, în manuscris:

5 mai. 07. (...). Pe Pitar Moş 8, pentru Pan M. Vizirescu, pe care l-am vizitat prin 96-97 cu Pan Izverna, când ne-a povestit viaţa lui de ostracizat, ascuns 23 de ani în podul casei unei rude din Slatina. În dreptul ferestrei octogenarului, candelabrul miraculos al unui cireş înflorit... Am făcut atunci o înregistrare (despre corifeii interbelici: Iorga, Crainic, Arghezi, Blaga), pe care Izverna spune că a publicat-o. În această casă, aparţinând lui G. Ştephănescu, fondatorul Operei române, se aduna elita literară de la sfârşitul veacului trecut, însuşi Eminescu a venit de câteva ori şi a citit din versurile sale. N-am înţeles dacă P.M.V. locuise aici şi înainte de 44, pe când era în Ministerul propagandei – şi-a dat demisia la 23 august, în semn de protest faţă de gestul Regelui Mihai, considerat trădător de ţară. Îmi amintesc că ne-a vorbit foarte elogios despre fratele său Smarand, mort foarte tânăr, o mare speranţă a culturii noastre. P.M.V. pleda ca acest imobil să fie trecut în patrimoniul culturii şi să devină un sediu de acest gen. Pe faţadă, acoperită de mari crengi, nu uşor de reperat chiar de studenţii care mişună în clădirile de peste drum, este plasată o placă memorială pentru George Ştephanescu, „compozitor, dirijor, prof., fondatorul Operei române.” Mi se spune că moştenitorul imobilului este un Maximilian Toma, acum în străinătate, iar administratorul a fost prins furând şi e dat în judecată.
(...)
13 noiembrie 2007: (punem placa pentru poetul A.E. Baconski...) De acolo mergem în Pitar Moş nr. 8, unde punem placa memorială pentru Pan M. Vizirescu. Dar nu cu Pan Izverna eram când ne întreţineam cu Ahoe? Nu tot el mi-a dat adresa lui Andrei Pandrea, prietenul lui şi fost coleg de studenţie-la medicină, când am mers la Paris? Nu cu Pan Izverna eram când l-am cunoscut pe Vizorescu, la M.Ţ.R.? Şi împreună l-am vizitat la etajul I, în spate, luându-i şi un interviu pe care apoi P.I. l-a publicat în revistă? Am păstrat legătura cu distinsul domn, am primit autografe pe cărtile Domniei sale, am luat parte, impreuna cu Pan Izverna, la sedinta de recurs privind procesul Ziaristilor... M-a indemnat sa colaborez la Gandirea reaparuta la Sibiu... Si,, mai emoţionant decât orice, a ţinut să vorbească la lansarea volumului meu de versuri Poemul de dimineaţă, în toamna lui 1996. Împreună cu Cezar Baltag, căruia i-am pus de curând o placă memorială, la două blocuri mai încolo de cel în care locuiesc... În volumul lansat, o poezie dedicată lui Pan M. Vizirescu, aşa cu se şi cuvenea...
Iată cum punerea plăcilor memoriale pentru aceşti scriitori dreagi mie mi-l aduce o dată în plus alături pe bunul meu prieten din câteva decenii de trecută viaţă literară...Acum îmi spune că Al. Paleologu s-a purtat rău cu manuscrisele lui Petre Ţuţea, alt destin zdrobit de comunişti, omul pe care mi l-a prezentat cândva la o masă din grădina Uniunii, iar eu nu am reacţionat în niciun fel, pentru bunul/ruşinosul motiv că nu auzisem absolut nimic despre acest faimos pe vremuri coleg de generaţie cu Cioran, Eliade şi compania.
Îmi mai spune acest poet şi totodată medic fără bani al scriitorimii (în felul lui V.V.), un lucru pe care îl ignoram: că nu s-a putut urca în maşină ca să meargă la Slatina, la înmormântarea lui P.M.V. din cauză că s-a băgat dna George Georgescu, fără comentarii; când Pan Izverna ar fi dorit să vorbească la înmormântarea venerabilului de 94 de ani, condamnat de comunişti la moarte, în contumacie şi trăind ascuns mai bine de 23 de ani...
Apare un tânăr foarte suplu, poate soţul doamnei cu copil mic, de data trecută. Apare şi micuţul Claudiu, 3 ani. Cam răcit, după cum ne spune, azi nu merge la grădiniţă... Punem placa; însă Pan Izverna nu ne-a mai aşteptat, plecând în grabă la Uniune, să depună facturile pentru indemnizaţia de înmormântare a Irinei, fiica sa. Doamne, de ce i-ai sortit omului această cea mai crâncenă durere de pe lume: moartea  unicului său copil?
 ***
Iată şi însemnarea din jurnalul acelor ani (Ion Lazu: Lamentaţiile Uitucului, în manuscris):
 2 aprilie 1993. La Pan Vizirescu. Cireşul uriaş înflorit din faţa ferestrei de la etajul I. O casă boierească, din celălalt secol, unde se făceau serate muzicale, unde se zice că ar fi venit însuşi Eminescu, apoi şi Enescu, îmi pare. O casă pe care Pan Vizirescu propune să fie trecută în patrimoniul Uniunilor de creaţie, să fie un fel de casă a artiştilor vîrstnici. Acest bătrînel fascinant, dens în idei, patetic.
23 de ani ascuns de sora lui, într-o casă peste drum de liceul Radu Greceanu. Ar trebui să o identific, să propun cîndva o placă memorială. P.V. a cioplit iconiţe, cruciuliţe, ca unelte folosindu-se de ce-a avut la îndemână: limbi rupte de briceag, spiţe de bicicletă; obiectele artizanale, în modestia şi sinceritatea lor, sunt acum înfăşurate în hîrtie galbuie de sac ciment, strînsă sul cu sîrmă. Zice acest om duduind de idei: niciodată nu-mi ajungea timpul, cîte aveam de făcut. Se ascundea în podul unei case unde trăia sora lui cu familia. Numai noaptea cobora uneori din pod şi făcea câţiva paşi prin grădină... A scris în tot acest timp. Un nepot, în dorinţa de a-l ajuta, i-a îngropat manuscrisele sub podeaua grajdului. Le-a prins umezeala, multe pagini sunt de nereconstituit. Ce păcat!
Am avut norocul să întîlnesc acest bătrîn minunat, care la 91 de ani este mai viu ca noi toţi la un loc. Cireşul acesta e un spectacol, zic. El: Face fructe mari, dar nu le ţine. Zice: N-am scris nici un cuvînt fără să mă întreb unde e Dumnezeu, unde e poporul român. Iorga şi Crainic, cei doi care au deşteptat conştiinţa naţională. Află că am publicat zece cărţi: Exclamă, către poetul Pan Izverna: Zece cărţi!? Ne-a întrecut.
Vezi ms:  interviului Izverna-Lazu-Vizirescu.



Ion Lazu
Abia prin foi...


                       Lui Pan M. Vizirescu

O, ştiu, e soarele în creştet

Şi-n geam se-aruncă valuri verzi,

Dar un apus se-nclină veşted

În care gândule te pierzi.

Din tot ce fusem şi făcum

Abia prin foi de se mai ştie,

A mai rămas deasupra mea acum

Doar mâna palidă ce scrie

Cuvinte ce abia se înţeleg.

Ci mâna e dintr-un mai vechi înec..

(1996)






















ion lazu: fotografii de autor:










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu